Viața Cuviosului Părinte Atanasie
(închis în Pecersca)
(2 decembrie)
Eu sînt învierea și viața; cel ce crede în Mine, de va
și muri, viu va fi. Mîntuitorul a împlinit acest cuvînt, pe care L-a zis,
pentru Lazăr cel mort de patru zile și pentru Cuviosul părintele nostru Atanasie,
închis în Pecersca, dorind ca și noi să împlinim cuvîntul bogatului, zis către
Lazăr cel sărac, adică: Dacă va merge cineva din morți la dînșii, se vor
pocăi.
Acest cuvios Atanasie era călugăr în Sfînta Mănăstire Pecersca,
avînd viață sfîntă și plăcută lui Dumnezeu și mult bolind, a murit. Iar frații
au îngrijit trupul lui și l-au înfășat după cum se obișnuiește la moartea
călugărului; dar din neîngrijire, mortul a rămas două zile neîngropat. Atunci
s-a făcut noaptea arătare egumenului, zicînd așa: "Omul lui Dumnezeu Atanasie
zace de două zile neîngropat și tu nu bagi seamă". Iar egumenul a venit a
treia zi împreună cu frații, la cel mort ca să-l îngroape, dar l-au aflat
pe el șezînd și plîngînd.
Deci s-au înspăimîntat toți dacă au văzut că a înviat și-l
întrebau: "Cum ai înviat și ce ai văzut sau ai auzit?". Iar el nu le răspundea
lor altceva decît numai atîta: "Mîntuiți-vă!". Însă aceia mai mult îl rugau
pe Atanasie, vrînd a auzi ceva de la dînsul prin care și ei să se folosească.
Atunci le-a zis lor: "De voi spune vouă, nu veți crede și nici mă veți asculta
pe mine". Iar frații i-au răspuns cu jurămînt că vor păzi toate oricîte va
zice. Drept aceea a zis lor cel ce înviase: "Să aveți supunere în toate către
egumen, pocăiți-vă în tot ceasul și vă rugați Domnului Iisus Hristos și Preacuratei
Lui Maici, ca și cuvioșilor părinți Antonie și Teodosie, ca să vă săvîrșiți
viața voastră bine și să vă învredniciți a fi îngropați aici în peșteră, împreună
cu sfinții părinți. Pentru că aceste trei lucruri sînt mai mari decît toate
faptele cele bune. Și dacă cineva va ajunge să săvîrșească acestea toate,
după rînduială, fericit va fi, dar să nu se înalțe cu mintea. Iar mai mult
să nu mă mai întrebați, ci vă rog, iertați-mă". Acestea zicînd, a intrat în
peșteră și astupînd ușa după sine a petrecut acolo doisprezece ani, neieșind
nicăieri, încît niciodată n-a văzut soarele. Ci plîngea neîncetat ziua și
noaptea, gustînd puțină pîine și apă la două zile, iar în toți anii aceia
n-a grăit nimănui nimic.
Apoi, cînd era să se mute la Domnul, a chemat pe toți frații
și le-a zis aceleași cuvinte de mai sus, pentru ascultare și pocăință. Și
a adormit cu pace în Domnul, apoi s-a așezat cu cinste acolo în peșteră, unde
s-a și nevoit.
Iar după adormire, a adeverit sfințenia sa prin facere de
minuni. Pentru că un frate anume Vavila, fiind bolnav de șale de mulți ani,
a fost dus la moaștele acestui fericit și, sărutînd trupul lui, îndată s-a
vindecat. Din ceasul acela pînă la moartea sa, niciodată n-a mai bolit de
șale, nici de altă boală. Deci Vavila mărturisea despre aceasta fraților (dintre
care era și Sfîntul Simon, scriitorul vieții acestuia), adică, despre arătarea
doctorului său, într-acest fel: "Eu, zice el, pe cînd zăceam în mare durere,
a intrat deodată acest fericit Atanasie și mi-a zis: "Vino la mine și te voi
vindeca!" Iar eu am vrut să-l întreb cînd și cum a venit? Dar el îndată s-a
făcut nevăzut. Drept aceea, crezînd celui ce mi s-a arătat, m-am sîrguit a
fi adus către dînsul și așa m-am vindecat".
De atunci, au priceput toți, că acest cuvios Atanasie este
fericit și plăcut lui Dumnezeu. Cu ale cărui sfinte rugăciuni să ne învrednicim
a învia și noi din moartea păcatelor și să viețuim cu plăcere de Dumnezeu
în pocăință. După aceasta să dobîndim viața cea veșnică, în Iisus Hristos,
Domnul nostru, Căruia I se cuvine slavă, împreună cu izvorul vieții, adică
Dumnezeu Părintele, și cu făcătorul de viață Sfîntul Duh, acum și pururea
și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna decembrie
|