Cuviosul Părinte Sava
(3 decembrie)
Cuviosul părintele nostru Sava din tinerețile sale a iubit
pe Hristos, iar lumea a urît-o. El, mergînd la Cuviosul Serghie, a luat chip
îngeresc și bine s-a nevoit, plăcînd lui Dumnezeu, cu postul, cu privegherea,
cu rugăciunile, cu smerita cugetare și cu toate faptele cele bune, dorind
ca să primească de la Domnul bunătățile cele cerești. Multe ispite a răbdat
de la demoni, pe care i-a biruit cu ajutorul Celui Preaînalt și a împărățit
peste patimi. Apoi cu povățuirea învățătorului său, marele Serghie, s-a dus
din locașul Sfintei Treimi și s-a sălășluit în pustie. Acolo viețuia în munții
ce se numeau Storoji, în sus pe rîul Moscova, aproape de Zvenigrad ca de o
stadie de loc, iar de la împărăteasca cetate a Moscovei, ca patruzeci de stadii
depărtate, unde sfîntul petrecea bine viața călugărească în liniște, răbdînd
frigul nopții și purtînd greutatea zădufului zilei.
Pentru viața lui cea plină de fapte bune, au început a veni
la sfînt din multe locuri, monahi, oameni și mireni mulți, vrînd a viețui
lîngă dînsul și a se folosi de el. Iar sfîntul, primind pe toți cu dragoste,
se făcea lor chip de smerenie întru ostenelile cele călugărești, scoțînd apă
și ducînd-o pe umerii săi. Și alte lucruri de trebuință singur făcea, ca să
învețe pe frați a nu se lenevi și a nu-și pierde zilele în nelucrare, adică
în lenevire, care este pricinuitoare a toată răutatea.
După aceasta a venit la fericitul părintele nostru Sava un
oarecare domn iubitor de Hristos, pe care l-a rugat să le zidească în locul
acela o mănăstire. Acela a dat sfîntului aur destul, spre zidire; și apoi
sfîntul, împlinind rugămintea acelui domn, s-a apucat și a ridicat o biserică
Preacuratei Maicii lui Hristos, în cinstea slăvitei nașterii Sale. Deci a
făcut mănăstire foarte frumoasă și mare pentru petrecerea călugărilor cea
de suflet mîntuitoare, în care bine a păscut turma cea adunată întru Hristos,
scoțînd-o la pășunea cea duhovnicească. Fiind și el asemenea viețuitor ca
dumnezeiescul Serghie, multe fapte bune a isprăvit întru Hristos.
Ajungînd apoi întru adînci bătrîneți, a căzut în neputință
trupească și zăcînd puțin, a chemat pe frați și i-a învățat pe ei din dumnezeieștile
Scripturi, ca să-și păzească curăția cea trupească, să aibă iubire de frați,
să se împodobească cu smerenie și să se nevoiască în post și în rugăciune.
Apoi el le-a pus în locul său egumen pe unul din ucenicii săi și a poruncit
tuturor fraților să petreacă în ascultare și în supunerea egumenului. Iar
la sfîrșit, dînd tuturor pacea și sărutarea cea mai de pe urmă, întru bună
mărturisire, și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, în ziua a treia a
lunii decembrie, bineplăcînd în toate stăpînului său Hristos.
Auzind despre moartea sfîntului, domnii și toți boierii și
cei ce viețuiau primprejur, cum și toți iubitorii de Hristos, cetățenii din
Zvenigrad, alergară cu mare dragoste la îngroparea părintelui, aducînd pe
bolnavii lor. Petrecîndu-l cu cîntările de psalmi cele de îngropare, l-au
pus cu cinste în biserica Preasfintei Născătore de Dumnezeu, cea zidită de
dînsul, în partea din dreapta. Cinstitele lui moaște izvorăsc pînă în ziua
de azi multe feluri de vindecări, celor ce vin cu credință, întru slava lui
Hristos, Dumnezeului nostru, care face minuni preaslăvite prin plăcuții Săi
și după moartea lor.
Iată cîteva din minunile Cuviosului Sava.
Mulți ani trecînd după moartea cuviosului, egumenul mănăstirii
aceleia, cu numele Dionisie, într-o noapte după obișnuita sa pravilă, culcîndu-se
să se odihnească după osteneală, i s-a arătat un monah cinstit, cu bun chip
și cu căruntețe împodobit, pe care l-a auzit, spunînd: "Dionisie, sculîndu-te
degrabă, zugrăvește chipul meu pe icoană". Iar Dionisie l-a întrebat pe el:
"Cine ești tu, părinte, și cum este numele tău?" Iar bătrînul cel cu bunăcuviință
a răspuns: "Eu sînt Sava, începătorul locului acestuia". Iar Dionisie, deșteptîndu-se
din somn, a chemat pe un bătrîn oarecare cu numele de Avacum, care era unul
din ucenicii Cuviosului Sava, și l-a întrebat cum era chipul fericitului Sava;
iar Avacum a început a-i spune chipul, asemănarea și mărimea staturii părintelui
și învățătorului său. Atunci a zis egumenul către dînsul: "Adevărat este,
frate, căci cu acest chip mi s-a arătat mie Cuviosul Sava în această noapte
și mi-a poruncit ca să-l zugrăvesc pe icoană". Deci, grăbindu-se egumenul,
a zugrăvit frumos chipul sfîntului, căci însuși el era pictor. Și dintru acea
vreme a început a se face minuni și vindecări, la mormîntul Cuviosului Sava.
Un om îndrăcit, cu numele Iuda, a fost adus în locașul cuviosului,
pentru care, cînd se săvîrșea cîntarea de rugăciune a strigat: "Amar mie,
că pier!" Din acel ceas s-a făcut sănătos. Apoi, celor ce-l întrebau care
este pricina strigării lui, zicea: "Am văzut deasupra mormîntului Cuviosului
Sava un bătrîn cu bunăvoință, ținînd o Cruce și umbrindu-mă cu dînsa; iar
din Cruce a ieșit o văpaie mare și peste tot m-a ars; pentru aceea am strigat,
iar cu focul acela a fost izgonit din mine duhul cel necurat".
Frații locașului aceluia odinioară au cîrtit asupra egumenului
Dionisie și, născocind multe minciuni și clevetiri asupra lui, l-au pîrît
stăpînitorului, marelui domn Ioan. Iar stăpînitorul, crezînd clevetirea lor,
a poruncit degrabă să aducă pe egumen înaintea sa. Atunci egumenul fiind în
mare mîhnire, i s-a arătat noaptea în somn fericitul Sava, zicînd: "Pentru
ce te mîhnești, frate? Mergi neîndoindu-te și grăiește cu îndrăzneală, căci
Domnul va fi cu tine, ajutîndu-ți". Asemenea s-a arătat și unora din cei ce
cîrteau, zicîndu-le: "Pentru aceasta ați ieșit din lume? Și așa ați voit a
vă săvîrși nevoința vieții voastre celei monahicești? Voi cîrtiți, iar egumenul
se roagă pentru voi cu lacrimi. Cine va birui cîrtirea voastră sau rugăciunile
părintelui vostru?" Deci, stînd egumenul și frații înaintea stăpînitorului,
s-au rușinat clevetitorii iar egumenul a fost întors cu cinste la mănăstirea
sa.
Un călugăr oarecare din aceeași mănăstire era bolnav de ochi
de multă vreme, încît nu putea să vadă nicidecum lumina. Deci, fratele acela
într-o zi apropiindu-se de mormîntul sfîntului, a căzut cu lacrimi cerînd
tămăduire și a șters ochii săi cu acoperămîntul care era deasupra mormîntului.
Văzînd un frate din cei ce stau acolo, l-a defăimat, zicînd: "Nu vindecare
vei dobîndi, ci mai mult îți vei umple ochii cu praf". Dar acela, atingîndu-se
cu credință de mormîntul sfîntului, a dobîndit vindecarea ochilor săi celor
vătămați. Iar fratele cel ce defăima îndată a fost lovit cu orbire năpraznică
și a auzit un glas, zicînd către dînsul: "Ai aflat ceea ce ai căutat, ca prin
tine și alții să se învețe a nu lua în rîs și a huli minunile ce se fac de
plăcutul lui Dumnezeu". Atunci cel ce orbise, căzînd cu mare frică și cu tînguire
la mormîntul Sfîntului Sava, își ceru iertare, care a dobîndit-o, însă nu
degrabă, ci după multe rugăciuni cu lacrimi și pocăință.
Odată au venit tîlharii, noaptea, în mănăstirea acestui sfînt,
ca să prade biserica Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și, cînd s-au pornit
spre fereastra ce este deasupra mormîntului cuviosului părinte, s-a arătat
lor un munte mare pe care nu le era cu putință niciodată a se sui pe dînsul.
Apoi a căzut peste dînșii frică și cutremur și s-au dus rușinați. Aceasta
singuri tîlharii aceia au mărturisit mai pe urmă, venind cu pocăință în mănăstire
și bineviețuind în pocăință.
Altădată a venit în mănăstirea aceea un boier oarecare cu
numele Ioan și cu porecla Irtișeb, aducînd pe pat un fiu al său bolnav, anume
Gheorghe, care de multă boală nu putea acum nici să grăiască. Iar călugării,
făcînd pentru dînsul cîntare de rugăciune, au turnat în gura bolnavului must
mănăstiresc și îndată bolnavul a început a grăi; apoi, vindecîndu-se boala
sa, a mîncat pîine de la masa călugărilor și s-a făcut sănătos. Iar tatăl
său, Ioan, bucurîndu-se foarte mult pentru tămăduirea fiului său, mare mulțumire
a dat lui Dumnezeu și plăcutului său, Sfîntul Sava. Apoi, ca și cum ar grăi
cu un om viu, grăia cu cuviosul, zicînd: "O, cuvioase părinte, am în casa
mea slugi și slujnice cuprinși de felurite boli; deci, cred că, de vei voi,
poți și pe aceia a-i tămădui". Și, cerînd de la egumen puțin cvas (suc de
fructe), s-a întors la casa sa, împreună cu fiul său cel vindecat. După ce
a ajuns acasă, a poruncit să aducă la sine pe una din roabele sale, cu numele
Irina, care era oarbă și mută și a turnat în urechile ei cvas din care adusese
din mănăstirea cuviosului Sava; de asemenea a uns și ochii ei cei orbi și
îndată a văzut Irina și a auzit bine cu urechile. Atunci toți s-au minunat
cu spaimă de măririle lui Dumnezeu. Așijderea, chemînd pe o slugă a sa, cu
numele de Artemie, care era surd de șapte ani, i-a turnat din același cvas
în urechile lui și acela s-a tămăduit. Apoi a adus și pe o fecioară oarbă
cu numele Chiliohia și aceea prin ungerea cu cvas a văzut. Însă nu cvasul
făcea niște minuni ca acelea, ci binecuvîntarea și rugăciunile Cuviosului
Sava și credința cea mare a lui Ioan. După cîtăva vreme însuși Ioan îmbolnăvindu-se,
același fel de doctorie a folosit și a dobîndit vindecare.
Egumenul mănăstirii aceleia, cu numele Misail, căzînd într-o
boală grea, se deznădăjdui de viața sa și era aproape de moarte. Iar odată,
eclesiarhul mănăstirii aceleia, cu numele Gurie, vrînd să tragă clopotul pentru
Utrenie, mergea către clopot. Și, cînd a fost în dreptul ușilor bisericii,
l-a întîmpinat un bătrîn cu bunăcuviință și a început a-l întreba: "Cum se
află cu sănătatea egumenul vostru?" Iar Gurie i-a spus despre boala lui. Dar
bătrînul cel cu bunăcuviință i-a zis: "Mergi și îi zi lui ca să cheme în ajutor
pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu și pe începătorul locului acestuia, pe
bătrînul Sava și va redobîndi sănătatea. Iar tu, frate, deschide-mi ușile
bisericii ca să intru într-însa. Iar Gurie s-a îndoit și n-a vrut să deschidă
mai înainte de a trage clopotul și a îndrăznit a-l întreba pe el cine și de
unde este? Iar bătrînul care se arătase, nezicînd nimic mai mult, a mers către
ușile bisericii și îndată s-au deschis singure și a intrat înăuntru bătrînul.
Atunci Gurie, întorcîndu-se cu frică în chilie, la tovarășul său, a început
a-l defăima pe el, zicînd: "Pentru ce n-ai încuiat ușile bisericii? Că iată,
am văzut că a intrat un bătrîn necunoscut în biserică, prin ușile deschise".
Iar tovarășul lui îi spunea cu jurămînt cum că de cu seară a încuiat ușile.
Deci, aprinzînd lumînarea, a alergat la biserică și a aflat ușile închise
și încuiate cu toată întăritura, precum făcuse de cu seară tovarășul lui Gurie.
Iar după Utrenie, Gurie spuse tuturor ceea ce văzuse și auzise și, toți ziceau
că, bătrînul care s-a arătat, a fost sigur Cuviosul Sava. Iar egumenul auzind
aceasta a poruncit să-l ducă la mormîntul cuviosului și rugîndu-se cu sîrguință
pentru tămăduirea sa, a dobîndit sănătate cu rugăciunile Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu și ale Cuviosului Sava.
Și alte multe minuni și tămăduiri se săvîrșeau la mormîntul
plăcutului lui Dumnezeu unde și acum se săvîrșesc la cei ce aleargă cu credință,
cu darul lui Dumnezeu și rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și
ale Cuviosului Sava, pe care și noi îl rugăm ca și durerile noastre cele sufletești
și trupești, să le vindece cu rugăciunile sale fierbinți, către Hristos Domnul
Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slavă în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna decembrie
|