Pătimirea Sfîntului Sfințitului Mucenic Haralambie, Episcopul cetății Magnesiei, și a celor ce au pătimit cu dînsul
(10 februarie)
(După Sfîntul Simeon Metafrast)
Împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care
se făcea diavolilor și se strica închinarea idolească, pe vremea lui Sever,
păgînul împărat al Romei. Atunci, în cetatea Magnesiei viețuia sfîntul episcop
Haralambie. El învăța popoarele cuvîntul lui Dumnezeu, povățuindu-le la calea
mîntuirii și le zicea: "Împăratul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci și
pe apostoli cu puterea Duhului Sfînt, ca toți oamenii, prin propovăduirea lor
cea sfîntă, să se înțelepțească și să meargă neabătuți pe calea dreptății. Sever,
împăratul vostru, a născocit cumplite prigoniri, ca să se aducă jertfe idolilor
celor neînsuflețiți și să dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Împăratul
meu, prin prooroci și prin apostoli ne-a trimis cuvintele vieții cerești, prin
care vrăjmașii se izgonesc, șarpele se calcă, necredința se preface în credință,
iar nălucirea diavolească piere și cade cu cădere cumplită toată puterea vrăjmașului.
Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieții veșnice, decît să ne
îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare".
Aceste cuvinte grăind sfîntul episcop, a fost prins de cei necredincioși
și adus la judecată și întrebare înaintea ighemonului Luchian și a lui Luchie.
Înaintea lor grăind acelea, ighemonul a zis: "Din prisosința inimii tale scoate
gura ta cuvinte fără de socoteală, nealegînd binele de rău, dar să nu socotești,
o, bunule bătrîn, că pentru acele cuvinte nu vei fi chinuit. De aceea, ascultă
sfatul nostru, cîștigă-ți obiceiurile ce se cuvin la niște bătrîneți ca ale
tale și să-ți alegi o socoteală mai sănătoasă, apoi să te apropii cu jertfe
de zei, ca să nu punem pe tine chinurile pe care niciodată nu le-ai cunocut".
Sfîntul Haralambie a răspuns: "Eu care am îmbătrînit și mi-am
sfîrșit vremelnica viață, nu voi să trec cu vederea bunătățile cele nevăzute
care sînt aproape". Mîniindu-se judecătorii, începură a pregăti cumplite chinuri
și ziseră: "Jertfește zeilor, o! răule bătrîn". Dar Sfîntul Haralambie răspunse:
"Fiilor, nu jertfesc diavolilor, căci să știți că diavolii pe care îi cinstiți
se cutremură și se scutură de semnul Crucii". Atunci judecătorii au poruncit
să ia de pe dînsul sfintele veșminte și dezbrăcînd pe sfîntul bărbat, cel cu
chip îngeresc, au început a-l tortura, iar torturile erau într-acest fel: doi
slujitori l-au spînzurat și l-au strujit cu unghiile de fier pînă ce i-au rupt
toată pielea de la cap pînă la picioare. Iar sfîntul, fiind rănit cu totul,
a zis către prigonitori: "Mulțumesc vouă, fraților, că, strujind trupul meu
cel vechi, mi-ați înnoit duhul, care dorește să se îmbrace în viața cea nouă
și veșnică". Zicînd sfîntul acestea, a căzut spaimă peste amîndoi slujitorii
care îl torturau și au zis către judecători: "Necinstea făcută de voi omului
acestuia se preface în cinste, iar torturile, întru răcorire. Oare nu este acesta
Însuși Hristos, Care, luînd asemănarea bătrînului bărbat, a venit să cerceteze
Asia, ca să întoarcă pe locuitorii ei? Căci strujindu-se trupul lui cel mai
tare ca fierul, cu unghii de fier, acelea se topesc, iar trupul rămîne fără
vătămare".
Acestea grăind slujitorii, ighemonul a scrîșnit din dinți și
a zis către dînșii: "O! slujitori răi și leneși la împlinirea poruncii, nu faceți
cele ce vi s-au poruncit, ci apărați cu cuvinte pe cel osîndit la chinuri".
Slăbind slujitorii, au început a mărturisi și a preamări puterea
lui Hristos, care întărea pe pătimitor și amîndoi au fost tăiați pentru numele
lui Hristos, iar numele lor este Porfirie și Vaptos. Asemenea și trei femei,
privind la pătimirea mucenicului au crezut în Hristos și preamăreau pe sfîntul
și preaputernicul său nume; deci și pe ele le-au tăiat îndată. Atunci Luchie
s-a sculat de la locul său, a luat singur uneltele de tortură și a început a-l
chinui pe Sfîntul Haralambie, strujindu-i tare trupul. Dar îndată i s-au rupt
mîinile din coate, ca tăiate de o sabie, apoi s-au lipit și atîrnau de trupul
mucenicului. Luchie, căzînd fără mîini la pămînt, striga: "Omul acesta este
fermecător. Ajută-mi, o, ighemoane". Iar ighemonul, alergînd și văzînd mîinile
aceluia agățate de trupul mucenicului, a scuipat în fața acestuia și îndată
capul ighemonului s-a sucit înapoi.
Magnezienii, fiind cuprinși de mare frică, au rugat pe sfînt,
zicîndu-i: "Lasă mînia și întoarce dumnezeiasca pedeapsă, că îți este poruncit
să nu răsplătești rău cu rău". Iar Sfîntul Haralambie le-a răspuns: "Viu este
Domnul Dumnezeu, că nu este răutate în inima mea, nici vicleșug în limba mea.
Să știți că Hristos Dumnezeu a pedepsit pe începătorii cei fărădelege. El ne
va da nouă viața veșnică, iar pe cei păgîni îi va pierde".
Atunci toți strigară către Dumnezeu, zicînd: "Să nu ne pierzi
pe noi, cei care Ți-am greșit Ție, Doamne. Iartă-ne pe noi, o! Dumnezeule, căci
acum ai pedepsit pe boierii noștri, ca să ne aduci la lumină și să ne faci vrednici
vieții veșnice". Atunci a crezut în Hristos o mulțime de lume. Luchie a zis:
"Omule al lui Dumnezeu, îngere al Domnului, miluiește-mă pe mine, căci mă doare
cumplit! Iată, mîinile mele te îngreuiază, fiind agățate de trupul tău. Deci
rînduiește-le la locul lor, ca să scapi de greutate, și eu să mă izbăvesc de
durere; iar de vei face aceasta, voi crede și eu în Dumnezeul tău".
Sfîntul a făcut rugăciuni către Dumnezeu, zicînd: "Mulțumim
Ție, Stăpîne, Care ne păzești totdeauna și Care ai venit în trup! Învățătorul
meu, caută spre smerenia celor ferecați și dezleagă din legăturile pedepselor
pe judecătorii aceștia și mă vindecă pe mine martorul tău, cel cu totul rănit".
Atunci un glas s-a auzit din nori, zicînd: "Bucură-te, Haralambie, luminătorul
pămîntului și strălucitorul cerului, părtaș al îngerilor, împreună viețuitor
al proorocilor, prieten al apostolilor și împreună vrednic ostaș al mucenicilor.
Am auzit rugăciunile tale și am primit cuvintele buzelor tale. Iată cuvîntul
tău să fie vindecare bolnavilor". Și îndată se tămăduiră Luchie și Luchian,
ighemonul. Apoi Luchie a căzut la picioarele mucenicului, cerînd Sfîntul Botez,
pe care l-a și cîștigat, iar ighemonul s-a lăsat de prigonirea creștinilor,
pînă ce va înștiința pe împărat.
Într-acea vreme, mulți, alergînd la sfînt, s-au botezat, mărtu-risindu-și
păcatele și cei bolnavi de diferite neputințe primeau tămăduiri. Luchian, ighemonul,
ducîndu-se la împăratul Sever, care era atunci în Antiohia Pisidiei, i-a spus
toate cele ce s-au făcut în Magnesia, zicînd: "S-a arătat un om între noi, din
adunarea galilienilor, care îi întoarce pe toți de la zei, iar bolnavilor le
dă sănătate. Și Luchie, tămăduindu-se, a crezut în Hristos și toată Magnesia
a primit credința lui, iar eu, însănătoșindu-mă, am venit aici, să spun acestea
împărăției tale". Sever, auzind acestea, s-a umplut de mînie și a strigat: "O!
veșnici zei, cei necinstiți de oamenii necredincioși, de ce s-a întărit pe pămînt
acea grăire a mincinoșilor?" Apoi îndată a trimis trei sute de ostași plini
de neomenie și cruzime să prindă pe Sfîntul Haralambie și, punînd multe răni
pe dînsul, să-l aducă din Magnesia în Antiohia.
Mergînd ostașii și prinzînd pe mucenicul lui Hristos, i-au bătut
piroane de fier ascuțite în tot trupul, iar barba lui cea lungă împletind-o
ca pe o funie au pus-o pe grumajii săi, de care trăgeau pe sfîntul pe cale,
ducîndu-l la împărat. Mergînd cale de 15 stadii de la cetatea Magnesia, un cal
ce mergea pe partea dreaptă, întorcîndu-se spre ostași, a vorbit cu glas ca
de om, grăind: "O! de trei ori blestemaților, slujitori diavolești, nu vedeți
pe Hristos Dumnezeu și pe Sfîntul Duh, care este în omul acesta? Pentru ce îi
faceți acestea o! împietriților cu inima? Dezlegați pe cel ce nu puteți să-l
legați, ca singuri să vă sloboziți din legături".
La cuvîntul acesta ca de om, ce s-a grăit de cal, ostașii s-au
înfricoșat, dar împlinind împărăteasca poruncă, trăgeau pe mucenic spre Antiohia.
Diavolul, închipuindu-se în om bătrîn, a stat înaintea împăratului Sever, zicînd:
"Vai mie, o împărate, eu sînt împărat al Sciților, iată a venit în stăpînirea
mea un om, anume Haralambie, vrăjitor mare, care toată oastea a întors-o de
la mine și poporul s-a lipit de dînsul. Eu, de toți fiind părăsit, am venit
să-ți spun acestea ca să nu ți se întîmple și ție ceva". Acestea grăindu-le
diavolul, Sfîntul Haralambie, tîrît de ostași, s-a adus înaintea împăratului.
Văzîndu-l împăratul, îndată i-a înfipt în piept trei țepușe
lungi și a poruncit ca, aducînd lemne, să aprindă foc și să ardă pe mucenic
încet, ca să nu moară îndată, ci să-l chinuiască cît mai mult. Dar fiind ars
sfîntul, o femeie care stătea acolo, vrînd să facă plăcerea împăratului, a luat
spuză fierbinte și a turnat peste capul sfîntului mucenic, precum și pe fața
și pe barba sa, zicînd: "Mori, bătrînule, mori, că mai bine este a muri, decît
a ne sminti pe noi cu înșelăciunile tale". Femeia aceea era soția împăratului
și a zis către dînsa sora ei: "Oare nu te temi tu de Dumnezeu, ticăloaso, că,
împlinind voia împăratului, mînii pe Dumnezeu? Nu-ți va ajuta ție Sever cînd
se va mînia Hristos asupra ta!" Și, întorcîndu-se către mucenic, a zis: "Omule
al lui Dumnezeu, cinstite sînt bătrînețele tale și Dumnezeu este cu tine și
eu vreau să cred în El și să mă izbăvesc de păcatele mele".
După aceasta, stingîndu-se focul și slujitorii slăbind, iar
sfîntul fiind nevătămat de arderea focului, împăratul a zis: "Să se dezlege
omul acela de tortură și să-mi răspundă". Mucenicul, fiind adus mai aproape
de dînsul, i-a zis împăratul: "Omule, în această zi de dimineață, vorbind cu
împăratul sciților m-am mîniat pe tine și te-am necinstit, iar tu, răbdînd chinurile,
vei fi cinstit de noi. Însă să-mi răspunzi la ce te voi întreba: Mulți ani ai?"
Sfîntul Haralambie a răspuns: "Mulți ani am petrecut în viața aceasta deșartă,
pentru că am trăit 113 ani".
Împărarul Sever a zis: "De ai trăit atîția ani, cum de n-ai
venit pînă acum, în pricepere, ca să poți cunoaște pe dumnezeii cei fără de
moarte?" Răspuns-a sfîntul: "Mulți ani viețuind, o! împărate și cîștigînd multă
înțelegere, am cunoscut pe Hristos Dumnezeu, Unul adevărat și am crezut într-Însul".
Zis-a împăratul: "Ai avut femeie sau nu?" Răspuns-a sfîntul: "Pe cereasca fecioară
am însoțit-o mie, adică împărăția Hristosului meu, iar pe pămînt n-am cunoscut
femeie". Împăratul a zis: "Știi să înviezi morții?". Sfîntul a răspuns: "Nu
este în puterea omenească un lucru ca acesta, ci într-a lui Hristos". Și a poruncit
împăratul ca să aducă un om îndrăcit de multă vreme, pe care de 35 de ani îl
chinuia diavolul, izgonindu-l prin pustietăți și prin munți, aruncîndu-l în
păduri și bălți și în crăpăturile pămîntului ca să-l piardă.
Aducînd aproape pe omul acela, îndată diavolul, simțind buna
mireasmă a sfîntului, a strigat: "Rogu-mă ție, robul lui Dumnezeu, nu mă chinui
mai înainte de vreme, ci poruncește-mi cu cuvîntul și voi ieși! Iar de vei voi,
apoi îți voi spune cum am intrat în omul acesta". Deci a poruncit sfîntul ca
să spună diavolul aceasta, și îndată el a început a spune: "Vrînd omul acesta
ca să fure pe aproapele său, a zis în mintea sa: de nu voi ucide mai întîi pe
moștenitor, nu voi putea să iau moștenirea lui. Ucigînd pe aproapele, mergea
să-i răpească bunătățile lui, iar eu, aflîndu-l într-un loc ca acesta, am intrat
în el și de 35 de ani locuiesc aici".
Sfîntul Haralambie a zis diavolului: "Ieși din omul acesta și
să nu-l vatămi nicidecum". Și îndată a ieșit diavolul, iar omul a rămas sănătos.
Atunci împăratul a zis: "Cu adevărat mare este Dumnezeul creștinilor!" După
trei zile a murit un tînăr și poruncind împăratul să aducă pe cel mort înaintea
sa, a zis către Sfîntul Haralambie: "Roagă-te Dumnezeului tău să învieze pe
acest mort". Sfîntul, rugîndu-se, a înviat pe cel mort și mulți din popor crezură
în Hristos, văzînd niște minuni ca acelea, iar împăratul era în mare mirare.
Atunci se afla la împărat un eparh, anume Crisp. Acela a sfătuit
pe împărat zicînd: "Să pierzi pe omul acesta de pe pămînt, că este vrăjitor
și face minuni cu farmecele". Împăratul, crezînd cuvintele lui Crisp și schimbîndu-se
din gîndul cel bun, a zis către mucenic: "Jertfește idolilor, Haralambie, ca
să scapi de mîinile ucigașilor". Sfîntul a răspuns: "Mult mă folosesc muncile,
căci cu cît trupul meu se zdrobește cu bătăile, cu atîta se bucură în mine duhul
meu". Apoi, mîniindu-se împăratul, a poruncit să bată pe sfînt cu pietre peste
gură, iar cei ce-l băteau ziceau: "Supune-te împăratului, ca să nu piei în deșert".
Împăratul a zis către slujitori: "Luați făclii aprinse, ardeți-i barba și pîrliți-i
fața". Slujitorii, punînd făcliile în barba sfîntului, un foc mare a ieșit din
barbă și, întorcîndu-se către cei ce stăteau împrejur, a ars ca la 70 de păgîni.
Umplîndu-se de mînie, Sever a zis: "Bine mi-a spus împăratul
sciților că ești vrăjitor, Haralambie, și voiești ca și de la mine să se întoarcă
ostașii". Apoi, către boierii săi a zis: "Nu-mi spuneți cine este Hristos, în
Care crede Haralambie?". Eparhul Crisp a zia: "Hristos este Fiul Mariei, Cel
născut din desfrînare". Iar un oarecare Aristarh a zis lui Crisp: "Nu bîrfi,
căci de unde ai cunoscut taina aceea? De unde știi cine a fost Maria și cine
Hristos?" Crisp zise cu mînie: "Diavole, mai înțelept ești tu decît mine?" Răspuns-a
Aristarh: "Înțeleg mai bine decît tine". Împăratul Sever a zis către Aristarh:
"O! cap rău, grăiești împotriva mea". Răspuns-a Aristarh: "Nicidecum, împărate,
nu împotriva ta, nici a nimănui, ci pentru Hristos grăiesc". Împăratul, arzînd
de mînie, a luat un arc și, încordîndu-l, a azvîrlit săgeata spre înălțime,
zicînd: "Vino aici, Hristoase, pogoară-Te pe pămînt, jos, să-Ți pui corturile
Tale, că iată gătesc asupra Ta război! Am destule puteri ca să stau împotriva
Ta! Pogoară-Te și stai puțin aproape de mine, iar de nu, apoi voi surpa cerurile,
voi stinge soarele și te voi prinde cu mîinile!"
Niște hule ca acestea zicînd împăratul, cu îndrăzneală și fără
de rușine asupra lui Hristos Dumnezeu, s-a cutremurat pămîntul și frică mare
a căzut peste toți, căci, mîniindu-se Dumnezeu în cer, pămîntul se clătina ca
o frunză și se auzeau de sus din nori glasuri înfricoșate, fulgere și tunete
și au murit de frică mulți oameni. Împăratul, cu Crisp eparhul, erau legați
cu nevăzute legături și spînzurau în văzduh. Apoi, a strigat împăratul către
mucenic, zicînd: "Haralambie, acestea le sufăr pentru păcatele mele. Cu dreptate
primesc pedeapsa, dar zi tu un cuvînt către Dumnezeul tău, ca să mă izbăvesc
din chinurile acestea și voi scrie numele Dumnezeului tău ca și pe al tău în
toată cetatea, ca să se slăvească, pentru că sînt lovit cu mare furie de Hristos
al tău".
Atunci a venit acolo fiica împăratului, anume Galini, și a zis
către tatăl său: "Crede în Dumnezeu și te vei izbăvi din legăturile cele nevăzute
cu care ești legat, pentru că Dumnezeu, care te-a legat, este veșnic și neatins".
Apoi, căzînd fericita Galini înaintea mucenicului, a zis: "Mă rog ție, robul
lui Dumnezeu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu și dezleagă pe tatăl meu din legăturile
nevăzute". Rugîndu-se sfîntul, a încetat înfricoșata mînie a lui Dumnezeu, iar
împăratul și eparhul, liberîndu-se de pedeapsă, au zis: "Stăpîne al cerului
și Ziditorule al pămîntului, Cel ce locuiești în cer, miluiește-ne, caută cu
milostivire pe pămînt". Apoi s-a dus împăratul cu eparhul și cu toți boierii
în palatele sale și au petrecut trei zile, neieșind de frica cea dumnezeiască
și de groaznica certare ce li se întîmplase.
În acea vreme, fiicei împăratului i s-a făcut o vedenie, pe
care a spus-o Sfîntului Haralambie: "Mi se părea că stau lîngă apă și am văzut
îndată o livadă mare îngrădită, în care erau sădiți tot felul de copaci mirositori,
iar în mijloc era o vie frumoasă și în vie un cedru înalt. De la rădăcina copacului
ieșea un izvor, iar străjerul locului aceluia era înfricoșat și nu lăsa pe nimeni
să intre acolo. Văzînd pe tatăl meu și pe Crisp eparhul, stînd aproape, străjerul
a întins spre dînșii toiagul său cel de foc, gonindu-i de acolo. Însă eu, stînd
cu frică, l-am rugat să-mi poruncească să rămîn acolo". Dar acela mi-a zis:
"Vino aici și eu te voi duce pe umeri cu cinste". Pe cînd eram înăuntru, lîngă
izvorul cel de sub cedru, am auzit un glas, zicîndu-mi: "Ție-ți este dat locul
acesta și celor ce sînt asemenea ție". O vedenie ca aceasta văzînd, mă rog ție
să-mi spui tîlcul ei.
Sfîntul Haralambie i-a răspuns: "Tîlcuirea visului tău este:
apa cea mare este darul Sfîntului Duh, locul cel îngrădit este Raiul, via este
locuința drepților, copacii cei mirositori sînt cetele sfinților îngeri, cedrul
cel înalt este slava Crucii, izvorul cel de la rădăcina cedrului înseamnă viața
veșnică, care prin Sfînta Cruce se dăruiește neamului omenesc, iar Străjerul
locului, Cel ce te-a luat pe umeri, este Hristos Domnul, Care pe cele 99 de
oi lăsîndu-le, a mers în urma celei rătăcite și, găsind-o, a luat-o pe umerii
Săi. Tatăl tău și eparhul vor fi izgoni din Raiul lui Dumnezeu, căci acei ce
n-au mulțumit Domnului întîi și pe urmă vor fi nemulțumiți, pentru că se abat
de la Dumnezeu prin diavoleștile amăgiri".
După acea înfricoșată pedepsire ce s-a făcut, trecînd 30 de
zile, împăratul s-a răzvrătit iarăși și, lăsînd pe Dumnezeu, a Cărui mînă tare
a cunoscut-o, s-a întors la idoli. Deci, chemînd pe mucenic i-a zis: "Haralambie,
ascultă sfatul meu și te închină zeilor, ca să fii cinstit". Sfîntul a răspuns:
"Nu se poate să fie aceasta, adică să poată a se răzvrăti robul lui Dumnezeu
de cuvintele tiranului, căci cu adevărat cuvintele tale, o! împărate, sînt nesocotite
și nebune". Mîniindu-se împăratul, i-a zis: "Cap nepriceput! zici că ale mele
cuvinte sînt nepricepute și nebune?". Atunci a poruncit să pună la gura lui
undița și să-l poarte de gît prin toată cetatea.
Fiica împăratului, apropiindu-se de tatăl său, a zis: "Ce faci?
o! tată, de ce chinui pe dreptul acesta? Pentru ce te tu legi de cursele diavolești
și, lăsînd cele bune, alegi cele rele? De ce voiești moartea și lepezi viața?
Pentru ce te scoli cu mînie tiranică asupra robului lui Hristos? Ascultă, tată,
glasul meu și precum te sîrguiești la rău, tot așa sîrguitor să fii spre bine:
căci cel ce seamănă rele, rele va secera, iar cel ce seamănă întru buna credință,
va secera cele bune. Adu-ți aminte de pedeapsa lui Dumnezeu ce a fost peste
tine, cînd erai legat și spînzurat în văzduh, cu nevăzute legături. Pe Dumnezeu
Cel adevărat L-ai mărturisit și, fiind dezlegat din legături, acum Îl lași?
Mulți puternici, fiind pedepsiți, cunosc puterea Aceluia, dar scăpînd de pedeapsă,
iarăși Îl uită".
Acestea auzindu-le, împăratul nu s-a îndreptat, ci, mai aspru
făcîndu-se, i-a spus: "Jertfește zeilor, Galino!" Ea, întorcîndu-se către dînsul
i-a răspuns: "Voi face ceea ce voiești, tată". Împăratul, bucurîndu-se, a zis:
"Să se dezlege Haralambie, de vreme ce fiica mea jertfește zeilor". Fiind adus
Haralambie, împăratul i-a zis: "Iată, s-a schimbat fiica mea, Galini, de la
credința ta la a noastră și voiește să jertfească zeilor". Deci vino și tu,
Haralambie, cu dînsa, în capiștea zeilor noștri și fă ceea ce noi dorim". Tăcînd
Haralambie, împăratul socotea că se învoiește. Apoi fiica împăratului a mers
în capiștea lui Dia și a lui Apolon și a zis slujitorilor: "Căindu-mă, am venit
să rog pe zeii pe care i-am mîniat, crezînd în Hristos". Deci, strigară slujitorii:
"Mare Dia, puternice Apolon, făcătorii cerului, domnii domnilor, căutați spre
doamna Galini și miluiți-o pentru Sever împăratul".
Fericita Galini, intrînd în capiștea idolească, a chemat pe
slujitori și le-a zis: "Pe care să-l surp mai întîi: pe Dia, pe Iraclie sau
pe Apolon?". Zis-au slujitorii: "Nu, doamnă, nici unuia să nu-i gîndești rău
nici să batjocorești pe mîntuitorii noștri, ca să nu se mînie și să clatine
cerul și să răstoarne pămîntul". Atunci, fericita Galini, apucînd pe idolul
Dia, i-a zis: "Dacă tu ești zeu, apoi cum n-ai înțeles că am venit să te răstorn?".
Și zicînd aceasta, l-a surpat; iar el, căzînd la pămînt, s-a sfărîmat în trei
bucăți. Asemenea, apucînd și pe Apolon, i-a zis: "Și tu, satano, gîrbovitule
bătrîn, să cazi la pămînt, făcîndu-te praf". Apoi a sfărîmat pe ceilalți zei,
care erau acolo. Și-au alergat slujitorii la Sever, zicînd: "Stăpîne, împărate,
a pierit nădejdea noastră, acum și soarele se va stinge și lumea va pieri, că
au murit zeii". Împăratul a zis: "Ce sînt cuvintele acestea?" Răspuns-au slujitorii:
"Galinia, fiica ta, a sfărîmat pe zei". Zis-a împăratul: "Mergeți și chemați
în această noapte 50 de meșteri și înnoind idolii, să-i puneți în capiștea lor,
apoi să ziceți că au înviat din morți, precum și Galileenii spun despre Hristos
al lor, că a înviat din morți".
Slujitorii, cu sîrguință făcînd așa, au mers a doua zi la fiica
împăratului, zicîndu-i: "Vino la capiște, stăpînă, să vezi pe zei înviați".
Apoi a zis fericita Galinia: "Au înviat zeii? voi merge să-i văd". Intrînd în
capiște, a văzut pe idoli din nou ciopliți și a zis: "Mare minune am văzut".
Iar slujitorii ziseră: "Cu adevărat, mare minune; pentru că ieri, fiind necinstiți
și batjocoriți, acum strălucesc cu mai mare cinste și slavă". Fericita Galinia
a zis: "Pe zeii cei noi mai cu înlesnire îmi este a-i răsturna decît pe cei
vechi". Deci, a zis către idolul Dia: "Ție îți zic Dia, cela ce ai înviat din
morți, să te duci iarăși la cei morți". Aceasta zicînd-o, iarăși a sfărîmat
pe idoli. Atunci, slujitorii, umplîndu-se de mînie, au spus iarăși împăratului
despre sfărîmarea idolilor. Împăratul, punînd de față pe fiica sa, i-a zis:
"De ce ai sfărîmat pe idoli?" Ea a răspuns: "De vreme ce voi sînteți amăgiți
cu deșartă părere, îi numiți zei pe cînd ei sînt materie neînsuflețită". Împăratul
a zis: "Jertfește idolilor, sămînță necurată, iar nu fiică a mea". Iar Galinia
a răspuns, batjocorindu-l: "Acum am jertfit, precum am știut, iar de voiești
și celorlalți zei ai tăi, voi face asemenea". Mîniindu-se împăratul, a lăsat
pe fiica sa și, întorcîndu-se către mucenicul Haralambie cu iuțime, l-a dat
la o femeie văduvă spre batjocură.
Intrînd sfîntul în casa văduvei, s-a lipit lîngă un stîlp, ce
era lîngă casă și îndată stîlpul cel uscat a odrăslit și a crescut copac mare,
acoperind cu ramurile sale toată casa văduvei. Văzînd femeia o minune ca aceea,
s-a înfricoșat și a zis: "Ieși de la mine, omule, că nu sînt vrednică a primi
pe un asemenea bărbat, pentru că socotesc că tu ești Hristos sau înger sau prooroc
sau apostol. Pleacă de la mine, mă rogu ție, că nu sînt vrednică să intri sub
acoperămîntul meu". Sfîntul i-a zis ei: "Îndrăznește fiică, pentru că ai aflat
dar de la Dumnezeu. Crede în El, că mare este Domnul, milostiv și foarte lăudat".
A doua zi, văzînd vecinii copacul cel înalt și cu multă frunză
care acoperea cu umbra sa casa văduvei, ziceau între dînșii: "Ce este această
minune?". Unii ziceau: "Fiindcă a intrat acolo Haralambie, pentru aceea a odrăslit
stîlpul și a crescut copac mare". Și, intrînd, găsiră pe sfînt șezînd și învățînd
pe văduvă, grăind astfel către dînsa: "Fericită ești tu, femeie, că ai crezut
în Hristos; fericită ești că se iartă păcatele tale, pentru că Dumnezeu primește
pe cei ce se pocăiesc". Deci ziseră lui oamenii care veniseră: "Pentru ce nu
ne spui nouă de ești Tu Hristos cu adevărat?" Răspuns-a Sfîntul Haralambie:
"Iertați-mă, fiilor, sînt slugă a voastră, dar slujitor al lui Hristos și în
numele Lui se fac acestea".
Atunci femeia, luînd îndrăzneală, a strigat cu glas mare: "Bucură-te,
Haralambie, care totdeauna luminezi lumea cu lumina cea nestinsă. Bucură-te
Haralambie, cel mare cu darul; bucură-te Haralambie, sfeșnicule cel prealuminos,
pentru că mulți prin învățătura ta s-au apropiat de Hristos!" Acestea grăindu-le
femeia, toți au căzut la picioarele Sfîntului Haralambie, mărturisind pe Hristos,
iar cu inimile crezînd Într-însul, au primit mîntuitorul Botez.
În altă zi, a poruncit împăratul ca să aducă pe mucenic la judecată
și, alergînd înainte, cei ce crezuseră în Hristos au spus împăratului minunea
ce se făcuse, cum a odrăslit stîlpul cel uscat și s-a făcut copac mare.
Mirîndu-se împăratul de aceea, Crisp, eparhul, i-a spus: "Stăpîne
împărate, de nu vei porunci ca degrab să ucidă cu sabia pe vrăjitorul acela,
toți se vor amăgi de minunile făcute de dînsul și, lăsînd pe zeii noștri și
pe noi, vor merge în urma lui". Atunci, împăratul a hotărît asupra sfîntului
judecată de sabie, despre care auzind Sfîntul Haralambie, a cîntat cu bucurie
psalmul lui David: "Milă și judecată voi cînta Ție, Doamne; cînta-voi și
voi înțelege în cale fără prihană, cînd vei veni către mine"; apoi a mai
zis și un alt psalm pînă în sfîrșit.
Ajungînd cu veselie la locul în care avea să-și sfîrșească nevoința,
a zis: "Mulțumesc, Ție, Doamne Dumnezeule, că ești milostiv și îndurat. Tu ai
ucis pe vrăjmași, ai sfărîmat iadul și durerile morții le-ai dezlegat. Pomenește-mă,
Doamne Dumnezeul meu, întru împărăția Ta". Astfel rugîndu-se el, s-au deschis
cerurile și S-a pogorît la dînsul Domnul cu mulțimea sfinților îngeri, pe un
scaun de smarald cu foarte mare podoabă, și a șezut pe dînsul Domnul, zicînd
către mucenic: "Vino, Haralambie, prietenul Meu, cel ce ai răbdat multe pentru
numele Meu. Cere de la Mine ce voiești și îți voi da ție".
Sfîntul Haralambie a spus: "Mare este taina aceasta, Doamne,
că m-ai învrednicit a vedea înfricoșata Ta slavă. Doamne, de-Ți place Ție, mă
rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaștele mele și se va
cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care
să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace și sănătate trupească,
mîntuire sufletească și îndestulare de grîu și vin, cum și înmulțire de dobitoace,
pentru trebuința oamenilor. Doamne, Tu știi că oamenii sînt trup și sînge, iartă-le
lor păcatele și le dă îmbelșugare din rodurile pămîntului, ca, cu îndestulare,
pentru osteneala lor, să se sature și să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine,
Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăților; iar roua ce se pogoară de la Tine,
să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul tău și îi
izbăvește de boala ciumei".
Astfel rugîndu-se sfîntul, Domnul i-a zis: "Fie după cererea
ta, viteazul meu ostaș". Deci s-a dus Domnul cu îngerii Săi la cer și i-a urmat
sufletul Sfîntului Mucenic Haralambie. Atunci ostașii, ducîndu-se la împărat,
i-au spus despre slava mucenicului și cum i s-a arătat Domnul și că a murit
fără tăiere de sabie și au văzut sufletul lui suindu-se la ceruri. Atunci a
căzut împăratul în mare mirare și frică, iar fericita Galinia, fiica lui, a
cerut de la dînsul trupul mucenicului și, luîndu-l, l-a învelit în pînze curate
și subțiri și l-a uns cu aromate și mir de mare preț și l-a pus în raclă de
aur, slăvind pe Dumnezeu. Împăratul s-a temut să judece și să facă rău fiicei
sale, pentru că vedea pe Dumnezeu care era cu dînsa. Deci a lăsat-o să viețuiască
în dreapta credință creștinească, după voia ei.
Acestea toate s-au făcut în acel timp cînd era Sever în Antiohia,
iar întru noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos. Acesta este nebiruitul
Mare Mucenic Haralambie, arhiereul lui Dumnezeu, care mijlocește pentru toată
lumea, care a pătimit în ziua a zecea a lunii februarie și totdeauna stă de-a
dreapta scaunului lui Dumnezeu, rugîndu-se pentru noi Domnului nostru Iisus
Hristos, Căruia se cuvine slava și împărăția, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna februarie
|