Pătimirea Sfintei Mucenițe Fausta Fecioara, a lui Evilasie, a lui Maxim și a celor împreună cu dînșii
(6 februarie)
(După Sfîntul Simeon Metafrast)
Această sfîntă fecioară, Fausta, mireasă neîntinată a Stăpînului
Hristos, născută în zilele lui Maximian, păgînul împărat, a fost crescută în
bună credință în cetatea Cizicul, de părinți de neam bun, bogați și credincioși,
care după ce au răposat și și-au dat sufletele lor către Domnul, fecioara a
rămas singură, cînd avea treisprezece ani. Ea se îndeletnicea în post și rugăciuni
și întru citirea dumnezeieștilor cărți. Apoi trecînd cu vederea toată înșelăciunea
lumii acesteia - bogăția, dulcețile și plăcerile trupului și umblînd pe calea
cea strîmtă și grea a vieții, s-a făcut cunoscută și slăvită tuturor, pentru
că nu puteau să tăinuiască atîtea fapte bune ale ei, după cuvîntul Domnului:
Nu poate cetatea să se ascundă, stînd deasupra muntelui, ci a ajuns vestea
despre dînsa pînă la împăratul Maximian care, îndată, a trimis din palatul său
împărătesc pe cel întîi slujitor idolesc, anume Evilasie, în cetatea Cizicul,
să caute și să afle pe mireasa lui Hristos, Fausta poruncindu-i astfel: de se
va îndupleca să aducă jertfe zeilor, bine îi va fi ei, iar de nu, apoi să o
arunce în adîncul apei.
Mergînd Evilasie în Cizic, a aflat-o ca ani tînără, dar cu credința
și înțelepciunea bătrînă; apoi aducînd-o la judecata sa, o silea să jertfească
zeilor. Sfînta i-a răspuns: "Eu nu voi jertfi zeilor acelora care sînt surzi,
orbi și nu au nici o simțire, fiind lucruri de mîini omenești, pentru că am
ca Mire pe Iisus Hristos în cer și nu pot să-l las pe Acela, nici nu voiesc
a pierde moștenirea pe care o am de la Domnul meu". Evilasie a zis: "Jertfește,
Fausto, zeilor, ca să nu mori chinuită și cu amar". Răspuns-a sfînta: "Să nu
mă socotești că sînt ca o femeie de cele fără de minte, căci, deși sînt tînără
cu anii, însă dorința mea este mai mare înaintea Domnului". Iar Evilasie, umplîndu-se
de mare mînie, a poruncit să-i tundă părul capului spre ocară și batjocură și,
spînzurînd-o de un lemn, să o bată tare.
Sfînta Fausta, fiind foarte chinuită, și-a ridicat ochii spre
cer și se ruga lui Dumnezeu. Deci, rugîndu-se ea destul, s-a pornit un trăznet
atît de înfricoșător, încît mulți au murit. Evilasie, văzînd aceea s-a temut
foarte și, chemînd pe Sfînta Fausta, a zis către dînsa: "Femeie, spune-mi, cine
ești tu? Pentru că eu te văd făcînd lucruri de farmece". Iar sfînta a zis: "Ascultă-mă,
Evilasie, poruncește unui zugrav să zugrăvească chipul meu". Și, făcîndu-se
aceasta degrabă a poruncit ostașilor să sfîșie icoana ei. Apoi a zis către stăpînitor:
"Viu este Domnul Dumnezeu, precum eu nu simt nici cea mai mică durere pentru
cîte ați făcut icoanei acesteia, care este chipul și asemănarea mea. Astfel
și sufletul meu nu simte nicidecum muncile ce le dați trupului meu. Ci, cît
mă chinuiți, eu am în minte pe Stăpînul meu, Hristos, Care îmi micșorează durerile".
Atunci a poruncit ca, punînd-o într-un sicriu de lemn și întărind
cu piroane de lemn sicriul, să taie sicriul cu ferăstrăul. Pe cînd slujitorii
făceau cu sîrguință cele poruncite lor, sfînta în sicriu cînta, slăvind pe Dumnezeu.
Și s-au ostenit slujitorii multă vreme, dar nimic nu puteau să sporească, pentru
că nu putea ferăstrăul să o taie și nici să vatăme pe sfînta fiind ca un diamant
vîrtos. Slăbind slujitorii, au rămas ca morți. Apoi, mergînd la Evilasie, îi
ziceau: "Stăpîne, femeia pe care ne-ai dat-o spre chinuire, din ceasul întîi
pînă la al șaselea ferestruind-o în sicriu, nimic n-am sporit, pentru că șase
ferăstraie schimbînd, n-am putut să ne atingem de ea. Apoi și foc am pus lîngă
raclă, ca s-o ardem, dar n-a ars racla. Iar ea cînta zicînd: "De voi merge prin
mijlocul focului, nu mă va arde și văpaia nu mă va vătăma".
Atunci Evilasie s-a mîhnit foarte și, punînd de față pe sfînta,
i-a zis: "O! femeie, mă înspăimînți, făcînd aceste minuni. Am 80 de ani și niciodată
n-am văzut unele ca acestea, deci, te jur pe Dumnezeul tău, în care crezi, să-mi
spui tot adevărul". Sfînta i-a răspuns, zicînd: "Rogu-mă ție, stăpînul meu,
să asculți într-adins cele ce-ți voi spune. Puterea lui Dumnezeu este aceea
care mă păzește în chinuri, precum singur ai văzut. De vei asculta cu luare
aminte cuvintele mele, te vei îndupleca degrabă ca să te faci prieten credinței
mele".
A zis tiranul: "Spune-mi degrabă adevărul și eu voi asculta
cu luare aminte". Grăit-a sfînta: "Dumnezeu este fără de moarte și veșnic și
lucrurile Lui sînt adevărate, iar judecata Lui este sfîntă și dreaptă. Acela
păzește în tot locul pe robii Săi cei ce viețuiesc cu dreptate și cu cuvioșie.
Ei rușinează pe diavolul, lepădînd pe idolii cei ce se cinstesc de voi ca niște
dumnezei, apoi lucrurile cele rele ale lumii acesteia biruindu-le și defăimînd
cele pămîntești, ei doresc cele cerești și, viețuind în curăție, păzesc poruncile
lui Dumnezeu fără prihană. Pe aceștia Dumnezeu cel preaînalt îi păzește de tot
răul, de vreme ce ei Îl știu pe El că este Unul Dumnezeu și că nu este altul
afară de Dînsul, Care S-a pogorît pe pămînt și sălășluindu-Se întru Preasfînta
și Preacurata Fecioară - precum El singur știe -, S-a născut dintr-însa negrăit.
După aceea, pe scurt, după ce a făcut multe și prea slăvite minuni, învățînd
pe oameni, a venit de bună voie la cruce și a pătimit ca să ne mîntuiască pe
noi. Apoi, fiind îngropat, a înviat a treia zi și întru slavă S-a înălțat la
ceruri, de unde iarăși va veni la sfîrșitul veacurilor, să judece viii și morții
și să-i răsplătească fiecăruia după faptele lui. Drept aceea, și noi, urmîndu-L,
ne dăm la bătăi și la chinuri pentru împărăția cerurilor, ca să nu pierim în
veci, pentru că aici murim, iar acolo înviem, în viața cea nesfîrșită".
Auzind acestea, Evilasie a început a cunoaște puterea cea mare
a lui Dumnezeu cel viu și, umplîndu-se de Duhul Sfînt, se întorcea spre bine,
iar pe Sfînta muceniță Fausta, dezlegînd-o din legături, a lăsat-o liberă. Atunci,
una din slugile lui, alergînd la împăratul Maximian, i-a zis: "Stăpîne împărate,
Evilasie a părăsit dragostea ta și voiește să se facă creștin; deci sîrguiește
să-l răpești de la înșelăciunea creștinească, mai înainte de a primi creștineasca
desăvîrșire". Împăratul, mîniindu-se foarte mult, a chemat degrabă pe Maxim,
eparhul său, care era foarte aspru și fără de omenie, și jurîndu-i pe zeii săi,
l-a trimis în Cizic, la Evilasie. Acesta, sosind mînios la Cizic l-a întrebat
pe fericitul Evilasie, zicînd: "Spune-mi, răule, cum ai îndrăznit a lăsa pe
zeii cei mari și a-i defăima, crezînd nebuniilor creștinești și a te apropia
de dînșii?" Evilasie răspunse: "Mă jur pe capul meu că și tu, de vei asculta
pe fecioara Fausta, degrab vei cunoaște pe Dumnezeul cel viu și vei fi fericit".
Eparhul Maxim, mîniindu-se foarte, a poruncit să-l spînzure pe lemn și să-l
bată cumplit. Fiind bătut mult, striga către Hristos Dumnezeu, zicînd: "Stăpîne,
Dumnezeule Atotputernice, Care ai ajutat roabei tale Fausta în toate chinurile
ei și ai arătat ochilor mei minunile Tale, izbăvește-mă pe mine, smeritul, de
acest amar și preacumplit eparh, deoarece pe Tine Te-am dorit Doamne, pentru
minunile Tale cele multe și mari".
După aceasta, eparhul a poruncit să ardă coastele mucenicului
cu făclii aprinse. Și, cînd se ardea, pătimitorul a rugat pe Sfînta Fausta,
care sta acolo și privea la pătimirea lui, să se roage pentru dînsul către Domnul.
Sfînta, milostivindu-se de dînsul, a început a se ruga, zicînd: "Doamne, Dumnezeul
meu, arată-Ți darul Tău și mă ascultă pe mine, roaba Ta, primește pe Evilasie
în staulul turmei Tale celei cuvîntătoare și-l rînduiește în numărul drepților
Tăi, că bine ești cuvîntat în veci, amin". Atunci eparhul a poruncit ca și pe
Sfînta Fausta s-o pună înaintea nedreptei sale judecăți, fiindcă povățuise pe
Evilasie să se facă creștin. Și a zis către dînsa Maxim: "Necuratule chip, cum
ai îndrăznit tu să abați pe cinstitul slujitor Evilasie de la zeii cei mari
și să-l aduci la Dumnezeul tău?" Sfînta Fausta răspunse: "Nădăjduiesc spre bunul
și milostivul Dumnezeul meu, Care a chemat pe Evilasie să fie fiu al adevărului
și Care și pe tine te va chema El întru a Sa cunoștință și închinăciune dumnezeiască".
Eparhul zise: "Fausto, să nu mă socotești că sînt nebun ca Evilasie care te-a
ascultat". Și îndată a poruncit s-o lege și să-i bată piroane de fier în picioare.
Făcîndu-se aceasta cu sîrguință de către slujitori, sfînta nu
simțea dureri deloc și văzînd eparhul Maxim că mucenița nu bagă în seamă un
chin ca acela, a chemat o ceată de ostași și le-a poruncit să înceapă asupra
ei mai mare și mai cumplit chin. Unul din ostași, al cărui nume era Claudie
a zis: "Stăpîne, de voiești s-o omori repede, apoi dă-o spre mîncare fiarelor".
Deci, îndată a poruncit eparhul să se facă așa, și sfînta a fost dusă goală
la locul acela unde era să fie mîncată de fiare.
Apoi, sloboziră la dînsa o leoaică, dar aceea, alergînd, s-a
închinat sfintei. Slobozind și pe celelalte fiare, toate cădeau la picioarele
ei și se închinau. Eparhul, văzînd o minune ca aceea, se miră foarte și porunci
să o lege de picioare cu o funie și s-o tîrască pe pămînt, așa goală. Atunci,
sfînta a strigat către Domnul, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, acopere făptura
Ta, ca ochii celor fără de rușine și necurați să nu privească goliciunea trupului
miresei Tale". Îndată, pogorîndu-se un nor de sus, a acoperit pe sfînta ca cu
o haină aleasă. După aceasta, un alt ostaș, anume Eusebiu, a zis lui Maxim eparhul:
"Va voi strălucirea ta să mi-o dea mie în stăpînire?" Eparhul zise: "Ia-o și
chinuiește-o cum poți și voiești". El, luînd pe sfînta muceniță, a dus-o la
un fierar care, făcînd o mulțime de piroane de fier lungi, i le-a bătut în cap,
în frunte, în ochi, în piept, în fluierele picioarelor și în tot trupul. Iar
sfînta se ruga în sine: "Mulțumesc Doamne, Iisuse Hristoase, că Tu ești cunoscătorul
inimilor, slava și cununa drepților. Învrednicește-mă, dar, și pe mine, smerita
și nevrednica roaba Ta, ca să mă aflu în calea ce duce la limanul neviforat,
iar pe Maxim, eparhul, adu-l la sfînta credință și la dragostea Ta. Întărește-l
în frica Ta și-l rînduiește cu cei ce te mărturisesc pe Tine, adevăratul Dumnezeu,
ca toți să Te știe, că ești unul Dumnezeu și că Ți se cuvine cinste și slavă
dumnezeiască, în vecii vecilor. Amin".
Eusebiu, văzînd că o fecioară tînără ca ea care, fiind străpunsă
cu piroanele și sîngele curgîndu-i, nu băga în seamă un chin ca acela - nesimțind
de fel durerile -, a poruncit să aducă o căldare mare și s-o umple cu smoală
și pucioasă. Apoi, fierbînd-o tare, au aruncat într-însa pe Sfînta Fausta, împreună
cu Sfîntul Evilasie, și au pus foc mare dedesubt. Sfinții mucenici stînd în
căldarea aceea ca într-un loc verde și răcoros, cîntau și preamăreau pe Dumnezeu.
Îndată, focul s-a stins și căldarea s-a răcit. Atunci, Maxim eparhul, văzînd
credința și răbdarea sfinților, a zis : "Dumnezeule veșnic, Cel ce ai făcut
pe Evilasie a fi părtaș patimilor roabei Tale Fausta, primește-mă și pe mine,
ticălosul și păcătosul și mă rînduiește cu acești doi ca și eu, mai micul, să
împlinesc numărul de trei, în chipul Sfintei Treimi. Cu adevărat Doamne Dumnezeul
puterilor, arată-Ți bunătatea Ta spre mine, nevrednicul robul Tău și fă degrab
cu mine după milostivirea Ta, ca și în mine să Te proslăvești mai mult".
Acestea zicînd, s-au deschis cerurile și el a văzut pe Fiul
lui Dumnezeu cu cetele sfinților, îngeri și arhangheli și cu adunările tuturor
sfinților strălucind ca o lumină. Văzînd Maxim o înfricoșată și înspăimîntătoare
taină ca aceea, a strigat cu glas mare către Dumnezeu: "Doamne, primește-mă
precum ai primit pe robul Tău Evilasie, și nu pomeni fărădelegile și nedreptățile
mele. Iartă pe păcătosul și nevrednicul robul Tău, și mă primește precum ai
primit pe tîlhar, odată".
După aceasta, îndată a alergat la căldarea în care erau Sfînta
Fausta și Sfîntul Evilasie și, ridicîndu-și ochii spre cer, și-a făcut semnul
crucii, zicînd: "În numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh; și eu sînt
cu voi". Atunci dezbrăcîndu-se de hainele sale și iarăși însemnîndu-se cu semnul
crucii peste tot trupul, s-a aruncat în căldare. Atunci Sfînta și fericita Fausta
s-a umplut de mare bucurie și veselie căci a ascultat-o Dumnezeu și a adus și
pe Maxim la dreapta credință. Și a zis: "Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, că
nu voiești să piară nimeni, ci toți să se mîntuiască și să vină la cunoștința
adevărului. Căci iată mă aflu între acești doi robi ai Tăi, ca o viță de vie
ce are struguri. Apoi fă treimea aceasta nedezlipită, de vreme ce ai zis, Doamne:
Unde sînt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sînt și Eu în mijlocul
lor.
Astfel grăind sfînta cu veselie, s-a auzit un glas din cer zicînd:
"Veniți la Mine cei osteniți întru nevoință și însărcinați cu pătimirile, pentru
numele Meu, și vă voi odihni pe voi întru împărăția cerească". Sfinții, auzind
acest glas, s-au umplut de negrăită bucurie și, mulțumind lui Dumnezeu, și-au
dat sufletele în mîinile Lui în șase zile ale lunii februarie. Cu ale căror
rugăciuni, Doamne, iertîndu-ne greșelile noastre, învrednicește-ne și pe noi,
pe toți, milostivirii Tale, fă-ne părtași vieții celei veșnice, căci ești binecuvîntat,
împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh și preamărit în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna februarie
|