Pomenirea celor paisprezece mii de
prunci uciși de Irod în Betleem
(29 decembrie)
Irod, văzînd că s-a batjocorit de magi, s-a mîniat foarte.
Dar asupra cui s-a mîniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit,
iar pe de alta asupra Împăratului iudeilor cel de curînd născut. S-a mîniat
asupra magilor, că nu s-au întors la dînsul spre a-i vesti despre Prunc, iar
asupra lui Hristos s-a mîniat, temîndu-se ca să nu-i ia împărăția. Căci Irod
socotea că Hristos voiește să împărățească cu împărăție pămîntească, neștiind
că împărăția Lui nu este din lumea aceasta. Ce a făcut ticălosul Irod? Neputînd
nici magilor să le răsplătească pentru că se duseseră, nici pe Hristos să-L
ucidă, pentru că nu-L afla, a vărsat mînia sa asupra nevinovaților prunci.
Ca o fiară cumplită, cînd se rănește de cineva și nu ia seama asupra aceluia
care a rănit-o, ci ori ce-i iese înaintea ochilor, aceea rănește și rupe ca
pe însuși acela ce ar fi rănit-o. Așa și Irod, fiind rănit cu mînia și neaflînd
pe aceia prin care s-a rănit, răpea și omora pe pruncii care cu nimic nu-l
mîhniseră. Trimițînd ostași înarmați ca spre război, a ucis pe toți pruncii
ce erau în Betleem și în toate hotarele lui, de la doi ani și mai jos, după
vremea care i se adeverise de la magi.
Prunci se omorau în multe chipuri. Pe unii îi tăiau cu sabia,
pe alții îi ucideau de piatră și de zid, pe alții îi trînteau la pămînt și
îi călcau în picioare, pe alții îi sugrumau cu mîinile, iar pe alții îi rupeau
și-i despicau; pe unii îi însulițau și pe alții îi tăiau în două. Mamele plîngeau
cu amar, pînă la cer strigau, smulgîndu-și părul, rupîndu-și hainele și trupurile,
încît s-au împlinit cele zise de proorocul Ieremia: Glas în Rama s-a auzit,
plîngere, tînguire și țipet mult. Rahila plîngîndu-și pe fiii săi și nu putea
să se mîngîie, căci nu mai erau. Rama era o cetate mică, care se numea
așa fiindcă stătea la un loc înalt ce era în hotarele lui Veniamin. Rahila
se socotea de unii Betleemul, pentru că Rahila, femeia patriarhului Iacov
și mama lui Veniamin, acolo era îngropată. Deci după mormîntul Rahilei, Betleemul
își cîștigase numele de Rahila, și cînd se omorau prunci în Rahila, adică
în Betleem, atunci se auzea în cetatea Rama, pentru că nu era departe de Betleem
și se auzea glasul plîngerii și al tînguirii, plîngînd maicile pentru omorîrea
pruncilor lor, a căror plîngere o scriu doi sfinți: Ioan Gură de Aur și Damaschin.
Dintre aceștia, cel dintîi povestește astfel: "Acestea văzînd
maicile, întrebau pe ucigași: "Pentru ce omorîți pe pruncii noștri? Ce răutate
au făcut împăratului sau vouă?" Și nu era cine să le răspundă lor pentru ce
se face această ucidere năpraznică și nu era cine să le mîngîie acea plîngere.
Iar ele strigau către ostași: "Miluiți-ne pe noi, oamenilor, miluiți-ne pe
noi! Au doară nu ați avut și voi mame? Oare nu știți dragostea mamei către
fiu? Au nu aveți femei? Nu vă rușinați văzînd piepturile lor goale? Oare n-ați
fost și voi iubiți de mamele voastre? Oare nu vă temeți ca nu cumva să se
întîmple și fiilor voștri una ca aceasta? Miluiți-ne pe noi oamenilor, nu
ne lipsiți de fiii noștri, ci mai întîi omorîți-ne pe noi, pentru că nu putem
răbda moartea fiilor noștri; pe noi să ne însulițați dacă fiii noștri v-au
făcut vreun rău, ca astfel și noi împreună cu dînșii să primim moartea".
Acestea și celelalte grăind din durerea inimii și, de mînie
ca niște bete fiind, fără de sfială își rupeau hainele de pe ele, cu care
se cuvenea să-și acopere pieptul și de multă jale își descopereau piepturile
lor și cu pietre se băteau peste trupurile lor, fețele și le zgîrîiau, părul
își rupeau, cerul îl chemau întru mărturie, strigînd către Dumnezeu: "Ce sălbăticie
este aceasta de la împăratul, o! Stăpînul nostru, Doamne, care se împotrivește
făpturii Tale. Tu ai zidit, iar el omoară! Tu ne-ai dăruit nouă fii, iar el
ne lipsește pe noi de dînșii. Pentru ce am născut parte bărbătească, dacă
cu amară moarte se omoară pruncii noștri?"
Iar Sfîntul Ioan Damaschin, așa vorbește: "Stau lîngă pruncii
cei uciși mamele cele ce răbdaseră dureri întru naștere, avîndu-și cosițele
capului despletite. Mîinile în văzduh ridicîndu-și, părul smulgîndu-și, capetele
cu țărînă presărîndu-și, cerul punîndu-l înainte mărturie, cu lacrimi udîndu-se
și către Irod, care nu era de față, ziceau: "Ce este această poruncă nouă
venită asupra noastră, o! împărate? Oare nu ești și tu tată al fiilor tăi?
Oare nu știi dragostea părinților către fii? Dar steaua te-a scîrbit pe tine?
Apoi pentru ce nu arunci săgeți la ceruri, ci usuci piepturile cele izvorîtoare
de lapte? Oare magii ți-au făcut rău ție? Apoi pentru ce nu te scoli cu război
asupra Persiei și pe Betleem îl lași fără de fii? Dacă S-a născut Împărat
nou și din cărți ai primit mărturie despre Dînsul, apoi prinde pe îngerul
Gavriil și îl pune în temniță". Pînă aici grăiește Sfîntul Ioan despre tînguirea
maicilor Betleemului.
După uciderea sfinților prunci, al căror număr era paisprezece
mii, degrabă a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, chiar pe ucigașul acela, pe împăratul
Irod, pentru că a primit amar sfîrșit vieții sale. Sfîntul Teofilact povestește
astfel: "Cuprins fiind de lingoare de diaree, de umflătura picioarelor, de
astuparea nărilor, de tremurare a tot trupul și de alte boli ascunse, rău
și-a lepădat ticălosul său suflet". Se mai povestește și aceasta, că nu i-a
fost lui de ajuns uciderea de prunci din Betleem, ci și dintre cetățenii Ierusalimului,
la sfîrșitul său, pe mulți din oamenii cei mai de frunte și mai cinstiți i-a
dat morții: pe Ircan, arhiereul iudeilor l-a omorît, precum și pe toți mai
marii preoților și cărturarilor poporului, pe care îi întrebase mai înainte
unde are să se nască Hristos. Ei îi spuseseră că în Betleemul Iudeii. Pe aceia,
mai pe urmă, i-a tăiat cu sabia.
Aceasta s-a făcut prin judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu,
pentru că aceia toți se sfătuiră împreună cu Irod să omoare pe pruncul Iisus.
Deci, împreună cu Irod și ei rău s-au sfîrșit, precum a zis îngerul către
Iosif în Egipt: Au murit cei ce căutau sufletul Pruncului. Iată că
nu numai singur Irod căuta să omoare Pruncul, ci și toți cei ce se sfătuiseră
cu dînsul, mai marii preoților și cărturarilor. Deci, nu numai singur Irod
a murit, ci și toți cei ce căutau sufletul Pruncului, acela de la Dumnezeu
fiind omorît, iar ei de Irod ucigîndu-se, căruia fiindu-i prieteni, de la
el au primit ucidere.
Faptul că toți aceia căutau să ucidă pe Hristos și se uneau
cu Irod la aceasta, arătat este aici: "Că pe dreptul acela, bătrînul Simeon,
primitorul de Dumnezeu, după mărturia Sfîntului Epifanie, - pentru mărturisirea
lui cea pentru Hristos, care a făcut-o în biserică înaintea poporului - după
ce s-a sfîrșit, nu l-a învrednicit a fi pus în groapă, precum se cădea unui
bărbat sfînt și preaînțelept dascăl, prooroc mai înainte-văzător și bătrîn
mai cinstit decît toți. Ba încă și Sfîntului prooroc Zaharia i-a rînduit moarte
pentru aceasta, căci pe Preacurata Fecioară, care intrase în biserică întru
curăție cu Pruncul, a dus-o în locul fecioarelor unde nu se cuvenea aceasta
pentru femeile care aveau bărbat. De aceasta pomenește Grigore de Nisa, Chiril
al Alexandrinul și Andrei al Critului. Dacă au văzut aceea, cărturarii și
fariseii au început a cîrti, iar Zaharia a stat lor împotrivă, adeverindu-le
că acea Maică și după naștere este Fecioară curată. Dar ei, necrezînd, le
spunea sfîntul că toată firea omenească împreună cu toată zidirea este slujitoare
Ziditorului său. În mîinile Lui cele atotputernice stă precum va voi să rînduiască
făptura Sa și să facă ca Fecioara să nască, iar după naștere să rămînă tot
Fecioară. Pentru aceea și pe această maică n-a despărțit-o de locul fecioarelor,
de vreme ce este tot fecioară. Atunci cărturarii cîrteau în inimile lor contra
lui Zaharia, ca asupra unui călcător de lege și cu zavistie se mîniau pentru
aceste două pricini: pentru că a pus pe Maica cu Pruncul în locul fecioarelor
și pentru că da niște mărturii ca acelea despre Prunc. Apoi n-a ascuns aceasta
înaintea lui Irod, ci i-a spus lui mai pe urmă. În acea vreme, Iosif cu Maria
fugiseră în Egipt și îndată, fiind căutat Pruncul, nu s-a aflat și de atunci
s-a mîniat asupra proorocului Zaharia și asupra lui Simeon. Deci lui Simeon,
degrabă murind, nu i-a făcut îngropare cinstită; iar lui Zaharia i-a mijlocit
mai pe urmă moarte de la Irod. Apoi, în vremea uciderii pruncilor Betleemului,
însuși arhiereul Zaharia - pentru că nu a dat pe fiul său Ioan spre ucidere
- a fost ucis între biserică și altar, cărturarii și fariseii rînduindu-i
aceasta, pentru mărturie ce dăduse despre Preacurata Fecioară și despre ducerea
ei în locul fecioarelor.
După aceea și ei au dobîndit vrednică ucidere de la Irod,
împăratul lor. Însă, deosebit, a mai tăiat Irod șaptezeci de bărbați preaînțelepți,
care formau soborul numit Sinedriu. Numai pe unul dintr-înșii l-a lăsat viu
și pe acela a poruncit să-l orbească. Erau în acea vreme în Ierusalim doi
dascăli preaînțelepți, preaslăviți și iubiți tuturor: Iuda, ce se zicea al
Avrifei și Matei Garguloti. Pe aceștia, împreună cu alți doi prieteni ai lor,
i-a ars de vii. Mai înainte de aceasta, chiar asupra casei lor, s-a răsculat
cumplit, căci a omorît pe fratele său Feror, pe sora sa Salomi, pe bărbatul
ei, care era din seminția lui David și pe femeia sa Mariamna, care asemenea
era din seminția lui David, pe Antipatru, fiul său cel născut dintr-însa,
pe doi fii: Aristobol și Alexandru și pe alți mulți nevinovați i-a dat morții.
La sfîrșit, cînd să-și lepede ticălosul său suflet a poruncit ostașilor săi
celor mai credincioși și despre alți bărbați cinstiți ai iudeilor - din care
nu puțini, erau în lanțuri - ca să-i omoare pe toți, atunci cînd el își va
da sufletul, pentru ca să nu se bucure iudeii de moartea sa, ci mai vîrtos
să plîngă văzînd atîția morți ai lor; ceea ce s-a și făcut. Așa, cel rău,
rău a pierit cu sunet și pe mulți i-a pierdut împreună cu dînsul. Acela, împreună
cu cei ce au avut același gînd cu el, s-a sălășuit în iad. Cu adevărat, a
unor prunci ca aceștia este împărăția cerului, întru Iisus Hristos, Domnul
nostru, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor
pe luna decembrie
|