Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru
Nicodim cel Sfințit de la Tismana
(26 decembrie)
Sfîntul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfințit
era de neam macedo-român, născut din părinți binecredincioși la Prilep, în
sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și
a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învață carte
în patria sa, este chemat de Hristos la nevoința vieții monahale în Mănăstirea
Hilandar din Muntele Athos, unde primește îngerescul chip, ajungînd mai tîrziu
egumen al acestei lavre și chiar proto-epistat în conducerea Sfîntului Munte.
Ajungînd la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim
s-a nevoit mai întîi în obște, apoi singur într-o peșteră în preajma Mănăstirii
Hilandar, răbdînd grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui
Hristos, în puțină vreme s-a curățit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască
a sfintei rugăciuni și s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii și al
facerii de minuni, ajungînd vestit în tot Muntele.
Ca egumen al Mănăstirii Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat
în obștea sa pînă la o sută de călugări atoniți, greci, sîrbi, macedoneni,
români și bulgari, deprinzîndu-i pe toți frica de Dumnezeu și hrănindu-i cu
învățăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii lui
Iisus, adînc teolog și părinte duhovnicesc pentru mulți. Pentru aceea nu puțini
sihaștri, călugări de chinovii și egumeni veneau la el pentru sfat și cuvînt
de folos.
Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea
cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu
ucenicii săi Isaia și Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sîrbe cu Patriarhia
ecumenică. Deci, văzînd patriarhul și împăratul smerenia și înțelepciunea
cuviosului și cucerindu-se de sfințenia vieții sale, îndată a ridicat anatema
dată asupra Bisericii Sîrbe, spre lauda lui Hristos și bucuria creștinilor.
Așa înțelegea el să împlinească Evanghelia și să ajute la mîntuirea semenilor
săi.
În urma unei descoperiri dumnezeiești, Sfîntul Nicodim vine
din Muntele Athos cu mai mulți ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin,
unde întemeiază două mici așezări monahale: Vratna și Mănăstirița.
Iar în anul 1364 trece în Țara Românească și se așează pe
valea rîului Vodița, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi.
Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) și
Radu (1377-1384) și a sihaștrilor din partea locului, zidește chilii și biserică
de piatră cu hramul Sfîntul Antonie cel Mare, pe care o sfințește în anul
1369. Mănăstirea Vodița a fost înzestrată apoi cu danii și întărită prin hrisov
domnesc ca "după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul
acela stareț nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice
chir Nicodim și cum va așeza, așa să țină călugării care sînt acolo și ei
singuri să-și pună stareț".
Pe valea pîrîului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul
secolului XIV mai mulți sihaștri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul
Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălțat, de asemenea, la locul
numit "Cascade", Mănăstirea voievodală Tismana, cu același hram, cu ajutorul
domnitorului Țării Românești Radu I și Dan I, între anii 1377-1378. Aici,
marele stareț formează o obște renumită de zeci de călugări, ajută la menținerea
în continuare a vieții isihaste pe valea Tismanei și pune rînduială călugărească
de chinovie, după tradiția Muntelui Athos. Apoi, adunînd în jurul său cîțiva
călugări minuați, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită școală de caligrafi
și copiști de cărți bisericești, renumită în toată peninsula Balcanică. De
aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el și întreținea
corespondență cu egumeni și ucenici din Athos, din Serbia și din Țara Românească,
precum și cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog și
părinte duhovnicesc.
Sfîntul Nicodim, luînd de la Dumnezeu darul facerii de minuni
și putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe și nenumărate minuni, cît
a trăit în viață, izgonind diavolii din oameni și tămăduind toată boala și
toată neputința. Se zice că a intrat și în foc și a ieșit nevătămat, încît
nici chiar de haine și nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut
alte minuni și nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.
La bătrînețe, Sfîntul Nicodim încredințează grija celor două
mănăstiri, Vodița și Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se
retrage la mai aspră nevoință în peștera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează
pînă astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămîna în post, în priveghere
de toată noaptea și în neîncetată rugăciune. Numai Duminica și la praznice
cobora din peșteră în Mănăstirea Tismana și săvîrșea Sfînta Liturghie. Apoi
vindeca pe cei bolnavi care veneau la dînsul, mînca la trapeză cu părinții,
sfătuia și mîngîia pe toți cu cuvinte de folos și se urca din nou la peșteră.
Numele Sfîntului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut
pînă dincolo de hotarele Țării Românești, pentru sfințenia vieții sale și
darul vindecării a tot felul de boli. În tradiția mănăstirii se spune că unii
bolnavi se vindecau numai cît ajungeau la Tismana. Alții se tămăduiau cu rugăciunea
și binecuvîntarea Cuviosului, s-au numai cît se atingeau de rasa lui. Printre
cei vindecați de Sfîntul Nicodim se numără și fiica regelui Sigismund, care
era bolnavă de epilepsie.
La sfîrșitul secolului al XIV-lea, Sfîntul Nicodim, împreună
cu cîțiva ucenici, întemeiază pe valea Jiului Mănăstirea Vișina, cu hramul
Sfînta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 întemeiază
Mănăstirea Prislop, numită și Silvașul de Sus, în ținutul Hunedoarei, cu același
hram, fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrîn. În această mănăstire s-a
nevoit Cuviosul cîțiva ani, unde a și scris cu mîna sa un Evangheliar slavon
(1404-1405), care se păstrează pînă astăzi.
Ajungînd la adînci bătrîneți cu sfințenie, Sfîntul Nicodim
de la Tismana s-a mutat din această viață vremelnică, la viața cerească și
nepieritoare, în ziua de douăzeci și șase decembrie, anul mînturii 1406, fiind
plîns de toți ucenicii săi. Sfintele sale moaște s-au îngropat cu multă plîngere
în biserica Mănăstirii Tismana, în mormîntul dinainte pregătit, cum se vede
pînă astăzi, unde se face în tot anul prăznuirea lui. După ce Dumnezeu i-a
proslăvit moaștele cu mireasmă dumnezeiască de bun miros și cu dar izvorîtor
de mir și cu facere de minuni, au fost scoase și puse în raclă, fiind așezate
cu cinste în biserica zidită de el, ca și moaștele Sfîntului Grigorie Decapolitul,
în Sfînta Mănăstire Bistrița.
După trecere de mulți ani, un domn al Țării Românești, a
voit să ridice din Mănăstirea Tismana moaștele Sfîntului Nicodim și să le
ducă în orașul București. Dar, nefiind voia sfîntului să se înstrăineze moaștele
din locașul său, a făcut minune, încît a părăsit domnul acela lucrul neplăcut
sfîntului. După aceea s-a arătat în vedenie unuia din călugări, poruncindu-i
să spună egumenului ca să-i ascundă moaștele și numai un deget să-i ia de
la mînă pentru evlavia locuitorilor. În acest chip s-a arătat Sfîntul Nicodim
și egumenului, poruncindu-i, asemenea, să-i facă precum îi spusese și fratelui
aceluia. Încredințîndu-se egumenul, a luat un deget de la mîna sfîntului și
mir de la moaștele sale și au fost puse într-un vas de cositor, împreună cu
o cruce mare de plumb, pe care o purta sfîntul la grumaz; și se află în sfînta
Mănăstire Tismana pînă în ziua de astăzi, ca podoabe duhovnicești cinstite
și de mare preț. Însă din sfîntul mir nu este îngăduit nimănui a lua măcar
cît de puțin, fără numai vasul a-l săruta și a se umple de bunămireasmă duhovnicească.
În acest chip fiind ascunderea moaștelor sfîntului, multă
vreme se știa taina numai de către egumen și de unul din frații mănăstirii.
Mai pe urmă, din pricina multor răzmerițe și robii, au rămas moaștele sfîntului
tăinuite de tot și neștiute de nimeni, pînă în ziua de astăzi. Poate că așa
a fost voia sfîntului, cu toate că se găsesc cele mai susnumite sfinte odoare,
spre mîngîierea părinților mănăstirii și a celorlalți locuitori creștini,
prin care și acum se fac multe și nenumărate minuni. Duhurile cele necurate
din oameni se izgonesc cu chemarea numelui sfîntului și vindecări de multe
feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc și aleargă cu credință la ajutorul
lui. Și țara aceasta, cu rugăciunile și cu ajutorul Sfîntului Nicodim, de
multe nevoi se păzește și se izbăvește. Apoi și Sfînta Mănăstire Tismana,
care are în sine comoara de mare preț a sfintelor sale moaște, de multe primejdii
și bîntuieli ale văzuților și nevăzuților vrăjmași este păzită și apărată
totdeauna cu grabnică și călduroasă folosința sa. Pentru ale cărui rugăciuni,
Hristoase, Dumnezeule, miluiește-ne și ne mîntuiește pe noi. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna decembrie
|