Viața Cuviosului Părintelui nostru Partenie, Episcopul cetății Lampsacului
(7 februarie)
Cel numit cu numele fecioriei, Sfîntul Partenie, s-a născut
în Melitopoli. Tatăl său se numea Cristofor și era diacon al Sfintei Biserici
lui Dumnezeu din acea cetate. Partenie n-a învățat carte; de la început însă,
ascultînd cele citite, își aducea aminte multe din dumnezeiasca Scriptură, ca
un cărturar ales. Crescînd cu anii, ședea la un lac de aproape, pescuind și
vînzînd pește, dînd și milostenie la săraci. El, din mica sa vîrstă învrednicindu-se
darului lui Dumnezeu, îl tăinuia înaintea oamenilor, iar în anul al 18-lea al
vieții sale, a început a face minuni, gonind diavolii din oameni, prin chemarea
preasfîntului nume al lui Hristos. Începînd a străbate în popor vestea despre
dînsul, a aflat de el și preasfințitul Filip, episcopul Melitopoliei. Acesta,
chemîndu-l la dînsul și toate cele despre dînsul cercetîndu-le, s-a minunat
de faptele lui cele bune și de darul lui Dumnezeu ce se afla într-însul. Deci,
a poruncit să-l învețe carte și, după ce a învățat, l-a sfințit preot chiar
nevrînd și i-a încredințat lui cîrmuirea bisericească. Iar Sfîntul Partenie,
fiind în rînduiala preoției, mai mult se nevoia și, cîștigînd îndoit darul dumnezeiesc
al sfințeniei și al facerii de minuni, tămăduia toate bolile și făcea multe
semne preaminunate, în numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Între alte minuni ale lui, s-au întîmplat și unele ca acestea:
L-a întîmpinat în drum un om pe care-l lovise în obraz un taur cu cornul, încît
i-a scos ochiul, pe care îl ținea cu mîna lui tremurîndă. Sfîntul, luîndu-l
cu mîna, l-a pus la locul lui și, cu apă spălîndu-l, în trei zile l-a tămăduit
desăvîrșit. O femeie, avînd o vătămare cumplită și netămăduită în părțile trupului
cele ascunse, a venit la sfîntul cerîndu-i tămăduire, iar cuviosul făcîndu-i
semnul crucii pe fruntea ei, îndată acea femeie s-a tămăduit. Altă dată, mergînd
sfîntul să cerceteze pe un bolnav și trecînd pe lîngă casa unui boier, un cîine
mare scăpînd din lanțuri și din poartă alergînd asupra lui s-a suit cu picioarele
dinainte pe umerii lui, vrînd cu dinții să muște fața sfîntului. Iar el a suflat
asupra lui și făcîndu-și semnul crucii, îndată cîinele a murit și l-a aruncat
sfîntul de pe umerii săi.
Niște minuni ca acestea auzindu-le Ahilie, arhiepiscopul Cizicului,
a chemat pe Sfîntul Partenie la dînsul și l-a făcut episcop în cetatea Lampsacului.
Iar omul acesta al lui Dumnezeu, mergînd în episcopia încredințată lui, a găsit
că toată cetatea ținea de păgînătatea elineștii închinări la idoli, iar creștinii
erau în număr mic; și se supără foarte mult bunul păstor. De aceea nu înceta
sfătuindu-i, mustrîndu-i, rugîndu-i și arătîndu-le calea adevărului și făcînd
minuni întru numele lui Hristos, tămăduind pe bolnavii lor, pînă ce i-a adus
la cunoștința adevăratului Dumnezeu.
Văzînd cetatea încredințată lui că sporește și se întoarce de
la slujirea idolilor cu totul, a voit să strice capiștele idolești, care erau
în cetate, iar în locul lor să zidească cinstite și sfinte biserici dumnezeiești.
Pentru acest lucru a mers la marele împărat Constantin, ca să ia de la dînsul
stăpînire spre acel lucru și, fiind primit de dreptcredinciosul și de Hristos
iubitorul împărat cu cinste și cu dragoste, a cîștigat de la dînsul ceea ce
dorea. Pentru că marele Constantin a dat sfîntului împărăteasca sa scrisoare
pentru risipirea capiștelor idolești și încă și mulțime de aur i-a dăruit lui,
pentru zidirea sfintelor biserici, apoi a eliberat pe sfîntul cu pace. Întorcîndu-se
arhiereul lui Dumnezeu, Partenie, în Lampsac, îndată a răsturnat toate capiștele
din temelie și a zidit o dumnezeiască biserică în mijlocul cetății, mare și
frumoasă, singur apucîndu-se de lucru și ajutînd cu mîinile sale pe zidari.
Zidindu-se biserica, a venit într-una din zile la dînsul un
om, avînd în sine un duh necurat - care de multă vreme locuia într-însul - și
nu putea omul acela să gonească diavolul din el. Dar apropiindu-se de omul lui
Dumnezeu, adică de Partenie, i-a făcut plecăciune, iar sfîntul, cunoscînd că
într-însul este duhul necurat, nu i-a răspuns; diavolul, tulburîndu-se în om,
a zis sfîntului: "Fiindcă am dorit să te văd, pentru aceea ți-am făcut plecăciune,
iar tu de ce nu mi-ai răspuns?" Sfîntul Partenie i-a zis: "Iată, m-ai văzut".
Diavolul a zis: "Te-am văzut și te-am cunoscut". Grăit-a sfîntul: "Dacă m-ai
văzut și m-ai cunoscut, atunci ieși de la zidirea lui Dumnezeu". Zis-a lui diavolul:
"Rogu-mă ție, nu mă izgoni din lăcașul meu, în care de atîta timp locuiesc".
Sfîntul l-a întrebat: "De cît timp locuiești într-însul?" Răspuns-a diavolul:
"Din copilăria lui și de nimeni nu am fost cunoscut pînă acum, decît numai de
tine care mă izgonești, precum văd; iar de mă vei izgoni de aici, unde îmi vei
porunci să mă duc?"
Sfîntul i-a zis lui: "Îți dau eu un loc unde să mergi". Zis-a
lui diavolul: "Mi se pare că îmi vei zice să mă duc în porci". Grăit-a lui sfîntul:
"Ba nu, îți voi da ție un om, în care intrînd să locuiești, dar numai din acesta
acum să ieși". Zis-a diavolul: Cu adevărat o vei face aceasta, sau numai grăiești
așa că să mă scoți de aici?" Grăit-a sfîntul: "Cu adevărat îți zic că am un
om gata, în care, intrînd, să locuiești de vei voi, dar să ieși din omul acesta
degrabă". Diavolul, plecîndu-se la niște cuvinte ca acestea, cerea să-și cîștige
făgăduința de la dînsul. Atunci Sfîntul Partenie, deschizîndu-și gura, a zis:
"Iată, eu sînt omul, intră și locuiește în mine". Iar diavolul, ca de foc arzîndu-se,
i-a strigat: "Vai mie, în bun vas locuind eu, după atîta timp mă izgonești.
Mare rău îmi vei face de voi intra în tine. Cum voi putea să intru în casa lui
Dumnezeu?" Acestea zicîndu-le diavolul, a ieșit din om și s-a dus în locuri
pustii și neumblate, iar omul acela a rămas sănătos, prin darul lui Hristos
și lăuda pe Dumnezeu.
Săvîrșindu-se zidirea bisericii, sîrguința sfîntului era ca
să facă în altar sfînta masă, ca adică să săvîrșească pe dînsa dumnezeiasca
Liturghie. Aflînd într-o capiște idolească, din cele risipite, o piatră bună
și aleasă, a poruncit lucrătorilor să o pregătească spre săvîrșirea sfintei
mese. Lucrătorii, îndreptînd-o și pregătind-o precum se cădea, au pus lespedea
în car și, înjughînd boi puternici, o duceau spre biserică. Diavolul, mîniindu-se
pentru piatra aceea luată din capiște, a tulburat boii cei înjugați și i-a făcut
ca deodată să alerge, să nu poată să-i țină nimeni. Din acea spaimă, omul care
ducea boii, anume Eutihian, prin lucrarea diavolească a fost aruncat la pămînt,
sub car, cu fața în jos și, trecînd carul cu piatra peste dînsul, i-a sfărîmat
toate oasele și a murit.
Aflînd de acea întîmplare, arhiereul lui Dumnezeu, Partenie,
a spus: "Diavoleasca răutate a făcut aceasta. Însă nu vei face, diavole, împiedicare
la lucrul lui Dumnezeu". Îndată sculîndu-se, a luat cu dînsul pe dreptcredincioșii
oameni care erau cu el și au mers cu toții la locul unde se întîmplase aceasta.
Văzînd trupul mortului, și-a plecat sfinții săi genunchi la pămînt, spre rugăciune,
apoi cu lacrimi s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Tu, Doamne, atotputernice,
Dătătorule al vieții și al morții, știi din ce pricină vrăjmașul prin meșteșugirile
sale a adus moarte asupra zidirii Tale. Dar o! Preabunule! precum totdeauna,
așa și acum, arată-i deșartă scornirea lui și pe robul tău Eutihian fă-l părtaș
vieții acesteia, arătînd celor ce cred în Tine nebiruita Ta putere, că Tu unul
ești Dumnezeu și Ție se cuvine slava în veci. Amin".
Pe cînd făcea sfîntul rugăciune către Dumnezeu, s-a întors duhul
mortului în trupul lui. Apoi, tot poporul privind pe cel ce fusese mort, a început
a grăi: "Slavă Ție, Hristoase, Dumnezeule, Care înviezi și morții!" Și îndată
s-a sculat omul sănătos, ca și mai înainte. Apoi luînd boii, a dus cu dînșii
carul cu piatră pînă la ușile bisericii. Atunci toți cei care au văzut acea
minune și acea neașteptată întoarcere la viață a mortului, au dat slavă și laudă
Prea-bunului Dumnezeu.
Se aduceau de pretutindeni bolnavii și cei ce pătimeau de duhuri
necurate și toți se tămăduiau cu darul, cu puterea lui Dumnezeu și cu rugăciunea
Sfîntului Partenie. Tot meșteșugul doctoricesc, în zilele acestui mare plăcut
al lui Dumnezeu, nu era întru nimic de trebuință la oameni, deoarece toate bolile
se tămăduiau în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Între acești bolnavi,
era și o fiică a unuia Dionisie, de neam împărătesc, anume Dafna, pe care, fiind
cumplit chinuită de diavol, în trei zile a izbăvit-o de chinurile lui. Pe o
altă fiică a unuia Mamalie, care era boier în cetatea Smirna, cu numele Agalmatia,
care se tulbura de duhul necurat, se tăvălea pe pămînt, spumega și înțepenea,
el a tămăduit-o. Apoi pe Zoila, o femeie vestită, care avea într-însa duh iscoditor
și de acela cu greu se bîntuia, a tămăduit-o sfîntul.
După aceasta pe un tînăr, anume Nicon, fiu de preot, avînd într-însul
un diavol cumplit ce-l muncea, părinții săi îl duseră la sfîntul, la ale cărui
picioare aruncîndu-l, ei se rugau să se milostivească spre el și să-l izbăvească
de duhul necurat. Iar omul lui Dumnezeu, Partenie, le-a zis: "Nu este vrednic
de tămăduire fiul vostru, căci spre pedeapsă îi este dat lui duhul care îl muncește,
de vreme ce este ca un ucigaș de tată. Pentru că adeseori, răbdînd de la dînsul
ocară și necinste, v-ați rugat întru amărăciunea sufletului vostru ca să fie
pedepsit de Dumnezeu. Deci, lăsați-l ca așa să fie, pentru că de trebuință îi
este lui această pedeapsă". Iar ei, fiind niște părinți iubitori de fii și durîndu-i
inima de fiul lor, au strigat cu lacrimi: "Roagă-te pentru dînsul, dumnezeiescule
arhiereu, ca să se izbăvească de cumplitul diavol". Fericitul Partenie, văzînd
lacrimile cele multe ale părinților și milostivindu-se spre dînsul, s-a rugat
cu dinadinsul lui Dumnezeu și îndată a ieșit diavolul din tînărul acela. Părinții,
luînd pe fiul lor sănătos, s-au întors la casa lor, lăudînd și binecuvîntînd
pe Dumnezeu.
O femeie oarecare, pe nume Alexandra, din cetatea ce se numea
Arisva, avînd duh de mînie, care pe mulți vătăma, a fost adusă la slujitorul
lui Dumnezeu, Partenie, iar el, certînd pe duh, a tămăduit-o și a trimis-o sănătoasă
la ai săi. Pe o altă fecioară, fiică a lui Sinodie, din cetatea Avideniei, fiind
muncită de diavol și prin munți rătăcindu-se, au prins-o părinții, au dus-o
la dreptul, care a tămăduit-o prin punerea mîinilor și prin rugăciune. Pe un
ostaș, anume Axan, cu toate mădularele slăbănogite, spălîndu-l cu apă și rugîndu-se
lui Dumnezeu pentru dînsul, l-a făcut sănătos.
Un om oarecare, Alan, din neam sirian, prin lucrarea necuratului
duh ce locuia într-însul, s-a sugrumat cu o funie, în biserica pe care sfîntul
a zidit-o și era mort chiar la locul celor chemați. De acest lucru înștiințîndu-se
sfîntul, a mers la mortul acela și cu rugăciune înviindu-l din morți, a gonit
pe diavol dintr-însul. Un bărbat din cetatea Parea, care este între Lampsac
și Cizic, a adus la sfîntul pe femeia sa îndrăcită, pentru tămăduire, spre care,
Sfîntul, suflînd spre ea și rugîndu-se, a făcut-o îndată sănătoasă. Asemenea
și pe altă femeie îndrăcită, anume Acavia, din satul Chelea, a tămăduit-o plăcutul
lui Dumnezeu. Pe femeia Evharia, soția lui Agapit, magistrianul, fiind otrăvită
și foarte bolnavă, Sfîntul Partenie a făcut-o sănătoasă cu untdelemn sfînt.
Un tînăr, anume Maxim, din cetatea Viza; era în Lampsac, slujind
unui diacon. Acela, căzînd în boala pîntecelui (dizenterie) și neputînd să se
tămăduiască, a murit. Părinții, auzind de moartea lui, au plecat din Viza în
Lampsac ca să îngroape pe fiul lor și, luîndu-l cu patul, l-au dus în biserică
plîngînd și l-au pus chiar în acel loc unde avea să meargă arhiereul lui Dumnezeu,
Partenie. Venind sfîntul, a văzut pe cel mort zăcînd și pe părinții lui plîngînd,
apoi a lăcrimat singur și, plecîndu-și genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu pentru
cel mort, care a înviat îndată; și, ridicîndu-se, a început a grăi. Sfîntul,
întinzîndu-și mîna la dînsul, l-a ridicat și l-a dat părinților sănătos. Toată
cetatea se mira foarte mult de niște minuni preaslăvite ca acestea și toți preamăreau
pe Dumnezeu.
Teofila, diaconița din satul Asermiei, și cu dînsa o copilă
mică, anume Rufina, din același sat, amîndouă slăbite de muncirea diavolească,
fiind aduse la sfîntul, pe amîndouă le-a tămăduit, stropindu-le cu apă sfințită
și rugîndu-se pentru dînsele. Asemenea pe Tadasie, care era singur la tatăl
său, Ilarie, preotul și prin lucrarea diavolească își pierduse mintea, sfîntul
l-a tămăduit cu rugăciunea. Pe o bătrînă săracă, anume Caliopa și cu dînsa pe
o copilă, anume Kiriachi, care pătimeau de duhuri necurate, le-a tămăduit. Apoi,
dîndu-le cele de trebuință, le-a trimis sănătoase acasă.
Între alte multe și nespuse minuni ale sfîntului s-a întîmplat
și aceasta: în casa în care se lucrau pînzele cele împărătești de porfiră, se
sălășluise diavolul și făcea multe supărări lucrătorilor, înfricoșîndu-i cu
năluciri și stricîndu-le lucrurile lor. De aceea erau în mare mîhnire lucrătorii
pentru pagubele cele multe care se făceau prin supărarea diavolească, temîndu-se
de mînia împărătească și de pedeapsă, pentru paguba cea aducătoare de atîta
cheltuială. Aflînd de aceasta arhiereul lui Dumnezeu, Partenie și fiind rugat
de lucrători, s-a dus cu sîrguință acolo; și chemînd pe diavolul cel necurat
care făcea supărări, l-a certat prin înfricoșatul și sfîntul nume al lui Hristos
și l-a gonit de acolo. Iar diavolul răcnea în auzul tuturor și spunea că este
gonit de focul lui Dumnezeu în focul gheenei. Din acea vreme, nu mai era în
casa aceea nici o supărare.
După aceasta, diavolul a început a face supărare pescarilor,
deoarece, cînd aruncau mrejele în apă, vedeau în ele, prin nălucirea diavolească,
mulțime de pești, iar cînd trăgeau mrejele la mal, cu multă osteneală, nu găseau
nici un peștișor. Așa se osteneau în deșert de multă vreme. Dar nu numai în
Lampsac era aceasta, ci și în toate cetățile și satele dimprejurul părților
acelora.
Adunîndu-se toți pescarii din toate cetățile și satele, au venit
la sfîntul, cerîndu-i să se roage lui Dumnezeu pentru dînșii, ca să nu se ostenească
în deșert cu prinderea peștelui. Iar sfîntului, rugîndu-se cu post și cu lacrimi,
i s-a descoperit de la Dumnezeu că prin lucrarea diavolească se face pescarilor
o supărare ca aceea. Îndată sculîndu-se sfîntul, s-a dus pe la toate malurile
și limanurile, făcînd rugăciuni și gonind de pretutindeni pe diavol, care se
încuibase în ape. Apoi a poruncit pescarilor ca, în fața sa, să arunce mrejele
la pescuit. Făcînd ei aceasta cu bucurie, prin rugăciunile sfîntului, abia au
putut să tragă mrejele de mulțimea peștilor. De atunci s-a făcut pescarilor
pescuirea cu bună sporire ca și mai înainte.
Șezînd sfîntul la limanul Catapteliei în vremea pescuitului
și fiind trase mrejele, un pește mare ce se numea Tinos, sărind din mreajă,
s-a aruncat la picioarele sfîntului; iar el, însemnîndu-l cu semnul crucii,
a poruncit să-l taie și să-l împartă la frați, spre slava lui Dumnezeu. După
aceea a tămăduit pe un șchiop, anume Calist, făcîndu-l să umble bine. Pe un
alt om, anume Lezvie, fiind cuprins de bube dinspre cap către picioare, nedeosebindu-se
în nimic de cei leproși, ungîndu-l cu untdelemn sfințit și rugîndu-se în trei
zile l-a făcut sănătos.
Odată, arhiereul lui Dumnezeu, Partenie, ducîndu-se în Tracia
pentru trebuințe bisericești și fiind în Mitropolia Iracliei, s-a dus la arhiepiscopul
Ipatian, care era bolnav rău. Vorbind cu dînsul, îl întrebă de pricina bolii
lui. În acea noapte, Dumnezeu a descoperit plăcutului său, Partenie, că arhiepiscopul
Ipatian este pedepsit cu acea grea boală pentru iubirea de argint, căci averile
săracilor și ale scăpătaților le păstra la sine.
A doua zi, Sfîntul Partenie s-a dus la dînsul și i-a zis: "Scoală-te
stăpînule cel mare, că nu ești cuprins de neputință trupească, ci ești pedepsit
pentru o neputință sufletească. Deci lepădă pe aceea și vei fi iarăși sănătos".
Bolnavul zise: "Mă știu și eu că sînt păcătos și pentru aceea mă pedepsește
Dumnezeu, dar mă rog ție a te ruga pentru mine, ca să mă curăț de fărădelegile
mele". Grăit-a lui Sfîntul Partenie: "Dacă greșește cineva omului, poate că
s-ar asculta rugăciunea pentru dînsul, dar greșeala ta este către Dumnezeu.
Cele ce sînt ale săracilor întoarce-le lui Dumnezeu și totdeauna vei fi sănătos
cu sufletul și cu trupul".
Atunci arhiepiscopul, venindu-și în simțire, a zis: "Părinte,
am greșit Domnului meu, Care este drept". Îndată, chemînd pe econom, i-a poruncit
să aducă argintul adunat din averile cele luate de la săraci și, văzînd că erau
mai multe, a rugat pe Sfîntul Partenie să le împartă la săraci, dar sfîntul
l-a sfătuit ca să le împartă singur. Atunci bolnavul arhiepiscop a poruncit
să-l pună în caretă și să-l ducă în biserica Sfintei Mucenițe Glicheria. Acolo,
adunînd săracii și scăpătații, le-a împărțit toate cu îndurare. Dar bunul și
preamilostivul Dumnezeu, Cel ce n-a defăimat cei doi bani ai văduvei ca și lacrimile
desfrînatei și a primit suspinarea vameșului, primind pocăința arhiepiscopului
și în trei zile i-a dat sănătate desăvîrșită.
Omul lui Dumnezeu, Partenie, venea în toate zilele la bisericile
cetății Iraclia, săvîrșind în ele obișnuitele rugăciuni. Într-o zi, intrînd
în biserica ce se numea Ahila, a aflat un om bolnav, spre care, milostivindu-se,
și-a plecat genunchii și s-a rugat cu lacrimi preabunului Dumnezeu. Apoi, sculîndu-se
de la rugăciune, a uns pe cel bolnav cu sfîntul untdelemn și în același ceas
l-a tămăduit și l-a pus pe picioare, poruncindu-i să umble. Apoi s-a dus cel
tămăduit într-ale sale, lăudînd pe Dumnezeu. Înștiințîndu-se cetățenii Iracliei
de acea neașteptată minune, toți cei care erau cuprinși de orice fel de neputințe
și de boli alergau la sfîntul și cu puterea lui Dumnezeu, prin rugăciunile plăcutului
Său, toți se întorceau sănătoși.
În acea vreme, cînd Sfîntul Partenie săvîrșea cu darul și cu
puterea lui Hristos minunile, tămăduind diferite boli, era lîngă el arhidiaconul
bisericii Iraclia, al cărui nume era Ipatian, ca și al arhiepiscopului lui.
Acela, văzînd minunile ce se săvîrșeau, a căzut la picioarele sfîntului bărbat,
rugîndu-l cu lacrimi și spunîndu-i că, în satul său, fiind multă semănătură
și răsărind holdele, grădinile, răsadurile și viile toate se uscaseră din cauza
secetei. Deci, îi zicea: "Vino în acest loc, preacinstite părinte, ca văzînd
toate cele uscate, să te rogi lui Dumnezeu să dea ploaie pămîntului celui însetat
și să scape de foamete toată patria noastră. Cinstitul și sfîntul bărbat, Partenie,
s-a dus cu sîrguință la țarini, la grădini și la vii și, văzînd toate semănăturile
foarte uscate, a lăcrimat și, plecîndu-și genunchii, s-a rugat mult cu lacrimi
către Iubitorul de oameni, Dumnezeu, ca să trimită ploaie pămîntului și să răsară
roadele. Iar Dumnezeu, Cel ce face voia celor ce se tem de El, fiind rugăciunea
încă în gura sfîntului, a acoperit cerul cu nori și s-a pogorît ploaie multă,
care a adăpat pămîntul din destul.
Sfîntul Partenie, rămînînd cu arhidiaconul în satul lui, toată
noaptea a petrecut-o în rugăciuni, iar a doua zi a zis către arhidiacon: "Ia
aminte, o! frate, că știi pe arhiepiscopul tău, cum a fost pedepsit de Dumnezeu
cu boală grea, pentru iubirea lui de argint. Iată Domnul mi-a arătat în această
noapte că nu după multe zile va trece din viața aceasta, iar tu, în locul lui,
vei fi arhiepiscop al cetății Iracliei. Drept aceea să știi ca totdeauna să
te îngrijești de cei săraci, pentru că aceia milostivesc pe Dumnezeu mai mult
decît toate".
După aceasta, binecuvîntînd sfîntul țarinile, grădinile și viile
arhidiaconului și făcîndu-le să rodească cu îndestulare prin a sa rugăciune
și binecuvîntare, s-a întors în cetate. Apoi a mers la arhiepiscop ca să-l sărute
și apoi să plutească cu corabia în calea sa. Arhiepiscopul, întîmpinîndu-l,
l-a îmbrățișat cu dragoste; apoi, șezînd și vorbind între ei, Sfîntul Partenie
a zis către arhiepiscop: "Îți vestesc, o! stăpîne, că nu după multe zile, te
vei dezlega din trup și vei merge către Domnul, căci te cheamă Hristos, adevăratul
nostru Dumnezeu, iar tu, ducîndu-te către El, vei lăsa după tine - precum mi-a
descoperit Domnul - moștenitor bun, pe Ipatian, arhidiaconul tău". Răspuns-a
arhiepiscopul: "Fie voia Domnului". Și sărutîndu-se unul pe altul cu sărutare
sfîntă, s-au despărțit. După aceea, a plutit Sfîntul Partenie de la cetatea
Iracliei și, în puține zile, a ajuns în cetatea Lampsacului. Trecînd nu multă
vreme, s-a îmbolnăvit iarăși arhiepiscopul Iracliei și s-a odihnit întru Domnul.
În locul lui a fost ales Ipatian, cel ce a fost arhidiacon și astfel s-a împlinit
proorocirea sfîntului.
Sosind vara și făcîndu-se secerișul și adunarea tuturor roadelor,
a mers arhiepiscopul Ipatian la satul său, la țarini și la vii, care mai înainte
se uscaseră de secetă și le-a aflat cu multe roduri îndestulate, mai mult decît
în toți anii dinainte, și aceasta se făcuse cu rugăciunile și binecuvîntarea
Sfîntului Partenie. Umplînd arhiepiscopul o corabie plină cu grîu, cu vin și
cu toate roadele, s-a dus în Lampsacul făcătorului de minuni, ca să-i dea mulțumire
pentru binecuvîntarea sa. Sfîntul a primit cu dragoste pe arhiepiscopul Iracliei,
însă roadele aduse de dînsul n-a voit să le primească, zicîndu-i: "Mulțumește
lui Dumnezeu pentru toate, iar pe acestea să le împarți fraților". După multă
vorbire folositoare cu sfîntul, întorcîndu-se arhiepiscopul Ipatian la locul
său, a împărțit la frații săi mulțime de grîu, de vin și de toate roadele, după
porunca omului lui Dumnezeu, povestind la toți, pînă la sfîrșitul său, măririle
lui Dumnezeu, pe care le-a făcut prin robul său, Partenie.
Strălucind asemenea cu îngerii prin viață plăcută lui Dumnezeu,
marele făcător de minuni, Sfîntul Partenie, și pe mulți întorcîndu-i de la idoli
la adevăratul Dumnezeu, tămăduind nenumărate boli, aproape de sfîrșitul vieții
sale, s-a îmbolnăvit și chemîndu-se de Domnul, s-a dus la El în șapte zile ale
lunii februarie, odihnindu-se cu pace în bătrînețe fericite.
Atunci s-a înștiințat îndată despre cinstita mutare a Sfîntului
Partenie în cetățile și în țările cele de primprejur și s-au adunat de pretutindeni
arhiepiscopii, la îngroparea lui, adică arhiepiscopul Iracliei, al Cizicului,
al Melitopoliei, al Pariei și mulți alți episcopi și preoți. Deci au făcut sfîntului
îngropare slăvită, cu psalmi, cu laude și cu cîntări duhovnicești, punînd cinstitul
lui trup aproape de soborniceasca biserică, în casa de rugăciuni zidită de dînsul.
Se dădeau, de la mormîntul lui cel sfînt, multe tămăduiri neputincioșilor. Pentru
că nu numai în viața sa, ci și după moarte, acest doctor fără de plată și făcător
de minuni pe cei leproși îi curăța, diavolii din oameni îi scotea și toată boala
tămăduia. Iar acum tămăduiește și vindecă sufletele și trupurile noastre cu
rugăciunile sale, prin darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună
cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine slava în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna februarie
|