Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru
Patapie
(8 decembrie)
În părțile Egiptului este o cetate ce se numește Teba, care
o înconjură și o adapă fluviul Nil. Acolo s-a născut acest fericit Patapie,
din părinți creștini, fiind crescut în bună credință și în frica Domnului.
Venind în vîrstă desăvîrșită, a trecut cu vederea deșertăciunea lumii acesteia
și, lăsînd casa, părinții și prietenii, s-a făcut monah. Ducîndu-se în pustia
Egiptului, viețuia după Dumnezeu, nevoindu-se cu postul, cu rugăciunea și
cu multe feluri de osteneli monahicești și pustnicești. Făcîndu-se vestit
și începînd a veni mulți oameni la dînsul și a-l lăuda pentru viața cea plină
de fapte bune și fiind supărat că i se tulbura liniștea - căci era lăudat
de gura oamenilor - din această pricină lăsînd părțile Egiptului, a venit
la Constantinopol. Aici, făcîndu-și o colibă aproape de Vlaherna, lîngă zidul
cetății, s-a închis într-însa și se odihnea acolo, ca în pustie, neștiut de
nimeni, afară numai de singurul Dumnezeu, Care știe pe cei ce sînt ai Săi,
vorbind cu El prin neîncetata rugăciune.
Dar precum nu poate cetatea a se ascunde, stînd pe vîrful
muntelui, așa și omul cel cu fapte bune, care a venit într-o desăvîrșită sfințenie.
Pentru că Dumnezeu preamărește pe cei ce-L preamăresc pe El și descoperă pe
cei ce s-au umplut de darul Său și pentru folosul altora. Deci și acest desăvîrșit
întru sfințenie, care era îmbogățit cu darul facerii de minuni, descoperindu-se
și preamărindu-se de Dumnezeu, a fost aflat ca o comoară ascunsă în țarină.
Căci un tînăr oarecare dintre creștini, fiind orb din naștere și povățuit
fiind prin rînduiala lui Dumnezeu a venit la coliba Cuviosului părinte Patapie,
și l-a rugat pe fericitul să mijlocească la Dumnezeu pentru dînsul să i se
dea vederea ochilor, ca văzînd făptura să vie în mai desăvîrșită cunoștință
a Făcătorului și să-L preamărească. Iar cuviosului, văzînd credința tînărului,
i s-a făcut milă de dînsul dar nu îndrăznea, ca un smerit cugetător, să facă
o lucrare ca aceasta, socotindu-se nevrednic. Apoi, ca să-i vadă și socotința
lui, a zis: "Ce lucru minunat ai cunoscut la mine și de ce ceri un lucru pe
care nu poate altul să-l săvîrșească fără numai singur Ziditorul lumii Cel
Atotputernic?". Iar tînărul a strigat cu jale, rugîndu-se cu lacrimi și cu
cuvinte smerite, spunînd că crede fără îndoială căci poate să-i dea vindecarea
cea dorită, ca o slugă adevărată a lui Hristos.
Cuviosul a zis către dînsul cu credință: "În numele lui Iisus
Hristos, care dă orbilor vedere și morților viață, vezi!" Atunci îndată s-au
deschis ochii orbului celui din naștere și vedea luminat, slăvind și mulțumind
lui Dumnezeu. Tînărul acela era cunoscut multora, care, văzîndu-l că are vedere,
se minunau și-l întrebau cum a văzut; iar el nu tăinuia pe făcătorul de minuni
și făcătorul său de bine, prin care a luat de la Dumnezeu vederea. Deci a
ieșit veste în popor despre acea minune a cuviosului și de atunci mulți au
început a veni la dînsul, învrednicindu-se de rugăciunile lui.
Un vestit bărbat din Constantinopol zăcea de boala hidropicei
și era trupul lui foarte umflat, pentru care multă avere cheltuise omul acela
pe la doctori căutînd tămăduire, dar nedobîndind-o. Auzind despre Sfîntul
Patapie, a poruncit să-l aducă la dînsul și a rugat pe sfîntul, ca, prin darul
cel tămăduitor pe care l-a primit de la Dumnezeu, să-i vindece boala trupului
său. Iar doctorul cel fără de arginți, mai întîi a făcut rugăciune cu sîrguință
către Dumnezeu pentru dînsul, apoi l-a însemnat cu semnul Crucii și l-a uns
cu untdelemn sfințit. Atunci îndată toată răutatea ce era în trupul lui a
ieșit și s-au curățit toate cele dinăuntrul lui, făcîndu-i-se tot trupul sănătos.
Un alt tînăr oarecare pătimea cumplit, fiind muncit de un
diavol care îl izgonea prin munți și prin pustietăți, trîntindu-l în foc și
în apă ca să-l piardă, aruncîndu-l de pe înălțimile munților în prăpăstiile
văilor, bătînd și sfărîmînd tot trupul lui, încît acum l-ar fi pierdut pe
el, de nu ar fi păzit Dumnezeu zidirea Sa de pierderea cea desăvîrșită; căci
El înfrînează toată puterea vrăjmașului cea cu totul înrăutățită. Odată ducîndu-l
diavolul pe tînărul acela spre țărmurile mării, cu mare pornire, pentru ca
să-l arunce în noian și să-l înece, a întîlnit în drum pe Cuviosul Patapie,
care, prin porunca lui Dumnezeu, ieșea din coliba sa ca să libereze făptura
cea zidită după chipul Lui, din robia vrăjmașului. Iar diavolul, văzînd de
departe pe fericitul, a început a se apropia către dînsul sărind, întorcîndu-și
ochii, spumegînd, scrîșnind din dinți și îngrozindu-l cu ucidere; apoi, apropiindu-se
de Sfîntul Patapie, a strigat: "O, nevoie! o! primejdie, ce este aceasta?
Și aici iarăși este omul acesta? Ce voi face, unde mă voi duce, unde voi mai
viețui de acum, mult ostenindu-mă și abia aflîndu-mi locașul acesta? Iată
acum cu nevoie mă izgonește dintr-însul; cu adevărat înfricoșat ești Nazarineanule,
cu adevărat înfricoșat și pretutindeni peste toți este stăpînirea Ta. Deci
unde mă voi duce, ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu ești de față,
că numai cu semnul Crucii și prin numele Tău mă izgonești; căci sînt biruit
și izgonit".
Acestea zicînd necuratul, arunca pe tînărul în sus. Iar făcătorul
de minuni Patapie, făcînd semnul Crucii cu mîna în văzduh, a certat duhul,
zicînd: "Ieși, duh necurat, ieși, du-te departe în pustie! Hristos îți poruncește
aceasta prin mine, a cărui putere chiar și nevrînd ai mărturisit-o". Acestea
zicînd sfîntul, diavolul a aruncat pe tînăr la pămînt și a ieșit dintr-însul
pe gură ca un fum. Iar tînărul, viindu-și în simțiri, plîngea de bucurie și
mulțumea mai întîi lui Dumnezeu, apoi și Cuviosului Patapie, pentru izbăvirea
sa de duhul cel necurat.
O femeie oarecare avea o vătămare nevindecată la pieptul
său și acum, deznădăjduită fiind de doctori și înmulțindu-se cumplita ei durere,
a venit la Cuviosul Patapie și căzînd la picioarele lui, cu multă tînguire
și rugăminte, cerea tămăduire. Iar sfîntul însemnînd rana cu semnul Crucii,
îndată a vindecat-o.
Acestea și multe alte minuni făcînd, Cuviosul părintele nostru
Patapie a sosit la fericitul său sfîrșit și, în adînci bătrîneți, a trecut
către Dumnezeu, Căruia bine i-a plăcut. Apoi a fost îngropat cu cinste în
biserica Mergătorului Înainte, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui
preamărit întru sfinții Săi, Căruia, împreună cu Părintele și Duhul Sfînt,
I se cuvine cinste și închinăciune în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna decembrie
|