Viața celui între sfinți Părintelui
nostru Grigore, Arhiepiscopul Omiriților
(19 decembrie)
Cetatea Mediolanului a avut mai întîi această făclie dumnezească,
pusă în sfeșnicul bisericesc întru rînduiala slujbei diaconești, prin descoperirea
lui Dumnezeu. Apoi și alte cetăți și sate l-au avut pe el propovăduitor al
numelui lui Hristos și dezrădăcinător al înșelăciunii idolești. El era fecior
din părinții binecredincioși, Agapie și Teodotia, crescut în dreaptă credință
și în frica lui Dumnezeu. Din tinerețe s-a umplut de darul lui Dumnezeu și
a fost făcător de minuni și tămăduitor. Deci, îl pregătea Dumnezeu pentru
treapta arhieriei, de care îi spunea lui prin părinții cei mai înainte-văzători
și prin descoperire.
Venind odată Grigore în Mediolan, la un oarecare părinte
sihastru, i-a spus lui toate cele ce aveau să i se întîmple, căci era părinte
mai înainte-văzător, care văzuse și venirea lui Grigore către el, mai înainte
cu treizeci de stadii și i-a spus-o ucenicului său.
Un alt părinte, purtător de semne, care viețuia într-un
munte și, de care înștiințîndu-se Grigore, s-a dus la dînsul. Apropiindu-se
de muntele acela și de locașul acelui sfînt părinte, a văzut un stîlp de foc
în văzduh și, fiind cuprins de frică, a căzut la pămînt. Apoi, întărindu-se,
se sculă și merse ca să vadă ce era cu acea arătare de foc, ce i se arăta
lui de departe ca o văpaie. Apropiindu-se a văzut pe omul lui Dumnezeu venind
către dînsul pe care l-a sărutat și l-a chemat pe nume, Grigore, deși nu-l
văzuse niciodată.
Grigore a fost găzduit la acel mare stareț două zile, unde
s-a învrednicit a avea o vedenie preaslăvită. La miezul nopții a văzut pe
acel bărbat purtător de Dumnezeu, la rugăciune, cu mîinile întinse în sus,
ridicîndu-se de la pămînt și stînd în văzduh. Mirîndu-se Grigore, cînd se
făcu ziuă, bătrînul l-a chemat la sine și i-a zis cu glas lin și blînd: "Vino,
prietene și frate, să ne împărtășim din folosul cel de obște, din mirul lui
Dumnezeu, căci spre aceasta ai venit la mine păcătosul, ca să te înștiințezi
de cele descoperite mie pentru tine. Deci tu, fiule, ai să vezi cetatea Romei
și să te rogi în biserica Sfîntului Mucenic Bonifatie și a Aglaidei. De acolo
ți se cuvine a pleca în Alexandria; după aceea în Etiopia, spre a propovădui
cuvîntul adevărului. Apoi vei merge în Omiriți, în cetatea Negran, care s-a
prădat de Dunaan, evreul, căreia îi trebuie învățătură apostolească. Acolo,
mari și preaslăvite lucruri, isprăvind, te vei odihni și vei trece la locașurile
drepților. Însă ai să suferi multe necazuri de la iudeii cei neplecați care
viețuiesc în Omiriți, dar pe mulți vei întoarce către Dumnezeu, Care îți va
fi bun ajutor, înțelepțindu-te și povățuindu-te pe tine. Acolo vei primi treapta
arhiepiscopiei, prin punerea mîinilor preacuviosului Asterie, patriarhul Alexandriei.
Auzind acestea, fericitul Grigore își zicea că este nevrednic
de aceasta și mai degrabă ar fi vrut să petreacă cu bătrînul. Dar acel bărbat
purtător de semne și mai înainte-văzător i-a spus și de arătarea aceea, pe
care o văzuse însuși Grigore. Căci a văzut pe marii apostoli Petru și Pavel,
punînd omoforul pe umerii lui mai înainte, însemnînd darul arhieriei, care
era să i se dea lui. Și mai mult se mira fericitul Grigore, de mai înainte-vederea
bătrînului, căci și aceea nu s-a tăinuit de dînsul, pe care însuși a văzut-o
în singurătate și a zis: "Slavă lui Dumnezeu, Celui ce lucrează unele ca acestea
întru cei ce-L iubesc! Fie voia Domnului". După două zile l-a trimis starețul
de la sine, sărutîndu-l cu dragoste și Grigore s-a dus mîhnindu-se că se desparte
de un asemenea bărbat dumnezeiesc ca acela, arzînd cu văpaia dragostei către
dînsul de-a pururea pomenindu-l.
De acolo s-a dus mai întîi la Cartagena, unde, petrecînd
multă vreme, propovăduia cuvîntul lui Dumnezeu și toate bolile vindeca. Apoi,
prin rînduiala lui Dumnezeu, s-a dus la Roma și locuia în preajma bisericii
Sfîntului Bonifatie și a Aglaidei. Venind la mormîntul Sfîntului Apostol Petru
și căzînd cu lacrimi la pămînt, i s-a făcut o vedenie, căci se vedeau ușile
cerului deschise și o lumină negrăită strălucind. Și iată, Sfîntul Apostol
Petru, care avea în mîna sa cea dreaptă o cheie, ieși din ușile cerești și
venea către dînsul cu multă slavă, luminînd și strălucind cu fața și a zis
către dînsul: "Acum am venit aici, cu mila Domnului, fiule Grigore, căci mai
înainte de această vreme am fost cu apostolii ceilalți în Negram, cetatea
Omiriților, stînd înaintea celor ce au pătimit pentru Domnul nostru Iisus
Hristos, de la evreul Dunaan, întărind pe fiecare dintr-înșii întru bună credință
și, cu ajutorul Domnului, toți s-au împotrivit voii evreului, celui călcător
de lege.
Iar pentru dreapta credință s-au nevoit bine și au pătimit
pentru adevăr. Și acum sînt în cer împreună cu părinții cei din veac, fiind
învredniciți cinstei celei fără de moarte. Deci, acum am venit aici ca să
cercetez cetatea, iar fratele Pavel, care este ajutătorul bisericilor din
toată lumea, despărțindu-se de mine de la Ierusalim, s-a dus în Persia. Iar
tu, o, fiule, bună cale călătorind, sîrguiește-te a bine plăcea lui Dumnezeu,
călăuzindu-te totdeauna după legea Lui, știind că viața acestei lumi și frumusețea
ei trec ca visul și ca umbra și fericit vei fi dacă vei săvîrși alegerea ta,
așa precum ai început. Căci, umblînd în voia Domnului, pe mulți vei aduce
întru frica lui Dumnezeu. Iată, acum ți se pregătește ție scaun în cer de
Însuși Stăpînul și vei cîștiga cele bune împreună cu noi".
Acestea zicînd, apostolul s-a dus și s-a sfîrșit vedenia.
Iar Grigore, venindu-și în fire, iarăși a căzut la pămînt numindu-se pe sine
ticălos și păcătos. După multă rugăciune s-a dus la gazda sa și în acea noapte
a văzut în vis pe Sfîntul Apostol Pavel, care îi dădea un vas plin cu untdelemn,
ce era mai înainte însemnare a darului preoției și a arhieriei. Grigore, luînd
în vis vasul din mîinile sfîntului cu untdelemnul acela, îndată s-a deșteptat
și, bucurîndu-se cu inima, cînta: "Răspuns-a inima mea cuvînt bun, căci m-a
uns pe mine Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei". După acestea a ieșit din Roma
și s-a dus în Alexandria, punînd în toate zilele în inima sa suișul către
Dumnezeu și sporind din putere în putere, umplîndu-se de înțelepciune dumnezeiască
și de mari daruri cerești.
În acea vreme împărățea la greci Iustin, în Etiopia Elezvoi,
dreptcredincioși împărați, iar la Omiriți împărățea Dunaan evreul, care a
ridicat prigoană asupra creștinilor și se sîrguia a pierde numele lui Hristos
din împărăția lui. El a luat cu vicleșug slăvita cetate Negran, care credea
în Hristos și a pierdut o mulțime de credincioși; pe unii cu foc i-a ars,
iar pe alții i-a tăiat cu sabia și pe preacinstitul domn Areta l-a omorît
împreună cu cetățenii cei mai de frunte. De acest lucru auzind dreptcredincioșii
împărați Iustin și Elezvoi, le-a părut rău pentru nevinovata vărsare de sînge.
Atunci a scris Iustin către Elezvoi, îndemnîndu-l spre război împotriva nelegiuitului
Dunaan, ca să facă izbîndă pentru sîngele nevinovat. Iar prealăudatul împărat
Elezvoi, umplîndu-se de rîvnă și adunînd toată puterea sa, a mers asupra evreului
Dunaan. Făcîndu-se război mare, cu ajutorul lui Hristos l-au biruit pe Dunaan
și toată puterea lui au sfărîmat-o pînă la sfîrșit, iar pe Dunaan cu rudeniile
sale i-au tăiat cu sabia. Apoi, luîndu-i împărăția, au curățit-o de nelegiuirile
idolești și păgînești și slava numelui Domnului nostru Iisus Hristos o răspîndeau
în tot ținutul, încît mulți din evrei și din alte neamuri care viețuiau în
Omiriți căutau să se boteze. Însă atunci nu era nici episcop, nici preot,
nici diacon și nici un fel de cleric, căci toată rînduiala duhovnicească o
prăpădise nelegiuitul Dunaan, din toată împărăția Omiriților. Pentru aceea
a trimis fericitul Elezvoi la Asterie, patriarhul Alexandriei, vestindu-i
toate cum i-a ajutat bunul Dumnezeu și rugîndu-l să aleagă un bărbat înțelept,
cu trăire și cu fapte bune, care să cunoască bine legea veche și cea nouă,
apoi, hirotonindu-l episcop, să-l trimită la dînsul în Omiriți, cu toate trebuințele
bisericești.
Patriarhul Alexandriei s-a bucurat de o scrisoare ca aceea
și de ajutorul lui Dumnezeu dat creștinilor împotriva păgînilor și căuta acel
om care trebuia acolo, pentru a-l face episcop, pe care să-l trimită îndată
la Elezvoi. Atunci mulți se aduceau la preafericitul Asterie, dar nici unul
nu s-a găsit plăcut înaintea sa. Deci, s-a întors patriarhul spre rugăciune
și spre priveghere de toată noaptea ca însuși Domnul să aleagă și să arate
pe cel care știe că este vrednic spre o slujbă ca aceea. Acestea făcîndu-se,
s-a arătat patriarhului în vedenie Sfîntul Apostol Marcu, poruncindu-i să
caute pe Grigore diaconul, care nu demult a venit în cetate și găzduiește
la un oarecare Leontie. Pe acela să-l sfințească și să-l trimită la Elezvoi
ca arhiepiscop, că pentru această trebuință l-a adus Dumnezeu de departe în
acea cetate.
A doua zi, patriarhul, trimițînd degrabă, a căutat casa
lui Leontie și, găsind-o, a chemat la dînsul pe Grigore, pe care l-a întrebat
cine și de unde este. Apoi descoperindu-i arătarea cea despre dînsul și spunîndu-i
trebuința Bisericii, îl sili să primească treapta arhieriei. Grigore, aducîndu-și
aminte de proorocia bătrînului purtător de semne de lîngă Mediolan, că va
primi treapta arhieriei prin punerea de mîini a Cuviosului Asterie, patriarhul
Alexandriei, umplîndu-se de lacrimi, a zis: "Voia Domnului să fie; fă, stăpîne,
ceea ce voiești, după porunca Domnului". Și îndată a sfințit patriarhul pe
Grigore în preot, apoi arhiepiscop și s-a făcut minune înfricoșată în vremea
slujbei și a sfințirii, căci s-a schimbat fața lui Grigore și se arăta în
chipul luminii, ca focul luminîndu-se cu darul Preasfîntului Duh. Iar din
veșmintele lui ieșea fum de mir de bună mireasmă și de aromate de mult preț,
încît toată biserica s-a umplut de bună mireasmă. Aceasta s-a făcut în toată
dumnezeiasca slujbă și ochii tuturor priveau la Sfîntul Grigore, minunîndu-se
de acea preaslăvită minune. Acea minune o vedeau și trimișii împăratului Elezvoi
și se minunau, care lucru l-au spus mai pe urmă împăratului lor. Iar după
sfințirea și îndestulata mîngîiere duhovnicească cu patriarhul, a fost eliberat
Sfîntul Grigore cu trimișii lui Elezvoi, avînd cu sine și tot clerul ce se
cuvenea treptei sale, cum și toate trebuințele bisericești.
În puține zile a ajuns în Etiopia, apoi în părțile Omiriților
și a avut o bucurie foarte mare binecredinciosul împărat Elezvoi de venirea
arhiepiscopului Grigore. Mai vîrtos cînd a aflat că dumnezeiasca arătare l-a
ales la acea treaptă și că în minunat semn s-a arătat în vremea hirotoniei
lui darul Duhului Sfînt, care viețuia într-însul. Deci, l-a întîmpinat pe
el cu cinste și cu dragoste și toată stăpînirea sa a dat-o lui. Apoi înconjura
împăratul cu dînsul toate cetățile cele din țara Omiriților, zidind sfinte
biserici și împodobind mormintele sfinților mucenici omorîți pentru Hristos
de către necuratul Dunaan și aducînd pe cei necredincioși către Sfîntul Botez.
În cetatea Negran a pus domn pe fiul Sfîntului Mucenic Areta
și a zidit o biserică preafrumoasă a Sfintei Învieri a lui Hristos, alta în
numele Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și a treia în numele Sfîntului Mucenic
Areta și al celor împreună cu dînsul, aproape de casa lui. Apoi a zidit și
prin alte cetăți biserici, pe care singur Sfîntul Grigore le sfințea și le
punea preoți și diaconi, încredințîndu-le păstoria cea deșteptată asupra oilor
lui Hristos celor cuvîntătoare.
Fericitul împărat Elezvoi, după uciderea lui Dunaan, mai
zăbovind în pămîntul Omiriților destulă vreme, ca la treizeci și șase de ani
și, toate rînduindu-le și îndreptîndu-le bine, a voit a se întoarce la scaunul
său din Etiopia. Deci, chemînd împreună cu Sfîntul Grigore pe toți boierii,
domnii și sfetnicii, se sfătuiră pe cine să aleagă împărat al Omiriților,
care să fie bărbat binecredincios și priceput, blînd și temător de Dumnezeu.
Iar sfetnicii au zis către împărat: "Pe care îl știe stăpînirea ta și pe care
îl va descoperi ție Dumnezeu, pe acela pune-l, că între noi nu este nici unul
care să-ți semene ție întru înțelepciune și vrednic de cununa împărăției".
Împăratul, căutînd la arhiepiscop, a zis: "Acest lucru este
al tău, cinstite părinte și învățătorul nostru. Iată, înaintea feței tale
sînt toți boierii, căpeteniile și ostașii mici și mari. Pe acela pe care voiești,
cheamă-l în numele Domnului nostru Iisus Hristos și unge-l pentru împărăție.
Pentru că noi toți cei din Etiopia, Dumnezeu binevoind, voim a ne duce". Iar
sfîntul arhiepiscop a zis: "Bine ai socotit, binecredinciosule împărat, că
precum inima ta este în mîna lui Dumnezeu, așa și cuvîntul tău de la Dumnezeu
s-a dăruit. Pentru că este bine ca totdeauna în tot lucrul, mai întîi a întreba
pe Părintele nostru, Care este în ceruri și precum El poruncește, așa se cuvine
a face". Acestea zicînd fericitul și sculîndu-se de la locul său, s-a depărtat
de dînșii și, plecîndu-și genunchii la rugăciune, spre răsărit, cu ochii și
mintea înălțîndu-le la cer, s-a rugat cu sîrguință și în destul ca Însuși
Dumnezeu, Cel ce știe viața și cugetul fiecăruia, să le arate pe bărbatul
cel vrednic de împărăție.
Rugîndu-se arhiepiscopul, deodată puterea Domnului nostru
Iisus Hristos cea nevăzută a răpit în văzduh pe un oarecare bărbat cu numele
Avramie, vrednic de acest lucru și, aducîndu-l, l-a pus înaintea împăratului
Elezvoi, încît toți strigau cu spaimă: "Doamne miluiește!" Iar arhiepiscopul
a zis: "Iată, pe care trebuie să-l ungem pentru împărăție. Pe acesta lăsați-l
aici împărat și voi fi cu dînsul, precum va binevoi pentru noi Domnul". Și
s-a făcut bucurie mare tuturor pentru o purtare de grijă ca aceea a lui Dumnezeu.
După aceasta împăratul Elezvoi luînd pe Avramie, bărbatul
cel de Dumnezeu arătat, l-a dus în soborniceasca biserică a Prea-sfintei Treimi,
care era în cetatea cea împărătească a Farului și l-a îmbrăcat în porfiră
împărătească, i-a pus coroană pe capul lui și s-a săvîrșit de Sfîntul Grigore,
arhiepiscopul, ungerea cea împărătească. Apoi s-a adus jertfa cea fără de
sînge pentru împărați și pentru tot poporul și s-au împărtășit amîndoi împărații
cu dumnezeieștile Taine din mîna arhiepiscopului.
După săvîrșirea tuturor acestora, a strigat poporului: "Lui
Elezvoi, sfințitul împărat al Etiopiei, mulți ani! Lui Avramie, iubitorul
de Hristos împărat al Omiriților, mulți ani! Și iarăși amîndorura împreună,
lui Elezvoi și lui Avramie binecredincioșilor și iubitorilor de Dumnezeu împărați,
mulți ani!" Aceasta s-a cîntat de cîte trei ori. Apoi a glăsuit: "Lui Grigore,
sfințitului arhiepiscop nostru, povățuitorului și dascălului, pace și sănătate,
întru mulți ani!" După aceasta "tuturor oștilor creștinești și tuturor popoarelor
credincioșilor, mulți ani! Și așa a intrat în palatul împărătesc, dănțuind,
ospătîndu-se, benchetuind și veselindu-se de Domnul Dumnezeu, Mîntuitorul
său și de binecredincioșii lor împărați.
Apoi a petrecut Elezvoi încă treizeci de zile în pămîntul
Omiriților, învățînd și povățuind pe împăratul cel tînăr ca să-și rînduiască
bine și să-și îndrepteze împărăția sa cu cinste, cu dreptate și să asculte
întru toate pe părintele său duhovnicesc, Grigore. După aceea, alegînd din
oastea Etiopiei cincisprezece mii de bărbați viteji, i-a lăsat împăratului
cel nou, spre ajutor și pază împărăției. Apoi s-a întors în Etiopia, unde
după puține zile, lăsîndu-și împărăția cea pămîntească, s-a dus în pustie
și s-a închis într-o chilie întunecoasă, lîngă oarecare mănăstire și n-a ieșit
dintr-însa pînă la fericitul său sfîrșit. Iar hrană primea pe o ferestruică
de la monahii care viețuiau acolo. Așa, după dulcețile cele împărătești, avînd
viață aspră vreme îndelungată, a trecut în împărăția cerurilor.
Un împărat ca acesta, atît de slăvit și de bogat, acest fel
de smerenie și de sărăcie de bunăvoie, a lăsat tuturor. După mutarea lui,
se povestea de monahii de acolo, un lucru ca acesta: Un frate oarecare tînăr,
trimițîndu-se la ascultare, a intrat într-o cîrciumă și s-a îmbătat de vin,
apoi a căzut în păcatul necurăției trupești. Și a fost într-una din zile,
făcînd păcatul cel obișnuit, apoi întorcîndu-se prin pustie la mănăstire,
a intrat într-o pădure și, iată, un balaur mare s-a repezit asupra lui, vrînd
să-l înghită. Monahul fugea și se abătea încoace și încolo, vrînd a scăpa
de balaur, dar acela îl gonea. Deci, strîmtorîndu-se fratele de pretutindeni
și nemaiputînd să fugă undeva, l-a ajuns balaurul să-l mănînce. Și, aducîndu-și
aminte de fericitul Elezvoi, s-a întors și a zis către balaur: "Te jur cu
rugăciunile preasfințitului și dreptului Elezvoi, depărtează-te de la mine".
Iar balaurul, ca și cum s-ar fi rușinat de numele celui pomenit, a stat și,
prin porunca lui Dumnezeu luînd glas omenesc, a zis către monah: "Cum te voi
cruța pe tine? Pentru că îngerul lui Dumnezeu venind, mi-a poruncit să te
mănînc pentru necurățiile tale, fiincă te-ai făgăduit a sluji Domnului întru
curăție, iar acum petreci spurcînd trupul tău și mîniind pe Duhul Sfînt".
Monahul, auzind pe balaur grăind omenește și vădindu-i faptele
lui, a rămas fără răspuns și, tremurînd, ruga cu jurămînt pe balaur ca să-l
cruțe. Iar balaurul i-a zis: "Ce mă juri pe mine așa? Tu singur mai întîi
te jură mie, că de acum nu vei mai săvîrși necurata faptă trupească și atunci
te voi lăsa pe tine". Iar fratele se jura, zicînd: "Mă jur pe Dumnezeu Cel
ce locuiește în cer și pe rugăciunile cinstitului împărat Elezvoi, că de acum
nu voi mai mînia pe Domnul meu, pe Care acum rău l-am mîniat cu necurăția
trupească". Aceasta zicînd monahul, îndată s-a pogorît foc din cer și a mistuit
pe balaur înaintea monahului. Iar el, fiind cuprins de frică și de cutremur,
s-a dus în mănăstirea sa și după aceea n-a mai greșit înaintea Domnului cu
păcatul desfrînării și s-a săvîrșit întru pocăință bună.
Împărățind în pămîntul Omiriților binecredinciosul împărat
Avramie, fericitul arhiepiscop Grigore, punînd prin cetăți episcopi, bărbați
iscusiți, l-a sfătuit ca să poruncească tuturor celor de sub stăpînirea lui,
iudeilor și elinilor sau să se boteze sau să fie sub pedeapsă de moarte. Ieșind
o așa poruncă împărătească, mulțime de iudei și de păgîni, cu femei și cu
copii, veneau la baia dumnezeiescului botez, dar nu de voie ci, temîndu-se
de moarte. Iar iudeii cei mai aleși și mai învățați în lege, adunîndu-se de
prin toate cetățile și făcînd sobor pe ascuns, se sfătuiau ce vor face și
ziceau: "De nu ne vom boteza, după porunca împăratului, toți vom fi omorîți
și femeile și copiii".
Unii dintr-înșii ziceau: "Să facem voia împăratului, ca să
nu fim omorîți fără de vreme, iar în taină să ținem credința noastră". Alții
se sfătuiau ca nu cu fățărnicie, ci pe față să-și țină legea evreiască, "ca
nu cumva, scăpînd din mîinile oamenilor, să cădem în mîinile izbînditorului
Dumnezeu, căci mai amar vom pieri". Alții ziceau: "Vedem că de acum noi nu
mai trebuim Dumnezeului nostru, căci binecinstitorul nostru împărat Dunaan
și toată oastea lui a dat-o în mîna lui Elezvoi spre moarte și ce vom face
nu știm". Iar alții ziceau: "De voim să păzim legea noastră și sănătatea întreagă,
apoi să ieșim în taină din hotarele acestea, unul cîte unul, fiecare luîndu-și
ale sale, pentru ca nu împreună cu trupurile să ne pierdem și sufletele noastre".
Iar alții au zis: "De vom vrea să fugim, se vor înștiința creștinii și cu
totul ne vor pierde pe noi". Deci nu se pricepea nici unul din ei ce vor face.
Unul dintre dînșii, preaînțelept învățător de lege, cu numele
Ervan, care știa toată legea veche și era învățat bine și în filosofie, a
zis către dînșii: "Voi toți grăiți cele deșarte, care nimic nu folosesc. De
voiți să mă ascultați, apoi veniți toți împreună cu mine și să grăim împăratului
și lui Grigore episcopul, ca să ne dea dintre dînșii dascăli, care ar vrea
să se întrebe cu noi despre lege și despre credință. Dacă ne vor birui, atunci
cu pricină binecuvîntată, ne vom face creștini. Iar de nu ne vor birui, apoi
singuri vor cunoaște, că ne silesc cu nedreptate a ne depărta de legea noastră.
Însă să vedem ce va fi, să-i ispitim pe dînșii și să aflăm ce fel de credință
au. De va fi adevărată, să credem, căci poate a venit acum Mesia și noi nu
am priceput. Iar de se va afla credința lor mincinoasă, apoi vom fi adeveriți,
căci pentru Dumnezeu murim și cu osîrdie să primim moartea".
Acestea zicînd Ervan, s-au temut toți și au zis: "Vedem că
ajuți creștinilor; au nu știi că a noastră credință este adevărată? Cum o
vom lăsa?" Ervan a zis: "Nici un cuvînt viclean n-am zis înaintea voastră,
fraților. Să știți că ori așa, ori într-alt chip, siliți vom fi de dînșii
să ne botezăm. Deci, de nu mă veți asculta, nevinovat sînt față de voi, pentru
că, deși nu veți cerca credința lor însă și fără de ispitire, o veți primi
și veți face precum poruncesc ei. Iar de nu veți primi credința lor, apoi
desăvîrșit vă vor omorî".
Acestea auzind, toți s-au supus lui Ervan și, făcînd scrisoare
de rugăminte, au mers și au dat-o împăratului. Împăratul citind-o, s-a mîniat
foarte asupra lor, voind să-i dea morții pe toți. Dar s-a oprit să nu facă
aceasta fără sfatul arhiepiscopului, căruia dîndu-i acea scrisoare și citind-o,
fericitul a zis: "Frumos și bine grăiesc iudeii, pentru că a crede din bunăvoire,
mai mare lucru este, decît de nevoie". Lasă-i, o! împărate, ca mai întîi să
se întrebe cu noi și după aceea vei face cu dînșii ce vei voi". Și s-a învoit
împăratul cu sfatul arhiepiscopului. Apoi s-a dat iudeilor vreme spre a se
pregăti de întrebare patruzeci de zile, în care să-și caute dascăli pentru
dînșii, care ar voi să vină fără temere la întrebare.
După împlinirea acelor zile s-a adunat mulțime de iudei,
avînd cu ei mulți din rabinii cei mai înțelepți, care știau bine legea și
care erau pregătiți spre întrebare. Deci s-a făcut întrebarea cea de obște
în cetatea Farului, venind împăratul cu toată suita, sfințitul arhiepiscop
cu tot sfințitul sobor, mulțime mare de popor creștinesc, ca să audă întrebarea
aceea. Era și soborul evreiesc, cu cărturarii și cu învățătorii lor de lege,
cu cei puternici în cuvinte. Și au pus pe Ervan înaintea episcopului, ca pe
un domn al ritorilor și începător al cuvîntului, care știa bine legea și cărțile
proorocilor și era iscusit și în filosofie. Apoi, poruncind să fie tăcere,
s-a început între arhiepiscop și Ervan această întrebare, care se află în
cartea Mineiului; însă aici nu s-a scris prea multe de aceasta, pentru mulțimea
cuvintelor.
Făcîndu-se tăcere și toți, cu gurile deschise, luînd seama
la vorbe, a început sfîntul arhiepiscop a grăi către Ervan, preaînțeleptul
învățător al legii evreiești și către toată adunarea, zicînd: "Noaptea trecînd
și soarele dreptății răsărind, pentru ce voi stați împotriva Luminii Lui și
nu credeți întru Dînsul?" Ervan a zis: "Dacă Soarele dreptății a răsărit și
noi ne împotrivim precum zici tu, crezînd în Dumnezeul legii, apoi cu cît
mai vîrtos voi, neamuri fiind, care țineți cele străine vă împotriviți luminii
dreptății, ocărînd dumnezeiasca lege, cea dată nouă de la Dumnezeu".
Arhiepiscopul a zis: "Noi, cei ce sîntem din neamuri, a cui
făptură sîntem?" Ervan zise: "Arătat este că a lui Dumnezeu făptură sînteți".
Arhiepiscopul a zis: "Dacă și noi ca și voi sîntem făptură a lui Dumnezeu,
ce cinste mai mare decît noi ați cîștigat?" Ervan a răspuns: "Aceea pe care
am avut-o mai mult decît egiptenii".
Arhiepiscopul atunci a zis: "Bine ai adus la mijloc pe egipteni;
dar arată-mi cinstea voastră mai mare decît a acelora". Ervan zise: "Au n-ai
citit minunile cele mari pe care le-a făcut Dumnezeu prin Moise în pămîntul
Egiptului, în Marea Roșie și prin pustie? Cum după ieșirea lui Israil a înecat
pe egipteni, iar pe acela l-a mîntuit?"
Arhiepiscopul a spus: "Nici o deosebire nu este între cinstea
voastră și cea a egiptenilor. Căci pe aceia i-a înecat Dumnezeu în mare, iar
pe voi, pentru răutatea voastră, v-a pierdut pe uscat și, trecînd Marea Roșie,
v-ați înecat la mal, cumplit sfîrșindu-vă în pustie, de vreme ce din șase
sute mii de popor și mai mult, numai Halev și Isus a lui Navi s-au învrednicit
a vedea pămîntul făgăduinței. Vezi dar cum v-au cinstit pe voi Dumnezeu, mai
mult decît pe egipteni?" Ervan zise: "Dar cui a plouat mană în pustie, lui
Israil sau neamului din Egipt?" Arhiepiscopul zise: "Dar ți se pare că erau
mai cinstite mîncările ce aveați în Egipt sau mana cea din pustie?" Ervan
zise: "Arătat este că mana a fost mai cinstită". Arhiepiscopul zise: "Apoi
pentru ce v-ați întors cu cugetele înapoi, poftind cărnurile cele de porc
din căldări, usturoiul, ceapa și toată hrana egipteană, iar mana ați urît-o?".
După acestea s-a început întrebarea pentru Sfînta Treime.
Ervan zicea: "Creștinii au trei dumnezei, pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfîntul
Duh. Dumnezeu însă a grăit în Sinai: Ascultă, Israile, Domnul Dumnezeul
nostru, Domnul Unul este și afară de Dînsul alt Dumnezeu nu este. Deci,
împotriva legii lui Dumnezeu fac creștinii, cinstind trei dumnezei, iar nu
Unul. Arhiepiscopul îi răspunse: "Numai un Dumnezeu avem, Făcătorul tuturor,
însă în trei fețe, Tatăl, Fiul și Sfîntul Duh, într-o dumnezeire". Apoi îi
aduse acest grai al lui David: Cu cuvîntul Domnului, cerul s-a întărit
și cu Duhul gurii Lui, toată puterea lor, a cărui înțelegere este așa:
Domnul este Dumnezeu Părintele; Cuvîntul Lui este Dumnezeu Fiul; Duhul gurii
Lui, este Dumnezeu Duhul Sfînt. Într-acest chip se arată trei fețe dumnezeiești,
iar dumnezeirea este una, căci Fiul și Duhul sînt de o ființă cu Părintele,
împreună fără de început, pururea de o ființă și de un scaun".
Despre Cruce și despre moartea Domnului se aduceau împotriva
evreilor, scrierile Legii vechi, proorociirile și vorbele cele întunecate
ale umbrei, precum sînt acestea: Și va fi viața ta spînzurată înaintea
ochilor tăi. Apoi acestea: Veniți să punem lemn în pîinea lui,
corabia lui Noe a fost chipul Crucii zicînd: Copacul cel din Savec, în
care berbecele a schimbat junghierea lui Isaac. Apoi toiagul lui Iosif,
la al cărui vîrf s-a închinat Iacov: Și schimbarea mîinilor bătrînului
în binecuvîntarea celor doi fii ai lui Iosif. După aceea, toiagul lui
Moise, cu care a despărțit marea: Întinderea mîinilor la înălțime, spre
a birui pe Amalec. Șarpele cel înălțat în pustie despre care se zice:
Lemnul care a îndulcit apele în Mera. În fine multe altele care se
află în Lege și cele care cu taină s-au scris mai înainte.
Deci s-au întins întrebările pînă seara, de amîndouă părțile,
tare împotrivindu-se, însă, în toate cuvintele, arhiepiscopul se arăta biruitor,
căci Duhul Sfînt vorbea într-însul după cele scrise: Căci nu veți grăi
voi, ci Duhul Părintelui vostru, Care grăiește întru voi.
Sosind seara și întrebările încă nesfîrșindu-se, s-a sculat
împăratul de pe scaunul său, asemenea și arhiepiscopul și s-a risipit soborul,
amînînd întrebarea pe a doua zi. Iar iudeii au înconjurat pe Ervan al lor,
bucurîndu-se și sărutîndu-l, îl fericeau ca pe unul care putea sta împotriva
creștinilor. Iar Ervan a zis: "Rugați-vă ca să ne ajute Dumnezeul Legii, de
vreme ce vedeți pe episcop, că este om maestru și nu este cu putință a-l birui".
Iar ei ziceau să îndrăznească și să nu se teamă.
A doua zi, adunîndu-se iarăși soborul, împăratul și arhiepiscopul
șezînd cu iudeii și cu Ervan, nici în ziua aceea și nici în următoarea, ci
tocmai în a cincea zi s-a făcut întrebarea aceea. Împăratul, cu toată suita,
stătea cu dulceață ascultînd cele ce se vorbeau și se mîngîia de înțelepciunea
dată de Dumnezeu sfințitului lor arhiepiscop. Căci cu adevărat asculta multe
cuvinte ale proorocilor, tălmăcindu-le și arătînd multe taine, precum se scrie
în cartea cea deosebită pentru întrebarea aceasta, care este de folos a o
citi și a-i lua seama.
Făcîndu-se vorbă despre întruparea lui Hristos și despre
Preacurata Fecioară, se aduceau de arhiepiscop cuvintele lui Isaia, proorocul:
"Iată fecioara va lua în pîntece și va naște fiu". Stînd împotrivă Ervan,
zicea că Maria a născut numai om simplu, iar nu un Dumnezeu. Dar îl biruia
arhiepiscopul cu aceste cuvinte: Și numele Lui se va chema Emanuel, care
se tîlcuiește: cu noi este Dumnezeu. Ervan a zis: "Cum a cuprins
pîntecele cel femeiesc pe înfricoșata mărire a dumnezeirii?" Arhiepiscopul
a răspuns: "Așa precum a încăput cortul lui Avraam pe Dumnezeu, sub stejarul
Mamvri, cînd S-a pogorît să mănînce cu dînsul". Iar Ervan a zis: "Dar cum
n-a ars focul dumnezeirii trupul cel femeiesc?" Arhiepiscopul zise: "Precum
n-a ars focul rugul în Sinai, așa și pîntecele Fecioarei, nu l-a vătămat dumnezeirea.
Fecioară a născut și fecioară a rămas". Ervan a zis: "Cu nălucire s-a născut
dintr-însa, iar nu cu adevărat, pentru că este cu neputință a nu se vătăma
pîntecele întru naștere și tuturor este cu totul necrezută aceasta". Arhiepiscopul
zise: "În vremea aceea, cînd a intrat Avacum la Daniil în groapa leilor, prin
ușa gropii cea strînsă cu legături și întărită cu peceți, spune-mi, cum a
intrat el și cum a ieșit, nici ușile deschizînd, nici pecețile rupînd?"
După întrebarea din ziua a treia, căuta Ervan să fugă și
nu-l lăsau ceilalți iudei, zicînd: "De ne vei lăsa pe noi, apoi toți vom pieri.
Deci rămîi, în tot chipul luptîndu-te, doar ne va ajuta nouă Dumnezeu. Iar
de vom fi biruiți în cuvinte, apoi mai avem alte chipuri de împotrivire, întru
care nu pot să ne biruiască". Deci, fiind înduplecat de rugămințile lor, se
pregătea de a patra întrebare, la care a început a ocărî pe creștini, pentru
sfintele icoane, că se închină lor, numindu-le idoli, iar pe cei ce se închină
lor, îi numea închinători de idoli și potrivnici legii lui Dumnezeu. Apoi
zicea că a poruncit Dumnezeu a nu face idoli nici orice fel de asemănare.
Atunci l-a întrebat arhiereul: "Cînd a fost potopul în zilele lui Noe, în
ce chip s-a mîntuit el?" Iar Ervan a răspuns: "Cu corabie făcută din lemn".
Arhiepiscopul a zis: "Dar putea Dumnezeu și fără corabie a-l izbăvi din potop
sau nu putea? Cum ți se pare?" Ervan a zis: "Socotesc că putea, pentru că
scris este, că toate sînt cu putință la Dumnezeu". Arhiepiscopul zise: "Dacă
putea Dumnezeu a face aceea, apoi de ce folos era corabia, spre a mîntui pe
dreptul Noe? De aceea se cuvenea ca Noe să dea mulțumire, pentru a sa mîntuire,
corăbiei, nu lui Dumnezeu". Ervan zise: "Să nu fie aceasta, ci Domnului se
cuvine a-I da laudă, ca unui ziditor, iar nu materiei celei fără de suflet".
Arhiepiscopul zise: "Iată, mărturisești singur, că prin materia
cea fără de suflet - prin corabie - i-a rînduit Dumnezeu mîntuirea. Așa ne
face și nouă, prin aceste icoane văzute, care, deși sînt neînsuflețite, totuși
sînt puse înainte, spre mîntuirea noastră. Privind la dînsele, ne ridicăm
mintea către chipul cel dintîi, pentru dorire dumnezeiască și spre rîvnă plăcută
lui Dumnezeu. Și zugrăvim nu un idol, ci pe Domnul nostru Iisus Hristos, după
a Sa omenire, iar nu după dumnezeire, care este nedescrisă. Precum Noe a adus
mulțumire lui Dumnezeu pentru corabie și pentru mîntuirea sa, ridicînd jertfelnic,
așa și noi mulțumim lui Hristos Dumnezeu, zugrăvind chipul Lui. Căci cu trupeasca
Lui rînduială, ne-am izbăvit de potopul cel sufletesc. Și ca o altă corabie
socotim omenirea Lui, prin care a purtat greutățile noastre, a ridicat păcatele
noastre și, îndumnezeindu-ne cu a sa dumnezeire, ne-a înălțat la cer. Pe Hristos,
care a fost văzut cu ochii trupești, Îl zugrăvim cu vopsele, închipuind asemănarea
cea preacurată a omenirii Lui, și, în umbra asemănării celei trupești, ne
închinăm împreună și Dumnezeirii Lui și cinstim întru El, cu cuviincioasă
închinăciune și pe Tatăl și pe Sfîntul Duh".
Ervan a răspuns: "Mă minunez de basmele voastre creștinești,
de vreme ce ziceți, că Dumnezeu dă darul Său chipurilor celor zugrăvite pe
pereți și pe scînduri, care nici nu umblă, nici nu vorbesc". Atunci l-a întrebat
arhiepiscopul: "Spune-mi, Ervane, pentru ce a dat Dumnezeu darul Său cojocului
lui Ilie, pe care deși l-a dat lui Elisei, a cinstit mai mult cojocul cel
neînsuflețit, decît pe proorocul cel viu? Căci apele Iordanului, pe care n-a
putut să le treacă proorocul, pe acelea le-a despărțit cu cojocul și a trecut
ca pe uscat. Iar minunea pe care n-a făcut-o Elisei cel viu, pe aceea a făcut-o
cojocul cel neînsuflețit.
Apoi și lui Moise, care făcea minuni în pămîntul Egiptului,
pentru ce nu lui, ci toiagului său a dat Dumnezeu puterea facerilor de minuni
și cu acela a prefăcut apele în sînge, a despărțit Marea Roșie și a făcut
alte înfricoșate și slăvite minuni? Încă și cortul mărturiei, sicriul Legii
și năstrapa cea de aur, care avea mana, tablele și toiagul lui Aaron, masa,
cădelnița și sfeșnicul, toate acestea oare nu aveau mare dar de la Dumnezeu,
măcar că erau neînsuflețite, făcute de mîini omenești, din materiile acelea
văzute și pipăite? Însă erau strălucite cu mărirea lui Dumnezeu și pline de
dar. Deci, afară de preoți și de leviți, erau neatinse de altcineva, ca sfinte
și dumnezeiești.
Dacă acestea erau așa în Legea cea veche, pentru ce te minunezi
de darul lui Dumnezeu, care s-a dat în Legea cea nouă sfintelor icoane?" Ervan
răspunse: Se scrie în psalmi: Idolii păgînilor, aur și argint, lucruri
de mîini omenești.
Arhiepiscopul zise: "Nu mă împotrivesc la aceasta, că idolii
păgînești, care nu știu pe Dumnezeu, sînt asemănări ale celor care au viețuit
fără Dumnezeu întru toate nelegiuirile, vrăjitori, fermecători și ucigași,
care au pierit din viața aceasta și spre a căror pomenire, unii din oameni
le-au făcut idoli. Apoi neamurile, cele mai de pe urmă, înșelate și orbite
fiind de satana, au socotit acele chipuri, ca idolii lor, cărora s-au închinat,
ceea ce și voi ați făcut, închinîndu-vă celor ciopliți, jertfind pe fiii și
pe fetele voastre diavolilor și ați vărsat sînge nevinovat, adică sîngele
fiilor și fiicelor voastre, pe care le-ați jertfit celor ciopliți ai lui Hanaan.
Asemănările ce le zugrăvim noi acum, ale sfinților lui Dumnezeu, acestea nu
sînt idoli, ci icoane cinstite, pentru că zugrăvim asemănarea acelora care
au cunoscut pe Dumnezeu și au crezut în El, care au plăcut Lui în cuvioșie
și dreptate și au fost cinstiți ca sfinți și plăcuți lui Dumnezeu. Apoi cu
darul lui Dumnezeu au făcut multe minuni: morți au înviat, bolnavi au vindecat,
ochii orbilor au luminat, șchiopilor au dat umblare și surzilor auzire; pe
cei slăbănogi i-au îndreptat, pe leproși i-au curățat și dracii din oameni
i-au izgonit. Aceștia sînt al căror sfîrșit s-a făcut cinstit și pomenirea
lor este lăudată și veșnică. Pentru că este cinstită înaintea Domnului
moartea cuvioșilor Lui, iar pomenirea dreptului cu laude și întru pomenire
veșnică va fi dreptul.
Ervan iarăși bîrfind sfintele icoane, de parcă n-ar fi auzit
nimic pînă acum, arhiepiscopul a zis: "Haina ta, Ervane și cortul mărturiei,
amîndouă fiind de lînă și de in, oare au deopotrivă putere? Toiagul tău și
toiagul lui Aaron, care a odrăslit, oare au cinste deopotrivă? Ulciorul cel
din casa ta și năstrapa în care este mana, oare deopotrivă sînt amîndouă?
Sicriul tău, în care îți pui cele de trebuință trupului și sicriul Legii Domnului
au deopotrivă mărire? Focul și untdelemnul pe care îl arzi în casa ta pentru
lumină, oare se aseamănă cu sfeșnicul de aur cel cu șapte lumini? Casa în
care petreci și biserica pe care a zidit-o Solomon, oare deopotrivă sînt?
Nicidecum! Ci fără asemănare le cinstești pe acestea mai mult, de vreme ce
prin acestea venea odinioară darul lui Dumnezeu. Deci în acest chip înțelege
și pe ale noastre: că alta este idolul unui nedrept și afundat în iad și alta
este chipul sfîntului și plăcutului lui Dumnezeu, căci prin acesta ni se dă
darul Domnului, cu rugăciunile celui închipuit pe icoană".
Apoi a zis Ervan și despre îngeri, că sînt fără trupuri,
după cum se scrie: Cel ce face pe îngerii săi duhuri, însă creștinii
nu se rușinează a-i zugrăvi pe icoane ca pe niște trupuri". La aceasta a răspuns
arhiepiscopul: "N-ai ce să zici, Ervane, pentru că de la voi ne-am învățat
a zugrăvi pe îngerii lui Dumnezeu". Ervan zise: "Nicidecum de la noi, căci
n-a fost acest lucru niciodată la noi". Iar arhiepiscopul zise: "Toată Legea
cea veche ai învățat și aceasta n-ai știut". Ervan zise: "Viu este Domnul,
că nu știu să fi fost cîndva la noi zugrăvite chipurile îngerești".
Arhiepiscopul zise: "Cu adevărat voi ați început acest lucru.
Căci cînd a zidit Solomon biserică Dumnezeului Celui preaînalt, oare n-a făcut
deasupra scăldătoarei heruvimii slavei, care umbreau altarul?
Asemenea și deasupra ușilor celor dintîi și celor de al doilea,
au n-a făcut heruvimii? Încă și în cortul mărturiei cel făcut de Moise, nu
era asemănare de heruvimi peste chivotul legii? Asemenea și pe catapeteasmă,
oare nu erau închipuite cu cusătură, chipuri de heruvimi? Și toate aceste
asemănări îngerești, nu erau cinstite de voi, împreună cu cortul și cu biserica?
De aceea și voi ați închipuit și firea cea fără trup ați cinstit-o. Apoi pentru
ce ne defăimați pe noi, care închipuim și cinstim fețele acelor sfinți bărbați,
care fiind în trup, au bineplăcut lui Dumnezeu?" Unele ca acestea și altele
asemenea acestora, precum se scrie în cartea cea deosebită, grăind, s-a scurtat
ziua a patra și s-a făcut seară.
Sculîndu-se împăratul și arhiepiscopul, s-a risipit și soborul,
așteptînd ca dimineața să fie sfîrșitul învingerii și prăznuirea biruitorului.
Deci jidovii, bucurîndu-se pentru Ervan, că era puternic la întrebări și răspunsuri
împotriva arhiepiscopului, îl numeau îndrăzneț, zicînd: "Bine te nevoiești,
nu te teme, ci încă mai tare să stai, pentru că vedem că Dumnezeu este cu
tine. Să nu se înfricoșeze inima ta, căci vedem că și împăratul vă ascultă
cu plăcere pe voi amîndoi". Iar Ervan a zis către dînșii: "Fraților, bărbatul
acesta, precum văd, mult mă covîrșește cu înțelegerea și cu graiul și nu este
cu putință a-l birui. Ați auzit cum toate graiurile gurii mele dezlegîndu-le,
le-a făcut de nimic". În ziua următoare, foarte de dimineață, iudeii cei mai
înțelepți, venind iarăși la Ervan, acesta zise către dînși: Vă mărturisesc
vouă acum, fraților, fără minciună, că voi fi biruit de arhiepiscop; căci
am avut vedenie în noaptea aceasta pe proorocul nostru Moise și pe Iisus,
despre care ne este întrebarea. I-am văzut pe ei stînd și vorbind pe aripa
unei biserici; apoi am văzut pe Moise, închinîndu-se lui Iisus, avîndu-și
mîinile sale strînse la piept, ca și cum ar fi fost legate și cu frică stînd
înaintea lui Iisus, ca înaintea Domnului Dumnezeului său. Minunîndu-mă de
acest lucru și deschizînd gura mea, am zis: Domnul meu Moise, dar oare bune
sînt acestea care le faci? El, întorcîndu-se, m-a certat, zicîndu-mi: Încetează!
Eu nu greșesc închinîndu-mă Stăpînului meu, că nu sînt dintre cei asemenea
ție, pentru că cunosc pe Făcătorul meu și Domnul! Și tu, pentru ce faci atîta
osteneală dreptului arhiepiscop, împotrivindu-te adevărului? Iată, în ziua
viitoare vei fi biruit de dînsul și te vei închina ca și mine Domnului nostru
Iisus Hristos. Acestea am văzut, fraților și ce sînt acestea nu știu. Însă
nu voi slăbi luptînd pentru legea noastră, pînă cînd va rîndui Dumnezeu ceea
ce va voi".
Acestea auzindu-le, mulți s-au îndoit și au fost întru nepricepere.
Făcîndu-se ziuă și iarăși adunîndu-se soborul, a venit împăratul cu suita
sa. Apoi arhiepiscopul cu clerul și tot poporul adunîndu-se, Ervan, cu mulți
învățători de lege care îl ajutau, au început din nou întrebările ca și în
celelalte zile. Un logofăt al arhiepiscopului, pe care îl adusese împreună
cu dînsul din Alexandria, și care scria foarte iute, stînd acolo, scria toate
graiurile și ale lui Ervan și ale arhiepiscopului. Dar cu ajutorul Sfîntului
Duh, care lucra prin gura arhiereului se biruia ceata potrivnicilor, iar a
noastră se împuternicea întru Domnul. Arhiepiscopul se arăta biruitor în toate
cuvintele, iar Ervan slăbea din ce în ce, ca și mulți învățători de lege,
care îi ajutau lui, însă îi orbise răutatea lor; căci cu urechile greu auzeau
și ochii lor se închiseseră împotriva adevărului. Acum era nevoie, ca la cuvintele
arhiereului să-i urmeze puterea credinței, cum și lucrul cel cu minune, prin
care să mustre răutatea celor împietriți și să rușineze necredința lor, lucru
care s-a și făcut într-acest chip.
Slăbind Ervan cu totul, a strigat: "Pentru ce cheltuim vremea
întru lungimea graiului și a ghicitorilor? Eu să dezleg aceasta? De voiești,
o! arhiepiscope, ca fără de vicleșug să cred în Iisus al tău, cum că Acela
este Dumnezeu adevărat, arată-mi-L pe El viu, ca să-L văd și să vorbesc împreună
cu El. "Atunci voi mărturisi, că voi, creștinii ne-ați biruit pe noi!" Acestea
zicînd Ervan, adunarea evreiască a strigat asupra lui: "Te rugăm învățătorule,
să nu te înșeli și să nu te faci creștin; ci mai vîrtos te îmbărbătează și
te întărește pentru adevăr; pentru că știi că nimic nu este mai adevărat,
decît Însuși Dumnezeul părinților noștrii". Iar Ervan a zis către dînșii cu
mînie: "Ce bîrfiți voi? Ascultați acum, de mă va încredința că Acela este,
de Care mai înainte au vestit proorocii, după aceea ce voiți a mai aștepta?"
Văzînd arhiepiscopul că grăiește cu adevărat, iar nu cu vicleșug,
a zis către dînsul: "Mare ispită faci, o! Ervane și o cerere mai presus de
putere, căci nu oamenilor te împotrivești, ci lui Dumnezeu. Dar pentru încredințarea
ta și a celor ce sînt cu tine și pentru ca și inimile celor ce sînt cu credință
să se întărească, puternic este Domnul, ca și aceasta să o facă. Deci spune-mi
clar, cum voiești să te încredințezi?" Ervan a zis: "Roagă pe Stăpînul tău,
dacă este în cer, precum zici tu, să se pogoare aici și să se arate mie ca
să vorbesc cu El. Viu este Domnul, că îndată voi crede în El și mă voi boteza".
Acestea zicînd Ervan, au strigat toți iudeii: "Cu adevărat,
o! arhiepiscope, adeverește-ne cu fapta meșteșugul cuvintelor tale; arată-ne
pe Hristosul tău, ca neavînd după aceea ce mai răspunde, cu frică să credem
în El". Deci, a strigat Sfîntul Grigore ca să le arate pe Hristos simțitor,
de este viu după răstignire și după moarte. După aceea jidovii grăiau deosebit
între dînșii: "Dar de ne va arăta nouă arhiepiscopul pe Hristos, apoi, ce
va fi? Vai nouă, căci nevrînd ne vom face creștini?". Unii ziceau: "De-L va
arăta, apoi pentru ce să nu credem în El?". Alții ziceau: "Cum este cu putință
să se arate Acela, Care, ca un om fiind ucis, a murit și atîția ani au trecut
pînă astăzi de cînd s-a săvîrșit? Unde se va afla trupul și duhul Lui? Căci
de mult s-au risipit și oasele Lui în mormînt?"
Arhiepiscopul, socotind mărimea lucrului și văzînd lupta
potrivnicilor, s-a ridicat cu toată mintea la Domnul și cugeta în sine că,
de nu va ruga pe Mîntuitorul Hristos, ca într-o împotrivire ca aceasta să
împlinească cererea lor, apoi foarte mult se va bucura partea celor potrivnici
și se vor arăta evreii biruitori, iar creștinii, biruiți și vor batjocori
și vor defăima vrăjmașii pe creștini. Deci, a zis cu nădejde către adunarea
evreilor: "De va voi Hristosul meu, desăvîrșit Îl voi arăta vouă. Însă voi
cu dinadinsul să știți că, dacă Îl voi arăta și nu veți crede într-Însul,
apoi îndată sabia vă va mînca pe voi toți. Iar dacă, pentru necredința mea,
nu voi putea să vi-L arăt pe Domnul meu, apoi mergeți de aici după voia voastră".
Auzind acestea, unii s-au întristat, iar alții s-au bucurat,
unii s-au întristat ca nu cumva să li se arate Hristos și atunci vor crede
într-Însul chiar nevrînd, iar alții se bucurau, nădăjduind că nu le va putea
arăta și vor rămîne întru rătăcirea lor. Deci au plăcut lui Ervan cuvintele
arhiepiscopului și celorlalți înțelepți și învățători de lege care erau acolo,
zicînd între dînșii: "Este cu neputință ca după cinci sute și mai bine de
ani să fie viu omul acela, care s-a omorît de părinții noștri, s-a îngropat
și s-a pecetluit în mormînt, apoi s-a furat de ucenicii Săi".
Sfîntul Grigore, părintele nostru, știind cuvintele Domnului
cele zise în Evanghelie: Că de veți avea credință cît un grăunte de muștar,
veți zice muntelui acesta: treci de aici acolo și va trece și nimic nu va
fi vouă cu neputință. Aceste cuvinte ale Domnului avîndu-le în mintea
sa și avînd către Dumnezeu credință nestrămutată și tare și nădăjduind spre
El, s-a sculat de pe scaunul său și s-a depărtat puțin de dînșii la un loc
lesnicios, puțin mai departe și s-a rugat. Împăratul, cu tot poporul cel credincios,
se minuna și se înspăimînta de îndrăzneala și de credința lui cea mare către
Dumnezeu, căci spre un lucru înfricoșat ca acela îndrăznește.
Deci, cu spaimă luau aminte să vadă ce va fi, iar arhiereul,
mergînd puțin mai departe de sobor și însemnîndu-se cu semnul Sfinte Cruci,
s-a rugat, plecîndu-și genunchii cu smerenie și cu umilință. Apoi, cu totul
înălțîndu-și mintea, s-a rugat mult în auzul tuturor. Atunci pomenea în rugăciune
toate tainele întrupării Cuvîntului Lui Dumnezeu și toată viața lui Hristos
cea împreună cu oamenii, de la naștere pînă la patima cea de bună voie: crucea,
moartea și învierea cea de a treia zi, și înălțarea cu trupul la cer. Iar
la sfîrșit a zis: "Arată-Te, Stăpîne, de față acestor împietriți și orbiți
cu răutatea; arată-Te pentru slava numelui Tău celui sfînt și cu ochii cei
trupești să vadă omenirea Ta, cea făcătoare de viață, întru care Te-ai îmbrăcat
pentru noi smeriții și cu care Te-ai înălțat la ceruri, pentru ca, văzîndu-Te,
să creadă întru Tine, Dumnezeul cel adevărat și întru Părintele cel adevărat
Care Te-a trimis, cum și întru Duhul Tău cel Sfînt".
Săvîrșind el rugăciunea și toți căutînd la dînsul cu sîrguință,
îndată s-a făcut cutremur mare și fulger înfricoșat dinspre răsărit, încît
și pămîntul s-a cutremurat și toți au căzut de frică. După puțin timp, sculîndu-se
și ridicîndu-și ochii spre răsărit, iată s-a deschis cerul și un nor luminos,
cu văpaie de foc și cu raze de soare, cobora de acolo pe pămînt, iar în mijlocul
focului se vedea un bărbat cu podoabă mai frumoasă decît fiii omenești. Acela
era Domnul nostru Iisus Hristos, strălucind la față și hainele se luminau
ca de fulger, pășind în nor cu o mișcare preaminunată și se apropia către
cele de jos. Apoi a stat în dreptul arhiepiscopului, deasupra norului, atrăgînd
către sine ochii și inimile tuturor, prin podoaba Sa, pe care nu este cu putință
a o spune limba omenească. Însă de frica slavei Lui, pe care nu sufereau să
o vadă odinioară ucenicii în Tabor, au căzut toți cu fețele la pămînt: împăratul,
boierii și tot poporul de la mare pînă la mic. Iudeii, fiind cuprinși de mare
cutremur se întorceau într-o parte și într-alta și căutau să fugă, pentru
că-i ardeau razele strălucirii celei dumnezeiești și slava Domnului, pe care
nu puteau să o vadă, căci mare frică căzuse peste dînșii și nu le era cu putință
a fugi, nici a păși din loc înapoi, fiindcă erau ținuți cu putere nevăzută.
Arhiepiscopul, întărindu-se, a strigat cu glas mare către
Ervan: "Iată, Ervane, Acela de Care multe cuvinte ai auzit, vezi-L și te încredințează:
că unul este Sfînt, unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl.
Amin!" Ervan, ca un mort, nu putea să mai răspundă nimic. Și a venit glas
de la încuviințata slavă a Domnului, zicînd: "Pentru rugăciunea episcopului,
vă vindecă pe voi Cel ce S-a răstignit de părinții voștri". Iar de glasul
acela mai vîrtos s-au cutremurat și au căzut la pămînt, fiind cuprinși de
frică, precum odată Saul, mergînd către Damasc, l-a strălucit lumină din ceruri
și glas venind de sus, a căzut la pămînt, iar cu ochii deschiși nu vedea pe
nimeni.
Săvîrșindu-se acestea astfel, s-a făcut înaintea Domnului
un sunet dumnezeiesc și norul cel mai luminos care era sub Dînsul, l-a ascuns
de la vedere. Și se strîngea acest nor din toate părțile în urma Lui, înălțîndu-se
cu El în sus, pînă cînd toată slava Domnului a intrat în cer și apoi toate
cele văzute s-au ascuns de la ochii lor. Împăratul cu toată mulțimea creștinilor
au luat îndrăzneală și au început a striga în urma Domnului, multă vreme:
Doamne miluiește. Iar cinstitul arhiepiscop era cu fața la pămînt,
aducînd rugăciuni cu lacrimi către Domnul pentru popor.
După aceasta, toți cei ce erau în sobor, cu împăratul și
tot poporul, cu multă cucernicie și cu frică cinsteau pe Sfințitul Arhiepiscop
Grigore, minunîndu-se de atîta sfințenie și de puterea rugăciunilor lui. Iar
iudeii se întrebau unul pe altul: "Oare vezi, frate?" Și răspundeau unul către
altul, că nu văd deloc. Atunci au strigat către Ervan: "Amar nouă, învățătorul
nostru, ce vom face?" Iar Ervan a zis: "Oare numai noi singuri am orbit, văzînd
pe Dumnezeul creștinilor? Ori și creștinii au pătimit aceasta?" Creștinii,
auzind, au zis: "Noi cu darul Domnului nostru vedem bine și mai sănătoși sînt
ochii noștri, decît mai înainte, dar numai voi sînteți orbi pentru necredința
voastră, pentru că Domnul Dumnezeul izbîndirilor a tăiat vederea ochiului
vostru evreiesc, căci fiind nevrednici l-ați văzut pe El".
Atunci Ervan, cu mulțimea evreilor, ruga cu lacrimi pe arhiepiscop
să deschidă ochii lor cei orbiți și să le dea Sfîntul Botez. Iar arhiepiscopul
i-a întrebat dacă cu adevărat cred întru Domnul nostru Iisus Hristos și toți
adevereau că cred fără îndoială. Învățîndu-i pe ei episcopii care erau împreună
cu dînsul, preoții slujeau taina Sfîntului Botez. Cînd au intrat evreii în
Sfînta baie a Botezului, îndată au căzut de pe ochii lor ca niște solzi și
vedeau cu ochii cei trupești și cu cei sufletești, cu inima crezînd întru
dreptate, iar cu buzele mărturisind pe Domnul nostru Iisus Hristos, spre mîntuirea
lor.
Deci s-au botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului
Duh, începînd de la Ervan, căruia însuși împăratul i-a fost naș și i s-a pus
numele din Sfîntul Botez, Leon, pe care l-a unit împăratul cu suita sa și
sfatul său, făcîndu-l patriciu, ca pe un om cu bună înțelegere și vrednic
de cinste. Atunci se căia Ervan foarte mult de rătăcirea sa cea mai dinainte
și se minuna cu spaimă, avînd totdeauna în mintea sa arătarea Domnului, căci
zicea: "Viu este în ceruri Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care părinții noștri
L-au răstignit și L-au îngropat și L-au socotit că este mort!" Apoi zicea
cu lacrimi: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, iartă-mi
cîte am greșit Ție, întru neștiința mea"! Iar pe sfințitul arhiepiscop îl
cinstea ca pe îngerul Domnului, nevrînd a se despărți de dînsul.
Astfel s-a luminat toată țara Omiriților cu lumina sfintei
credințe, botezîndu-se prin toate cetățile și satele, nu numai iudeii ci și
elinii. Și s-a făcut bucurie mare peste tot pămîntul acela, încît și îngerii
din cer se bucurau de întoarcerea și de pocăința atîtor suflete și slăveau
pe Dumnezeu, Care voiește ca toți oamenii să se mîntuiască și la cunoștința
adevărului să vină.
După aceasta, preasfințitul arhiepiscop Grigore a sfătuit
pe împărat să poruncească să nu fie casele și locuințele evreilor împreună,
ci să locuiască printre creștini, pentru ca să nu facă pe ascuns între ei
adunări și sfaturi. Deci a poruncit să scrie carte împărătească într-acest
chip, ca nimeni dintre evrei să nu dea fetei sale bărbat din neamul evreiesc,
ci din fiii creștinilor să-și ia soț. Iar fiului evreiesc să nu i se dea mireasă
dintre fetele evreice, ci din cele creștine să i se caute; și cine ar îndrăzni
a încălca acea poruncă, să fie tăiat cu sabia. Aceasta a făcut-o arhiepiscopul
ca neamul evreiesc să se amestece cu creștinii, să-și uite după oarecare vreme
credința și obiceiurile cele de demult ale legii vechi.
Apoi, făcîndu-se liniște și pace adîncă și dreaptă credință
strălucind pretutindeni, împăratul și cu preasfințitul arhiepiscop Grigore
slujeau lui Dumnezeu fără lenevire, înălțînd laude, toată noaptea, Stăpînului
Hristos, îngrijindu-se pentru mîntuirea neamului creștinesc și îndreptînd
împărăția cu mila și cu adevărul.
Acest dreptcredincios împărat, Avramie, a domnit treizeci
de ani în împărăția Omiriților și a adormit întru Domnul, avînd ziua sfîrșitului
său vestită mai înainte de Sfîntul Grigore și a fost îngropat cu mare cinste
în împărăteasca cetate a Farului.
După mutarea împăratului, nu după multă vreme, cel întru
sfinți părintele nostru Grigore, bine păscîndu-și turma și întărind credința
pe temelia apostolilor și a proorocilor, făcînd multe semne și minuni, întru
slava lui Dumnezeu, a trecut din viața aceasta, în a nouăsprăzecea zi a lunii
decembrie și a fost așezat cu cinste în aceeași cetate, în locul de îngropare
al bisericii celei mari. Și s-a tînguit pentru dînsul tot pămîntul omiriților,
dar mai ales iudeii cei botezați, pentru că tuturor le era ca un părinte bun
și milostiv, iubit oamenilor și bineplăcut lui Dumnezeu. Acum șade înainte
în cetele sfinților ierarhi, cu care slăvește împreună pe Tatăl și pe Fiul
și pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna decembrie
|