Mutarea Moaștelor Sfîntului Alexandru
Nevski, de la Vladimir la Petersburg
(30 august)
Această sărbătoare a prăznuirii mutării moaștelor Sfîntului
și binecredinciosului (marele) domn Alexandru Nevski, s-a așezat pentru o
pricină ca aceasta: pe vremea cînd dreptcredinciosul Petru Alexandrievici,
marele domn și împărat a toată Rusia, a luat pricinile cele drepte, după ce
a început războiul cel cumplit și de mulți ani cu poporul cel de peste hotar
al sfezilor (sfezii se mai numesc și suedezi); pe de o parte, voind să întoarcă
la dreapta moștenire cetățile împărăției Rusiei, care erau stăpînite de dînșii
cu nedreptate; pe de alta, să le dea vrednică răzbunare pentru strîmbătatea
făcută și batjocura măririi lui împărătești, și trimișilor lui în cetatea
Riga; iar pe de alta, pentru tulburările făcute la poarta otomană, cea urîtoare
de Hristos, spre stricarea păcii cu Rusia și începerea războiului. Deci, cînd
după multe sporite loviri cu neprietenul acela, cu dumnezeiescul ajutor a
întors la părinteasca domnie, după 90 de ani de stăpînire a sfezilor, sub
sceptrul Rusiei, moștenirea cea de demult, adică țara Ijersca și într-însa
cetățile cele vechi Oreșec și Ivangorod, socotind locurile cele preafrumos
așezate pe lîngă rîul Neva și pentru apropierea mării Baltice.
Deci, luînd aminte ce fel de ajutor este la împărați limanul
mării, asemenea și cetățenilor, ce fel de bună sporire le este din înotarea
pe mare, a pus neschimbat gînd să zidească o cetate spre petrecerea vieții
sale și pentru deprinderea poporului său ca să umble cu corăbiile pe mare,
la care atunci nimeni nu era iscusit. Deci, scopul acela ieșind în lucru desăvîrșit
și cetatea aceea întemeiată din nou, s-a numit, de la numele Sfîntului Petru,
mai marele Apostolilor, Sankt-Petersburg, - zidindu-se multe biserici dumnezeiești,
dar mai ales un preaslăvit locaș lîngă Neva. Era atît de mare mulțime de popor
rusesc, încît și străinii au dorit ca spre mai mare împodobire a cetății și
spre mărirea ostenelilor și nevoințelor celui ce lîngă rîul Neva cu multe
sute de ani mai înainte, s-a ostășit pentru patria Rusiei cu poporul sfezilor
și a cîștigat preaslăvită biruință, care de la biruința de lîngă Neva s-a
numit Nevski.
Deci, moaștele acestui sfînt binecredincios Alexandru, marele
domn al Rusiei, și rudeniei sale, s-a hotărît să le mute de la Vladimir, unde
au stat multă vreme nestricate și făcătoare de minuni, în cetatea aceea din
nou întemeiată. Dar un scop ca acesta mișcat de Dumnezeu, nu s-a putut săvîrși
îndată, că războiul a ținut pe uscat și pe mare mulți ani, adică vreo 20,
atît cu sfezii, cît și cu alte popoare. Asemenea s-au făcut și tulburări înăuntru
de la clevetitorii cei rău meșteșugiți și nu se putea ajunge. Dar mai pe urmă,
cînd Dumnezeul păcii și Tatăl a toată mîntuirea a dăruit Rusiei mult dorita
pace și legătura veșnică cu țara sfezilor, prin aceea a mărit înaintea a toată
lumea și împărăția Rusiei.
Prin osteneala aceea pe întîiul dreptcredinciosul Petru l-au
mărturisit, nu numai Rusia, dar și celelalte popoare ale Europei, numindu-l
"Petru cel Mare" și împărat a toată Rusia. El nu s-a îndepărtat de la acel
bine doritor scop, ci cu sfatul preasfințitului sinod îndreptător, a poruncit
ca pentru mutarea moaștelor să gătească o raclă frumos împodobită și toate
cele trebuincioase să le gătească din vistieriile sale cele împărătești, și
toate acestea s-au împlinit.
Aducîndu-se sfintele moaște pe rîul Neva, la locul cel sfînt,
care după numele Sfîntului Alexandru se numește "Alexandroneasca", aducîndu-se
cu vasul umblător pe apă, în 30 zile ale lunii August, în anul 1724 în care
s-a încheiat preaslăvita pace între Rusia și țara sfezilor, însuși dreptcredinciosul
împărat a ieșit întru întîmpinare cu toată casa sa împărătească, cu tot sfatul
și cu tot sfîntul sobor. Deci, luînd cu cinste racla cu sfintele moaște, au
dus-o cu toată podoaba frumoasă în slăvitul locaș cel pomenit mai înainte,
și le-a așezat sobornicește, la pomenirea sfîntului, bine-credinciosului și
marelui domn Alexandru, care se prăznuiește în 23 de zile ale lunii august,
în care s-a făcut mutarea sfintelor moaște și s-a sfîrșit cu pace războiul
sfezilor.
Ni se cade nouă să știm pe scurt neamul și viața acestui
sfînt Alexandru. El a fost binecredincios și iubitor de Hristos, fiu al marelui
voievod al Rusiei, Iaroslav, și nepot al marelui domn Vsevolod, fiul marelui
Vladimir, cel ce a luminat pămîntul Rusiei cu Sfîntul Botez. Stăpînind Iaroslav,
tatăl lui, cetatea Vladimirului, și acest sfînt viețuind și ocîrmuind marele
Novgorod, s-au adunat cu multă oaste popoarele ce petreceau în jurul mării
Baltice. Nemții, care se mai numesc sfezi, umplînd corăbiile cu mulți ostași,
se gîndeau să iasă la hotarele Rusiei, vrînd să prade țara Ijersca, Lagoda,
marele Novgorod și tot pămîntul Rusiei. Mergînd ei la rîul Neva, au stat la
gura lui, unde se varsă în mare, și, mîndrindu-se, au trimis soli în marele
Novgorod, la Sfîntul voievod Alexandru, zicînd: "Dacă voiești, supune-te mie,
iar de nu, să știi că acum sînt în pămîntul tău și-l voi prăda îndată".
Neavînd Sfîntul Alexandru oaste adunată și neputînd ca pentru
acea groaznică învăluire a prietenului să înștiințeze în Vladimir pe tatăl
său, Iaroslav, ca să-i vină în ajutor, singur numai, spre Unul în Treime slăvit
Dumnezeu punîndu-și nădejdea, s-a rugat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,
chemînd spre ajutor rudeniile sale și pe sfinții răbdători de chinuri Boris
și Gleb. Neadunîndu-se și neașteptînd putere de oaste, a ieșit cu puțină însoțire
asupra oștirii celei mari a potrivnicilor și mergînd la rîul Neva, au tăbărît
nu departe de oastea potrivnicului.
Atunci era lîngă sfînt unul din voievozii pămîntului Izerscu-lui,
bărbat cucernic și temător de Dumnezeu, anume Filip, căruia îi era încredințată
paza de noapte; poruncindu-i-se să meargă și să vadă în taină puterea cea
multă de oaste, fiind în frică și în nepricepere, s-a întors ca să spună sfîntului.
Mergînd el pe lîngă mare, la răsăritul soarelui, a văzut o corabie la mal
și în ea niște bărbați cu podoabe și haine roșii, ținînd mîinile unul pe umărul
altuia, iar vîslașii ședeau ca și cum erau îmbrăcați cu o negură, și au zis
unul către altul: "Frate Gelbe, să mergem mai iute, ca să ajutăm asupra potrivnicilor
rudeniei noastre, marelui voievod Alexandru". Celălalt a răspuns: "Bine, frate
Boris". Păzitorul, auzind acestea, a alergat degrab și a spus toate cele văzute
și auzite, Sfîntului Alexandru.
Auzind el acestea, a preamărit pe Dumnezeu și pe Preacurata
Lui Maică și pe Sfinții Mucenici Boris și Gleb. Cînd s-a luptat cu potrivnicii,
a ucis o mulțime, și chiar Sfîntul Alexandru a rănit în față pe craiul lor,
care rămăsese după război cu cîțiva, și care a fugit fără de cinste. Astfel,
cu ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al Sfinților Mucenici Boris
și Gleb, a cîștigat preaslăvita biruință și a eliberat pămîntul Ijerscului
și marele Novgorod de cei potrivnici. De la această biruință preaslăvită de
lîngă Neva, mînăstirea s-a numit Nevski. Încă și în alte dăți s-a eliberat
marele Novgorod de aceiași sfezi potrivnici, căci, după acea slăvită biruință,
iarăși s-au adunat acei potrivnici și au năvălit asupra cetății Pskovului,
ucigînd mulți oameni; deci, luînd-o, au pus trimiși de-ai lor.
Fericitul Alexandru, nesuferind aceasta și adunîndu-se cu
voievodul Andrei, fratele său, a luat cu sine și pe Nizovți. Ei au înconjurat
cu oameni toate drumurile Pskovului și au ucis o mulțime de potrivnici sfezi,
iar pe alții i-au trimis ferecați la Novgorod. Astfel cetatea Pskovului s-a
întors iarăși la stăpînirea fericitului Alexandru. Mergînd în pămîntul lor,
au ars multe cetăți și sate, au cîștigat multe dobînzi și au pierdut cu sabia
mulți sălbatici, încît numele lui Alexandru era înfricoșat și de spaimă între
popoarele sfezilor. Dar nu numai de sfezi, ci și de alte limbi de peste hotare
izbăvea pămîntul Rusiei de pradă în viața sa, încît nimeni nu se gîndea să
năvălească asupra hotarelor Rusiei, știind pe acel voievod viteaz. În vremea
aceea s-a sculat împăratul tătărăsc, Batie, cel fără de Dumnezeu, care, prădînd
multe pămînturi ale Asiei, a mers cu multă putere și în pămîntul Rusiei, luînd
cetăți multe, iar pe altele le-a risipit pînă în temelie; au ars cetatea Vladimirului
cea de scaun, Rostovul și multe alte cetăți. Atunci s-au ucis de către Batie
pururea pomeniții domni Vsevolo-dovici Irie și Vasilie.
În vremea aceea a pătimit pentru Hristos și voievodul Mihail
Cernigovschi, cu boierul său, Teodor. Mai mulți din domnii Rusiei, iubind
cinstea și slava acestui veac mai mult decît slava lui Dumnezeu și lăsînd
credința creștinească, de frica chinuitorului, s-au închinat la idolii în
care credeau acei păgîni barbari. Apoi cumplitul Batie, auzind că Sfîntul
Alexandru a luat după tatăl său marea domnie a Vladimirului și a toată Rusia,
știind și de bărbăția lui, a trimis la dînsul solii - el petrecînd atunci
în cetatea Suzdal -, zicîndu-i: "Mie mi s-au supus multe împărății și popoare;
oare tu nu voiești să te supui? Dacă voiești să-ți păzești pămîntul întreg
și nevătămat, vino și te închină mie, ca și ceilalți domni ai Rusiei, care
și-au luat stăpînirile și au cîștigat mare cinste de la mine, că am auzit
că tu ești bărbat înțelept, viteaz și mare de stat". Sfîntul, auzind acestea
de la trimiși, s-a mîhnit în sufletul său, și nu se pricepea ce să facă; deci,
socotind cumplirea și sălbăticia cea bărbătească, avea în minte pe domnii
ceilalți și alții care au mărturisit cu statornicie numele lui Hristos și
au fost chinuiți cumplit. Iar alții, neputînd suferi chinurile cele cumplite,
s-au lepădat de Hristos.
Sfîntul, socotind acestea, s-a dus la episcopul de acolo
și i-a spus gîndul său, sfătuindu-se ce să facă într-o întîmplare ca aceea.
Episcopul, auzind acestea, a început a-l întări, spunîndu-i să nu se lepede
de Hristos și să nu se teamă de cei ce ucid trupul, că cel care și-a pierdut
trupul pentru Hristos și pentru Evanghelie îl va afla în viața veșnică. Nu
face precum au făcut mulți alții - îi zice el -, ca, dacă ți s-ar întîmpla
să pătimești, apoi să pătimești ca un bun ostaș al lui Iisus Hristos. Deci,
zicîndu-i multe altele spre folosul Sfîntului Alexandru, el se făgăduia să
facă toate acestea; deci, i-a dat împreună călător Trupul și Sîngele lui Hristos,
și i-a zis: "Domnul să te întărească"; apoi l-a lăsat cu pace. Sfîntul, ajungînd
la Urdie, s-a dus unde petrecea împăratul Batie și s-a făcut îndată înștiințare
împăratului de venirea lui. Împăratul a poruncit ca să aducă înaintea sa pe
Sfîntul Alexandru.
Mergînd el spre Batie, îndată s-au apropiat vrăjmașii și
popii idolești spre dînsul, voind să-l ducă prin foc după obiceiul lor, și
îl sileau să se închine focului și soarelui. Sfîntul le-a răspuns cu bărbăție:
"Eu sînt creștin și nu mi se cade a mă închina făpturii, ci să mă închin Tatălui,
Fiului și Sfîntului Duh. Mă închin unui Dumnezeu slăvit în Sfînta Treime,
Care a zidit cerul și pămîntul și toate cele ce sînt într-însele". Drept aceea,
vrăjitorii, ducîndu-se cu mînie ca niște batjocoriți de sfîntul, au spus toate
acelea lui Batie. Împăratul nu le-a poruncit să-l silească la închinarea soarelui
și a idolilor, ci să-l aducă cu cinste la el, ca să-i vadă frumusețea feței
lui.
Ducînd pe sfînt înaintea împăratului, i s-a închinat lui,
zicîn-du-i: "Împărate, ție mă închin, căci Dumnezeu te-a cinstit cu împărăția,
iar făpturii nu mă voi închina, căci toate sînt zidite pentru om. Mă voi închina
lui Dumnezeu Unul, Căruia Îi slujesc și Îl cinstesc". Împăratul n-a făcut
sfîntului nici un rău, ci, văzînd frumusețea feței fericitului, mărimea trupului
și vitejia, l-a lăudat înaintea tuturor, dîndu-i cinste mare. Apoi i-a poruncit
să se ducă cu fratele său, Andrei, la Conovice în urdie, iar împăratul Batie
s-a dus în vremea aceea cu putere multă asupra bulgarilor. Deci, într-acea
călătorie el a fost ucis de craiul Vladislav. Sfîntul, întorcîndu-se cu bucurie
de la Conovice în patria sa, a ridicat multe biserici, și pe creștinii cei
risipiți i-a adunat la moșiile lor.
După aceasta s-au început iar tulburări în părțile baltice
și prin alte părți ale Apusului. Atunci sfîntul a trimis pe fiul său, Dimitrie,
cu multe cete împotriva acelor potrivnici de alt neam și, biruindu-i și luînd
cetatea Iorie, s-a întors la Novgorod cu prăzi și cu multe dobînzi. După aceea
Sfîntul Alexandru s-a dus iar în urdie la împăratul Bercae și, petrecînd acolo
șase luni, a căzut în boală trupească; deci, împăratul l-a trimis în patria
sa. El, fiind pe drum, ajunsese foarte slăbit la Gorodța, acolo s-a tuns în
rînduiala călugărească cu mare osîrdie și i s-a pus numele Alexie. Apoi, sărutînd
pe toți care erau acolo, pe egumen, pe frați și pe ai săi, i-a iertat și,
împărtășindu-se cu Trupul și Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos, și-a dat
sfințitul său suflet în mîinile Domnului, pe 14 noiembrie; iar trupul lui
s-a adus în cetatea Vladimir, patria sa, pe 25 noiembrie. Deci, pentru aceea
s-a așezat ca să se săvîrșească pomenirea lui într-acea zi.
Au petrecut acolo pe sfîntul cu cîntări deasupra gropii;
și, cînd mitropolitul a voit să pună în mîinile sfîntului scrisoarea de iertăciune,
sfîntul a întins mîna ca un om viu, a luat scrisoarea de la mitropolit și
a strîns mîna iar. Acel lucru văzîndu-l toți, care stăteau de față, au preamărit
pe Dumnezeu de această minune. Deci, au pus cinstitul trup în mînăstirea cea
mare a Nașterii Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu. Multe tămăduiri primeau
de la mormîntul lui, celor ce se duceau la el cu credință. Moaștele lui au
petrecut acolo 172 ani, pînă ce s-au mutat în împărăteasca cetate Petersburg
și s-au pus în biserica lui, în preacinstita mînăstire a Preasfintei și de
viață făcătoarei Treimi, care se numește Alexandronevski, întru slava celui
minunat între sfinții lui, Dumnezeul nostru, Căruia și de la noi să-I fie
cinste, slavă și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna august
|