Pătimirea celor o mie trei Sfinți Mucenici din casa celor patru protectori împărătești din Nicomidia
(7 februarie)
Împărățind păgînul Dioclețian, cumplitul tiran, a ridicat mare
prigonire asupra Bisericii lui Hristos și mulți creștini erau închiși în temnițe
și uciși pentru Hristos. Atunci au pătimit și robii lui Hristos Teopempt, episcopul,
Teona, care a fost vrăjitor, și patru protectori împărătești: Vasos, Evsevie,
Evtihie și Vasilid, a căror pază era dată în grija Sfîntului Petru, mucenicul,
nu arhiepiscopul Alexandriei, ci postelnicul lui Dioclețian. Femeile acelor
protectori, primind sfînta credință și petrecînd nemișcate în mărturisirea lui
Hristos, și-au pus sufletul lor pentru Domnul. După aceasta, casnicii lor, slugile
toate și robii precum și cei liberi, sfătuindu-se între ei, au zis: "Iată stăpînii
noștri, cei ce ne porunceau în lumea aceasta, ei, pentru sfînta credință în
Domnul trecînd cu vederea viața aceasta vremelnică și deșartă, și-au cîștigat
cereasca împărăție și pentru defăimarea celor pămîntești se îndulcesc acum de
veșnicile bunătăți. Pentru ce să nu urmăm și noi stăpînilor noștri? De ce să
nu ne apropiem de Dioclețian, împăratul, și să-i zicem: "Sîntem creștini și
noi și dorim ca, împreună cu stăpînii noștri cei ce ne-au stăpînit în viața
aceasta, să cîștigăm nestricăcioasa cunună, în viața ce va să vie".
Un sfat folositor ca acesta, făcînd între ei și toți învoindu-se
cu osîrdie, s-au socotit cîți sînt la număr - cu femeile și cu copii - și s-au
aflat o mie și trei. Deci, mergînd toți, au stat înaintea divanului păgînului
tiran Dioclețian, strigînd: "Și noi sîntem creștini și dorim să urmăm părinților
și stăpînilor noștri care pentru Hristos și-au vărsat sîngele, iar diavolilor
nu ne supunem și idolilor celor orbi, surzi, muți și fără de suflet nu ne închinăm".
Împăratul, văzînd mulțimea lor, s-a tulburat foarte mult de
mînie. Însă, mai întîi, prefăcîndu-se blînd, a început cu momiri a-i amăgi,
zicîndu-le: "Așa de nebuni sînteți, că de bunăvoie vă aruncați în pierzare?
Nu e mai bine să vă învoiți cu mine ca și cu un tată care vă sfătuiesc să jertfiți
zeilor și să vă izbăviți de acea nebunie cu care v-a înșelat Evsevie și prietenii
lui protectori, care au ieșit rău din viața aceasta? Iată, de mă veți asculta
și veți aduce jertfe zeilor celor fără de moarte, cinste și daruri mari veți
lua de la mine și cu mila noastră destul vă veți îmbogăți". Sfinții au răspuns
tiranului: "Nouă nu ne trebuiesc nici darurile tale, nici nu ne temem, ci ne
sîrguim să aducem jertfă de laudă Dumnezeului celui viu și adevărat. Iar tu,
ceea ce voiești să faci, fă degrab, pentru că nimic nu ne este mai scump decît
Hristos".
Dioclețian, auzind cuvintele acestea ale sfinților mucenici,
s-a temut să nu se ivească vreo tulburare în popor, pentru că-i vedea apărînd
cu foarte mare îndrăzneală credința lor în Hristos. De aceea a făcut semn ostașilor
săi să-i împresoare cu armele între care erau mulți prunci, ținuți de mamele
lor în brațe, unii de cîte un an, iar alții de două sau de trei luni. Și, înconjurînd
oastea pe creștini, împăratul a zis către dînșii: "Acum dar, supuneți-vă sfatului
meu și mărturisiți că voiți a jertfi zeilor și a vă închina lor, ca să vă întoarceți
întregi și sănătoși la casele voastre. Miluiți-vă pe voi și pe pruncii voștri,
cum vă miluiesc eu, ca nu cumva cu nebunia voastră să pieriți și voi și copiii
voștri. Însă de nu mă veți asculta, apoi nici Hristos al vostru nu vă va putea
ajuta întru ceva". Sfinții au răspuns: "Noi am învățat să ne închinăm unui Dumnezeu,
Care locuiește în ceruri și Unuia Născut, Fiului și Cuvîntului Său, Domnului
nostru Iisus Hristos, prin Care toate s-au făcut, și Sfîntului Duh. Să nu ne
amăgești în vreun chip cu mila ta cea deșartă, căci nici cu amăgirile tale nu
ne vei pleca, nici cu îngrozirile nu ne vei înfricoșa, ca să cădem din credința
cea întru Hristos, Domnul nostru, și să ne închinăm neînsuflețiților idoli celor
cinstiți de tine, pentru că nimic nu poate să ne fie mai scump și mai dorit
decît Hristos Dumnezeu, Care este în vecii vecilor".
Atunci, Dioclețian, mîniindu-se, a făcut semn ostașilor ca să-i
taie pe toți. Iar ei, ca fiarele cele cumplite, năvălind de pretutindeni asupra
lor, au tăiat pe sfinții mucenici ai lui Hristos, necruțînd nici unul, nici
măcar pe pruncii care sugeau la pieptul mamei lor. Astfel că, din o mie și trei
creștini n-a rămas nici unul viu. Așa și-au săvîrșit viața sfinții lui Hristos
mucenici, întru mărturisirea dreaptei credințe, primind nevoința lor cea mucenicească,
în 13 zile ale lunii care de egipteni se numește Mehir, iar după noi, în 7 zile
ale lunii februarie, fiind la Nicomidia, în mitropolia Bitiniei, pe vremea împărăției
lui Dioclețian, iar între noi împărățind Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu
și Mîntuitorul nostru, Căruia I se cuvine slavă și laudă, cu Dumnezeu Tatăl
și cu preasfîntul, bunul și de viață făcătorul Duh, în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna februarie
|