Viața și pătimirea Sfintei Mucenițe
Filoteia de la Curtea de Argeș
(7 decembrie)
Fecioria și milostenia sînt două fapte bune prea mari, care
fac fecioară înțeleaptă pe ceea ce le are, îi umple vasele sufletului cu untdelemnul
facerii de bine, îi înfrumusețează candela, o umple cu untdelemn, o luminează,
îi deschide ușa cămării celei de nuntă, o duce înăuntru la nunta cea veșnică,
o unește cu mirele cel fără de moarte, cu unire nestricăcioasă. Însă numai
cînd amîndouă sînt împreună legate. Căci fecioria singură, neunită cu milostenia,
deși este o mare faptă mai presus de fire și îngerească, dar dacă nu va avea
milostenia însoțită cu ea, nu numai că nu poate agonisi untdelemn în vasele
sufletului celei ce o are, nu numai că nu poate a-i lumina candela, a-i deschide
ușa cămării celei de nuntă, ci tot neînțeleaptă se numește; iar vasele le
deșertează, candela o stinge, ușa cămării o închide, apoi o face să audă:
Nu te știu pe tine. După cum au auzit despre neînțeleptele fecioare
din Evanghelie, care, deși au avut fecioria, dar de vreme ce n-aveau și milostivire
către aproapele, pentru aceea ușa cămării li s-a închis și au auzit: Nu
vă știu pe voi.
Acestea auzindu-le Sfînta fecioară Filoteia în Sfînta Evanghelie,
a unit fecioria cu milostenia și cu osîrdie pe amîndouă le-a împlinit, în
care prea bine a și sporit. Ea și-a agonisit untdelemn în vasul sufletului
său, prin ele bine și-a înfrumusețat candela sa, pentru ele și-a pus sufletul,
a răbdat moarte chiar din mîinile aceluia ce a născut-o și a intrat în cămara
cea de nuntă cu fecioarele cele înțelepte. Acum împreună cu dînsele se veselește,
îndulcindu-se de frumusețea vederii Mirelui său celui nestricăcios. Pentru
aceasta este cu cuviință și cu cale a istorisi după putere, viața, pătimirea,
petrecerea ei și aducerea sfintelor moaște în Țara Românească, cum și așezarea
lor în biserica domnească din orașul Curtea de Argeș.
Deci această fiică a luminii celei neînserate, moștenitoare
a cămării celei de nuntă, împreună petrecătoare cu fecioarele cele înțelepte,
împreună dănțuitoare cu sfintele mucenițe și mirese ale lui Hristos, adică
sfînta fecioară și muceniță a lui Hristos Filoteia, s-a născut în marea cetate
Tîrnov, din părinți cu credință creștină și de neam bulgari iar cu meseria
plugari. Maică-sa, după ce a născut pe această stîlpare a raiului aducătoare
de bune roade, puțină vreme a mai trăit în această viață vremelnică, numai
pînă cînd a deprins pe prea iubita sa fiică la lucrarea faptelor bune. Căci
cum este pomul, așa este și rodul, cum este rădăcina, așa și odrasla; apoi
fiicele vor fi cum sînt maicele și aceleași fapte pe care le au maicile pe
acelea le deprind și fiicele.
Deci, după ce a deprins bine pe fiica sa în fapta cea bună
a fecioriei și a milosteniei, după învățătura cea bună, a început a o învăța
credința creștinească. Adică despre lucrarea tuturor faptelor celor bune,
despre veșnicia împărăției cerurilor, despre deșertăciunea și vremelnicia
vieții celei trecătoare și stricăcioase; și astfel a tipărit-o adînc în inima
și în sufletul copilei cel moale ca ceara. Apoi s-a mutat la viața cea veșnică
și nepieritoare, lăsînd-o moștenitoare a faptelor ei celor bune și împlinitoare
a lipselor ei pe preaiubita ei fiică și odraslă, care n-a greșit întru nimic.
Căci fericita a împlinit lipsa faptelor bune a maicii sale și s-a suit la
vîrful desăvîrșirii, pe cît este cu putință firii omenești; apoi cu moarte
mucenicească s-a săvîrșit, după cum se va arăta mai jos.
Rămînînd copila orfană de maică și avînd semănate sămînța
faptelor bune de maică-sa în pămîntul inimii sale, apoi și ea fiind din fire
pămînt bun evanghelicesc și roditor, nu s-a dat la jocuri copilărești, împreună
cu cele de vîrsta ei, nu s-a dat la cîntări lumești, nici la iubirea hainelor
cele scumpe și frumoase, nici la împletiturile părului, nici la împodobirea
cosițelor (tîmplelor), nici la sulimenirea feții și la dresul sprîncenelor,
nici la mîncări și băuturi alese, nici la priviri de hore și dansuri, care
pot moleși sufletul. Nu s-a lipit de inima ei nici una din cele lumești, îndulcitoare
și amăgitoare ale tinerelor iubitoare de unele ca acestea, după cum obișnuiesc
fetele vremii de acum, ci ea avea bună voire, fiind plecată către lucrarea
faptelor bune și se pricepea la lucrurile cele înțelepte. Cunoscătorul de
inimi Dumnezeu, trimițîndu-i dar de sus, a întărit-o, a luminat-o și a îndemnat-o
către neguțătoria cea duhovnicească, spre a cumpăra cu cele pămîntești și
stricăcioase, pe cele cerești și veșnice.
Ea a început încă din vîrsta copilăriei a călători pe calea
evanghelicească, cea strîmtă și cu necazuri, care duce la viață, după cuvîntul
Domnului. A început a se iscusi și a-și subția trupușorul său cel crud și
copilăresc cu postul, potolind și domolind poftele și jocurile cele tinerești.
A început a merge la biserică adeseori, a sta cu evlavie la sfintele slujbe
bisericești, a asculta cu luare-aminte cele ce se citeau, pe care le sădea
în inima sa și se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea dar și putere
spre a împlini cu fapta cuvintele cele auzite.
Astfel Sfînta Filoteia, mergînd adeseori la biserică și ascultînd
cu luare-aminte Sfintele Scripturi și adăpîndu-se cu învățăturile ce se citeau
acolo, apoi punîndu-le în inima sa, s-a întîmplat odată a auzi citindu-se
acea Sfîntă Evanghelie, în care Domnul fericește pe cei milostivi: Fericiți
cei milostivi, că aceia se vor milui. Cuvîntul acesta atît de mult a intrat
în inima sa și atît de bine s-a prins în cele dinăuntru ale ei, căci cu atîta
credință l-a primit, ca și cum din însăși gura Domnului l-a luat, ca și cum
ar fi fost Domnul de față și Însuși i-a grăit așa: "Filoteio, dacă vei milui
pe aproapele tău cu cele stricăcioase, Eu te voi milui cu cele nestricăcioase;
dacă îi vei da lui bunătăți pămîntești, Eu îți voi da ție bunătăți cerești;
dacă vei sătura pe cei flămînzi cu bucate trupești, Eu te voi sătura pe tine
cu bucate duhovnicești; dacă vei îmbrăca pe cei goi cu haine stricăcioase
și vremelnice, Eu te voi îmbrăca pe tine cu slava cerească și veșnică".
Pe acestea primindu-le cu astfel de credință și aprinzîndu-se
cu rîvnă înfocată și dumnezeiască, multă sîrguință a pus în gîndul ei și cu
multă purtare de grijă și-a pus în cugetul său, cum i-ar fi cu putință a face,
să nu rămînă nici unul nemiluit, din cei ce ar fi cerut de la dînsa milostenie,
nici flămîndul să se ducă nesăturat și nici cel gol neîmbrăcat. Acestea făcîndu-le,
voia să-și ascundă fapta sa cea bună, ca să n-o vadă sau să o știe cineva
dintre oameni. Căci foarte mult se temea fericita de slava oamenilor, care
poate pierde toate ostenelile faptelor bune ale creștinului, care le face
pe față ca să fie slăvit de oameni; deci fericita așa urma poruncii Domnului,
care zice: Luați aminte să nu faceți milostenia voastră înaintea oamenilor,
ca să fiți văzuți de dînșii; iar de nu, plată nu aveți înaintea Tatălui vostru
cel din ceruri. Și tu cînd faci milostenie, să nu trîmbițezi înaintea ta,
precum fac fățarnicii în adunări și în ulițe, ca să se slăvească de oameni;
amin zic vouă, că și-au luat plata lor. Iar tu făcînd milostenie, să nu știe
stînga ce face dreapta ta, ca să fie milostenia ta într-ascuns și Părintele
tău cel ce vede într-ascuns, va da ție la arătare.
Astfel de cale sau mai bine să zic suișuri, după David, punînd
în inima sa și afierosîndu-se cu totul faptei bune și pironindu-și toată mintea
și cugetul la dînsele, și pornindu-se cu toată pregătirea cea duhovnicească
către lucrarea lor, a început a hrăni pe cei flămînzi, a îmbrăca pe cei goi
cu hainele sale, a milui pe cei săraci cu cele ce avea și cu cele ce-i da
mîna, avînd dragoste fierbinte din tot sufletul către Dumnezeu și către aproapele
ca pentru sine, iar mai vîrtos pot zice că avea acea dragoste și mai mult
decît către sine. Milostivire către cei din nevoi și în lipsă, răbdare nebiruită
în ispite și în necazuri, mărime de suflet în supărările ce i se aduceau asupră-i
de mama vitregă și de la tatăl-său, pentru lucrarea faptelor bune, necovîrșită
neîmpuținare în osîrdia sa către săvîrșirea acestora și necontenita și smerita
cugetare desăvîrșită, care a întărit-o pe dînsa spre săvîrșirea faptelor bune,
chiar la sfîrșitul ei cel fericit și mucenicesc, după cum se va arăta mai
jos. Acestea le lucra în toate zilele după cum zice Scriptura: Toată ziua
miluiește și împrumută dreptul.
Dar oare fericita, lucrînd acestea, a scăpat de ispitele
vrăjmașului mîntuirii omului? Oare pe ea, copilă tînără și neispitită în lucrurile
și întîmplările lumești, au cruțat-o ispitele? Căci, cu dînsa s-au împlinit
cuvintele Eclesiastului care zice: Fiule, dacă te-ai apropiat să slujești
Domnului tău, gătește-ți inima pentru ispite! Nicidecum, iubite cititor,
căci fapta bună care nu are ispite și care se lucrează fără osteneală și fără
greutăți și împiedicări, zic sfinții că nu este lămurită și nici lui Dumnezeu
bine primită. Drept aceea, văzînd vrăjmașul firii omenești că a început lucrarea
faptelor bune mai sus arătate și mai vîrtos a acelei fapte bune care se laudă
la judecată, după cum zice cuvîntul: Că se laudă mila la judecată;
și pe aceea pe care și Mîntuitorul Hristos o voiește mai mult decît jertfele,
zicînd: Milă voiesc, iar nu jertfă, umplîndu-se de zavistie, a zis
către diavolii săi: "Vedeți prieteni că și această slabă și neputincioasă
copilă, strănepoată a Evei cea de demult, pe care cu înlesnire am amăgit-o
noi, s-a ridicat asupra noastră? Vedeți cum nu se teme de noi și întru nimic
socotește puterea noastră? Noi pe Eva am amăgit-o și am scos din rai și prin
ea, pe strămoșul neamului omenesc l-am pogorît în stricăciune, cu moarte l-am
osîndit și în iad l-am sălășluit; iar aceasta nu bagă în seamă puterea noastră
cea mare. Deci, veniți să năvălim asupra ei cu ispite, ca prin mulțimea și
răutatea ispitelor s-o împiedicăm de la o lucrare ca aceasta".
Acestea sfătuindu-se diavolii, ca și asupra lui Iov, au năvălit
asupra fericitei Filoteia.
Să vedeți viclenie și măiestrie a răilor și viclenilor diavoli.
Știind ei că, firește, mamele vitrege au ură asupra copiilor - căci tată-său
după moartea mamei sale și-a luat altă femeie, și aflînd-o pe aceasta așa
după cum o arăta cuvîntul, ca și pe tatăl fericitei Filoteia, groși la minte
și simpli - pe amîndoi i-au făcut muncitori ai fericitei. Pe vitregă, înăuntru,
adică în casă, iar pe tată-său în cele dinafară, ca nicăieri sfînta să nu
afle răsuflare de necazuri și de ispite; ca astfel biruindu-se de acestea
și cu sufletul împuținîndu-se, să se lase de lucrarea faptelor bune. Deci,
mama cea vitregă pornindu-se asupra fiicei sale cu ură și cu pizmă, o ocăra
și o bătea, o chinuia cu diferite munci, o pîra tatălui său, îi făcea fel
de fel de necazuri și de schingiuiri. Știu acestea toți, iar mai vîrtos copiii
care sînt ajunși într-acest fel și care au pătimit și pătimesc unele ca acestea.
Iar Sfînta fecioară Filoteia toate le răbda cu bucurie, mulțumind lui Dumnezeu,
Căruia se și ruga, să-i dea putere, ca pe toate să le rabde pînă la sfîrșit.
Acestea și mai multe decît acestea, în toate zilele pătimea fericita de la
mamă-sa cea vitregă.
Iar tatăl ei cel gros la minte, întunecat la judecată și
mai întunecat la cunoștință, văzînd pe fiica sa că socotește toate cele pămîntești
gunoaie, după cum zice Apostolul, și n-are nici o purtare de grijă pentru
trupul său, a-l îngriji și a-l împodobi după obiceiul tinerelor, nici de hainele
bune și frumoase, pe care i le făcea și la praznice o îmbrăca - deși era adeseori
cu mînie pornit asupra ei, dar fiind biruit cîteodată de părinteștile milostiviri,
îi făcea haine de acest fel și i le da. Cu toate acestea ea, neîngrijindu-se
de nici unele dintre acestea, pe toate le dădea în mîinile săracilor. Căci
hainele cele bune, atît numai le purta pînă cînd întîlnea vreun sărac și îndată
se dezbrăca de dînsele așa de ușor, precum alții s-ar dezbrăca de niște zdrențe
și le da săracilor. Așa era, fără patimă de bani, așa era cu bucatele, așa
era cu trupușorul său, așa cu desfătarea tinereților; și atît era de robită
și uimită de dragostea lui Hristos, Mirele ei, atît de biruită de dorul bunătăților
din ceruri, încît petrecerea ei, după cum zice Apostolul, era în ceruri. Era
cu totul răsădită în casa Domnului, înflorită în curțile Dumnezeului nostru.
Dar să întoarcem cuvîntul iarăși la începutul său.
Văzînd-o tatăl său într-o aplecare ca aceasta, după cum arată
cuvîntul, în loc să se bucure și să mulțumească lui Dumnezeu că l-a învrednicit
a se face tată al unei fecioare ca aceea, de care toată lumea nu era vrednică,
în loc să se folosească sufletește și să urmeze faptei bune a fiicei sale,
cea înțeleaptă și de Dumnezeu luminată, și să facă aceleași fapte bune și
el ca și fiica sa, ca împreună cu dînsa să moștenească Împărăția cerurilor,
pe care ea acum o moștenește, el nu numai că n-a voit acestea să le facă și
să le urmeze, ci mai vîrtos o muncea cu multe feluri de bătăi și chinuri.
Pentru ce? Ca să o oprească. O! grosime de minte și întunecare de la lucrarea
unor fapte bune ca acestea, pricinuitoare de viață veșnică. Căci îmbrăcînd-o
cu haine noi și frumoase, după cum se spuse, pe la praznice, iar ea dîndu-le
săracilor și mergînd fără dînsele acasă, tatăl ei întrebînd-o de haine, fericita
tăcea și nu răspundea nimic. Atunci el o chinuia pe dînsa cu multe feluri
de bătăi, o tîra de păr, o lovea cu biciul și cu lemne, o bătea cu pumnul
în spate, cu palma peste obraz, ca pentru niște greșeli prea mari și cu altele
mai multe decît acestea, o chinuia și o muncea în toate zilele, pînă a ajuns
la vîrsta de doisprezece ani. Iar fericita le răbda pe toate acestea cu duh
umilit, cu mărime de suflet și cu osîrdie, mulțumind lui Dumnezeu că a învrednicit-o
a pătimi acestea, pentru dragostea și sfintele Lui porunci. Pentru aceasta,
pe cele dinapoi le uita, după cum zice Sfîntul Apostol Pavel și la cele dinainte
privea.
Acestea săvîrșindu-se astfel, a sosit vremea de semănături,
în care tot omul se sîrguiește a arunca în pămînt semințele pentru trebuința
hranei celei trupești. Deci a ieșit și tatăl fericitei cu plugul la cîmp,
că această meserie avea, și a poruncit femeii sale să-i gătească bucate, apoi
să i le trimită la cîmp prin Filoteia. Mergînd Filoteia cu bucatele la cîmp
ca să le ducă tatălui său, în fiecare zi săracii, știind-o pe dînsa așa de
milostivă, îi ieșeau înainte și-i cereau milostenie. Iar ea, fiind biruită
de milostenie și cu altceva neavînd să-i miluiască, îi hrănea cu bucate din
ceea ce-i ducea tatălui său. Aceasta făcînd-o mai multe zile, neaducînd bucate
de ajuns tatălui său, ci rămînînd tatăl său flămînd, neștiind ceea ce făcea
fiica sa, apoi neputînd a mai suferi, mergînd odată acasă, a zis către femeia
sa: "Pentru ce nu trimiți bucate de ajuns și rămîn totdeauna flămînd?" Dar
femeia, știind că totdeauna a trimis bucate destule, i-a răspuns făcînd imputare
pentru fiica sa: "Eu totdeauna ți-am trimis bucate destule, dar știu eu ce
face fiică-ta pe cale cu dînsele? Poate, după obiceiul ei, le dă săracilor".
Acestea auzindu-le el, a tăcut.
Iar diavolul i-a băgat în inima lui gînd rău și ucigaș. A
pus în mintea lui să pîndească pe fericita, să vadă ce face cu bucatele. Deci,
ducîndu-se iarăși la cîmp la lucrul său, a așteptat pînă la vremea în care
era să vină fericita cu bucatele. Plecînd sfînta cu bucatele de acasă și venind
la locul cel obișnuit - precum și îndemînatic pentru lucrarea faptei bune
a milosteniei - și după obicei înconjurînd-o săracii, a început fericita a
le împărți din bucate și a-i hrăni. Iar tatăl său, din locul acela din care
o pîndea, văzînd ceea ce făcea fiică-sa, umplîndu-se și biruindu-se de mînie,
ca să ajungă la dînsa și, după obiceiul său, să o apuce de cosițe și să o
bată pînă cînd își va astîmpăra mînia cea dobitocească, a zvîrlit într-însa
cu barda cea plugărească, pe care o avea la brîu și, lovind-o, a rănit-o la
un picior. Atunci îndată o! minune, și-a dat sfîntul și fericitul său suflet
în mîinile lui Dumnezeu. Mare ești Doamne și minunate sînt lucrurile Tale
și nici un cuvînt nu este de ajuns a povesti minunile Tale! Cît sînt de neurmate
căile Tale, neajunse judecățile Tale și neînțelese rînduielile Tale!
Nu era prigoană asupra creștinilor ca de demult, pe vremile
tiranilor împărați, nu erau tirani ca să poruncească, nu erau muncitori care
să chinuiască. Ci, ea a fost chinuită în vreme de pace, în vreme de creștinătate,
nu de cei străini, ci chiar de cel ce a născut-o și de vitrega sa mamă, care
erau creștini cu credință. Apoi, prin răbdarea ispitelor celor aduse de la
dînșii asupră-i, prin dragostea cea către Dumnezeu și prin rîvna către lucrarea
faptelor bune, s-a făcut muceniță, nu mai prejos decît cele de demult, care
au mărturisit pe Dumnezeu înaintea tiranilor și au pătimit de la dînșii. Și
așa, cum am spus, cu cunună mucenicească s-a încununat, după cuviință. Aceasta
s-a făgăduit prin proorocul, ce zice: Întru ce te voi afla, într-aceea
te voi judeca. Căci a văzut-o pe dînsa Domnul, Care vede toate cele ascunse
ale tuturor oamenilor, că este mare la suflet, vitează la minte, tare în credința
către El, în răbdarea ispitelor și a necazurilor celor aduse asupra ei de
la diavol și de la oameni, avînd nebiruită voință către lucrarea faptelor
bune, fiind bătrînă cu vîrsta cea duhovnicească și întru fapta cea bună a
ajuns la desăvîrșire și la măsura vîrstei lui Hristos. De aceea a iconomisit
prin acest sfîrșit grabnic și lesnicios, ca să treacă de la cele pămîntești,
vremelnice și pline de necazuri, la odihna cea veșnică și la veselia cea neîncetată.
În acest chip săvîrșindu-se Sfînta Filoteia, sfîntul ei suflet,
suindu-se la Dumnezeu strălucind cu negrăită slavă cerească și dumnezeiască,
înconjurat de sfinții îngeri și de cetele sfinților, a fost petrecut la împărăția
cerurilor și așezat împreună cu fecioarele cele înțelepte; iar acum se veselește
și se îndulcește de frumusețile cele negrăite ale Mirelui ei celui veșnic
și nemuritor. Acest lucru văzîndu-l ceata diavolilor - care mai înainte se
lăudau și nădăjduiau că precum pe strămoașă, așa și pe strănepoată o vor amăgi
prin măiestriile lor și o vor împiedica de la lucrarea faptelor bune, că o
vor birui și o vor face vînat al lor, fiind ei singuri biruiți și rușinați,
s-au dus tînguindu-și neputința și nehărnicia lor, căci n-au putut birui pe
o copilă simplă. Așa au lucrat neputincioșii contra fericitei prin meșteșugurile
lor și au îndelungat asupra ei fărădelegea lor. Dar Domnul cel drept a tăiat
grumazul lor și n-a lăsat toiagul păcătoșilor peste soarta fericitei, ca să
nu-și întindă fericitele sale mîini la vreo fărădelege. Sufletul ei s-a dus
ca o pasăre din cursa vînătorilor, căci cursele care le întinseseră ei s-au
zdrobit, iar ea s-a izbăvit.
Sfîntul ei trup rămînînd pe pămînt și încă curgînd sînge
din piciorul cel tăiat, a strălucit cu slava cerească, încît lumina și locul
dimprejur. Acest lucru auzindu-l ticălosul, sau mai bine zis ucigașul tată,
a fost cuprins de spaimă și cutremur. Pe de o parte, pentru că s-a făcut ucigaș
al singurei sale fiice; iar pe de alta, pentru strălucirea slavei celei dimprejurul
sfintelor moaște. Mergînd să apuce și să ridice sfîntul ei trup, nu putea
nici să se apropie, nici să se atingă de dînsul, poate pentru strălucirea
slavei celei dimprejurul lui, sau poate și pentru nevrednicia sa.
Această minune dacă a văzut-o, a alergat în cetate și mergînd
la arhiepiscopul și la cei mai mari ai cetății le-a spus toată pricina cum
s-a întîmplat și cum sfîntul ei trup acum zace pe pămînt și cum este proslăvit
de Dumnezeu, cu slavă cerească. Iar arhiepiscopul, împreună cu toți arhiereii,
cu tot clerul său și cu toți cei mai mari ai cetății și mulțime de popor,
auzind lucrul acela minunat, au alergat cu făclii și tămîie, cu slujbe și
cu rugăciuni; și, ajungînd, au văzut sfîntul ei trup strălucind cu acea dumnezeiască
lumină și s-au minunat cu toții. Apoi au preamărit pe Dumnezeul minunilor,
Care și acum în vremile noastre preamărește nu numai pe robii Săi, ci și pe
roabele sale cele care împlinesc cu fapta poruncile Lui cele sfinte și fac
voia lui cea dumnezeiască.
Făcînd rugăciuni și psalmodii multă vreme, au voit să ridice
sfîntul ei trup; dar, apropiindu-se îngropătorii, după porunca arhiepiscopului
și a arhiereilor, ca să-l ridice și să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut
să-l ridice și nici măcar să-l miște sau să-l clatine. Atunci, mai mult spăimîntîndu-se
și minunîndu-se, cu mai multă sîrguință și evlavie au început a se ruga lui
Dumnezeu și Sfintei Filoteia, ca să binevoiască a merge cu ei în cetate. Apoi,
apropiindu-se arhiepiscopul singur, împreună cu ceilalți arhierei și încercînd
a ridica sfintele moaște, n-au putut nicidecum. Căci Dumnezeu, vrînd să preamărească
cu minuni pe roaba sa, a îngreuiat trupușorul cel fecioresc, ca o stîncă de
piatră neclintită. Văzînd arhiereii acest lucru și tot poporul, s-au spăimîntat
foarte.
Cunoscînd toți că nu este voia lui Dumnezeu și a sfintei
a merge cu dînșii în cetatea care era patria ei, au început a se ruga către
dînsa și a zice astfel: "O! sfîntă a lui Dumnezeu Filoteio, dacă-ți este urîtă
patria ta, și nu primești a te odihni într-însa și s-o răsplătești cu faceri
de bine, cu ocrotire de vrăjmași și de primejdii - pentru că aici te-ai născut
și ai crescut și aici bine ai plăcut lui Dumnezeu și te-ai sfințit - arată-ne
unde binevoiești a te înstrăina? Vino la Constantinopol, ca Sfînta Parascheva,
la Sofia sau la vreo mănăstire de prin munții aceștia". Dar nicidecum nu s-a
urnit din locul unde zăcea. Apoi au început a-i spune pe nume locuri de dincoace
de Dunăre. I-a pomenit Bucureștiul, i-a pomenit Craiova și alte tîrguri mai
mici; i-a pomenit mănăstirile de prin tîrguri, de prin munți, dar n-a vrut
să asculte rugăciunea lor, pînă cînd i-au pomenit, în treacăt și fără nădejde
biserica domnească din orașul Curtea de Argeș. Și cum i-au pomenit această
sfîntă biserică, îndată s-a ușurat, mai mult decît greutatea cea firească.
În acea vreme domnea în Țara Românească binecredinciosul
domn Radu Voievod, poate acela care se poreclea Negrul, care zidise din temelie
biserica mai sus amintită, de care domn s-a făcut orașul acela și multe alte
tîrguri și mănăstiri care și pînă acum se văd, fiind foarte iubitor de Dumnezeu
și fierbinte rîvnitor al bunei credințe. Deci arhiereii și cei mai mari ai
cetății Tîrnova, văzînd voia sfintei, și mai vîrtos a lui Dumnezeu, ca să
mîngîie cu credința cea dreaptă pe poporul românesc, unde nu demult venise
Apichie din Italia și se așezase în locurile acestea - apoi să-l îmbogățească
cu facerile de minuni ale sfintei - au hotărît să înștiințeze mai întîi prin
scrisoare pe binecredinciosul și iubitorul de Hristos, Radu Voievod, despre
toată viața sfintei, pătimirile, lucrarea faptelor bune, moartea și îngreuierea
trupului ei cel cu neputință de ridicat și că toate cetățile și mănăstirile
cele dimprejur și cele din Valahia, i le-au pomenit și că la nici una dintre
acestea n-a voit; iar cum i-am pomenit biserica domnească din Curtea de Argeș,
îndată s-a făcut mai ușoară decît greutatea ei cea firească. Deci, ziceau
ei: "Cunoscînd și măria ta bunăvoirea sfintei, că voiește să se dăruiască
poporului măriei tale cel românesc, iar mai vîrtos Dumnezeu de sus, binevoiește
ca măria ta să cinstești și să îmbogățești țara și poporul măriei tale cu
acest odor scump și de mult preț; apoi pe lîngă altele, a te arăta făcător
de bine și cu această prea mare facere de bine. Pentru aceasta este de trebuință
a lua osteneala și a veni pînă la Dunăre, ca să o primești și cu cinstea cea
cuviincioasă să o duci și să o așezi în biserica cea numită din Argeș, dorită
de ea. Iar noi o vom aduce pînă acolo".
Radu Voievod, după ce a primit scrisoarea aceasta și a înțeles
cele scrise, foarte mult s-a bucurat și cu lacrimi a mulțumit lui Dumnezeu
și sfintei. Și îndată, cu mare sîrguință, luînd arhiereii cu tot clerul cel
bisericesc și pe toată boierimea, cum și mulțime de popor, care covîrșeau
cu rîvna către Dumnezeu, cu dragostea, evlavia și credința către sfînta, cu
tămîie și cu făclii au ieșit înainte la Dunăre în întîmpinarea sfintei. Cu
mare cinste, slavă și alai primindu-i sfintele moaște și aducîndu-le cu cîntări
de psalmi și cu doxologii, le-au așezat în biserica domnească. De atunci pînă
acum se află nestrămutate din acel oraș, cu toate schimbările vremilor, stăpînilor
și răscoalelor, ce adeseori s-au întîmplat în țările acestea.
Aceasta dă multă și tare încredințare celor cunoscători și
dreptcredincioși că acest lucru nu este al puterii și al grijii omenești,
ci al facerilor de minuni și al voii sale de a petrece în același oraș, unde
s-a așezat. Ea dă tuturor, celor ce aleargă la dînsa cu credință, tămăduiri
de multe feluri de boli: orbilor vedere, bolnavilor însănătoșire, izbăvire
celor supărați de duhuri necurate și, în scurt, oricine aleargă la dînsa cu
credință fierbinte, cu sîrguință și cu lacrimi se roagă ei, își dobîndește
cererea sa.
Aceasta a fost viața și petrecerea Sfintei Filoteia, așa
i-a fost rîvna pentru faptele bune, așa a fost din pruncie, cu totul afierosită
faptelor bune, încît însăși pe sine s-a făcut faptă bună. Cum am zis, ea era
de neam bulgăresc, născută din părinți creștini din marea cetate Tîrnovo,
crescută de maică-sa cea firească în învățături dreptcredincioase și, din
vîrsta cea tînără, a început cu osîrdie a lucra faptele cele bune, a merge
adesea la biserică, a asculta dumnezeieștile Scripturi cu luare-aminte, a
posti și a păzi fecioria cu dinadinsul, nu numai cea trupească, dar și cea
sufletească; a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămînzi, a adăpa pe cei
însetați, a îmbrăca pe cei goi, a-și înfrumuseța prin acestea candela sufletului
său, a-și agonisi untdelemn în vasele sale, a se pregăti pentru intrarea în
cămara cea de nuntă.
Deci ea răbda toate ispitele, necazurile și strîmtorările.
După cum Sfînta Scriptură zice: Fiule, dacă te-ai apropiat să slujești
lui Dumnezeu, gătește-ți inima spre ispite. Fericita, făcînd acestea,
a răbdat toate pentru fapta bună. Bătăile de la mamă-sa cea vitregă; ocările,
dosădirile, pălmuirile, schingiuirile, pîra către tată-său, cum și tot felul
de necazuri și ispite. Și nu numai acestea, ci și pe cele de la tatăl ei le-a
răbdat cu osîrdie, pînă la moarte, încît nu avea nici zi, nici ceas în care
să aibă răsuflare și să nu se afle într-unele ca acestea. Adică, înăuntru
ispite, tulburări, îngroziri, mîhniri; în afară prigoniri, necazuri, bătăi,
schingiuiri. Pentru că diavolul năvălise asupra ei cu toată puterea, ca asupra
lui Iov cu ispitele, ca obosind-o cu răbdarea, s-o oprească de la lucrarea
faptelor bune. Iar fericita, nu numai că nu obosea, ci încă stăruia, după
cum zice Apostolul Pavel: "În ispite și necazuri, pe cele dinapoi le uita
și către cele dinainte se întindea", pînă cînd ea a răbdat și moarte din mîinile
celui ce a născut-o și cu sfîrșit mucenicesc s-a încununat, primind cununa
de biruință de la începătorul de nevoință Hristos, Mirele ei cel fără de moarte,
și în cămările cele cerești s-a așezat cu fecioarele cele înțelepte și cu
mucenițele, ea care a murit pentru dragostea lui Dumnezeu, ca mucenițele și
pentru poruncile Lui sufletul și-a pus.
Acum sufletul ei cel fără prihană și sfînt se odihnește și
se veselește în ceruri în împărăția lui Dumnezeu, în locașurile drepților
și de îngeri se slăvește veșnic. Iar sfîntul ei trup se păzește nestricat
și întreg, ca a celorlalți sfinți și se cinstește de poporul cel creștinesc
și izvorăște de-a pururea tămăduiri, celor ce cu credință și cu evlavie năzuiesc
cu rugăciuni către ea.
Acesta este, o, sfîntă Filoteio, cuvîntul care ți-am făgăduit
cînd m-ai învrednicit de binecuvîntarea ta. Iată am împlinit făgăduința, nu
după cît se cădea, ci după putere. Plătind astfel și pentru mine datoria și
mulțumindu-ți pentru patrioții mei, care s-au îndulcit atîta vreme de facerile
tale de bine și s-au învrednicit de tămăduiri și de darurile tale; iar patria
s-a apărat de tine cu multe ocrotiri și nici unul nu s-a aflat să-ți aducă
mulțumirea și lauda cea datorată. Deci tu, o! Sfîntă Filoteio, care ai cugetat
totdeauna cele cerești în toată viața ta pămîntească și ai zburat în ceruri,
privește peste noi cu milostivire; căci nici după ce ai lăsat cele pămîntești,
nu ne părăsești, ci mai vîrtos porți grijă, acoperi și păzești pe poporul
tău, pe care l-ai ales a rămîne cu dînsul. Căci s-a dat și acest dar sfintelor
suflete. Deci, acum cînd mai vîrtos te-ai apropiat de Dumnezeu și perdelele
cele trupești s-au dat în lături și față în față vorbești cu El, mijlocește
pentru noi ca să ne îndrepteze și să ne povățuiască către cele plăcute Lui.
Apoi părtași ai împărăției Lui - deși este mare cererea și mai presus de vrednicia
noastră - să ne facă însuși Hristos Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine toată
slava, mărirea și marea cuviință, împreună și celui fără de început al lui
Părinte și Preasfîntului și de viață făcătorului Duhului Său, acum și pururea
și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna decembrie
|