Sfîntul Preacuviosul Părintele nostru
Daniil Sihastrul de la Voroneț
(18 decembrie)
Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul din
cei mai mari sfinți pe care i-a odrăslit pămîntul Moldovei, mare dascăl al
pustiei și povățuitor al călugărilor.
Acest sfînt al neamului nostru s-a născut într-o familie
de oameni săraci de pe moșia mănăstirii Sfîntul Nicolae din Rădăuți, la începutul
secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. Fiind ales de Dumnezeu
din sînul maicii sale pentru viața cea îngerească a pustnicilor, s-a dovedit
din pruncie purtător de Hristos. Că niciodată nu lipsea de la biserică, nici
nu se juca asemenea cu ceilalți copii, nici nu căuta odihnă și mîncare; ci
mereu se ruga, și întru toate asculta de părinți.
Cînd avea vîrsta de zece ani, fiind dat să învețe carte în
mănăstirea Sfîntul Nicolae din Rădăuți, copilul Dumitru, deși tînăr cu vîrsta,
s-a dovedit bătrîn cu înțelegerea. Căci în puțină vreme a deprins Ceaslovul
și Psaltirea pe de rost, precum și nevoința cea duhovnicească, adică rugăciunea
cea de taină a inimii, postul, smerenia și păzirea minții de gînduri rele.
Pentru aceasta cuvioșii călugări foarte mult îl iubeau și se foloseau de blîndețea
și priceperea lui, căci era întotdeauna umbrit de darul Duhului Sfînt.
După cinci ani de ucenicie, tînărul ostaș al lui Hristos
s-a făcut călugăr în această mînăstire, primind numele marelui prooroc și
împărat David. Și era întru toate ascultător cuvioșilor părinți, avînd ca
dascăl și părinte duhovnicesc pe mult nevoitorul și purtătorul de Dumnezeu
Sfîntul Ierarh Leontie de Rădăuți.
Acest tînăr monah David era foarte rîvnitor în nevoința vieții
călugărești. Cel mai mult iubea liniștea, postul și rugăciunea. Zilnic nu
gusta nimic pînă la asfințitul soarelui, iar uneori postea desăvîrșit cîte
trei și chiar cinci zile și se hrănea numai cu legume și ierburi. În ascultare
era tăcut, blînd și tuturor supus, iar la biserică zăbovea ziua și noaptea
ca o candelă mereu nestinsă. Încă și la chilie dormea puțin pe un mic scăunel,
mereu veghind și cugetînd la cele dumnezeiești. Iar dintre cărți cel mai mult
iubea Psaltirea, pe care o știa pe de rost și o repeta zilnic.
Așa nevoindu-se cîțiva ani de zile, Cuviosul David s-a făcut
vas al Sfîntului Duh, învrednicindu-se de darul preoției și al facerii de
minuni. Mulți bolnavi, auzind de minunile ce se făceau prin rugăciunile lui,
alergau la smeritul ieromonah David și se vindecau de suferințele lor. Alții
veneau să-i ceară sfat, că era foarte înțelept în cuvînt și înainte-văzător,
iar alții veneau să-și mărturisească păcatele, căci ajunsese cuviosul vestit
duhovnic în părțile de nord ale Moldovei.
Văzînd ieromonahul David că este înconjurat de lume și nu
mai are liniște de rugăciune, temîndu-se de duhul slavei deșarte, a luat binecuvîntare
de la episcopul de Rădăuți și s-a retras la mănăstirea Sfîntul Lavrentie (Laurențiu).
Dar și acolo îl căutau credincioșii, precum și cei bolnavi de duhuri necurate.
Cuviosul David însă ziua făcea ascultare și stătea între oameni, iar noaptea
priveghea, se ruga și împletea coșuri de nuiele pentru obște. Așa își omora
cuviosul ispitele tinereții și cugetul slavei deșarte.
Odată l-a trimis egumenul cu oarecare ascultare în orașul
Siret. Acolo, înconjurîndu-l credincioșii, a zăbovit cuviosul o zi, neputînd
a se întoarce la timp în mănăstire. Atunci egumenul i-a dat canon să nu mai
iasă o vreme din lavră. Deci, smerindu-se ieromonahul David, și-a împlinit
cu bucurie canonul, dînd slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Trecînd cîțiva ani și Cuviosul David sporind mult în nevoința
duhovnicească, se simțea chemat de Duhul Sfînt la viața pustnicească. Sufletul
său era rănit de dragostea lui Hristos și dorea să-L slăvească neîncetat cu
îngerii și cu sihaștrii din codrii Carpaților.
Deci, primind binecuvîntare de la egumenul mănăstirii Sfîntul
Lavrentie, a îmbrăcat mai întîi marele și îngerescul chip al schivniciei,
schimbîndu-și numele din David în Daniil. Apoi, tăinuindu-se de lume, cu puțin
înainte de anul 1450, s-a retras singur în adîncul codrilor pe valea pîrîului
Secu din județul Neamț, unde mai tîrziu a luat ființă mînăstirea Sihăstria.
Aici s-a nevoit paisprezece ani în aspre osteneli călugărești. Dar, văzîndu-se
înconjurat de lume, s-a retras în nordul Moldovei, aproape de sihăstria Putna.
Călăuzit de Dumnezeu, Cuviosul Daniil și-a făcut aici mai
întîi o colibă de lemn pe valea pîrîului Vițeul. Apoi, aflînd o stîncă mare
în apropiere, și-a săpat cu dalta o mică chilioară în peretele stîncii, cît
să poată încăpea. Alături și-a săpat o altă încăpere, drept paraclis de rugăciune,
cum se vede pînă astăzi. În această stîncă s-a nevoit Cuviosul Daniil în plăcere
de Dumnezeu mai mult de douăzeci de ani.
Nevoința Preacuviosului Părintelui nostru Daniil Sihastru
în chilia de la Putna era aceasta: Ziua și noaptea priveghea în neîncetată
rugăciune și cugetare la cele dumnezeiești, postind pînă la asfințitul soarelui
și dormind foarte puțin pe un mic scaun de lemn. Din chilie nu ieșea deloc
toată săptămîna. Mîncarea lui era formată din pesmeți de pîine, rădăcini și
ierburi, iar lucrul mîinilor sale era împletirea coșurilor de nuiele. Duminica
săvîrșea Sfînta Liturghie și se împărtășea cu Trupul și Sîngele lui Hristos,
apoi primea pe cei ce veneau la el pentru vindecare de boli și pentru cuvînt
de folos. În posturi se înfrîna cîte trei și uneori cinci zile și avea darul
rugăciunii și al lacrimilor.
Pentru sfințenia vieții sale, pentru postul îndelungat și
pentru privegherile cele de toată noaptea cu rugăciuni și cu lacrimi, Cuviosul
Daniil Sihastrul a fost multă vreme ispitit de diavoli, căutînd să-l alunge
din pustie sau să-l arunce în păcatul cel cumplit al slavei deșarte. Dar el,
cerînd ajutorul lui Hristos și cu puterea Sfintei Cruci, biruia toate cursele
diavolului. Pentru aceea, în puțină vreme s-a învrednicit de la Dumnezeu de
darul lacrimilor, al mai înainte-vederii și al vindecării de boli. Căci izgonea
duhurile necurate din oameni numai cu cuvîntul și vindeca tot felul de bolnavi.
Apoi cunoștea cugetele cele ascunse și spunea multora tainele cele viitoare,
căci era plin de darul Duhului Sfînt.
Pentru niște daruri ca acestea, numele Cuviosului se făcuse
cunoscut în toată țara Moldovei, iar poporul, de la mic pînă la mare, l-a
numărat din tinerețe în ceata sfinților. Cei mai mulți îl numeau Sfîntul
Daniil, Sihastrul cel Bătrîn, căci era părinte și povățuitor al tuturor
sihaștrilor din nordul Moldovei. Alții, îndeosebi călugării, îl numeau Sfîntul
Daniil Schimonahul. Iar după mutarea sa din trup, era numit în popor Sfîntul
Daniil cel Nou, ca să-l deosebească de alți cuvioși cu același nume.
În anul 1451, întîmplîndu-se grabnică moarte domnului țării,
Bogdan Voievod, fiul său, Ștefan, cu greu a scăpat de primejdie. Dar, auzind
de nevoința și minunile Sfîntului Daniil Sihastrul și fiind în grea strîmtoare,
a fost călăuzit de Duhul Sfînt la chilia lui. Aici, poposind cîteva zile,
și-a mărturisit cugetele înaintea Cuviosului și a primit de la el dezlegare
de păcate și multe cuvinte de mîngîiere. Apoi, liniștindu-i sufletul, marele
sihastru l-a binecuvîntat și s-a rugat pentru dînsul, apoi i-a proorocit că
în curînd va fi domn al Moldovei și l-a liberat cu pace.
În primăvara anului 1457, Ștefan cel Mare, ajungînd pe scaunul
Moldovei, s-a încredințat de împlinirea proorociei Sfîntului Daniil Sihastrul
și de darul lui Dumnezeu care era întru dînsul. Din anul acela, Cuviosul i-a
fost marelui domn cel dintîi sfetnic, duhovnic și rugător către Dumnezeu.
Adeseori voievodul poposea la chilia lui și își mărturisea păcatele, apoi
cerea cuvînt de folos și nimic nu făcea fără rugăciunea și binecuvîntarea
lui. Iar Cuviosul îl îmbărbăta și îl îndemna să apere țara și creștinătatea
de mîinile păgînilor, încredințîndu-l că de va zidi după fiecare luptă cîte
o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.
Astfel, ascultîndu-l, Ștefan cel Mare a apărat cu multă vitejie
Biserica lui Hristos și țara Moldovei după căderea Bizanțului, aproape o jumătate
de secol, cîștigînd patruzeci și șapte de războaie și înălțînd patruzeci și
opt de biserici. În felul acesta, Sfîntul Daniil Sihastrul s-a dovedit un
mare apărător al Ortodoxiei românești și ctitor duhovnicesc al mănăstirilor
înălțate la îndemnul său.
Odată, poposind domnul Moldovei în chilia Cuviosului, a fost
îndemnat de marele sihastru să zidească în apropiere de chilia sa o mănăstire
de călugări, întru pomenirea Adormirii Maicii Domnului, către care avea mare
evlavie. Deci, ascultîndu-l Ștefan Voievod și împreună alegînd locul, cu binecuvîntarea
lui s-a început în anul 1466 zidirea Mănăstirii Putna. Iar în anul 1470, cînd
s-a sfințit acest dumnezeiesc locaș, însuși Sfîntul Daniil a luat parte, fiind
cinstit de toți ca un al doilea ctitor.
Se mai spunea despre dînsul că, voind Ștefan Vodă să-i încredințeze
mănăstirea, de multe ori l-a rugat să fie egumen și părinte duhovnicesc al
Putnei. Dar Cuviosul, socotindu-se nevrednic de o cinste ca aceasta și iubind
mai mult liniștea, a rămas mai departe la mica lui chilie din peșteră.
Pentru sfințenia vieții sale, Cuviosul Daniil Sihastrul s-a
dovedit din tinerețe purtător de Hristos și mare dascăl al liniștii și rugăciunii
lui Iisus. În timpul vieții sale nu era în Moldova alt sihastru și duhovnic
mai vestit, nici alt lucrător și dascăl al rugăciunii mai iscusit decît el.
De aceea, toți egumenii și duhovnicii din nordul Moldovei, ca și dregătorii
din sfatul țării îl aveau de părinte duhovnicesc.
Urmînd exemplul vieții sale, numeroși călugări iubitori de
liniște din chinovii se retrăgeau în pustie cu binecuvîntarea Cuviosului Daniil
și deveneau sihaștri și lucrători sporiți ai rugăciunii lui Iisus. Astfel,
acest mare ascet al Moldovei, avea prin mănăstiri și sate numeroși fii duhovnicești,
iar prin munți și prin codri avea peste o sută de ucenici sihaștri, care se
nevoiau în plăcere de Dumnezeu, după sfatul său.
Într-adevăr, Sfîntul Daniil Sihastrul a creat în Moldova
de nord o mare mișcare isihastă, aproape fără egal, înnoind astfel pentru
multă vreme viața duhovnicească în mănăstiri și schituri și ridicînd o întreagă
generație de sihaștri și rugători ai neamului.
După anul 1470, văzînd Cuviosul că la Putna nu mai are liniște
din cauza mănăstirii și a mulțimii credincioșilor ce veneau aici, a părăsit
chilia în care se nevoise peste douăzeci de ani și s-a retras în taină în
pădurile seculare din jurul Mănăstirii Voroneț. Aici se nevoiau ca la cincizeci
de călugări sub povățuirea ieroschimonahului Misail, vrednic ucenic al Sfîntului
Daniil. Deci, aflînd un loc retras în preajma mănăstirii, și-a făcut o mică
chilie sub stînca numită Șoimul și aici se ostenea Cuviosul în desăvîrșită
liniște și plăcere de Dumnezeu.
Însă n-a trecut multă vreme și îndată numele lui s-a făcut
cunoscut în toate satele din partea locului, încît veneau la el tot felul
de bolnavi, paralizați, oameni stăpîniți de duhuri necurate și se vindecau.
Credincioșii, neputînd ajunge la chilia lui, așteptau jos în mănăstire. Iar
Cuviosul cobora noaptea, se ruga pentru ei, le spunea pricina suferinței,
îi sfătuia, îi binecuvînta și îi trimitea sănătoși la casele lor.
În vara anului 1476, Ștefan cel Mare, pierzînd lupta de la
Războieni în fața turcilor, s-a dus la chilia Sfîntului Daniil Sihastrul,
bunul său părinte duhovnicesc de la Voroneț. Deci "bătînd Ștefan Vodă în ușa
sihastrului să-i descuie, a răspuns sihastrul să aștepte Ștefan Vodă afară
pînă va termina ruga. Și după ce și-a terminat sihastrul ruga, l-au chemat
în chilie pe Ștefan Vodă. Și s-a spovedit Ștefan Vodă la dînsul. Și a întrebat
Ștefan Vodă pe sihastru ce să facă, că nu poate să se mai bată cu turcii.
Închina-va țara la turci sau nu? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul
este al lui; numai că, după ce va izbăvi, să facă o mănăstire acolo, în numele
Sfîntului Gheorghe".
Deci, crezînd domnul Moldovei în proorocia Sfîntului Daniil
că va birui pe turci și luînd de la el rugăciune și binecuvîntare, îndată
a adunat oaste și a izgonit pe turci din țară. Așa ajuta Cuviosul cu rugăciuni
fierbinți către Dumnezeu să se izbăvească Moldova și țările creștine de robia
păgînilor.
Răposînd mitropolitul Teoctist, în toamna anului 1477, Ștefan
cel Mare s-a sfătuit cu clerul și episcopii țării să aleagă păstor și părinte
al Moldovei pe Sfîntul Daniil Sihastrul de la Voroneț. Dar Cuviosul auzind
de aceasta, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu și voievodului să nu-l înstrăineze
pînă la moarte de fericita lui liniște. Deci, cucerindu-se toți de smerenia
și sfințenia lui, și-au cerut iertare și l-au lăsat în pustie să slăvească
neîncetat pe Dumnezeu.
Timp de douăzeci de ani cît a sihăstrit la Voroneț, Cuviosul
Daniil a creat aici o nouă vatră isihastă, tot atît de importantă ca cea de
la Putna. Căci în puțină vreme s-au adunat în jurul său zeci de sihaștri,
unii mai nevoitori decît alții, care se osteneau fie în codrii Voronețului,
fie în munții Rarăului, fie de-a lungul Carpaților Răsăriteni. Cei mai mulți
practicau rugăciunea lui Iisus, postul și tăcerea. Alții citeau zilnic psaltirea,
alții făceau mii de metanii și împleteau coșuri, iar alții, fiind buni caligrafi,
scriau cărți de slujbă pentru biserici și mănăstiri. Cei mai aleși ucenici
ai Cuviosului Daniil Sihastrul au fost: mitropolitul Grigore Roșca, monahul
caligraf Ioan, precum și egumenii Misail și Efrem, toți din Mănăstirea Voroneț;
apoi cuviosul Pahomie Sihastrul și egumenul Nil din Mănăstirea Slatina; egumenul
Paisie, Paladie Sihastrul și Anastasie Sihastrul de la Mănăstirea Neamț, Isaia
Pustnicul de la Mănăstirea Moldovița, egumenul Gherontie de la Humor și mulți
alții.
Aducîndu-și aminte Ștefan cel Mare de făgăduința dată lui
Dumnezeu și Sfîntului Daniil Sihastrul, în vara anului 1488 a zidit din temelie,
la Mănăstirea Voroneț, o frumoasă biserică din piatră închinată Sfîntului
Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, în locul vechii biserici de
lemn. La 14 septembrie, în același an, biserica a fost sfințită de mitropolitul
Gheorghe, în prezența fericiților ei ctitori, Ștefan Voievod și Cuviosul Daniil
Sihastrul și a zeci de mii de credincioși, călugări, clerici și dregători
de țară. În acestă zi, cu sfat de obște, Sfîntul Daniil, deși bătrîn, a fost
numit egumen al Mănăstirii Voroneț.
Timp de aproape zece ani Sfîntul Daniil a povățuit obștea
Mănăstirii Voroneț, ca un mare părinte duhovnicesc al călugărilor, al sihaștrilor
și al întregii Moldove. Căci deși petrecea mai mult la chilia sa de sub stînca
Șoimului, fiind foarte iubitor de liniște, adeseori cobora în obște, mărturisea
soborul, tămăduia pe cei bolnavi ce se adunau de prin sate și îi sfătuia pe
toți. Apoi iarăși se retrăgea la chilia sa.
În timpul egumeniei sale, Mănăstirea Voroneț a trăit cea
mai înfloritoare perioadă duhovnicească din istoria sa, fiind socotită multă
vreme lavra isihasmului din Moldova. Toți monahii din obște, care număra peste
șaizeci de nevoitori, practicau rugăciunea lui Iisus. Unii erau vestiți păstori
și duhovnici pentru credincioși, alții erau dascăli învățați în școala mănăstirii
și neobosiți caligrafi, iar cei mai mulți erau călugări de rugăciune, care
slăveau pe Dumnezeu neîncetat și se rugau pentru toată lumea. La Voroneț au
învățat carte și au deprins nevoința duhovnicească numeroși preoți de parohie,
egumeni, episcopi, monahi, sihaștri și dregători de țară. Iar în codrii seculari
din munții Voronețului, ai Rarăului și Stînișoarei, se nevoiau pentru dragostea
lui Hristos alți peste cincizeci de sihaștri, ucenici ai Sfîntului Daniil.
Pe toți aceștia îi supraveghea și îi povățuia pe calea cea bună a împărăției
cerurilor, marele egumen și povățuitor de suflete "Cuviosul Părintele nostru
Daniil Sihastrul cel Bătrîn".
Ajungînd vas ales al Duhului Sfînt, plin de tot felul de
bunătăți și trecînd de vîrsta de nouăzeci de ani, Sfîntul Daniil, marele sihastru
al Moldovei, dascălul pustiei și făcătorul de minuni, și-a dat sufletul în
brațele lui Hristos la sfîrșitul secolului al XV-lea (1496). Mulțimea ucenicilor
lui, împreună cu mitropolitul și domnul țării l-au plîns îndeajuns și l-au
îngropat în pronaosul bisericii Voroneț, cum se vede pînă astăzi, punînd deasupra
o piatră cu inscripția: "Acesta este mormîntul părintelui nostru David, schimonahul
Daniil". Apoi, împărțind credincioșilor multe milostenii și sărutînd sfintele
lui moaște, s-a întors fiecare la ale sale.
După săvîrșirea sa, văzînd ucenicii și credincioșii că se
fac oarecare minuni și vindecări de boli la moaștele Cuviosului, l-au trecut
în ceata sfinților, numindu-l "Sfîntul Stareț Daniil", "Sfîntul Daniil Sihastrul",
sau mai ales "Prea Cuviosul de Dumnezeu rugătorul Părintele nostru Daniil
cel Nou".
Obștea Mănăstirii Voroneț, împreună cu mitropolitul Grigore
Roșca, ucenicul său, au dat acestei lavre, după hramul Sfîntului Mare Mucenic
Gheorghe, al doilea hram în cinstea Sfîntului Daniil cel Nou, pomenindu-l
în rîndul fericiților ctitori. Totodată i-au rînduit zi de prăznuire peste
an, anume după pomenirea Sfîntului Daniil Stîlpnicul. Astfel, în Moldova,
pomenirea cuviosului Daniil Sihastru s-a făcut, secole de-a rîndul, la 23
aprilie, hramul Mănăstirii Voroneț, și la 18 decembrie, după Sfîntul Daniil
Stîlpnicul, 11 decembrie.
Ca sfînt cu aureolă a fost pictat, pentru prima dată în 1547
de același mitropolit, pe peretele de sud al bisericii Mănăstirii Voroneț,
în stînga ușii de intrare în pridvor, cum se vede pînă astăzi, ținînd în mîna
sa un sul desfăcut pe care scrie: Veniți, fraților, de mă ascultați. Vă
voi învăța frica Domnului. Cine este omul ...
Rîvna credincioșilor a îndemnat pe călugării de la Mănăstirea
Voroneț, la începutul secolului al XVII-lea, să scoată din mormînt moaștele
făcătoare de minuni ale Sfîntului Daniil Sihastrul și să le așeze în biserică,
în sicriu frumos împodobit, pentru închinare. Pe acestea însuși mitropolitul
Dosoftei le-a sărutat, cum singur spune în Vietile Sfintilor, scrise și tipărite
de el la Iași în anii 1682-1686. Vestea minunilor lui ajunsese pînă la Kiev,
în Polonia, în Transilvania și la Sfîntul Munte, de unde veneau credincioși
să i se închine și toți îl numeau "Sfîntul Daniil cel Nou, făcătorul de minuni".
În anul 1749, egumenul Mănăstirii Voroneț, anume Ghedeon,
a dat Mănăstirii Putna degetul arătător al Sfîntului Daniil ferecat în argint,
unde se păstrează pînă astăzi. Moaștele poartă inscripția: "Aceste relicve
le-am ferecat eu, Ghedeon, egumen de la Voroneț, cu toată cheltuiala mea,
în anul 1749, decembrie 4". În anul 1775, Moldova de nord ajungînd sub ocupația
Austriei, moaștele Sfîntului Daniil Sihastrul au fost așezate din nou în mormîntul
său, unde se păstrează pînă astăzi. În anul mîntuirii 1992, la 21-22 iunie,
Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat, în mod solemn, mai
mulți sfinți din România, printre care și pe Sfîntul Preacuviosul Părintele
nostru Daniil Sihastrul, rînduindu-i zi de prăznuire peste an la 18 decembrie.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mîntuiește pe noi pe toți, ca un singur bun
și iubitor de oameni. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna decembrie
|