Nașterea Domnului Dumnezeu și Mîntuitorului
nostru Iisus Hristos
(25 decembrie)
Nașterea lui Iisus Hristos astfel a fost: fiind logodită
Preacurata Maica Lui, Fecioara Maria, cu Iosif, bărbat drept și bătrîn cu
anii - căci era de 80 de ani și, sub chipul însoțirii, după mărturia Sfîntului
Grigore de Nissa și a Sfîntului Epifanie al Ciprului, a fost dată lui pentru
paza fecioriei și pentru purtarea de grijă pentru dînsa, mai înainte pînă
a nu se aduna ei. Iosif era numai cu părerea bărbat Mariei, iar de fapt era
păzitor al fecioriei ei celei sfințite lui Dumnezeu, martor cu ochii și văzător
al vieții ei celei fără prihană. Căci așa a vrut Dumnezeu, să tăinuiască înaintea
diavolului taina întrupării Sale din Preacurata Fecioară, acoperind prin logodire
fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca să nu cunoască vrăjmașul că aceasta este
fecioara aceea, despre care a zis Isaia mai înainte: Iată fecioara va lua
în pîntece.
Acest lucru îl mărturisește și Sfîntul Atanasie, arhiepiscopul
Alexandriei, zicînd: "De trebuință era Iosif spre slujirea tainei, să se socotească
ca și cum fecioara ar avea bărbat; iar cu lucrul să se tăinuiască de diavol,
ca să nu știe cele ce vor să fie, anume că Dumnezeu voiește a petrece cu oamenii".
Asemenea și Sfîntul Vasile cel Mare grăiește: "Pentru ca să se tăinuiască
de domnul veacului acestuia, s-a economisit să se facă logodire cu Iosif".
Și Sfîntul Ioan Damaschin zice: "Se logodește Iosif cu Maria ca și cu un bărbat,
ca nu cumva, cunoscînd diavolul nașterea lui Hristos din fecioară fără de
bărbat, să se dea în lături, adică să înceteze a-l mînia pe Irod și a îndemna
pe iudei spre zavistie. Pentru că diavolul, încă de atunci de cînd a proorocit
Isaia: Iată fecioara în pîntece va lua și va naște, pîndea pe toate
fecioarele, cînd va zămisli vreuna dintr-însele fără de bărbat și să nască
fiind fecioară. Deci, a iconomisit purtarea de grijă a lui Dumnezeu, să se
logodească Fecioara Maria cu Iosif, pentru ca să se tăinuiască de către domnul
întunericului, fecioria Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și întruparea Cuvîntului
lui Dumnezeu.
Deci, mai înainte de săvîrșirea însoțirii prin cunoștința
trupească, Preacurata Fecioară s-a aflat avînd în pîntece de la Duhul Sfînt
și creștea sfîntul ei pîntece după ce a încăput în sine pe Dumnezeu cel neîncăput.
Mai ales după ce s-a întors la casa ei, după o ședere de trei luni la Elisabeta,
s-a cunoscut că este îngreuiată, din zi în zi crescînd dumnezeiescul rod și
apropiindu-se de nașterea Sa, prin împlinirea vremii celei obișnuite.
Acest lucru văzîndu-l Iosif, a căzut în nepricepere și în
mare întristare, căci o socotea că este furată de nuntă. Și, tulburîndu-se
bătrînul foarte, zicea în sine: "De unde i s-a făcut ei aceasta? Eu pe dînsa
nu am cunoscut-o și nici măcar cu gîndul n-am greșit și iată că se vede îngreuiată,
vai mie, ce s-a făcut, cu cine a căzut? Cine a înșelat-o pe dînsa? Și ce voi
face eu? Nu știu! O voi vădi pe ea, ca pe o călcătoare de lege sau voi tăcea
rușinea ei și a mea? Pentru că de o voi vădi pe dînsa, apoi cu adevărat, după
legea lui Moise, o vor ucide cu pietre și eu mă voi socoti ca un tiran, dînd-o
spre moarte cumplită. Iar dacă, nevădind-o pe dînsa, voi tăcea, apoi voi lua
parte la a ei desfrînare. Deci ce voi face? Nu mă pricep! Voi izgoni-o pe
ea în taină, ca să se ducă oriunde va vrea sau eu să mă duc de la dînsa într-altă
parte depărtată, ca să nu mai vadă ochii mei o rușine ca aceasta".
Astfel gîndind Iosif întru sine, s-a apropiat și a zis către
fecioara, precum vorbește de aceasta Sfîntul Sofronie, patriarhul Ierusalimului:
"Mario, ce este lucrul acesta pe care-l văd întru tine? Nu mă pricep și mă
minunez și cu mintea mă înspăimîntez. Ascunde-te de la mine degrabă. Marie,
ce este lucrul acesta care-l văd întru tine? În loc de cinste, rușine; în
loc de bucurie, întristare, în loc ca să mă laud, ocară mi-ai adus mie; te-am
luat de la preoți din biserică, fără prihană, și acum ce este ceea ce se vede?"
Și Atanasie al Alexandriei povestește de aceasta astfel:
"Iosif, văzînd-o pe ea avînd în pîntece, iar comoara cea dinăuntru neștiind-o
și tulburîndu-se vorbea către fecioară, zicînd: "Ce ți s-a întîmplat, Marie?
Oare nu ești tu fecioara cea mai cinstită, care ai fost crescută în sfintele
pridvoare? Nu ești tu Maria care nici nu voiai a te uita la față de bărbat?
Oare nu ești tu Maria pe care n-au putut preoții să te înduplece după voia
lor și să te logodească? Oare nu ești tu Maria care te-ai făgăduit a-ți păzi
nevestejit trandafirul fecioriei? Unde este cămara curăției tale? Unde este
fața cea frumoasă? Eu mă rușinez și tu îndrăznești, căci îți tăinuiesc păcatul
tău?"
Acestea și multe altele zicînd Iosif către dînsa, o! cît
se rușina fiind nevinovată mielușeaua și porumbița cea fără prihană, fecioara
cea curată, rumenindu-se la față la auzirea unor asemenea cuvinte ale lui
Iosif. Nici nu îndrăznea a-i spune buna-vestire a Arhanghelului și proorocirea
Elisabetei despre dînsa, ca să nu se arate măreață în deșert, lăudîndu-se.
De acest lucru adeverește și Atanasie, cel mai sus pomenit, că ea a zis către
Iosif: "De voi mărturisi eu singură despre mine, apoi voi fi măreață în deșert;
rabdă puțin, Iosife, și păstorii te vor încredința pe tine".
Fecioara Maria nimic altceva nu răspundea lui Iosif, decît
numai acestea: "Viu este Domnul Cel ce m-a păzit întreagă întru feciorie pînă
acum, că nu am cunoscut păcat și nimeni nu s-a atins de mine; iar ceea ce
este întru mine, din voia și din lucrarea lui Dumnezeu este". Iosif, ca un
om cugeta cele omenești, socotind că din păcat este ceea ce s-a zămislit.
Însă, ca un drept ce era, n-a voit să o vădească pe dînsa, ci voia să o lase
pe ascuns și să se ducă de la dînsa undeva departe.
Acestea gîndind el, iată îngerul Domnului i s-a arătat în
vis, zicînd: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia
ta. Aici îngerul numește pe fecioara, femeie a lui Iosif, înlăturînd părerea
acestuia despre desfrînare - căci Iosif socotea că Maria prin desfrînare a
zămislit "femeia cea logodită este a ta, iar nu a altui bărbat". Teofilact
așa zice: "Femeie a lui Iosif, numește îngerul pe Maria, arătînd că cea logodită
nu este cu altcineva însoțită, încă și pentru aceea o numește femeia lui Iosif,
ca împreună cu fecioria să fie cinstită și nunta cea după lege". Așa socotește
și Sfîntul Vasile cel Mare: "Și fecioară, zice, cu bărbat logodită, ca și
fecioria să se cinstească și nunta să nu se defaime".
Fecioria a fost aleasă, deci, ca una ce era de trebuință
pentru sfințire; iar logodirea, ca ceea ce este începătura nunții, s-a rînduit
ca legiuită, să nu se socotească că acel născut este născut din fărădelege.
Apoi, ca Iosif să fie martor adevărat al curăției, și ea să nu fie sub defăimare,
ca una ce și-ar fi întinat fecioria, pentru că avea chiar pe logodnic martor
al vieții sale și păzitor. Deci, zice îngerul: Nu te teme a lua pe Maria,
femeia ta, ca și cum ar fi zis: "Primește pe femeia ta după logodire,
iar fecioară după făgăduința ei, cu care s-a făgăduit lui Dumnezeu; că în
neamul evreesc numai această fecioară s-a făgăduit lui Dumnezeu, cea dintîi
ca să-și păzească fecioria neîntinată pînă la sfîrșit. Nu te teme, că cel
ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfînt este: va naște fiu și-i vei chema
numele Lui ca un tată, deși nu ești părtaș la nașterea Aceluia. De vreme ce
este obicei ca părinții să dea nume fiilor lor, precum Avraam a dat nume fiului
său Isaac și tu, măcar că nu ești tată firesc, însă după părere fiindu-i tată,
îi vei sluji părintește punîndu-i nume".
Sfîntul Teofilact mai spune despre înger că a zis astfel
lui Iosif: "Măcar că nu ai nici o împărtășire la naștere, însă această dregătorie
părintească voiesc să ți-o dau, ca să dai nume Celui născut. Tu vei da nume
Pruncului, deși nu este nașterea ta, dar trebuie să te arăți ca un părinte.
Iar numele ce vei da va fi Iisus, care înseamnă Mîntuitor, pentru că Acesta
va mîntui pe poporul Său de păcate".
Sculîndu-se Iosif din somn a făcut după cum i-a poruncit
îngerul Domnului: a luat pe femeia sa cea logodită, pe fecioara cea fără prihană,
care, prin făgăduința fecioriei, era sfințită Domnului, ca să fie Maica Stăpînului
și care de la Duhul Sfînt a zămislit pe Mîntuitorul lumii. Pe aceasta a primit-o
ca pe o logodnică a sa, iar ca pe o fecioară a Domnului, cinstind-o foarte
mult și slujindu-i ca Maicii Mîntuitorului, cu bună credință și cu frică,
n-a cunoscut-o pînă cînd a născut și, după mărturia lui Teofilact, nu s-a
atins de dînsa niciodată.
Iosif fiind drept, nu putea să se atingă de aceea, care nu
pentru nuntă îi fusese dată din biserica Domnului, ci, după obiceiul nunții,
spre paza fecioriei. Cum putea să se atingă de o fecioară a Domnului, care
făgăduise feciorie veșnică lui Dumnezeu? Cum putea să se atingă de Maica Domnului,
Ziditorului Său, de aceea care era fără prihană? Iar ceea ce zice Evanghelia:
pînă ce a născut, acest cuvînt, pînă ce, l-a pus Sfînta Scriptură
în loc de vreme neîncetată. Căci și David grăiește: Zis-a Domnul Domnului
Meu: șezi de-a dreapta Mea, pînă ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor
Tale.
Nu trebuie să înțelegem că numai pînă atunci vrea Domnul,
ca Fiul să șadă de-a dreapta Sa, pînă cînd va pune pe vrăjmași așternut picioarelor
Lui, iar după punerea vrăjmașilor nu va avea să mai șadă. Ci, chiar după ce
va pune pe vrăjmași sub picioare, are să șadă mai cu slăvire, ca un biruitor
în veacuri nesfîrșite. Asemenea și despre Sfîntul Iosif se scrie: Nu a
cunoscut-o pe ea, pînă ce a născut. Nu se înțelege că după aceea avea
să o cunoască, precum au socotit unii dintre eretici, care este lucru străin
de credința Bisericii. Dar după nașterea unui Fiu ca Acela, Care este Dumnezeu
întrupat și după atîtea minuni ce s-au făcut în vremea nașterii - pe care
singur Iosif le văzuse -, nu numai că nu a îndrăznit a se atinge de dînsa,
dar și mai mult o cinstea ca un rob pe doamna sa, slujindu-i ca unei Maici
a lui Dumnezeu, cu frică și cu cutremur.
Pentru acest cuvînt, pînă ce, Sfîntul Teofilact vorbește
astfel: "Sfînta Scriptură spune așa precum și despre potop grăiește: Nu
s-a mai întors corbul în corabie, pînă ce s-a uscat apa de pe pămînt.
Dar el nici după aceea nu s-a întors. Chiar Domnul nostru Iisus Hristos grăiește:
Cu voi sînt pînă la sfîrșitul veacului. Oare se înțelege că după sfîrșitul
veacului nu va mai fi cu noi? Atunci mai vîrtos va fi cu noi în veacurile
cele nesfîrșite. Așa și aici zice, pînă ce a născut. Adică, nici mai
înainte de naștere, nici după naștere n-a cunoscut-o; precum și Domnul și
în veacul acesta și după sfîrșitul veacului va fi cu noi. Deci cum putea să
se atingă de cea Preacurată, după înștiințarea negrăitei nașteri?
De aici se arată cu dinadinsul și după naștere fecioria Preacuratei
Născătoare de Dumnezeu. Căci, atunci cînd s-a arătat îngerul lui Iosif, care
se îndoia de însărcinarea fecioarei și o socotea că este furată de nuntă,
îngerul a numit atunci pe Maria femeia lui Iosif: Nu te teme, a lua pe
Maria, femeia ta, și cu aceasta, precum s-a zis mai sus, a surpat părerea
despre desfrînare. Cînd același înger s-a arătat lui Iosif, care acum se încredințase
despre curățenia Mariei și despre Cel născut din Duhul Sfînt, după nașterea
lui Hristos - înger care s-a arătat și în Betleem și în Egipt - după aceea
nu mai numește pe Preacurata Fecioară Maria, femeie a lui, ci numai Maica
Celui născut. Că așa se scrie: Ducîndu-se magii, iată îngerul Domnului
s-a arătat în vis lui Iosif, zicînd: "Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui
- iar nu pe femeia ta - și fugi în Egipt". Și în Egipt iarăși îi zice:
"Scoală-te, ia pruncul și pe maica lui și du-te în pămîntul lui Israel".
Aici se arată că nu spre nuntă rînduia pe Iosif, ci spre
a sluji Pruncului și mamei sale. Deci nu numai pînă ce a născut pe Fiul său
cel Întîi născut, Maria n-a fost cunoscută de Iosif ca femeie, ci și după
nașterea Aceluia, asemenea a rămas fecioară, precum despre aceasta într-o
unire mărturisesc toți Sfinții Părinți și dascălii cei mari ai Bisericii creștine.
Se povestește și aceasta, că Fecioara Maria fiind îngreuiată,
un oarecare dintre cărturari, cu numele Anin, venind în casa lor - aceasta
după arătarea îngerului în vis lui Iosif - și, văzînd pe fecioară îngreuiată,
a alergat degrabă la arhiereu și la tot soborul, zicînd: "Iosif, teslarul,
pe care toți l-ați mărturisit că este drept, a făcut fărădelege; căci pe fecioara,
care a luat-o din biserica Domnului spre pază, a cunoscut-o în ascuns și acum
este îngreuiată".
Ducîndu-se în casa lui Iosif slugi trimise de arhiereu, au
găsit pe Maria după cum spusese cărturarul acela și luînd-o cu Iosif, au dus-o
la arhiereu și la sobor. Arhiereul a zis către fecioara Maria: "Ai uitat pe
Domnul Dumnezeul tău, tu care ai fost crescută în sfînta sfintelor, care ai
primit hrană din mîinile îngerului și ai auzit cîntări îngerești. De ce ai
făcut aceasta?" Iar ea, plîngînd, zicea: "Viu este Domnul Dumnezeul meu, că
sînt curată și nu știu de bărbat". Atunci arhiereul a zis către Iosif: "De
ce ai făcut aceasta?" Iosif a răspuns: "Viu este Domnul Dumnezeul meu că sînt
curat față de dînsa". Și i-a zis arhiereul: "De vreme ce n-ai plecat capul
tău sub mîna cea tare a lui Dumnezeu ca să fie binecuvîntată seminția ta și
fiindcă, nespunînd fiilor lui Israel, pe ascuns te-ai unit cu fecioara cea
adusă dar Domnului, pentru aceasta veți bea apa vădirii, ca să arate Domnul
păcatul vostru înaintea tuturor".
Era judecată rînduită de la Dumnezeu prin Moise, precum se
scrie în cartea a patra a lui Moise, capitolul al cincilea: Dacă vreo față
bărbătească sau femeiască ar fi fost prihănită pentru desfrînare și n-ar fi
mărturisit adevărul, i se dă aceleia să bea apa jurămîntului în casa Domnului,
cu lucrările și rînduielile cele scrise acolo, deosebit. Și se făcea după
băutura aceea, prin judecata lui Dumnezeu, oarecare semn asupra acelora ce
au păcătuit, după care semn se cunoștea fărădelegea făcută. Deci cu acea apă,
după rînduiala ce se cuvenea, arhiereul a adăpat întîi pe Iosif, apoi și pe
Maria. Însă nu s-a făcut asupra lor nici un semn, încît se mira poporul că
nu s-a aflat într-înșii păcat. Apoi a zis către dînșii arhiereul: "Dacă Domnul
Dumnezeu n-a arătat păcatul vostru, să mergeți de aici cu pace". Iosif, luînd
pe fecioara Maria, s-a dus la casa sa, bucurîndu-se și lăudînd pe Dumnezeul
lui Israel.
După aceasta a ieșit poruncă de la Cezarul August ca să se
înscrie toată lumea. Și mergeau toți de se înscriau, fiecare în a sa cetate.
S-a dus și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea
lui David, care se numește Betleem - pentru că el era din casa și familia
lui David - ca să se înscrie cu Maria cea logodită cu el, ea fiind însărcinată.
Betleemul este o cetate mică, nu departe de Ierusalim, în partea dinspre miazăzi,
lîngă drumul ce merge la munte către Hebron, cetatea preoților, în care era
casa lui Zaharia, unde Preacurata Fecioară, după buna vestire a Arhanghelului,
a cercetat și a sărutat pe Elisabeta, maica Mergătorului Înainte.
Deci, între Ierusalim și Hebron se află la mijloc Betleemul;
și de la cetatea Nazaretul Galileii, pînă aici este cale de trei zile și ceva.
Se numește Betleemul, cetatea lui David, căci într-însa s-a născut David și
s-a uns ca împărat. Acolo a murit și Rahila și se vede mormîntul lui Iesei,
tatăl lui David. Mai înainte numele Betleemului era Efrata. Iacob, păscînd
acolo dobitoacele sale, l-a numit casa pîinii, mai înainte văzînd cu duhul
și mai înainte vestind că avea să se nască într-acel loc pîinea, care s-a
pogorît din cer, adică Hristos Domnul. Aproape de Betleem, către răsărit -
în preajma puțului lui David, unde a însetat el odată și a zis: "Cine mă va
adăpa pe mine cu apă din fîntîna cea dinaintea porților Betleemului?" - acolo
se află o peșteră într-un munte de piatră, pe care stă cetatea Betleemului.
Peștera aceea era aproape de o holdă a Salomeii, care locuia acolo în Betleem
și care era rudenie a amîndorura, adică Fecioarei Maria și lui Iosif.
Cînd s-a apropiat Iosif de cetate, s-au împlinit zilele ca
să nască Mireasa cea neispitită de nuntă și căuta casă de odihnă, în care
ar putea avea loc lesnicios ca să nască, adică să-și dea în lume rodul pîntecelui
său cel binecuvîntat. Dar nu au găsit gazdă, din pricina mulțimii poporului
care venise să se înscrie, căci se umpluse nu numai gazda cea de obște, ci
și toată cetatea. Deci s-au întors la peștera aceea, pentru că nu găseau loc
de găzduit și ziua era pe sfîrșite. Peștera aceea slujea ca grajd de dobitoace,
unde Preacurata și Preabinecuvîntata Fecioară, în miezul nopții, rugîndu-se
lui Dumnezeu cu fierbințeală și cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzînd
de dorirea și de dragostea Lui, a născut fără durere pe Domnul nostru Iisus
Hristos, în douăzeci și cinci ale lunii decembrie. Pentru că astfel se și
cuvenea să nască, fără durere, aceea care a zămislit fără păcat. "Nu am cunoscut,
zice, plăcerea nunții, fiind neînsoțită".
Precum a zămislit curată, tot așa a și născut fără de stricăciune,
după cum grăiește Sfîntul Grigorie al Nissei: "Fecioară a zămislit, Fecioară
a purtat, Fecioară a rămas și nici o minune din cele ce s-au făcut pe pămînt
nu a fost mai mare ca aceasta". Iar Sfîntul Damaschin zice: "O minune mai
nouă decît toate minunile cele de demult. Căci cine a cunoscut să fi născut
maică fără de bărbat?" Da, fără de bărbat, adică asemenea lui Adam, din care
s-a făcut Eva, fără femeie. De care grăiește Sfîntul Ioan Gură de Aur, astfel:
"Că precum Adam fără femeie a adus în lume femeie, pe Eva, tot astfel și fecioara
astăzi, fără de bărbat a născut bărbat, plătind pentru Eva datoria bărbaților.
Și precum Adam a rămas nevătămat, după luarea coastei trupești, tot așa a
rămas și Fecioara după ieșirea Pruncului dintr-însa".
Astfel s-a împlinit Scriptura cea de mai înainte, despre
rugul cel nears și despre Marea Roșie. "Căci precum rugul n-a ars fiind aprins,
cum cîntă biserica, astfel Fecioară ai născut și Fecioară ai rămas". Și iarăși
zice: "Marea Roșie după trecerea lui Israel a rămas neumblată, iar cea fără
prihană, după nașterea lui Emanuel, a rămas nestricată". Astfel, fără vătămarea
fecioriei sale, pururea Fecioara Maria a născut pe Dumnezeu întrupat, fără
ajutor și fără slujba cea obișnuită a moașei. Aceasta mărturisește Sfîntul
Atanasie al Alexandriei - despre cuvintele acestea ale Evangheliei: A născut
pe Fiul său Cel întîi născut, L-a înfășat și L-a pus în iesle -, socotind,
zice astfel: "Vezi nașterea cea cu taină a Fecioarei; singură a născut și
singură a înfășat. Pe cînd la femeile cele lumești, una naște și alta înfașă,
iar la fecioară nu s-a întîmplat astfel, ci singură a născut și singură a
înfășat, singură Maică, fără osteneală și fără moașă învățată, așa că n-a
lăsat pe nimeni să se atingă cu mîini necurate de aceea care era cu totul
curată, singură a slujit Celui dintr-însa și mai presus de ea, apoi singură
L-a înfășat și L-a culcat în iesle".
Asemenea și Sfîntul Ciprian zice: "Întru naștere și după
naștere, cu dumnezeiască putere a fost fecioara, care a născut fără durere.
Nu avea trebuință de nici o slujbă de-a moașei, ci singura Născătoare a fost
și slujitoare a nașterii, cu bună cucernicie, arătînd Preaiubitului său rod
slujba cea de maică, îmbrățișîndu-L, sărutîndu-L, alăptîndu-L și făcînd toate
plină de bucurie, pentru că întru naștere n-a avut nici o durere și nici o
neputință a firii".
După aceasta, Născătoarea de Dumnezeu cea fără de prihană
și singură slujitoarea nașterii sale, înfășînd pe dulcele său Fiu cu scutece
albe, curate și subțiri, ce erau pregătite mai înainte și aduse cu sine din
Nazaret și, punîndu-L în ieslea ce era într-aceeași peșteră, s-a închinat
Lui ca lui Dumnezeu, Ziditorul Său". De acest lucru pomenește fericitul Iosif,
făcătorul de canoane către Preacurata, zicînd: "Fecioară, pe Cel întrupat
și pe Cel înfășurat cu asemănarea omenească, ținîndu-L în mîinile tale, închinîndu-te
Lui și sărutîndu-L, ai zis ca o maică: Preadulcele meu Fiu, cum Te țin pe
Tine, Cel ce ții cu mîna toată făptura?"
Deci încredințat lucru este că dumnezeiasca fecioară s-a
închinat pînă la pămînt Celui născut dintr-însa, Care era culcat în iesle
și pe Care cu mirare, Îl înconjurau nevăzut, cetele îngerești, adeverind despre
aceasta Biserica, astfel: "Îngerii înconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi,
căci vedeau peștera ca un cer, fiind culcat într-însa Stăpînul. Lîngă iesle
erau legați un bou și un asin ca să se împlinească Scriptura: cunoscut-a
boul pe cel ce-l are pe el și asinul ieslea Domnului său. Boul acela și
asinul erau aduși de Iosif din Nazaret. Asinul se adusese pentru Fecioara
cea îngreuiată ca s-o ducă deasupra sa pe cale, iar pe bou îl adusese Iosif,
ca să-l vîndă și să plătească datornicul bir împărătesc, și ca să cumpere
cele de trebuință. Acele dobitoace necuvîntătoare stînd lîngă iesle, cu aburul
lor încălzeau pe Prunc în frigul iernii și așa slujeau Stăpînului și Făcătorului.
Apoi Iosif s-a închinat Celui născut, cum și aceleia ce L-a
născut, căci atunci a cunoscut că Cel născut dintr-însa este de la Duhul Sfînt,
precum grăiește și Sfîntul Atanasie: "Cu adevărat nu a cunoscut-o Iosif pe
dînsa, pînă ce a născut pe Fiul său Cel întîi născut. Cît a purtat fecioara
pe Cel zămislit, nu o știa Iosif. Nu știa ce este într-însa, nu știa ce se
întrupa. După ce a născut, atunci a cunoscut puterea fecioarei și de ce s-a
învrednicit ea. Atunci a cunoscut, văzînd pe Fecioara hrănind piept și păzind
floarea fecioriei. Atunci a cunoscut, cînd fecioara a născut, iar cele ce
sînt ale celor ce nasc nu le-a priceput. Atunci a cunoscut cînd a dat lapte,
piatra cea netăiată, pietrei celei gîndite. Atunci a cunoscut Iosif că pentru
dînsa a scris Isaia: Iată, fecioara în pîntece va lua".
Pînă aici sînt cuvintele lui Atanasie, care încredințează
că în acea vreme a cunoscut Iosif puterea tainei și, cunoscînd, s-a închinat
cu frică și cu bucurie, mulțumind lui Dumnezeu Cel întrupat, Care l-a învrednicit
a fi singur văzător și slujitor al tainei. Ziua nașterii lui Hristos, se scrie
de către mulți scriitori vrednici de credință, că ar fi fost sîmbătă spre
Duminică, la miezul nopții.
Așa se arată și de Soborul al șaselea ecumenic, care grăiește
pentru prăznuirea zilei Duminicii, zicînd că în această zi a făcut Domnul
lumina. Întru această zi a plouat mană din cer. În această zi Domnul a binevoit
a Se naște. Întru aceasta a luat Domnul botezul în Iordan de la Ioan. Întru
această zi, Preamilostivul Răscumpărător al neamului omenesc a înviat din
morți, pentru mîntuirea noastră. Întru aceasta a trimis pe Duhul Sfînt peste
ucenici. Că precum vineri, după mărturii vrednice de credință, S-a zămislit
în pîntecele cel fecioresc, prin buna vestire a Arhanghelului și vineri a
pătimit, așa Duminică S-a născut și Duminică a înviat.
Cu cuviință era a Se naște Hristos în ziua Duminicii, căci
în care zi Dumnezeu a zis să se facă lumină și s-a făcut lumină - întru aceea
Însuși El fiind Lumina cea neapropiată să răsară lumii. Iar că avea să Se
nască Hristos noaptea și în ceasurile ei, cu proorocie s-a spus mai înainte
în cărțile Înțelepciunii astfel: "Pentru că liniștită tăcere cuprinzînd toate
și noaptea întru a sa grăbire înjumătățindu-se, Cuvîntul Tău cel Atotputernic
din cer, de la scaunul împărăției, aspru războinic, a venit în mijlocul pămîntului
celui pierzător".
S-au făcut și minuni mari în vremea nașterii Domnului în
toată lumea, căci în acel ceas prin care a trecut Domnul nostru prin poarta
fecioriei cea pecetluită cu curăția, tot în acela, în peșteră a izvorît din
piatră izvor de apă. În Roma a ieșit din pămînt un izvor de untdelemn și a
curs în rîul Tibrului. O capiște idolească, ce se numea veșnică, a căzut și
idolii s-au sfărîmat și tot acolo s-au arătat pe cer trei sori. În Spania
în aceeași noapte s-a arătat un nor mai luminos decît soarele. În pămîntul
Iudeii au odrăslit viile cele din Engadi, fiind iarnă. Iar, mai ales, după
cum se scrie în Evanghelie, cu cîntare s-au pogorît îngerii din cer și s-au
arătat oamenilor în vederea ochilor.
În preajma peșterii acelea, în care S-a născut Hristos, era
un turn ca la o mie de stînjeni departe, ce se numea Ader, slujind de locuință
păstorilor. Acolo în acea noapte s-a întîmplat că nu dormeau trei păstori,
care își străjuiau turma lor; și iată, cel mai întîi stătător între puterile
cerești - pe care îl socotește Sfîntul Ciprian că este binevestitorul Gavriil
- s-a arătat lor în mare lumină, strălucind cu slavă cerească și cu aceeași
lumină strălucindu-i și pe dînșii, iar ei, văzîndu-l, foarte s-au înfricoșat.
Dar îngerul ce s-a arătat, le-a poruncit să lase frica și să nu se teamă și
le-a vestit bucuria ce venise la toată lumea prin nașterea Mîntuitorului.
Apoi le-a spus și semnul bunei sale vestiri, celei nemincinoase: Veți afla,
zice, un Prunc înfășat culcat în iesle.
Acestea vorbind îngerul către dînșii, îndată s-au auzit în
văzduh cete îngerești, lăudînd pe Dumnezeu și zicînd: Slavă întru cei de
sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, între oameni bunăvoire. După vederea
aceea a îngerului și după cîntările auzite, sfătuindu-se păstorii, s-au dus
degrabă pînă la Betleem ca să vadă de sînt adevărate, cele ce li s-au spus
lor de către înger. Și au aflat pe Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea
de Dumnezeu, pe Sfîntul Iosif, logodnicul ei, precum și Pruncul înfășat și
pus în iesle.
Crezînd fără îndoială că Acela este Hristos Domnul, Mesia
cel așteptat, Care a venit în lume să mîntuiască neamul omenesc, s-au închinat
Lui și au spus toate cele ce au auzit și ceea ce li s-a spus de înger, despre
Pruncul Acela. Atunci toți cei ce auzeau, adică Iosif, Salomeea și cei ce
se întîmplaseră de veniseră în acea vreme acolo, se mirau de cele grăite de
păstori. Mai ales Preacurata Fecioară Maria, care născuse fără stricăciune,
păstra toate graiurile acestea punîndu-le în inima sa. Și s-au întors păstorii,
lăudînd și binecuvîntînd pe Dumnezeu.
Așa a fost Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia,
și de la noi păcătoșii, să-I fie cinste și slavă, închinăciune și mulțumire,
împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Cel pururea de o ființă,
Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna decembrie
|