Viața Sfîntului Petru, Mitropolitul
Kievului și a toată Rusia
(21 decembrie)
Acest fericit Petru s-a născut din creștini dreptcredincioși,
în ținutul Volinskiei. Fiind încă în pîntecele maicii sale, pe cînd se lumina
spre o zi de duminică, maică-sa a avut o vedenie: i se părea că ține în mîinile
sale un miel, iar între coarnele lui a crescut un pom cu frunze frumoase și
cu multe flori și roade. Între ramurile lui luminau multe lumînări și ieșea
frumoasă mirosire.
Născîndu-se sfîntul și la șapte ani dîndu-se la învățătura
cărților sfinte, cu zăbavă învață fericitul copil, de care lucru nu puțină
mîhnire aveau părinții, însă aceasta s-a făcut ca să ia de la Dumnezeu înțelepciunea
cărții, mai mult decît de la oameni, pe care a primit-o în acest chip: a văzut
în vis pe un oarecare om în veșminte arhierești, venind și zicînd către dînsul:
"Deschide-ți, fiule, gura ta". Iar el, deschizînd-o, cel ce i se arătase a
atins cu mîna dreapă limba lui și l-a binecuvîntat, apoi i-a umplut de dulceață
gîtlejul lui. Deșteptîndu-se, copilașul n-a văzut pe nimeni, decît numai și-a
simțit inima sa plină de dulceață și de veselie. De atunci, cît îi dădea dascălul
său să învețe, degrabă primea și în puțină vreme a învățat toată Scriptura.
Cînd era de douăzeci de ani, s-a dus la o mănăstire și a
primit rînduiala monahicească, fiind ascultător în lucrurile mănăstirești,
aducînd în bucătărie apă și lemne, spălînd hainele fraților și iarna și vara,
iar din pravila sa nimic nu lăsa. Căci mai înainte decît toți se afla la cîntarea
bisericească și mai pe urmă ieșea. În biserică, stătea cu frică, ascultînd
dumnezeieștile scripturi, cu toată luarea-aminte, niciodată rezemîndu-se de
perete. Totdeauna era ascultător și fraților le slujea fără lenevire, întru
smerenie și în tăcere. Apoi, cu voia povățuitorului, s-a hirotonisit diacon
și preot. După aceea a învățat a zugrăvi sfinte icoane și, zugrăvind închipuirea
acestora, se depărta cu gîndirea de la cele pămîntești și cu totul făcîndu-se
gînditor la Dumnezeu, cu mai multă dorire se ridica spre îmbunătățita viață.
Luînd binecuvîntare de la povățuitorul său, s-a dus la un
loc liniștit și și-a făcut sălășluire la rîul Raga, care acum se cheamă mănăstirea
Dvorți, zidind o biserică în numele Domnului nostru Iisus Hristos și în scurt
timp s-au adunat mulți frați. Sfîntul era bun la obicei și fără răutate, iar
mai pe urmă învăța în liniște și cu blîndețe pe toți. Silindu-se spre milostenie,
niciodată n-a lăsat în deșert pe sărac, pe cerșetor și străin, încît pînă
și la voievod a mers vestea despre dînsul și viața lui îmbunătățită. Pentru
aceasta, de toți era cinstit și toți primeau cuvîntul învățăturii de la dînsul.
În vremea aceea a venit prin locul acela, arhiereul Maxim
de la Constantinopol, învățînd pe oameni rînduiala lui Dumnezeu. Petru, mergînd
cu frați săi, să ia binecuvîntare, i-a dat arhiereului icoana Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu, pe care singur o zugrăvise. Iar arhiereul lui Dumnezeu
l-a binecuvîntat pe el și pe frați, iar sfînta icoană, primind-o, cu mare
cinste o avea la dînsul. Nu după multă vreme, arhiereul Maxim murind, un oarecare
egumen, anume Gherontie, îndrăznind, a luat arhierescul veșmînt, podoaba și
toiagul păstoresc, precum și acea icoană zugrăvită de Petru și dată arhiereului;
și s-a dus la Constantinopol, vrînd să se facă mitropolit al Rusiei. Atunci
voievodul părților Volinskiei, silea pe fericitul Petru, uneori singur rugîndu-l,
alteori prin boieri îndemnîndu-l, ca să meargă la Constantinopol pentru alegerea
la scaunul mitropoliei Kievului, căci pe Gherontie nimeni nu-l voia, pentru
îndrăzneala lui, fiindcă fără sfat și alegere a alergat să răpească vrednicia,
neintrînd pe ușă, ci sărind pe aiurea. Fericitul Petru multă vreme n-a voit.
Apoi fiind înduplecat de voievod, de boieri și de sfințitul sobor, s-a dus,
trimițînd voievodul pentru dînsul rugăminte la preasfințitul Patriarh și la
tot soborul lui, poftind ca să vadă pe Petru pe scaunul arhieresc.
Gherontie, mergînd pe mare, i s-a întîmplat vifor grozav
și vînturi potrivnice, încît a zăbovit nu puțină vreme oareunde. Iar fericitului
Petru vîntul i-a fost lin și prielnic și ca în vis a plutit pe mare. Apoi
lui Gherontie i s-a arătat, în vedenie, icoana Maicii Domnului, a Preasfintei
de Dumnezeu Născătoare, despre care înainte s-a vorbit, zicîndu-i: "În deșert
te ostenești tu, bătrînule Gherontie, că nu vei sui treapta arhierească pe
care o cauți, ci cel ce m-a zugrăvit, Petru, egumenul, slujitorul Fiului meu
și Dumnezeu, acela va fi ridicat la scaunul arhieresc și pe popor bine îl
va paște, pentru că Fiul meu, Hristos Domnul, Și-a vărsat sîngele Său cel
împrumutat din mine. Căci acela, cu dumnezeiască plăcere viețuiește și bătrîneți
bune va trece bucurîndu-se la Stăpînul tuturor". Gherontie, degrabă deșteptîndu-se,
s-a înspăimîntat și tuturor a spus cele ce văzuse. Iar cînd Cuviosul părintele
nostru Petru a mers la Constantinopol, era atunci în sfînta biserică a înțelepciunii
lui Dumnezeu, Sfînta Sofia, patriarhul Atanasie cel minunat, care cu bunătățile
sale împodobea scaunul a toată lumea.
Intrînd fericitul Petru la patriarh, s-a umplut de bună mireasmă
biserica acea și patriarhul a înțeles cu duhul, că pentru venirea lui Petru
s-a făcut aceea bună mireasmă și l-a binecuvîntat cu bucurie. Apoi, aflînd
pricina venirii lui, a adunat sfințitul sobor și cercetare după obicei făcîndu-se,
Petru s-a aflat vrednic de arhierie, fiind însemnat mai înainte de nașterea
sa. Drept aceea, patriarhul săvîrșind dumnezeiasca slujbă, a sfințit pe minunatul
Petru, a cărui cinstită față în vremea sfințirii atît de mult s-a luminat,
încît toți s-au minunat și au zis: "Cu adevărat acest om, prin porunca lui
Dumnezeu a venit la noi". Deci, s-a făcut tuturor veselie duhovnicească.
După cîteva zile a venit și Gherontie și a spus toate cele
ce i se întîmplaseră. Apoi, luînd patriarhul veșmintele arhierești cu cinstita
icoană și toiagul păstoresc de la Gherontie, a dat bisericeștile semne de
dregătorie în mîinile adevăratului păstor, Petru. Și așa preasfințitul patriarh,
învățînd multe zile pe Sfîntul și fericitul Petru și binecuvîntîndu-l cu slavă,
l-a eliberat de la Constantinopol. Sfîntul, venind întru a sa Mitropolie,
a dat pace și binecuvîntare tuturor și învăța cu osîrdie turma cea de Dumnezeu
încredințată lui, mergînd din loc în loc. Acestea binefăcîndu-se n-a suferit
vicleanul vrăjmaș, ci a făcut împiedicare sfîntului, îndemnînd pe unii ca
să nu-l primească. Însă după aceea s-au pocăit și au primit pe arhiereul,
căruia supunîndu-se, au cerut iertare de la dînsul.
Apoi, după o vreme, iarăși a pornit vrăjmașul spre zavistie
pe Andrei, episcopul Tferului, care ascuțindu-și limba sa, a grăit fără de
lege, scriind asupra dreptului multe cuvinte mincinoase și hulitoare, pe care
le-a trimis la preasfințitul patriarh, Atanasie. Iar patriarhul, mirîndu-se,
nu l-a crezut, ci, fiind cu multă pricepere, a trimis pe unul din clericii
Bisericii în pămîntul Rusiei și s-a adunat sobor în cetatea Pereiaslaviei,
fiind acolo Simeon episcopul Rostovului și Cuviosul Prohor, egumenul Pecerskăi,
cum și domni, boieri, preoți, monahi și mulțime mare. Acolo, fiind chemat
și Andrei, episcopul Tferului, s-a făcut cercetare și tulburare mare, stînd
înainte mincinoșii clevetitori ai Sfîntului Petru. Atunci lucrătorul de răutate
nu s-a tăinuit, ci a venit înaintea tuturor, pentru că răutatea lui Andrei
și clevetirea lui s-au vădit, iar clevetitorul cel mincinos a fost rușinat
și defăimat. Sfîntul Petru nimic rău nu i-a făcut, ci l-a iertat și, din destul
pe toți învățîndu-i, i-a eliberat întru ale lor. Dar el însuși adăuga osteneli
peste osteneli, înmulțind, pînă la sută, talantul cel dat lui, fiind și sărmanilor
tată.
În acea vreme s-a arătat un eretic oarecare, Seit, care nu
se supunea învățăturii sfîntului. Pe acela arhiereul lui Dumnezeu l-a dat
blestemului și a pierit rău. După aceasta a mers plăcutul lui Dumnezeu în
slăvita cetate Moscova, stăpînind într-însa, atunci, binecredinciosul și marele
domn Ioan Daniilovici, cel bine împodobit cu toate lucrurile, milostiv spre
săraci și preoți, iubitor de cinstea bisericilor și de sfintele scripturi
ascultînd. Deci foarte mult l-a iubit arhiereul și a rămas mai mult decît
în alte locuri întru acea cetate. Apoi a sfătuit pe binecredinciosul domn
ca să zidească o biserică de piatră, în numele Preasfintei Stăpîne Născătoare
de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, zicîndu-i așa: "Dacă mă vei asculta
și vei ridica biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, apoi te vei preamări
mai mult decît alți domni, cetatea ta va fi slăvită și arhierei vor locui
într-însa. Apoi se vor birui vrăjmașii și Dumnezeu într-însa se va preaslăvi,
iar oasele mele aici se vor pune".
Voievodul, ascultînd sfatul sfîntului, a avut sîrguință către
biserică și punîndu-se temelie, din zi în zi se înălța și singur sfîntul se
silea, ca în toate zilele să sporească lucrul. Și, mai înainte văzîndu-și
ieșirea sa din viață prin descoperire dumnezeiască, și-a făcut singur mormîntul,
aproape de jertfelnic. După săvîrșirea mormîntului, i s-a făcut iarăși vestire
de la Dumnezeu despre moartea lui. Atunci, cu totul umplîndu-se de bucurie,
a mers în biserică și a săvîrșit Sfînta Liturghie, rugîndu-se pentru toți
credincioșii împărați și domni și pentru al său fiu sufletesc, drept-credinciosul
domn Ioan, cum și pentru toți binecredincioșii creștini de pe pămîntul Rusiei.
După aceea a făcut mare pomenire pentru cei răposați și s-a împărtășit cu
Sfintele Taine. Venind din biserică, a chemat tot clerul și, învățîndu-i după
obicei, i-a eliberat. În aceea vreme multă milostenie făcea la săraci, la
scăpătați, la biserici, la mănăstiri, la preoți, dar slăbea cu trupul.
Sosind ziua ducerii lui din viață, a chemat pe Protasie,
mai marele cetății, neîntîmplîndu-se atunci a fi voievodul în cetate și i-a
zis lui: "Fiule, iată eu mă duc din viața aceasta și las fiului meu, iubitului
meu domn Ioan, milă, pace și binecuvîntare de la Dumnezeu și seminției lui
pînă în veac". Apoi, dînd alte așezăminte, i-a încredințat lui punga, ca să
cheltuiască pentru săvîrșirea bisericii și dîndu-le tuturor pace, a început
a cînta Vecernia. Și încă rugăciunea fiind în gura lui, sufletul său s-a dus
către Domnul, ridicîndu-și singur mîinile spre Dumnezeu. Voievodul, auzind
despre moartea sfîntului, degrabă a mers mîhnit în cetate și cu toți boierii
și poporul, plîngeau și se tînguiau pentru moartea Sfîntului Petru. Apoi,
punînd pe pat cinstitul său trup, l-a dus în biserică precum este obiceiul.
În acea vreme um om, cuprinzîndu-se de necredință către sfînt,
a mers în mijlocul poporului și în gîndul său defăima, zicînd: "Cine este
acesta căruia însuși domnul cu poporul îi merge înainte și îi urmează și i
se dă atîta cinste"? Acestea gîndindu-le, îndată a văzut pe sfînt pe pat și
binecuvîntînd poporul de amîndouă părțile, pînă ce a fost dus la mormînt și
s-a încredințat omul acela de sfințenia plăcutului lui Dumnezeu. Apoi cele
văzute le-a spus poporului, iar sfintele lui moaște ducîndu-le, le-a pus în
mormîntul pe care singur și l-a zidit, unde și acum zac, făcînd felurite minuni
celor ce cu credință se apropie de ele.
Un tînăr oarecare, din nașterea sa avea mîinile slăbănoage
și cu totul nemișcate, încît nici la gură nu-i era cu putință a le duce. Mergînd
el la mormîntul acelui sfînt, rugîndu-se cu lacrimi, îndată i s-au întărit
mîinile și s-a însănătoșit. Apoi, pe un gîrbov și pe un surd i-a făcut sănătoși.
Încă și un orb de mulți ani, care a venit și s-a rugat, îndată i-a deschis
luminile ochilor. Și multe alte minuni, celor ce cu credință merg la dumnezeiasca
raclă, izvorăsc și pînă acum, întru cinstea și slava Celui în Treime slăvit,
Dumnezeu în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna decembrie
|