Viața Sfîntului Bonifatie Milostivul,
Episcopul Ferentiei
(19 decembrie)
Pămîntul Italiei, stăpînirea Tuschiei, era patria acestui
Sfînt Bonifatie, care încă din vîrstă tînără s-a arătat iubitor de săraci.
Căci, de i se întîmpla să vadă pe cineva gol, se dezbrăca de haina sa și-l
îmbrăca pe acel om și se întorcea acasă, uneori fără cămașă, alteori fără
dulamă, încît adeseori se mînia maica sa asupra lui, fiind văduvă săracă și
zicea: "Nu este cu dreptate fiule, ca fiind însuți sărac, a îmbrăca pe cei
săraci". Odată, intrînd maică-sa în magazia sa, în care pregătise hrană pentru
tot anul, a aflat-o deșartă, căci fiul ei, Bonifatie, dăduse toate săracilor
în taină; și a început maică-sa a plînge, bătîndu-se peste fața sa și zicînd:
"Vai mie, de unde voi lua hrană peste tot anul? Cu ce mă voi hrăni pe mine
și toată casa?" Iar el, venind la dînsa și văzînd că nu poate să o mîngîie
cu cuvîntul, a rugat-o să iasă puțin de acolo. Și ieșind ea, Bonifatie a închis
ușile magaziei după dînsul și a căzut la pămînt rugîndu-se lui Dumnezeu; îndată
s-a umplut magazia de grîu, iar Bonifatie, mulțumind lui Dumnezeu, a chemat
pe maică-sa. Iar ea, văzînd magazia plină cu grîu, s-a mîngîiat foarte și
a preamărit pe Dumnezeu. Dintr-acea vreme n-a mai oprit pe fiul său ca să
dea săracilor, văzînd credința lui cea mare, căci nu se împuțina ce dădea
el, ci, orice cerea de la Dumnezeu, aceea primea.
Apoi, avea maică-sa găini, din care o vulpe, dintr-un munte
ce era acolo aproape, venind adeseori, lua cîte una și făcea văduvei mare
supărare. Odată, copilul Bonifatie stînd în ușă, a văzut venind vulpea, ca
de obicei și, răpind o găină, a fugit în munte. Lui, fiindu-i jale de supărarea
mamei sale, a alergat la biserică, a căzut la pămînt și se jeluia în rugăciune
asupra vulpii înaintea lui Dumnezeu: "Dumnezeul meu, eu nu pot gusta din osteneala
maicii mele, iar vulpea venind, răpește și înghite hrana noastră". După rugăciune,
întorcîndu-se acasă, a văzut aceeași vulpe venind în goana mare în ograda
lor, aducînd în gură găina pe care o răpise. Apoi, slobozind-o vie, înaintea
lui Bonifatie, a căzut vulpea și a murit. Astfel ascultă Dumnezeu, chiar în
lucrurile cele mici, pe cei ce nădăjduiesc într-însul, avînd mare purtare
de grijă pentru noi, ca primind de la El pe cele mici, să așteptăm a primi
cu înlesnire și cele mari.
Sfîntul Bonifatie a fost ales episcop al cetății Ferentiei,
iar Gavdentie, preotul care a fost sluga sfîntului, spunea de minunile lui
multe, că el a văzut cu ochii săi cele ce se făceau de dînsul. Biserica Ferentiei
era în mare sărăcie (care celor cu minte bună li se făcea pildă de smerenie),
pentru că episcopul nu avea pentru hrana sa mai mult venit bisericesc decît
numai o vie.
Într-un an, căzînd din cer grindină mare, toată via a bătut-o,
încît au rămas foarte puțini struguri mici. Apoi, intrînd în vie Sfîntul Bonifatie
și văzînd nenorocirea, a dat mulțumire lui Dumnezeu, că într-o lipsă ca aceea
a început a cunoaște mai multă sărăcie. Cînd a venit vremea ca să se coacă
strugurii, a pus pîndari la vie după obicei, poruncind să păzească acei puțini
struguri care mai rămăseseră. Apoi, într-una din zile a poruncit lui Constandie
preotul, nepotul său, ca să spele și să smolească vasele după obicei și buțile
cu vin, cîte se află în episcopie. Preotul, auzind aceasta, s-a mirat foarte
mult că, neavînd struguri mulți, poruncește ca să se pregătească toate vasele.
Dar n-a îndrăznit să întrebe pentru ce să pregătească toate vasele ci, ascultînd,
le-a pregătit pe toate, după obicei.
Atunci omul lui Dumnezeu, Bonifatie, intrînd în vie și adunînd
strugurii cîți se aflau, i-au adus în călcătoare și, poruncind tuturor să
iasă de acolo, a rămas înăuntru numai el singur, cu un copil, căruia i-a poruncit
să calce acei puțini struguri. Începînd a curge din călcătoare puțin vin,
arhiereul, luîndu-l într-un vas, a turnat prin toate vasele ce se pregătiseră,
cîte o mică măsură, pentru binecuvîntare. Și astfel, toate vasele, binecuvîntîndu-le,
a chemat pe preot și i-a poruncit să adune pe săraci ca să vină după obicei
să ia din vinul cel nou și care acum rămăsese în buți. Atunci a început a
se înmulți vinul în călcătoare, iar pivnița încuind-o și punînd pecetea sa
, a lăsat-o așa încuiată cu tărie și s-a dus în biserică.
După trei zile, chemînd pe preotul cel mai sus pomenit, pe
Constandie și făcînd rugăciune, a deschis pivnița și a aflat toate vasele
și buțile în care a turnat puțin vin pentru binecuvîntare, pline cu vin fierbînd,
dînd pe deasupra, adăpînd și pămîntul cu vin. Și de-ar mai fi zăbovit puțin
și nu intrau în pivniță, apoi toată fața pivniței s-ar fi acoperit cu tot
vinul care se vărsa. Preotul, mirîndu-se mult și spăimîntîndu-se de aceasta,
sfîntul i-a poruncit să nu spună nimănui despre ceea ce văzuse, căci se temea
de slava deșartă a lumii. Odată, sosind pomenirea Sfîntului Mucenic Proclu,
un bărbat de bun neam din aceeași cetate, cu numele Furtunat, a rugat pe arhiereul
lui Dumnezeu, Bonifatie, ca, după ce va fi săvîrșit slujba sfîntului mucenic,
să vină în casa lui ca să-i dea binecuvîntare. Și nu s-a îndoit arhiereul,
de vreme ce cu credință și cu adevărată dragoste îl ruga Furtunat pentru aceasta.
Deci, săvîrșind dumnezeiasca slujbă întru pomenirea sfîntului mucenic, a venit
către Furtunat la masă. Și mai înainte, pînă a nu face el rugăciunea înaintea
mesei, iată, un oarecare din aceia ce-și cîștigau hrana prin comedii, cu cîntări
și scripcă și cu deșertăciuni, a stat înaintea ușii cu maimuța și a glăsuit
din chimvale.
Sfîntul, auzind glasul chimvalelor, s-a mîniat și a zis:
"Vai, nenorocit este ticălosul acesta. Eu am venit să ospătez și încă n-am
deschis gura mea spre lauda lui Dumnezeu, iar el, apucînd mai înainte cu maimuța,
a lovit în chimvale". Apoi a adăugat acestea: "Mergeți și dați lui să mănînce
și să bea și vedeți că este nenorocit". Iar ticălosul acela de om, luînd pîine
și vin, voia să iasă pe poartă, dar îndată a căzut o piatră mare din dos,
care l-a lovit în cap și a căzut pe jumătate mort, ducîndu-l pe mîini în coliba
sa. A doua zi a murit, după judecata omului lui Dumnezeu. Pentru că înfricoșați
sînt sfinții lui Dumnezeu și cu temere se cuvine a-i cinsti pe dînșii, de
vreme ce ei sînt lăcașuri ale lui Dumnezeu și Dumnezeu viețuiește într-înșii.
Deci cînd se mînie sfîntul, atunci se mînie și Dumnezeu care viețuiește într-însul;
și atunci sfîntul este puternic, numai cu un cuvînt să aducă mare pedeapsă
asupra celui ce l-a amărît pe el.
Altă dată, același preot, Constandie, nepotul sfîntului,
vînzînd un cal al său cu doisprezece galbeni, a pus prețul într-un sicriaș
și s-a dus la lucrul său. Și s-a întîmplat a veni fără veste o mulțime de
săraci la episcop, care fără de rușine cereau ca să-i mîngîie cu orice în
sărăcia lor. Sfîntul, neavînd ce să le dea, se tulbura cu cugetul. Nevrînd
a lăsa mîhniți pe săraci și aducîndu-și aminte de galbenii lui Constandie,
ce-i luase pe cal, intrînd în camera lui, unde era sicriașul și pentru această
nevoie sfărîmînd încuietorile, a luat galbenii și i-a împărțit săracilor.
Întorcîndu-se preotul de la treburile lui, văzînd sicriașul
deschis și neaflînd galbenii într-însul, s-a mîhnit foarte mult și, făcînd
gîlceavă mare, cu multă mînie a strigat: "Nu-mi este cu putință a trăi aici".
Și s-au adunat toți cei ce erau în episcopie, venind și episcopul care-l mîngîia
cu blîndețe, învățîndu-l. Iar el cu dosădire a răspuns sfîntului: "Toți viețuiesc
bine la tine, numai eu singur nu am loc și nu pot viețui în odihnă; dă-mi
galbenii mei ca să mă duc de la tine". Iar sfîntul episcop s-a dus în biserica
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și, îmbrăcîndu-se cu felonul său, și-a
întins mîinile în sus și ridicîndu-și ochii se ruga ca să-i trimită lui Domnul,
de unde știe, atîția galbeni cîți luase de la preot, ca să-i dea și să-i potolească
mînia lui.
Așa rugîndu-se preotul, și-a întors ochii deodată și a văzut
galbenii, în număr de doisprezece, în mîinile sale, pe care le avea ridicate
în sus; iar galbenii luminau ca și cum ar fi fost acum scoși din foc. Deci
îndată mulțumind lui Dumnezeu și ieșind din biserică, i-a aruncat pe haina
preotului, zicînd: "Iată ai galbenii de care te-ai întristat, dar aceasta
să-ți fie întru știință cum că, după moartea mea, nu vei fi episcopul bisericii
acesteia, pentru zgîrcenia ta". Căci era adevărat că preotul acela, pentru
aceea strîngea galbenii ca să dobîndească episcopia.
Cuvîntul care s-a grăit prin gura omului lui Dumnezeu n-a
trecut; pentru că acel Constandie, fiind în rînduiala preoției, a primit sfîrșitul
vieții sale.
Odată, doi goți, mergînd în cetatea Ravenei, au fost primiți
cu iubire de străini în episcopie de către acest sfînt bărbat, apoi, petrecîndu-i
cînd ieșeau, le-a dat cu mîna sa pentru drum spre binecuvîntare un văscior
de lemn plin cu vin. Și era văsciorul acela așa de mic, încît abia putea să
le ajungă vin numai pentru o masă. Iar ei, luîndu-l, s-au dus și în tot drumul
au băut vin din vasul acela; dar vinul nu s-a împuținat din vas nicidecum,
ci totdeauna era plin. Mergînd în Ravena și zăbovind acolo cîteva zile, întorcîndu-se,
au trecut iarăși pe la sfînt mulțumindu-i pentru acea binecuvîntare, că i-a
îndestulat cu vin. Iar vasul acela, cu același vin, l-au adus sfîntului înapoi,
spunîndu-i că în drum n-au gustat vin de nicăieri numai din vasul acela și
vasul nu a scăzut.
Nu se cuvine a nu arăta și aceasta pe care a spus-o unul
din clericii părții aceleia, bărbat cinstit: "Intrînd odată Sfîntul Bonifatie
în grădina sa, a văzut mulțime de omizi, care acoperiseră toată grădina, mîncînd
toate verdețurile și a zis sfîntul către omizi: Vă jur cu numele Domnului
nostru Iisus Hristos, să vă duceți de aici și să nu îndrăzniți mai mult a
mînca verdețurile acestea. Și îndată, cu cuvîntul omului lui Dumnezeu, toată
mulțimea omizilor a ieșit din grădină, nerămînînd niciuna". Astfel preamărește
Domnul Dumnezeu pe sfinții Săi, făcînd voia celor ce se tem de El, ca să fie
și El slăvit întru dînșii, în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna decembrie
|