Pătimirea Sfîntului Marelui Mucenic Teodor Stratilat, scrisă de Uar, sluga sa
(8 februarie)
(După Sfîntul Simeon Metafrast)
Precum lumina soarelui veselește ochii celor ce-l privesc, tot
astfel cuvîntul despre mucenici strălucește în mințile celor ce-l ascultă. Precum
cerul se împodobește cu stelele, tot astfel și Biserica lui Dumnezeu, cu sfinții
mucenici. Precum florile împodobesc cîmpul, tot astfel și mucenicii Biserica.
Pomenirea mucenicilor este iertare de datorii, doctorie pentru boli, mîngîiere
celor necăjiți, izbăvire celor ce pătimesc de duhuri necurate și sănătate iubitorilor
de mucenici. Nevoințele cele mari ale mucenicilor sînt cununi strălucite ale
sfinților, pentru că ei și-au dat trupurile lor la bătăi, toate cele frumoase
ale lumii acesteia le-au socotit ca gunoiul, numai de Hristos să nu se lepede.
De aceea și Domnul le-a răsplătit a fi ca îngerii cei fără de trupuri. Vechiul
vrăjmaș al neamului omenesc, sîrguindu-se să-i biruiască, li s-a făcut pricinuitor
de locuința Raiului; și tot el n-a încetat a porni fiarele cele cumplite asupra
celor dreptcredincioși.
Acela și în vremurile noastre, zice Uar, sluga Sfîntului Teodor,
scriitorul pătimirii lui, a ridicat fiara cea cumplită asupra turmei lui Hristos,
adică pe Liciniu, căruia, dreptcredinciosul împărat Constantin îi dăduse ca
femeie pe sora sa. Acest Liciniu luînd sceptrul de la păgînul Maximian și urmînd
aceluia în toate, a ridicat prigonire asupra celor ce erau însemnați prin dreapta
credință și a trimis poruncă în toate cetățile și țările sale păgînești, prin
care a ucis ostași viteji fără de număr. El a ucis pe cei 40 de mucenici în
Sevastia și 45 de ostași în Nicopolia Armeniei, cum și pe Sfîntul Andrian, fiul
împăratului Prov. Asemenea și pe cei 70 de aleși ostași și boieri din palatul
său și pe cei 300 de bărbați din Macedonia. Apoi, văzînd preanelegiuitul că
o mulțime fără de număr defăima poruncile sale păgînești și se ofereau bucuroși
morții pentru dreapta credință, a poruncit să caute pe cei mai însemnați și
mai cinstiți dintre creștini, cîți erau prin cetăți și prin cetele ostașilor.
Numai pe aceia îi silea la închinarea la idoli, nebăgînd în seamă mulțimea cea
de obște a credincioșilor, dar nădăjduind ca, prin frică, să silească pe toți
cei ce erau sub stăpînirea lui.
Pretutindeni fiind cercetați cu mare sîrguință cei mai însemnați
creștini, s-a făcut înștiințare lui Liciniu, care pe atunci era în Nicomidia,
și despre Sfîntul Teodor Stratilatul, care se afla atunci în cetatea Iracliei,
aproape de Marea Neagră, și a dovedit că este creștin și pe mulți îi întorcea
la Hristos.
Sfîntul Teodor era de neam din Evhaita, ce nu este departe de
cetatea Iracliei, om viteaz și îmbărbătat, foarte frumos la față, înțelept și
ales orator. Pentru aceea îl numeau Vrioritor, care se tîlcuiește "izvor de
oratorie", și era pus de împărați ca stratilat, adică voievod, iar cetatea Iracliei
era dată în stăpînirea lui, ca unui vrednic pentru vitejia sa, ce era vestită
în acel timp, cînd a ucis un balaur în Evhaita. Nu departe de cetatea Evhaitei
era un cîmp pustiu. În partea dinspre miazănoapte și într-însul era o prăpastie
mare și, în prăpastie un balaur mare care se încuibase acolo, care-i cutremura
pe toți, cînd ieșea din acel loc; și orice îi ieșea înainte, om sau animal,
îl mînca. Auzind de aceasta, Sfîntul Teodor, vrednicul ostaș al lui Hristos,
fiind cu ceata sa pe acolo, a plecat singur, nespunînd nimănui despre gîndul
său, înarmat cu obișnuitele arme și avînd la piept o cruce de mare preț, căci
și-a zis în sine: "Voi merge și voi izbăvi moștenirea mea de acel cumplit balaur,
cu puterea lui Hristos". Cînd a sosit în cîmpul acela, văzînd iarba verde, a
descălecat și s-a culcat să se odihnească.
In partea de miazăzi a cetății Evhaita locuia o femeie drept-credincioasă,
anume Eusebia, bătrînă, care cu cîțiva ani mai înainte cerînd cinstitul corp
al Sfîntului Teodor Tiron, care a pătimit pe timpul împărăției lui Maximian
și Maximin, l-a îngropat cu aromate în casa sa din Evhaita și în toți anii săvîrșea
pomenirea aceluia. Aceasta, văzînd pe al doilea Teodor, ostașul lui Hristos,
numit stratilat, dormind în cîmpul acela, a mers la dînsul cu mare frică și,
luîndu-l de mînă, l-a deșteptat zicîndu-i: "Scoală-te, frate, și du-te degrab
din locul acesta, fiindcă nu știi ce este aici; iată, multora li s-a întîmplat
moarte cumplită în locul acesta". Cinstitul mucenic Teodor al lui Hristos, sculîndu-se,
a zis către dînsa: "Ce groază mare este aici, măicuță?" Roaba lui Dumnezeu Eusebia
a zis: "Fiule, aici este un balaur mare și de frica lui nimeni nu poate să treacă,
pentru că în toate zilele, balaurul, ieșind din cuibul său, pe oricine află,
om sau dobitoc, îl ucide și-l mănîncă". Ostașul lui Hristos, Teodor, i-a zis:
"Du-te maică și stai departe de locul acesta și vei vedea puterea lui Hristos".
Acea cinstită femeie plecînd din locul acela, s-a aruncat la
pămînt plîngînd și zicînd: "Dumnezeule al creștinilor, ajută-l în ceasul acesta".
Sfîntul mucenic al lui Hristos, Teodor, făcîndu-și semnul crucii s-a lovit în
piept și, uitîndu-se la cer, a zis: "Doamne Iisuse Hristoase, numele cel frumos,
Cel ce ai răsărit din ființa Tatălui, să nu treci rugăciunea mea Tu, Care m-ai
ajutat în războaie și mi-ai dat biruință asupra potrivnicului; Tu ești același,
Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule. Trimite-mi biruință din înălțimea Ta cea
sfîntă, ca să biruiesc pe vrăjmașul balaur". Apoi către calul său, vorbindu-i
ca unui om, a zis: "Știm dumnezeiasca putere, tărie întru toți, în oameni și
în dobitoace; deci, să mă ajuți pe mine, Hristoase, întărindu-te pe tine, ca
să biruiesc pe cel potrivnic". Calul, ascultînd cuvintele stăpînului său, aștepta
ieșirea balaurului. Atunci mucenicul lui Hristos, apropiindu-se de prăpastie,
a strigat cu glas mare către balaur: "Ție îți poruncesc în numele Domnului meu
Iisus Hristos, Cel ce S-a răstignit de voie pentru neamul omenesc, să ieși din
locul tău și să vii la mine". Balaurul, auzind glasul sfîntului, a ieșit și
se cutremura pămîntul în acel loc. Calul Sfîntului Teodor s-a așezat cu picioarele
pe balaurul cel înfricoșat care ieșise. Apoi, ostașul lui Hristos, Teodor, a
lovit cu sabia pe balaur și, omorîndu-l, a zis: "Mulțumesc Ție, Iisuse Hristoase,
că m-ai auzit în ceasul acesta și mi-ai dat biruință asupra balaurului". Apoi
s-a întors în pace, în calea sa, la cetele sale, bucurîndu-se și slăvind pe
Dumnezeu.
Auzind de aceasta, toată cetatea Evhaitei și popoarele cele
din jur, au ieșit cu toții în cîmpul acela și, văzînd balaurul omorît de Sfîntul
Teodor, s-au mirat și strigau cu toții: "Mare este Dumnezeul lui Teodor". Atunci
au crezut în Hristos o mulțime de popor și ostași și s-au botezat cu toții,
preamărind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfîntul Duh. Sfîntul Teodor, viețuind în
cetatea Iracliei, propovăduia pe Hristos, adevăratul Dumnezeu și mulți dintre
elini se întorceau și se făceau creștini. Apoi, în toate zilele, popoarele veneau
la Sfîntul Botez și toată Iraclia a primit sfînta credință.
Acestea toate auzindu-le păgînul împărat Liciniu, s-a mîhnit
foarte mult și a trimis din Nicomidia, unde era atunci, în cetatea Iracliei,
niște protectori, cu ostașii lor, ca, luînd pe Teodor Stratilat, cu cinste să-l
aducă la dînsul. Ajungînd la Iraclia, Sfîntul Teodor i-a primit cu cinste, făcîndu-le
ospăț mare și dîndu-le daruri ca unor oameni împărătești. Aceia au chemat la
Liciniu pe sfîntul, zicînd: "Vino în Nicomidia, la împăratul care te iubește
pentru că, auzind de vitejia, frumusețea și înțelepciunea ta, dorește foarte
mult să te vadă, vrînd cu laudă vrednică și cu daruri să te cinstească". Sfîntul
Teodor le-a zis: "Voia împărătească și a voastră să fie, dar astăzi și mîine
bucurați-vă și vă veseliți. Apoi vom merge și vom face ceea ce se cade a face".
A treia zi, trimișii silind pe sfîntul să meargă cu dînșii la
împărat, el n-a mers, ci și pe unii din oamenii trimiși la dînsul i-a oprit,
iar pe alții i-a trimis cu o scrisoare la împărat. În scrisoare i-a spus că
nu-i este cu puțință a lăsa cetatea în acel timp, cînd se face tulburare în
popor, pentru că mulți, lăsînd pe părinteștii zei se închină lui Hristos și
acum aproape toată cetatea, întorcîndu-se de la zei, slăvește pe Hristos și
așa se silește ca cetatea Iraclia să se depărteze de la împărăția ta. De aceea
rog, împărăția ta, să te ostenești și să vii aici, luînd cu tine pe zeii cei
mari și aceasta pentru două pricini: pe de o parte, ca să împaci pe poporul
cel tulburat, iar pe de alta, ca să întărești dreapta credință către zei, aducîndu-le
jertfă cu noi, înaintea a tot poporul. Pentru că, văzîndu-ne poporul că ne închinăm
zeilor celor mari, toți ne vor urma și se vor întări în părinteasca credință.
O scrisoare ca aceasta Sfîntul Teodor a scris împăratului Liciniu, îndemnîndu-l
să vină în Iraclia, pentru că sfîntul voia să pătimească în cetatea sa, adică
s-o sfințească cu sîngele său vărsat pentru Hristos și să întărească și pe alții
în sfînta credință, prin muceniceasca și bărbăteasca sa nevoință. Liciniu, împăratul,
luînd scrisoarea aceea a stratilatului și, citind-o, s-a înveselit. Apoi, nezăbovind,
a luat din oastea sa și din cetățenii care aveau dregătorie în Nicomidia ca
la 8 000 și, bucurîndu-se, s-a dus în Iraclia cu boierii și voievozii săi, ducînd
cu ei și idolii cei mai mari, de aur și de argint.
În noaptea aceea, sfîntul, rugîndu-se după obiceiul său, a avut
vedenia aceasta: se vedea deschis acoperișul casei în care locuia și lumină
cerească, ca un foc mare, l-a strălucit, pogorîndu-se pe capul lui și un glas
s-a auzit de sus, zicîndu-i: "Îndrăznește, Teodore, că sînt cu tine". După acel
glas, s-a sfîrșit vedenia, iar sfîntul a cunoscut că a venit vremea pătimirii
lui pentru Hristos și se bucura cu duhul.
Auzind că împăratul se apropie de cetate, a intrat în camera
sa de rugăciune, cea mai din lăuntru și s-a rugat cu plîngere, zicînd: "Doamne
Dumnezeule atotputernic, Care nu părăsești pe toți cei ce nădăjduiesc în Tine
și îi aperi, fii milostiv și mă păzește de înșelăciunea vrăjmașului, prin a
Ta apărare, ca să nu cad înaintea potrivnicilor mei și să nu se bucure vrăjmașul
meu de mine. Fii cu mine, Mîntuitorule, în nevoința mea în care doresc să intru,
pentru numele Tău cel sfînt. Tu mă întărește, ca să rabd pentru Tine cu bărbăție,
pînă la sînge și să-mi pun sufletul pentru dragostea Ta, precum și Tu, iubindu-ne,
Ți-ai dat pe cruce sufletul pentru noi". Așa rugîndu-se Sfîntul Teodor cu lacrimi
și-a spălat fața, apoi, îmbrăcîndu-se luminos, a încălecat pe calul său frumos,
pe care odinioară a ucis balaurul din Evhaita și astfel a ieșit cu oastea sa
și cu cetățenii în întîmpinarea împăratului. Apoi i s-a închinat precum se cădea,
făcîndu-i urare și zicîndu-i: "Bucură-te, împărate prea-puternic și atotstăpînitor".
Împăratul, primind cu mare dragoste pe Sfîntul Teodor, l-a sărutat
și i-a zis: "Bucură-te și tu, preafrumosule tînăr, viteazule ostaș, slăvitule
stratilat, luminatule ca soarele, păzitorule înțelept al legilor părintești,
vrednicule de diademă, pentru că ți se cade să fii împărat după mine". Și, vorbind
amîndoi multe lucruri vesele, au intrat în cetate cu timpane și trîmbițe, dănțuind
și veselindu-se.
A doua zi, fiind pregătit împărătescul scaun, în mijlocul cetății,
la un loc înalt de priveliște, a venit Liciniu, împăratul, cu toată slava sa
și cu Teodor stratilatul. Apoi a început a lăuda cetatea, poporul și pe stratilat,
zicînd: "Cu adevărat locul acesta este vrednic a se numi scaun dumnezeiesc.
Se cuvine ca astfel să se cheme locul acesta, deoarece cetatea este mare și
oamenii drept-credincioși către zei. Cu adevărat într-alt loc nu se cinstesc
zeii astfel ca aici și nici nu este alt loc mai cuviincios și mai potrivit pentru
slujba marilor zei decît acesta. De aceea și Iraclie, minunatul și prea viteazul
zeu, fiul marelui zeu Dia și al zeiței Alimina, au iubit locul acesta și, în
numele lor, s-a numit cetatea aceasta Iraclia. Cu adevărat vrednic este locul
acesta de stăpînirea ta, domnule Teodor, ție ți se cade a stăpîni o cetate minunată
ca aceasta, tu ești vrednic a cîrmui atîta popor, deoarece ești drept-credincios
către zei și toată dragostea ta este către dînșii, iar ziua și noaptea nu te
îndeletnicești cu altceva decît numai cu aceasta, ca să placi zeilor elinești.
Deci, acum arată înaintea noastră dragostea ta ce o ai către dînșii și adu-le
jertfă cu închinăciune, ca tot poporul să vadă osîrdia ta către zei și să știe
că ești prieten zeilor celor mari și iubit de împăratul".
Acestea le zicea împăratul, momind și amăgind pe sfîntul. Iar
Sfîntul Teodor i-a răspuns: "Împărate, fie voia ta. Însă să-mi dai în casa mea
zeii elinești de aur și de argint pe care i-ai adus cu tine, ca mai întîi să-i
cinstesc cu jertfe, cu cădiri, cu aromate și cu închinăciune, în noaptea aceasta
și în noaptea cealaltă. Apoi, la arătare, cînd vei porunci, le voi jertfi înaintea
a tot poporul". Împăratul, auzind aceasta, s-a bucurat și îndată a poruncit
să se aducă zeii cei mari de aur și de argint, pe care, luîndu-i, Sfîntul Teodor,
i-a dus în casa sa. În noaptea aceea a sfărîmat și a zdrobit în bucăți mici
pe toți idolii și i-a împărțit la săraci. După două zile, împăratul a trimis
la sfînt, poruncindu-i să-și împlinească făgăduința la arătare, adică în acea
zi să aducă jertfă zeilor, înaintea poporului.
Sfîntul a făgăduit să împlinească aceea și, sculîndu-se, s-a
dus la împărat cu sîrguință, iar împăratul a ieșit la locul de priveliște în
mijlocul cetății și, așezîndu-se pe scaun, a zis către dînsul: "Prea înțeleptule
Teodor, alesule stratilat, cinstitule de împărații cei mai înainte de noi, iată
a sosit ziua jertfei și a prăznuirii. Deci, adu jertfă zeilor la arătare, ca
să vadă și ceilalți oameni osîrdia ta către zei și să se învețe a fi mai sîrguitori
și mai calzi către dînșii". Împăratul zicînd acestea, un sutaș, anume Maxentie,
fiind de față, a zis către împărat: "Mă jur pe marii zei că astăzi a fost amăgită
împărăția ta de necuratul acesta de Teodor, căci eu am văzut ieri capul de aur
al zeiței Artemida în mîinile unui sărac care se veselea și, întrebîndu-l unde
l-a găsit, mi-a spus că i l-a dat Teodor stratilat". Auzind aceasta, împăratul
s-a cutremurat cu totul și, îndoindu-se, a tăcut multă vreme. Sfîntul i-a răspuns:
"Așa este, împărate, mă jur pe puterea Hristosului meu că cele ce-ți spune Maxentie,
sutașul, sînt adevărate și bine am făcut că am sfărîmat zeii tăi, căci dacă
nu au putut să-și ajute lor, fiind sfărîmați, apoi cum pot să-ți dea ajutor
ție?"
Iar Liciniu auzind un răspuns ca acesta al Sfîntului Teodor,
a rămas fără de glas ca un mut și ieșit din minte. Apoi, de multă mîhnire, punîndu-și
dreapta pe obraz, se întrista, zicînd: "Vai mie, vai mie, cum sînt de batjocorit.
Ce să zic și ce să fac, nu știu. Fiind împărat atotputernic, am venit la omul
acesta pierzător, adunînd atîta mulțime de oameni și acum sînt batjocorit de
toate taberele vrăjmașilor. Dar mai ales mă jelesc pentru că, pe zeii mei, purtătorii
de biruință, ticălosul acesta i-a sfărîmat și i-a împărțit la săraci".
Apoi a zis către Sfîntul Teodor: "Teodore, acestea sînt răsplă-tirile
tale către zei pentru darurile ce ai luat de la dînșii? Acestea nădăjduiam eu
cînd te cinsteam pe tine? Pentru aceasta am plecat din Nicomidia și am venit
aici la tine? O! răule și necuviosule! Cu adevărat fiu al vicleșugului și locaș
al vicleniei, care cu înșelăciune m-ai făcut să viu aici. Mă jur pe puterea
marilor mei zei că nu-ți voi răbda aceasta, nici spre bine nu-ți va fi scornirea
aceasta, o! prea nerușinatule".
Sfîntul i-a răspuns : "Împărate fără de minte, de ce te mînii,
vezi singur și înțelege bine puterea zeilor tăi. Căci de ar fi fost aceia cu
adevărat dumnezei, apoi de ce n-au putut să-și ajute? De ce nu s-au mîniat asupra
mea cînd îi tăiam, nici n-au trimis foc să mă ardă? Ci, fiind neînsuflețită
și nelucrătoare materie, se tăiau de mîini omenești ca aurul și ca argintul.
Tu, împărate, te mînii și te superi, iar eu mă îmbărbătez și nu bag în seamă
mînia ta. Tu te mîhnești, iar eu mă bucur de pierderea zeilor tăi. Tu te lupți
cu Dumnezeu, iar eu binecuvîntez pe Dumnezeu. Tu hulești pe ade-văratul Dumnezeu,
iar eu Îl laud cu cîntări. Tu te închini zeilor celor morți, iar eu mă închin
Dumnezeului celui viu. Tu slujești necuratului Serapid, iar eu slujesc preacuratului
meu Stăpîn, Hristos, cel ce șade pe serafimii cei curați. Tu cinstești pe urîtul
Apollon, iar eu cinstesc pe Dumneze Cel ce trăiește în veci. Tu ești din Tracia,
iar eu sînt boier al Romei. Tu ești Liciniu, vînturătorul, iar eu, Teodor, darul
lui Dumnezeu. Nu te mînia, o, împărate, nici nu te iuți, pentru că acestea făcîndu-le,
arăți tirania ta cea dinăuntru și te asemeni măgarului și catîrului".
Atunci, Liciniu, împăratul, mîniindu-se și mai mult, a poruncit
să-l întindă gol pe sfînt, în patru părți și să-l bată cu vîna de bou. Și băteau
ostașii pe mucenic fără cruțare, schimbîndu-se de cîte trei și patru ori. Apoi
au dat sfîntului șase sute de lovituri pe spate și cinci sute pe pîntece și-l
batjocorea împăratul zicîndu-i: "Teodore, așteaptă pînă ce va veni la tine Hristos
Dumnezeul tău, Care te va scoate din mîinile celor ce te bat". Sfîntul a răspuns:
"Fă ceea ce vrei și nu înceta, căci nici necazul, nici strîmtoarea, nici bătăile,
nici sabia, nici oricare muncă nu mă va despărți de dragostea lui Hristos".
Împăratul, mîniindu-se mai tare, iarăși i-a zis: "Oare mărtu-risești
încă pe Hristos?" Și a poruncit ca să-l bată cu vergi de plumb, pe spate, fără
milă, apoi cu unghii de fier să-i strujească trupul și cu făclii aprinse să-l
ardă și cu hîrburi ascuțite să-i frece rănile. Sfîntul, răbdînd toate acestea
cu bărbăție, nimic nu zicea decît numai: "Slavă Ție Dumnezeul nostru". După
toate acestea împăratul a poruncit să-l închidă pe sfînt în temniță și să-i
lege picioarele în obezi și să nu-i dea nimic să mănînce timp de cinci zile.
După cinci zile, a poruncit să se pregătească o cruce și l-a scos pe mucenic
să-l răstignească. Deci Sfîntul Teodor a fost răstignit precum Hristos, Domnul
nostru, de către Pilat. Așa și Liciniu i-a pironit mîinile și picioarele. Apoi,
nemilostivii chinuitori au mai adăugat sfîntului răni și dureri, căci au bătut
un piron ascuțit și lung în părțile ascunse ale lui și cu briciul l-au tăiat.
Alți tineri și copii, încordîndu-și arcurile cu săgeți, săgetau fața lui, încît
i-au scos cu săgeți și luminile ochilor.
Eu - zice scriitorul pătimirilor lui -, Uar, notarul, văzînd
chinurile lui cele grele și auzind suspinele lui cele dureroase, aruncînd cărticica
pe care o scriam, am început să plîng înaintea picioarelor lui, zicînd: "Binecuvîntează-mă.
Dă cuvîntul tău cel mai de pe urmă robului tău". Iar stăpînul meu, ostașul lui
Hristos - Teodor - a zis către mine cu glas blînd: "Uare, nu lăsa slujba ta
și nu înceta privind la chinurile mele, ci scrie toate pătimirile mele și ziua
sfîrșitului meu". Apoi, strigînd către Domnul, el a zis: "Doamne, ai zis mai
înainte: Eu sînt cu tine, iar acum pentru ce m-ai lăsat? Vezi Doamne, că fiarele
cele sălbatice m-au chinuit pentru Tine. Luminile ochilor mei sînt scoase, mi
se rănește fața, mi se sfărîmă dinții iar oasele pe cruce mi se frîng. Pomenește-mă,
Doamne, pe mine, cela ce rabd cruce pentru Tine, fier, foc și piroane; de acum,
primește duhul meu, ca să mă duc din viața aceasta".
Acestea zicîndu-le, mucenicul a tăcut și n-a mai grăit nimic,
pentru că tot trupul lui era sfărîmat. Iar Liciniu, socotind că acum mucenicul
era mort, l-a lăsat pe cruce spînzurat. Atunci, înaintea schimbării străjii
pentru noapte, îngerul Domnului l-a pogorît de pe cruce și l-a făcut cu totul
întreg și sănătos, precum era mai întîi și, sărutîndu-l, i-a zis: "Bucură-te
și te întărește cu darul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, că iată
cu tine este Domnul Dumnezeu. Dar pentru ce ai zis că te-a lăsat? Săvîrșește-ți
alergarea nevoinții tale, că vei veni către Domnul, ca să iei cununa nemuririi,
cea pregătită ție". Îngerul, zicînd acestea mucenicului, s-a făcut nevăzut,
iar Sfîntul mucenic Teodor, mulțumind lui Dumnezeu, a început a cînta: Înălța-Te-voi,
Dumnezeul meu, Împăratul meu și voi binecuvînta numele Tău, în veac și în veacul
veacului.
Liciniu, nesosind încă ziua, a trimis doi sutași ai săi, pe
Antioh și Patricie, zicînd către dînșii: "Mergeți și aduceți trupul lui Teodor
cel ce rău a murit, ca în raclă de plumb să se așeze și să-l arunc în adîncul
mării, ca nu cumva creștinii cei nebuni să-l ia". Sutașii, apropiindu-se de
locul crucii, au văzut crucea, iar pe mucenicul cel răstignit pe dînsa nu l-au
văzut. Atunci a zis Antioh lui Patricie: "Cu adevărat grăiesc galileenii, că
Hristos al lor S-a sculat din morți; precum mi se pare și pe Teodor, robul Său,
l-a înviat". Patricie, venind mai aproape de cruce, a văzut pe Sfîntul Teodor
șezînd și lăudînd pe Dumnezeu. Apoi, Patricie a strigat cu glas mare, zicînd:
"Mare este Dumnezeul creștinilor și nu este alt Dumnezeu afară de El".
Apropiindu-se amîndoi sutașii de sfînt, au zis: "Rogu-te, mucenice
al lui Hristos, primește-ne pe noi. Din ceasul acesta sîntem și noi creștini".
Acei doi sutași crezură în Hristos în acea zi, iar cu dînșii încă 70 de ostași.
Înștiințîndu-se de aceasta, Liciniu a trimis pe Sixt, slujitorul său, și împreună
cu dînsul 300 de ostași, ca să ucidă pe toți cei ce crezuseră în Hristos. Ei,
mergînd și văzînd minunile ce le făcea Sfîntul Teodor cu puterea lui Hristos,
au crezut și aceia în Domnul nostru Iisus Hristos. Și s-a adunat mulțime nenumărată
de popor în locul acela, strigînd: "Unul este Dumnezeu, adică Dumnezeul creștinilor,
și nu este alt Dumnezeu afară de El". Apoi iarăși strigau: "Unde este Liciniu,
tiranul, să-l ucidem? Pentru că noi avem ca Dumnezeu și Împărat pe Hristos,
Cel propovăduit de Teodor".
Atunci s-a făcut mare gîlceavă și tulburare în popor, precum
și vărsare de sînge, pentru că a venit un ostaș cu sabia, anume Leandru, care
s-a repezit asupra Sfîntului Teodor, vrînd să-l lovească, iar Sixt, slujitorul
împăratului, l-a oprit, i-a smuls sabia din mîinile lui și l-a străpuns prin
mijloc. Alt ostaș, pe nume Mirpos, repezindu-se, a ucis pe slujitor. Sfîntul
Teodor, potolind tulburarea poporului, a strigat: "Încetați, iubiților! Domnul
meu Iisus Hristos S-a răstignit, oprind pe îngeri ca să nu se facă izbîndire
neamului omenesc".
Sfîntul Teodor multe grăind, rugîndu-i și sfătuindu-i, a potolit
gîlceava și tulburarea poporului și mergea pe lîngă închisoare. Dar în urma
sa era toată mulțimea poporului și a ostașilor, iar cei ce erau în închisori,
legați, strigau cu glas mare către sfînt: "Miluiește-ne, robul lui Dumnezeu,
Celui de sus". Sfîntul, dezlegîndu-i din legături, cu cuvîntul și ușile temniței
deschizînd, le-a grăit: "Mergeți în pace și mă pomeniți, o! bărbaților". Apoi
s-a adunat la dînsul toată cetatea și toți, lepădîndu-se de închinarea la idoli,
prea-măreau pe Hristos, unul Dumnezeu, iar cei neputincioși se tămăduiau și
diavolii din oameni se izgoneau, căci, de care se atingea sfîntul numai cu mîna
sau numai cu hainele, îndată acela cîștiga tămăduirea.
Un ostaș oarecare, din cei mai de aproape ai lui Liciniu, văzînd
cele ce se făceau, a alergat la Liciniu, spunîndu-i: "Toată cetatea, lăsînd
pe zei, crede în Hristos, prin învățătura și vrăjile lui Teodor". Împăratul,
umplîndu-se de mînie, îndată a trimis un speculator, ca să taie capul lui Teodor.
Dar poporul, văzînd pe speculator, a ridicat iarăși gîlceavă și tulburare, sculîndu-se
asupra lui Liciniu, voind să ucidă pe speculator. Sfîntul i-a sfătuit cu blînde
cuvinte să înceteze o scornire ca aceea, zicîndu-le: "Fraților și părinților,
nu ridicați război asupra lui Liciniu, pentru că este slugă a diavolului; căci
mie, de acum mi se cade să mă duc la Domnul meu, Iisus Hristos!"
Acestea zicînd, a început a se ruga lui Dumnezeu, apoi a binecuvîntat
pe frați și s-a însemnat cu semnul crucii. Apoi a zis sluga sa: "Fiul meu, Uare,
să te îngrijești a scrie ziua săvîrșirii mele, iar trupul meu să-l duci în Evhaita,
spre stăpînirea strămoșilor mei, iar cînd și tu te vei sfîrși, să poruncești
să te îngroape de-a stînga mea". Și, rugîndu-se din nou, a zis: "amin". După
aceasta și-a plecat sub sabie cinstitul și sfîntul său cap și astfel s-a săvîrșit,
mucenicește, în opt zile ale lunii Februarie, sîmbăta, la trei ceasuri din zi.
După tăierea lui, tot poporul a făcut cinste mare sfîntului, întîmpinîndu-l
cu lumînări și tămîie. Apoi, la loc cinstit a pus trupul lui, care, a fost dus
apoi în Evhaita cu slavă, în opt zile ale lunii Iunie. Și se făceau acolo minuni
mari și nenumărate, întru slava lui Hristos Dumnezeu, Căruia împreună cu Tatăl
și cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste și închinăciune, în veci. Amin.
*
* *
Se cuvine a ști că sînt doi sfinți Teodori mari mucenici în
Evhaita. Cel dintîi, Tiron, și al doilea este acesta, Stratilat. Sfîntul Teodor
Tiron a pătimit mai înainte în împărăția lui Maximian și Maximin, nepotul său,
în anul de la facerea lumii 5797, iar de la nașterea lui Hristos, 289. Și s-a
așezat în Evhaita, precum se scrie despre el, în 17 zile ale acestei luni. După
dînsul, mai pe urmă, a pătimit acest Sfînt Teodor Stratilat, la 22 sau 23 de
ani, în zilele lui Liciniu. Pe vremea împărăției lui Constantin, în anul de
la zidirea lumii 5820, iar de la nașterea lui Hristos 312, l-a mutat asemenea
în Evhaita. Amîndoi acești sfinții sînt evhaiteni.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna februarie
|