Pătimirea Sfîntului Sfințitului Mucenic
Ignatie, Purtătorul de Dumnezeu
(20 decembrie)
Traian, luînd sceptrul împărăției romanilor, episcop al Bisericii
Antiohiei era Sfîntul Ignatie, cel cu numele și cu lucrul purtător de Dumnezeu,
care a primit scaunul după Sfîntul Evod și care a fost după Sfîntul Clit sau
Climent, cel dintîi episcop al Romei.
Se povestește despre acest sfînt Ignatie, de Dumnezeu purtătorul,
cum că pe vremea cînd era prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos viețuia într-acea
vreme cu oamenii pe pămînt și învăța pe popoare despre împărăția lui Dumnezeu,
atunci și părinții acestui prunc, stînd acolo aproape în popor și ascultînd
cuvintele cele dumnezeiești din gura Mîntuitorului și avînd cu dînșii pe acest
fiu, Domnul s-a uitat la dînșii și, chemînd la sine pe pruncul Ignatie, l-a
pus în mijloc și, cuprinzîndu-l, l-a luat pe mîini zicînd: De nu vă veți
întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra întru împărăția cerurilor
și cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primește.
Pentru aceasta s-a numit Sfîntul Ignatie, purtător de Dumnezeu,
că a fost purtat de mîinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu
și pentru aceasta că și el purta pe Dumnezeu în inima și în gura sa, fiind
vas ales asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor
și împăraților.
Sfîntul Ignatiea fost mai întîi ucenic al Sfîntului Ioan,
Cuvîntătorul de Dumnezeu, împreună cu Policarp, episcopul Smirnei. După aceasta
cu sfatul tuturor Sfinților Apostoli s-a așezat episcop al Antiohiei, unde
a început a se spune mai întîi numele de creștin. Luînd el ocîrmuirea Bisericii,
cu multe osteneli și sudori semăna propovăduirea bunei-credințe, arătînd întru
totul rîvnă apostolească.
Acest sfînt ierarh a așezat în biserică să se cînte dumnezeieștile
cîntări în două cete, asemănîndu-le cetelor îngerești. Fiind el întru vedenie
și învrednicindu-se de vederea dumnezeieștii descoperiri, a văzut cetele îngerești
cîntînd astfel. Adică atunci cînd cînta o ceată, cealaltă tăcea, iar cînd
cînta cealaltă, cea dintîi asculta. După ce săvîrșea aceea cîntarea sa, începea
cealaltă și așa neîncetat preamăreau pe Preasfînta Treime. Văzînd aceasta
Sfîntul Ignatie întru descoperire, a pus orînduiala aceasta, mai întîi în
Biserica Antiohiei și de acolo au luat toate Bisericile acea orînduială frumoasă.
Acest arhiereu era purtător de Dumnezeu, bun îndreptător al orînduielilor
bisericești și desăvîrșit slujitor al Tainelor lui Hristos; iar mai pe urmă
s-a sfîrșit ca mucenic, fiind dat spre mîncarea fiarelor, despre care ne va
arăta cuvîntul ce ne stă înainte.
Împăratul Traian avînd mare război cu sciții, a dobîndit
biruință asupra lor și a voit pentru aceea să mulțumească necuraților idoli
cu jertfe, prin toată împărăția sa, părîndu-i-se că a biruit cu ajutorul lor
și-i ruga pe dînșii ca să chivernisească oștile sale și împărăția. Atunci
s-a ridicat cu multă prigoană asupra creștinilor, pentru că a fost înștiințat
că aceștia nu mai aduc jertfă zeilor și-i hulesc, arătînd înșelăciunea lor.
Pentru aceea a poruncit ca pretutindeni să omoare pe creștinii care nu se
supun poruncii lui.
Mergînd Traian la alt război împotriva perșilor, s-a întîmplat
a trece prin Antiohia și a fost pîrît către dînsul și Sfîntul Ignatie, purtătorul
de Dumnezeu, că cinstește ca pe un Dumnezeu, pe Hristos cel osîndit de Pilat
spre moarte și răstignit pe Cruce și că așează legi pentru păzirea fecioriei,
pentru trecerea cu vederea a bogățiilor și a tuturor celor ce sînt spre dulceața
vieții.
Acestea auzindu-le Traian, a chemat pe Sfîntul Ignatie și
în fața suitei sale i-a zis: "Tu ești cel ce te numești purtător de Dumnezeu,
care te împotrivești poruncilor noastre și răzvrătești toată Antiohia, ducînd-o
pe urma Hristosului tău?" Dumnezeiescul Ignatie a zis: "Eu sînt". Iar împăratul
l-a întrebat: "Ce înseamnă purtător de Dumnezeu?". Sfîntul i-a răspuns: "Cel
ce poartă pe Hristos Dumnezeu în sufletul său, este purtător de Dumnezeu".
Dar împăratul a zis: "Oare tu porți în tine însuți pe Hristosul tău?". Sfîntul
a răspuns: "Cu adevărat îl port, că scris este: Mă voi sălășui întru dînșii
și voi umbla". Împăratul a zis: "Dar de noi ce crezi? Nu ți se pare că
purtăm întotdeauna întru pomenirea noastră pe zeii noștri și-i avem pe aceia
ajutători asupra vrăjmașilor?" Purtătorul de Dumnezeu a răspuns: "Vai mie,
că pe idolii cei răi îi numești dumnezei! Căci unul este Dumnezeu adevărat,
Ziditorul cerului și al pămîntului, al mării și al tuturor celor dintr-însele,
unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel Unul-Născut, a Cărui împărăție
nu va avea sfîrșit, pe Care de L-ai fi cunoscut și tu, împărate, ți-ar fi
fost mai frumoase porfira, coroana și scaunul împărăției tale".
Împăratul a zis: "Lasă acestea ce grăiești Ignatie și ia
seama la cuvintele mele de voiești a te face plăcut mie și a fi ridicat în
cinstea prietenilor mei. Apoi să aduci împreună cu noi jertfă zeilor noștri
și îndată vei fi la noi arhiereu al marelui Die și te vei chema părinte al
suitei noastre". Răspuns-a sfîntul: "Ce trebuință am eu a fi arhiereu al lui
Die, cînd sînt arhiereul lui Hristos, Căruia în toată ziua îi aduc jertfă
de laudă și mă sîrguiesc să mă jertfesc cu totul Aceluia și să mă asemăn morții
Lui celei de bună voie". Zis-a împăratul: "Cui voiești a te jertfi pe tine?
Aceluia care a fost pironit pe cruce de Pilat din Pont?"
Sfîntul a răspuns: "Aceluia să-I fiu jertfă, Care a pironit
păcatul pe cruce, a sfărîmat pe diavol, aflătorul păcatului și a zdrobit cu
crucea toată puterea lui". Zis-a împăratul: "Mi se pare, o! Ignatie, că nu
ai minte sănătoasă și judecată dreaptă. Căci nu te-ai fi înșelat așa cu scripturile
cele creștinești dacă ai fi priceput bine cît de bun lucru este a te supune
poruncilor împărătești și, împreună cu toții, a aduce jertfă zeilor". Purtătorul
de Dumnezeu, luînd mai multă îndrăzneală, a zis: "Chiar de mă vei da fiarelor
spre mîncare, chiar pe cruce de mă vei răstigni și sabiei și focului de mă
vei da, niciodată nu voi jertfi diavolilor, nici nu mă tem de moarte, nici
nu caut bunătățile cele vremelnice ale vieții acesteia de acum, ci numai pe
cele veșnice le doresc și în tot chipul mă îngrijesc ca să trec către Hristos,
Dumnezeul meu, Care a voit a muri pentru mine".
Atunci suita, vrînd să mustre pe Sfîntul Ignatie pentru rătăcire,
a zis: "Iată, tu zici că Hristos a murit; deci cum poate cel mort a ajuta
cuiva și încă Acela care a murit cu moarte defăimată? Zeii noștri sînt fără
moarte și grăiesc". Iar purtătorul de Dumnezeu a zis: "Domnul și Dumnezeul
meu Iisus Hristos S-a făcut om pentru noi și pentru mîntuirea noastră. El
a voit a pătimi pe cruce, moarte și îngropare, apoi a înviat a treia zi, surpînd
și stricînd puterea vrăjmașului și S-a înălțat la cer, de unde S-a pogorît;
iar pe noi din cădere sculîndu-ne și iarăși ducîndu-ne în rai, din care am
fost scoși, ne-a dăruit mai multe bunătăți, decît cele ce am avut întîi. Însă
dintre zeii cei cinstiți de voi, niciunul n-a făcut ceva asemenea, fiind răi
și nelegiuiți, făcînd multe fapte de pierzare și lăsînd puțină credință oamenilor
celor fără de minte. După aceea, luîndu-se acoperămîntul înșelăciunii, s-au
cunoscut ce au fost, cum s-au dus rău din viața aceasta și s-au dat morții
celei veșnice, pentru pierderea multora. Die, cel dintîi zeu al vostru, s-a
îngropat în Creta, iar Asclipie, a pierit fiind lovit de fulger. Mormîntul
Venerei se spune că este în Pafa, iar Eraclie a fost ars cu foc. Căci, fiind
răi, au dobîndit acel sfîrșit de care au fost vrednici".
Acestea fiind grăite de Sfîntul Ignatie și împăratul cu suita
temîndu-se ca să nu se dea de rușine zeii lor cu mai multe cuvinte de ale
lui, a poruncit să-l ducă în temniță. Iar împăratul toată noaptea aceea n-a
dormit, cugetînd cu ce fel de munci să-l pedepsească pe Sfîntul Ignatie. Și
a socotit să-l osîndească spre mîncarea fiarelor, căci i se părea acea moarte
că este cea mai cumplită. Deci, dimineața a spus aceasta suitei și toți l-au
sfătuit așa, însă au zis să nu-l dea fiarelor în Antiohia, ca să nu se facă
mai slăvit între cetățenii săi, primind sfîrșit mucenicesc pentru credința
sa, ca nu cumva și alții, privind la dînsul, să se întărească în credință.
Pentru aceea ziceau că i se cade să fie dus la Roma legat și acolo să se dea
spre mîncarea fiarelor, ca astfel, ostenindu-se de lungimea drumului, mai
grea pedeapsă să primească. Romanii să nu știe cine este, ci, ca un tîlhar
pierind, să nu rămînă după dînsul nici o pomenire.
Acest sfat a plăcut împăratului și a dat asupra Sfîntului
Ignatie hotărîre de moarte, ca să fie dat spre mîncarea fiarelor în Roma,
în vreme de praznic, înaintea adunării poporului. Astfel s-a osîndit sfîntul
de păgîni, ca să fie priveliște a îngerilor și a oamenilor.
Luînd asupra sa acest răspuns, purtătorul de Dumnezeu Ignatie,
cu glas mare a mulțumit lui Dumnezeu și cu mulțumire primea lanțurile cu care
îl legau. Împăratul a mers cu oștile sale la război, iar dumnezeiescul pătimitor,
cu lanțuri grele fiind legat și fiind dat la zece ostași aspri și nemilostivi,
era dus la Roma. Ieșind din Antiohia mult s-a rugat pentru Biserică și și-a
încredințat lui Dumnezeu turma sa. Plîngeau pentru dînsul credincioșii și
se tînguiau cu amar, iar alții, care cu multă dragoste fiind legați de dînsul,
mergeau cu el în cale.
Venind ostașii cu sfîntul în Seleucia, s-au suit în corabie
și de acolo plutind au sosit în Smirna. Acolo a sărutat pe dumnezeiescul apostol,
Sfîntul Policarp, episcopul Smirnei și s-a mîngîiat împreună cu dînsul în
vorbe de Dumnezeu insuflate, bucurîndu-se de legăturile sale și înfrumusețîndu-se
cu lanțurile. Pentru că ce împodobire mai bună putea să-i fie lui, decît acele
lanțuri, cu care era înfășurat pentru Domnul său? Apoi s-a sărutat și cu ceilalți
episcopi, preoți și diaconi, căci s-au adunat la dînsul mulți de pe la bisericile
Asiei și de prin alte cetăți, vrînd să-l vadă și dorind să audă dumnezeieștile
cuvinte care ieșeau din gura lui. Sfîntul le zise să se roage pentru dînsul,
ca mai curînd să fie dezlegat prin dinții fiarelor din legătura cea trupească
și să se arate Domnului său cel dorit.
Apoi, văzîndu-i pe dînșii foarte tulburați și nerăbdînd despărțirea
lui, s-a temut ca nu cumva și credincioșii ce sînt în Roma să se tulbure și
să nu sufere a fi dat spre mîncarea fiarelor. Căci atunci îi vor face lui
împiedicare, dacă cumva și-ar pune mîinile asupra acelora cărora era poruncit
ca să-l dea spre mîncarea fiarelor și astfel îi vor închide lui ușa cea deschisă
a muceniciei și a morții celei preadorite.
Deci a socotit să trimită la dînșii scrisoare, poftindu-i
ca și aceia să se roage pentru dînsul și să nu i se facă împiedicare de la
alegerea lui cea mucenicească, ci prin fiare să fie dezlegat și să treacă
la preaiubitul său Stăpîn. Și a scris așa: "Ignatie, care este și purtător
de Dumnezeu, scrie Bisericii celei miluite cu mărirea Tatălui celui Preaînalt
și a lui Iisus Hristos, a Unuia Născut Fiului Său, Bisericii iubite și luminate
cu voia Celui ce a voit toate după dragostea lui Iisus Hristos, Dumnezeului
nostru; biserică ce este întîi în țara romanilor și care este vrednică de
Dumnezeu, vrednică de cuviință, vrednică de fericire, vrednică de laudă, vrednică
de dobîndire, vrednică de curățenie, care mai întîi este în dragoste, numită
cu numele lui Hristos, numită cu nume de Părinte, pe care o și sărut întru
numele lui Iisus Hristos, Fiul Părintelui ceresc, fiilor celor uniți după
trup și după duh cu porunca Lui, celor plini de darul lui Dumnezeu fără îndoială
și păziți de orice credință străină, fără de prihană întru Iisus Hristos,
Dumnezeul nostru, să se bucure:
1) Fiindcă m-am rugat lui Dumnezeu, am dobîndit a vedea fețele
voastre cele vrednice de vedere. Legat fiind întru Iisus Hristos, nădăjduiesc
a vă săruta, dacă va fi voia lui Dumnezeu, ca să mă învrednicesc așa pînă
în sfîrșit. Începutul este bine economisit, dacă voi dobîndi darul ca să-mi
cîștig moștenirea fără împiedicare. Căci mă tem de dragostea voastră, să nu
mă împiedice de la aceasta. Că vouă este lesnicios lucru a face ceea ce voiți
voi, iar mie greu îmi este a dobîndi pe Dumnezeu, dacă voi mă veți cruța.
2) Nu voiesc ca voi să plăceți oamenilor, ci lui Dumnezeu,
precum îi și plăceți. Eu niciodată nu voi avea o vreme bună ca aceasta pentru
a cîștiga pe Dumnezeu, nici voi nu puteți a arăta un lucru mai bun decît dacă
veți tăcea. Că dacă veți tăcea și nu veți vorbi despre mine, eu mă voi face
al lui Dumnezeu, iar dacă veți iubi trupul meu, iarăși voi fi alergînd. Mai
mult nu puteți a-mi da, decît a mă jertfi lui Dumnezeu, pînă încă jertfelnicul
este gata. Cu dragoste să cîntați Tatălui întru Iisus Hristos, căci pe episcopul
Siriei l-a învrednicit Dumnezeu a se afla la apus, fiind trimis de la răsărit.
Bine este a apune eu din lume, ca întru Dumnezeu să răsar.
3) Niciodată n-ați pizmuit pe nimeni, ci pe alții ați învățat.
Și eu voiesc ca cele ce învățați, să le și faceți. Deci mie să-mi cereți putere
și dinlăuntru și dinafară, ca nu numai să zic, ci să și voiesc; ca nu numai
să mă numesc creștin, ci să fiu și în faptă. Că dacă mă voi afla așa, voi
putea fi credincios. Nimic din cele ce se arată este veșnic. Cele ce se văd
sînt vremelnice, iar cele ce nu se văd sînt veșnice, pentru că Dumnezeul nostru
Iisus Hristos, întru Tatăl fiind, este veșnic. Creștinătatea este lucru nu
numai al sfătuirii, ci și al mărimei de suflet. Cînd creștinul cu adevărat
se urăște de lume, atunci este iubit de Dumnezeu. Căci este scris: De ați
fi fost din lume, lumea ar fi iubit pe ai săi, iar fiindcă nu sînteți din
lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăște pe voi lumea.
Petreceți întru dragostea Mea.
4) Eu scriu Bisericilor și poruncesc tuturor căci eu voind,
mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veți opri. Rogu-vă să nu aveți către mine
dragoste deșartă. Lăsați-mă să mă fac mîncare fiarelor, prin care îmi este
cu putință a cîștiga pe Dumnezeu. Sînt grîu al lui Dumnezeu și prin dinții
fiarelor să mă macin, ca să fiu pîine curată a lui Hristos. Mai bine ațîțați
pe fiare ca să mi se facă mormînt și nimic din trupul meu să nu lase. Atunci
voi fi ucenic adevărat al lui Hristos, cînd nici lumea nu va vedea trupul
meu. Rugați-vă lui Hristos pentru mine ca, prin uneltele acestea, jertfă să
mă fac. Nu precum Petru și Pavel vă poruncesc vouă, căci aceia sînt apostoli,
iar eu osîndit; aceia slobozi, iar eu pînă acum sînt rob. Iar dacă voi pătimi,
voi fi slobod pentru Hristos și voi învia întru El. Acum învăț cînd sînt legat,
ca nimic lumesc sau deșert să poftesc.
5) De la Siria pînă la Roma cu fiare mă lupt pe pămînt și
pe mare, noaptea și ziua, legat fiind cu zece leoparzi, care este o ceată
de ostași și care din ce în ce mai răi se fac. Însă în neîndreptățirile lor
mai mult mă învăț, dar nu dintr-acestea mă îndreptez. O! de-aș dobîndi fiarele
cele pregătite mie, pe care le voi zădărî, ca degrabă să mă mănînce, nu precum
s-a întîmplat altora, de care, temîndu-se, nu s-au atins. Și, deși ele nu
vor voi, eu le voi sili. Iertați-mă, eu cunosc ce-mi este de folos. Acum încep
a mă face ucenic. Nimic din cele văzute și din cele nevăzute să nu-mi pizmuiască,
ca pe Iisus Hristos să-L dobîndească. Foc și cruce adunării de fiare, tăieturi,
despărțiri, risipiri ale oaselor, tăieri ale mădularelor, măcinături a tot
trupul, munci rele ale diavolului să vină asupra mea, numai pe Iisus Hristos
să-L dobîndesc.
6) Nimic nu-mi vor folosi cele înveselitoare ale lumii, nici
împărățiile acestui veac. Mai bine îmi este a muri pentru Iisus Hristos, decît
a împărăți peste toate marginile pămîntului. Căci ce va folosi omul, de
ar cîștiga toată lumea, iar sufletul său îl va pierde? Pe Acela îl caut,
care pentru noi a murit. Pe Acela îl voiesc, Care pentru noi a înviat. El
dobîndă îmi este. Iertați-mă, fraților, să nu mă împiedicați de a trăi, căci
viața este a fi cu Hristos. Să nu-mi doriți a muri; căci moarte este viața
cea fără de Hristos. Pe cel ce voiește să fie al lui Dumnezeu, să nu-l despărțiți.
Lăsați-mă să iau lumină curată; acolo ducîndu-mă, voi fi om al lui Dumnezeu.
Dați-mi voie ca să mă fac următor al patimei Dumnezeului meu. Dacă cineva
pe Dînsul în sine Îl are, să înțeleagă ceea ce voiesc eu și să-mi fie milostiv,
știind cele ce mă țin pe mine.
7) Stăpînitorul acestui veac voiește să mă răpească și să-mi
strice judecata mea cea pentru Dumnezeu. Deci nimeni din voi să nu-i ajute,
ci mai vîrtos ai mei să vă faceți, ca să fiți fii ai Dumnezeului meu. Nu vă
lăudați cu numele lui Iisus Hristos, iar lumea să o poftiți. Zavistia între
voi să nu locuiască. Chiar dacă aș fi de față, v-aș ruga să nu vă plecați
mie, ci mai vîrtos pentru cele ce vă scriu să vă plecați. Viu fiind, vă scriu
aceasta, dorind să mor. A mea dorință s-a răstignit și nu este întru mine
foc iubitor de materie, ci apă vie și care grăiește în mine, zicîndu-mi: Vino
la Tatăl. Nu mă îndulcesc cu hrană stricăcioasă, nici cu dezmierdările acestei
vieți. Pîinea lui Dumnezeu voiesc, pîine cerească doresc, pîinea vieții, care
este trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, al Celui ce a fost mai pe urmă
din seminția lui Avraam și a lui David. Băutura lui Dumnezeu voiesc, adică
sîngele Lui, care este dragoste nestricăcioasă și viață de-a pururea vie.
8) Nu voiesc a trăi după om și aceasta va fi dacă voi veți
voi. Voiți ca și voi să fiți primiți? Puține cer de la voi: credeți-mi mie.
Iar Iisus Hristos vă va arăta aceasta, cu adevărat zis, căci El este gura
cea nemincinoasă, prin care Tatăl a grăit cu adevărat. Cereți pentru mine
ca să dobîndesc acestea. Nu după trup am scris vouă, ci după voia lui Dumnezeu.
Dacă voi pătimi, dovedește că ați voit voi; dacă voi fi lepădat, apoi voi
m-ați urît.
9) Pomeniți în rugăciunea voastră biserica cea din Siria,
care în locul meu are ca păstor pe Dumnezeu. Singur Iisus Hristos și dragostea
voastră să o cerceteze pe dînsa. Iar eu mă și rușinez a mă numi dintre cei
de acolo. Căci nu sînt vrednic, fiind cel mai de pe urmă al lor și lepădătură,
însă voi fi miluit, dacă pe Dumnezeu voi dobîndi. Vă sărută pe voi duhul meu
și dragostea bisericilor, care m-au primit în numele lui Iisus Hristos, căci
toți frații, în calea mea cea trupească, m-au petrecut din cetate în cetate.
10) Scriu vouă acestea din Smirna, prin efesenii cei vrednici
de fericire. Și este împreună cu mine, cu alți mulți și Crocos, numele cel
dorit. Pe cei ce au venit mai înainte de mine, de la Siria la Roma, spre slava
lui Dumnezeu, cred că i-ați cunoscut. Să le arătați că aproape sînt și eu,
că toți sînt vrednici lui Dumnezeu și vouă, pe care se cuvine ca întru toate
să-i odihniți. Am scris aceasta, în ziua cea mai înainte de nouă calende ale
lui septembrie, care este în douăzeci și trei ale lunii august. Fiți sănătoși
pînă în sfîrșit, întru răbdarea lui Iisus Hristos. Amin".
Această scrisoare a trimis-o înaintea sa în Roma și, după
puțină vreme, a ieșit și el din Smirna, dus fiind de ostași. Și, venind în
Troada și în Neapoli, au trecut pe jos prin Filipopoli și Macedonia, cercetînd
bisericile cele din cale, învățînd, sfătuind și întărind pe frații cei neputincioși
și poruncind tuturor să fie deștepți și treji. După ce a trecut Epirul și
a plutit pe Marea Adriatică și a Tirului, a sosit în Putioli, unde a fost
primit cu dragoste de ostașii și de credincioșii ce erau acolo. De acolo a
venit în Roma și s-a dat în grija eparhului cetății, împreună cu scrisorile
cele împărătești. Iar acela, văzînd pe purtătorul de Dumnezeu și citind scrisoarea
împărătească, îndată a poruncit să pregătească fiarele și, sosind o zi de
praznic, a adus pe sfîntul în priveliște, unde s-a adunat toată cetatea. Căci
a străbătut vestea despre dînsul, cum că episcopul Siriei se va da să fie
mîncat de fiare.
Sfîntul Ignatie adus în mijlocul priveliștii s-a întors către
popor cu suflet bărbătesc și cu fața luminată și binevoind acea moarte de
ocară primită pentru Hristos, cu mare glas a strigat: "Bărbați romani, care
priviți la această nevoință a mea, să știți că nu pentru oarecare facere de
rău primesc această muncă, nici pentru oarecare nelegiuire sînt osîndit la
moarte. Ci numai pentru singur Dumnezeul meu, de a cărui dragoste sînt cuprins
și pe Care fără de saț Îl doresc, căci sînt grîu al Lui și voiesc să mă macin
prin dinții fiarelor, ca să mă fac Lui pîine curată". Acestea zicînd sfîntul,
au venit asupra lui leii, care îndată l-au sfîșiat și l-au mîncat rămînînd
numai oasele.
Deci s-a împlinit dorința sfîntului care a voit ca fiarele
să fie mormînt al trupului său, Dumnezeu voind așa, după dorința plăcutului
Său. Pentru că putea să astupe gurile fiarelor înaintea lui, ca și înaintea
lui Daniil în groapă și înaintea Teclei în priveliște, pentru slava numelui
Său cel sfînt. Însă n-a făcut aceasta, voind mai bine a împlini dorința și
cererea robului Său, decît a preamări puterea Sa cea mare.
În acest chip a fost sfîrșitul Sfîntului Ignatie, în acest
fel nevoința lui, căci așa a fost dragostea lui către Dumnezeu. Risipindu-se
adunarea aceea, credincioșii care erau în Roma, către care el scrisese din
Smirna și cei ce veniseră cu dînsul, care se tînguiau nemîngîiați după dînsul,
au adunat oasele lui cele rămase și le-au pus cu cinste în loc însemnat, afară
din cetate, în douăzeci de zile ale lunii decembrie. Apoi, multe zile plîngînd
credincioșii pentru despărțirea lui, șezînd lîngă mormînt, lăudîndu-l cu psalmi
și cu cîntări, Sfîntul Ignatie li s-a arătat lor noaptea și pe fiecare dintre
ei, cuprinzînd-i, îi mîngîia în mîhnirea sufletului lor. Altora iarăși li
s-a arătat, rugîndu-se pentru cetate și asudînd, ca și cum ar fi fost întru
multe nevoințe și osteneli.
Înștiințîndu-se împăratul Traian de sfîrșitul Sfîntului Ignatie
și de tăria sufletului său cea cu bărbăție, cum fără temere și cu bucurie
a mers la moarte pentru Dumnezeul său, i-a părut rău de dînsul. Și, auzind
de creștini că sînt oameni buni și blînzi, viețuind cu înfrînare, iubind curățenia,
ferindu-se de toate lucrurile cele rele și avînd viață fără de prihană, iar
împărăției lui cu nimic nu se împotrivesc - numai cu aceasta că nu voiesc
să aibă mulți dumnezei, ci numai singur pe Hristos cinstesc, a poruncit să
nu-i mai caute ca să-i omoare, ci i-a lăsat să viețuiască în pace. După aceasta,
au fost aduse cinstitele moaște ale Sfîntului Ignatie în Antiohia, cu mare
cinste, spre apărarea cetății și tămăduirea celor bolnavi, spre bucuria turmei
sale și întru slava lui Dumnezeu în Treime, Celui lăudat de toți, în veci.
Amin.
*
Povestesc oarecare despre acest Sfînt Ignatie, purtătorul
de Dumnezeu și acestea: Cînd era adus spre mîncarea fiarelor și avea neîncetat
în gura lui numele lui Iisus Hristos, l-au întrebat păgînii pentru ce pomenește
neîncetat cu gura sa acel nume? Sfîntul a răspuns că are în inima sa scris
acel nume al lui Iisus Hristos, iar cu buzele mărturisește pe Acela, pe Care
de-a pururea Îl poartă în inimă. După aceasta, sfîntul fiind mîncat de fiare,
lîngă oasele lui, ce rămăseseră din voia lui Dumnezeu, s-a găsit inima întreagă,
nemîncată de fiare. Aflîndu-o necredincioșii și aducîndu-și aminte de cuvintele
Sfîntului Ignatie, au despicat-o în două, vrînd să vadă dacă este adevărat
ceea ce zicea Ignatie. Și au aflat înăuntru pe amîndouă părțile scris cu litere
de aur: Iisus Hristos.
Astfel Sfîntul Ignatie, cu numele și cu fapta a fost purtător
de Dumnezeu, avînd în inima sa de-a pururea pe Hristos Dumnezeu, cu mintea
cea de Dumnezeu gînditoare, scris ca și cu un condei.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna decembrie
|