Viața celui între sfinți, Părintele nostru Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei
(12 februarie)
(După Nichifor Calist, cartea a IX-a, capitolul 48 și Socrate, cartea a II-a, capitolul 34)
Sfîntul Meletie a fost de loc din Armenia cea mare, născut din
părinți creștini și de neam, deprins în toate învățăturile cele din afară și
în sfintele dogme ale credinței creștinești. Apoi s-a desăvîrșit în toate faptele
cele bune, iar pentru viața lui îmbunătățită, pentru dragostea lui cea înfocată
și curată pe care o avea către Dumnezeu și către aproapele, precum și pentru
blîndețea, nerăutatea și smerenia sa, era iubit de toți. De aceea a fost silit
de cei dreptcredincioși a primi ca un vrednic, păstoria oilor celor cuvîntătoare.
Mai întîi s-a făcut episcop al cetății Sevastia, care este în
Armenia, apoi a fost mutat în Veria Siriei. După aceea a fost ales arhiepiscop
la scaunul Antiohiei în acest chip: fiind depărtat din scaun Macedonie, rău-credinciosul
eretic și mincinosul păstor al Bisericii Constantinopolului, iar Evdoxie, arhiepiscopul
Antiohiei, fiind, asemenea, amăgit cu părerile ariene, a poftit scaunul Constantinopolului
pentru bogății - deoarece în împărăția lui Constantie, fiul marelui Consantin,
Biserica Constantinopolului avea multe bogății, mai multe decît Antiohia și
altele. De aceea, Evdoxie, defăimînd scaunul Antiohiei, a început a-l căuta
pe al Constantinopolului. De acest lucru înștiințîndu-se antiohienii, s-au mîniat
foarte pe arhiepiscopul lor Evdoxie, pentru defăimarea Bisericii sale și l-au
izgonit, iar el s-a dus și a luat scaunul Constantinopolului.
Atunci antiohienii, adunînd sobor, făceau alegere cu judecată
de obște pe cine să pună pe scaun în locul lui Evdoxie. Atunci între dînșii
erau mai mulți arieni, care puteau mult; iar ortodocșii puteau mai puțin și
erau trecuți cu vederea, fiind numiți eustatieni, după numele Sfîntului Evstatie
care fusese mai înainte episcop al Antiohiei și care pătimise izgonire pentru
buna credință. În acel sobor se purta prin gurile tuturor numele Sfîntului Meletie
și toți voiau să-l aibă arhiepiscop, dar mai ales arienii îl doreau pentru că
îl socoteau că este de un cuget cu dînșii și nădăjduiau că va aduce la aceeași
părere a lor și pe eustatieni și pe toată Antiohia o va învăța dogmele ariene.
Ei au întărit judecata alegerii de obște cu iscăliturile lor
și au încredințat-o Sfîntului Eusebie, episcopul Samosatelor, bărbatul cel dreptcredincios
care a fost la soborul acela, și trimițînd rugăminte la Sfîntul Meletie, cu
împărăteasca voie, l-a adus în Antiohia cu cinste și întîmpinare de popor. Intrarea
în cetate o descrie Teodorit, episcopul, astfel: marele Meletie, fiind chemat
de împărat, și apropiindu-se de Antiohia, i-au ieșit în întîmpinare toți cîți
erau slujitori bisericești, precum și toată mulțimea cetățenilor. Erau pînă
și evreu și păgîni, care doreau să vadă pe slăvitul Meletie. Astfel a fost pus
Sfîntul Meletie pe scaunul arhiepiscopiei din Antiohia, ca un bărbat vrednic,
înțelept și sfînt. Pentru care, Sfîntul Epifanie, care a fost pe vremurile acelea,
grăiește, fericindu-l cu laude și zicînd așa: "Cu cinste mare a fost adus la
noi bărbatul acela (Sfîntul Meletie), despre a cărui slavă străbătuse vestea
pretutindeni. Căci viața lui era statornică, cinstită iar obiceiurile alese;
de aceea era iubit de popor, pentru viața sa neprihănită, care era povestită
cu laude dumnezeiești de către toți".
Atît era de iubit și atîta evlavie avea poporul pentru dînsul,
încît se povestește despre el că la început, după ce a intrat în cetate, l-au
primit antiohienii cu atîta evlavie și credință, încît fiecare dintre dînșii
numea pe copii după numele sfîntului, socotind că prin numirea aceea îl are
pe însuși sfîntul în casa sa. Maicile, lăsînd pe părinți, pe moși, pe strămoși,
puneau numele copiilor lor după al fericitului Meletie, căci biruia evlavia.
Copiii născuți, nu numai din dragostea cea firească ci și din așezămîntul acela,
erau iubiți de părinții lor, pentru că chiar numele lui era podoaba rudeniei
și întemeierea păcii, iar cei ce se numeau ca dînsul, aveau mare mîngîiere.
Precum cineva ar fi șezut în întuneric și aprindea acum mai multe făclii în
casa sa, tot astfel, cu adevărat, numirea aceea, intrînd ca o lumină în cetate,
prin numele fericitului Meletie, dădea strălucire tuturor, mărind evlavia către
sfînt. Căci, necontenit pomenindu-se numele lui, aveau și pe sfînt în suflet,
izgonitor a toată patima dobitocească și a gîndului celui rău. Atît de mult
se simțea acest lucru, încît pretutindeni, pe uliți, în tîrg, prin țarini și
în alte locuri răsuna numele acesta. Dar nu numai cu numele sfîntului s-a făcut
aceasta, ci încă și cu închipuirea trupului. Căci ceea ce s-a făcut cu numele,
tot așa s-a făcut și cu icoana lui, pentru că pe pecețile inelelor, scrisorilor,
pe pahare, pe pereții camerelor, pretutindeni, mulți au închipuit acea icoană
a sfîntului ca nu numai să audă sfînta lui numire, dar și pretutindeni să vadă
închipuirea icoanei sale și să aibă îndoită mîngîierea pentru amintirea lui.
Atît era de cinstit numele lui înaintea antiohienilor și atîta elavie aveau
ei către dînsul, pentru fapta bună și mare, precum și pentru smerenia și blîndețea
lui.
Sfîntul Meletie, ocupînd scaunul Antiohiei, mai întîi învăță
pe popor viața cea îmbunătățită și obiceiurile cele bune, netezind în inimile
lor calea cea îndărătnică, spre dreapta credință. Căci sfîntul aștepta, ca dacă
va îndrepta mai întîi obiceiurile cele rele, smulgînd spinii și ciulinii din
holdele inimilor, să semene în ele mai cu înlesnire semințele dreptei credințe.
Atunci și pe marele Vasile, care venise de la Ierusalim în Antiohia, l-a hirotonisit
diacon. Sfîntul Ioan Gură de Aur, care pe acea vreme era încă copil, învățînd
carte și ieșind în întîmpinarea Sfîntului Meletie, împreună cu vîrstnicii săi
și cu tot poporul, a primit Sfîntul Botez de la dînsul, iar mai pe urmă a scris
despre el și cuvînt de laudă.
După luarea scaunului Antiohiei, la 30 de zile, sfîntul a fost
izgonit din biserică de către ereticii care vrășmășeau asupra adevărului; pentru
că tot poporul, dorind să știe cu încredințare de care mărturisire se ține arhiepiscopul
lor cel nou și cu aceasta supărîndu-l mult, Sfîntul Meletie a făcut în biserică
propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu către popor, preamărind credința cea întărită
în Niceea, la întîiul Sinod ecumenic a toată lumea. Apoi a mărturisit că "Fiul
este de o ființă cu Tatăl" și făcător a toată făptura. Astfel învățînd sfîntul
pe popor, cu mare glas, iar arhidiaconul Antiohiei fiind amăgit cu eresul lui
Arie, apropiindu-se de episcopul său, i-a astupat gura cu mîna, ca să nu mărturisească,
nici să învețe credința cea dreaptă. Sfîntul, avînd gura astupată cu palma arhidiaconului,
a întins mîna către popor și prin degetele mîinii a mărturisit Sfînta Treime,
mai bine decît cu gura, căci a arătat mai întîi trei degete, închipuind cele
trei fețe dumnezeiești. Apoi, strîngîndu-le, a arătat numai un deget, închipuind
o singură dumnezeire.
Arhidiaconul, văzînd aceea, a lăsat gura sfîntului și i-a apucat
mîna, oprind-o de la o închipuire ca aceea a Sfintei Treimi. Iar sfîntul, avînd
gura slobodă și dreapta fiindu-i ținută, binecuvînta Treimea într-o unime și
unimea în Treime și sfătuia poporul care asculta ca să se țină de mărturisirea
cea întărită de Sinodul de la Niceea. Și îi încredința că cel ce leapădă dogmele
Sinodului din Niceea, acela cu adevărat este rătăcit cu totul. Arhidiaconul,
astupînd iarăși gura arhiepiscopului, nu-l lăsa să închipuie nici prin degete
Treimea; iar arhiereul, smucindu-se, învăța poporul, cînd cu gura, cînd cu degetele.
Atunci, cei dreptcredincioși, care de eretici se numeau eustatieni,
s-au veselit cu bucurie negrăită, văzînd pe un arhiereu ca acela, dreptcredincios,
stînd pe scaunul apostolesc și, de bucurie strigau, ajutînd păstorului lor în
dreapta credință. Arienii s-au mîniat, s-au mîhnit și au izgonit din biserică
pe arhiereul lui Dumnezeu și au început a-l huli pretutindeni, numindu-l eretic
Savelian. Apoi au îndemnat pe împăratul Constantie să-l izgonească pe Meletie
la surghiunie, în patria lui, Armenia. Și, cînd era să-l izgonească din cetate
arienii, - căci cu cuviință este și aceasta a nu o trece cu vederea, pentru
folosul ascultătorilor -, șezînd ighemonul în caretă, iar pe sfînt punîndu-l
lîngă dînsul, a trecut prin mijlocul cetății, ca să-l scoată din cetate și să-l
ducă la surghiun. Creștinii, nesuferind despărțirea de sfînt, azvîrleau asupra
ighemonului pietre din toate părțile, voind mai bine să se lipsească de viața
aceasta, decît să se despartă de sfînt. Dar ce a făcut fericitul Meletie? Văzînd
azvîrliturile pietrelor asupre ighemonului, a acoperit cu hainele sale capul
voievodului, rușinînd pe vrăjmași, iar pe ucenicii săi îi învăța să se arate
răbdători față de rele și cu nepomenire de rău către cei ce ne fac nedreptate.
În locul lui, în Antiohia au ales pe oarecare Evzoie, apărător al dogmelor lui
Arie, care era în rînduiala diaconiei.
Sfîntul Evsevie, episcopul Samosatelor, văzînd tulburarea făcută
de eretici în Biserica Antiohiei și nevinovata chinuire a Sfîntului Meletie,
noul arhiepiscop, i-a fost jale. Deci, sculîndu-se, a ieșit din Antiohia, nespunînd
nimănui și s-a dus în cetatea sa. Atunci și-au adus aminte arienii, că alegerea
cea de obște a Sfîntului Meletie a fost întărită de mîinile tuturor și se temeau,
ca nu cumva, prin aceea, să fie mustrați cîndva la sobor, căci singuri într-un
glas alegîndu-l episcop, îndată l-au și izgonit. De aceea, au rugat pe împăratul
ce era atunci în Antiohia să trimită după Evsevie, ca să facă acea judecată
ce i se încredințase lui. Împăratul îndată a trimis în urma Sfîntului Evsevie,
cu cai de olac. Ajungînd trimișii pe episcopul Evsevie și spunîndu-i împărăteasca
poruncă, episcopul a răspuns: "Judecata cea de obște ce mi s-a încredințat o
voi face, numai cînd toți cei ce mi-au încredințat-o se vor aduna la un loc".
Întorcîndu-se trimișii la împărat, s-a mîniat împăratul foarte
și a trimis a doua oară, scriind cu asprime și poruncind de nu va voi să facă
aceea judecată, să i se taie mîna dreaptă. Dar aceasta a scris-o, ca să înfricoșeze
pe sfîntul episcop, iar trimisului nu i-a poruncit să facă lucrul acesta. Ajungînd
iarăși trimisul împărătesc pe Sfîntul Evsevie, dîndu-i împărăteasca scrisoare
cea aspră, el a citit-o îndată și a întins amîndouă mîinile spre tăiere, zicînd:
"Nu numai dreapta, ci și stînga tăiați-o, iar judecata prin care se mustra răutatea
și fărădelegea ariană n-o voi face". Deci s-a întors trimisul iarăși în deșert.
Împăratul, auzind un răspuns ca acesta, s-a mirat foarte de bărbăția și de statornicia
lui cea tare și mai pe urmă îl lăuda înaintea tuturor.
După izgonirea Sfîntului Meletie din scaunul său, s-au despărțit
cu totul credincioșii de arieni, căci, luînd ei o biserică din afara cetății,
la locul ce se numea Palea, acolo își săvîrșeau slujbele, avînd preot pe unul
Paulin. După cîțiva ani a murit Constantie, împăratul, și după dînsul a venit
Iulian Paravatul. Acesta, la începutul împărăției sale, fățărnicindu-se că este
dreptcredincios, pe toți episcopii care au fost izgoniți i-a lăsat liberi, poruncindu-le
să se întoarcă în scaunele lor.
Atunci și Sfîntul Meletie s-a întors din surghiun în Antiohia,
dar a găsit Biserica dreptcredincioșilor despărțită în două - pentru că o parte,
mai înainte de venirea lui, alegînd la episcopie pe Paulin, preotul cel pomenit
mai sus, s-au despărțit de cei ce așteptau întoarcerea lui Meletie. Aceia se
numeau paulieni, iar ceilalți meletieni, mai ales cei ce se întorseseră de la
eresul lui Arie la dreapta credință, prin învățătura Sfîntului Meletie. Pe care
paulienii nu-i primeau întru împărtășirea lor din două pricini: întîi că erau
botezați de arieni iar al doilea că Sfîntul Meletie era ales de arieni, la arhiepiscopia
Antiohiei. Cu toate că amîndouă părțile acelea păstrau credința cea adevărată,
totuși, pentru niște pricini ca acestea se despărțiseră. Venind sfîntul, se
îngrijea pentru pacea bisericească, adică cum ar putea iarăși să unească turma
cea despărțită. Însă episcopia lui Paulin nu o lepăda, ci o cinstea, fiind acela
blînd și cu inima smerită și singur povățuia turma cea nouă, de la arieni, la
dreapta credință.
După ce, însă, nelegiuitul Iulian s-a întărit în împărăție,
s-a lepădat pe față de Hristos și s-a închinat idolilor. Atunci sfîntul iarăși
a fost izgonit din Antiohia, pentru că în acea vreme s-a ridicat prigonire asupra
creștinilor prin toată lumea și mai ales în Antiohia. Căci acel nelegiuit împărat,
cu puterea sa ostășească mergînd în Persia, a venit și în Antiohia. Aici aducea
multe jertfe idolului Apolon, care era în locul ce se numea Dafne, înaintea
cetății Antiohiei, unde erau puse și moaștele Sfîntului mucenic Vavila, cu cei
trei prunci. Deci, întreba împăratul pe necuratul zeu Apolon, care dădea răspunsul
la oameni: "Birui-voi pe perși?" Însă idolul nu-i răspundea nimic. Pentru că,
de cînd se adusese în acel loc moaștele Sfîntului Vavila, a fugit diavolul de
acolo și tăcea idolul cel ce grăia multe mai înainte, căci diavolul răspundea
printr-însul.
Mîhnindu-se împăratul de tăcerea zeului, s-a înștiințat de la
slujitorii cei de acolo că din cauza moaștelor lui Vavila a amuțit Apolon și
îndată a poruncit împăratul galileenilor - astfel numindu-i pe creștini - ca
să ia de acolo moaștele acelea. După luarea lor, a căzut foc din cer peste capiștea
lui Apolon și a ars cu idol cu tot. De acest lucru umilindu-se necurații slujitori,
de rușine și de jale, au adus năpasta asupra creștinilor, zicînd împăratului
că galileenii, din ură, au aprins, noaptea, capiștea lui Apolon. Deci împăratul,
umplîndu-se de mînie, a poruncit să le facă rău creștinilor și a fost izgonit
din cetate Sfîntul arhiepiscop Meletie, iar alții, fugind, se ascundeau. Atunci
și cei doi sfinți presviteri din Antiohia, Evghenie și Macarie, au fost chinuiți,
precum și Sfîntul Artemie.
Dar, pierind cu sunet urîtorul de Dumnezeu, împăratul Iulian
și după el venind la împărăție dreptcredinciosul și iubitorul de Hristos Iovian,
Antiohia iarăși a avut păstor pe Sfîntul Meletie, învățătorul credinței. Iar
împăratul Iovian îl cinstea și-l iubea foarte mult pe sfînt; de aceea sfîntul
era foarte temut de arieni. Atunci, unii din episcopii lor s-au învoit, deși
cu fățărnicie, la dreapta mărturisire, numai și numai ca să fie plăcuți împăratului
și lui Meletie, arhiepiscopul Antiohiei. În acea vreme s-a făcut sinodul local
în Antiohia de către Sfîntul Meletie și Evsevie al Samosatelor, la care arienii
au mărturisit cuvîntul că Fiul este de o ființă cu Tatăl, precum și credința
cea întărită la sinodul de-a toată lumea în Niceea, însă tot cu fățărnicie,
căci, murind degrab împăratul Iovian, iar după el venind Valens, ereticii iarăși
s-au întors la a lor credință, amăgind și pe împărat, prin soția sa Domnica.
Atunci iarăși Biserica celor dreptcredincioși se persecuta și
păstorii ei se izgoneau. Căci petrecînd acel rău credincios împărat Valens în
Antiohia nu puțină vreme și întărind eresul arian, a izgonit pe preasfințitul
arhiepiscop Meletie, fiind îndemnat de arieni și a fost sfîntul în izgonire
pînă la pieirea lui Valens.
După Valens a venit împărat drept credinciosul Grațian. Atunci
ortodocșii arhierei au fost eliberați de la surghiunie, prin împărătească poruncă
și fără de opreală și-au luat scaunele.
Sfîntul Meletie s-a întors iarăși în Antiohia, la scaunul său,
a treia oară, iar între credincioși se făcea dezbinare, pentru cei doi arhierei,
Paulin și Meletie, unii ținîndu-se de cel dintîi, iar alții de celălalt, înstrăinîndu-se
unul de altul. Sfîntul însă punea multă sîrguință ca desăvîrșit să facă pace
între dînșii. În acea vreme, drept credinciosul și de Hristos iubitorul împărat
Grațian a dat împărătească poruncă în toată stăpînirea sa, să se ia biserica
de la arieni și să se întoarcă dreptcredincioșilor. Cu acea împărătească poruncă
a venit în Antiohia un boier, anume Sapor.
Atunci, Sfîntul Meletie a grăit episcopului Paulin, fiind de
față acel boier: "Deoarece și mie mi-a încredințat Domnul grija pentru oile
acestea și tu ți-ai separat o parte dintr-însele, deși oile nu se deosebesc
între ele, avînd dreapta credință, deci, să unim turma, o! prietene, și să depărtăm
gîlceava pentru întîietate. De aici încolo vom paște împreună oile cele cuvîntătoare,
purtînd grija de obște pentru dînsele. Iar dacă scaunul naște gîlceavă între
noi, mă voi sîrgui s-o pierd, pentru că voi pune pe prestol dumnezeiasca Evanghelie
și voi face ca amîndoi să ședem de părțile Evangheliei. De voi sfîrși eu mai
întîi viața vremelnică, vei paște turma tu, singur, prietene. Iar de se va întîmpla
sfîrșitul tău mai întîi, eu singur, după puterea mea, voi avea grijă de oi".
Acestea cu dragoste le-a spus înainte Sfîntul Meletie, cel mai
blînd dintre toți. Dar Paulin nu s-a învoit la aceasta. De aceea boierul Sapor
a înștiințat pe împărat și, prin poruncă de la dînsul, a luat Biserica Ortodoxă
precum și celelalte biserici de la arieni și le-a dat Prea sfințitului Meletie.
Paulin a rămas păstor numai pe acele oi, pe care de la început le-a deosebit
pentru el.
Luînd Sfîntul Meletie scaunul său, la care a fost ales de la
început cu bunăvoirea tuturor, a cîrmuit bine păstoria sa, în pace și în liniște,
pînă la fericitul său sfîrșit, neputînd mai mult arienii să se ridice și să
facă rău Bisericii lui Hristos și păstorilor celor buni ai ei. Mai ales Sfîntului
Meletie care, prin dreapta credință și prin sfînta sa viață, strălucea ca soarele,
luminînd Biserica și întunericul eresurilor izgonindu-l. Prin a lui povățuire
și învățătură și prin chipul vieții celei neprihănite, mulți din Antiohia au
sporit în fapte bune și în credință și s-au făcut desăvîrșiți luminători ai
Bisericii.
Unul ca acesta era Flavian, care, după Meletie, a luat scaunul
lui. Apoi Acachie, care a fost mai pe urmă episcop în Varia, Teodor al Tarsului
și Elpidie, economul lui Meletie, dar în urmă episcop în Laodicea. Și, mai ales,
Sfîntul Ioan, care s-a numit apoi Gură de Aur, fiind pus de dînsul în rînduiala
diaconiei și Vasile, prietenul lui, nu cel din Cezareia, ci altul cu același
nume și mai tînăr de ani, născut în Antiohia, de o vîrstă cu Sfîntul Ioan. Aceștia
și mulți alții, povățuindu-se prin Sfîntul Meletie, împodobeau Biserica lui
Hristos și o luminau, fiecare la locul lui, fiind ca o făclie în sfeșnic.
În zilele acestui sfînt Meletie, în părțile Siriei, în care
se află și Antiohia, a început nevoința și Sfîntul Simeon, care mai pe urmă
s-a suit pe stîlp. Dar mai întîi s-a urcat pe un deal înalt și s-a ferecat cu
un lanț de fier, precum se scrie în viața lui. Auzind de dînsul, Sfîntul Meletie
s-a dus la el și, văzîndu-l ferecat, i-a zis: "Poate omul și fără obezi să se
stăpînească pe sine și nu cu fiare să se lege de un loc, ci cu voia și înțelegerea".
Cuviosul Simeon, auzind acestea, s-a folosit și, scoțînd obezile, s-a legat
cu voia sa liberă, ca de bună voie să fie legat pentru Iisus Hristos.
Nu cu mulți ani mai înainte de sfîrșitul fericitului Meletie,
a împărățit drept credinciosul Teodosie, care mai înainte era la împăratul Grațian,
voievod cinstit și vestit pentru vitejia sa, biruind de multe ori cu slavă oștile
barbare. Acela, mai înainte de luarea împărăției, a văzut odată în vedenie pe
arhiepiscopul Antiohiei, pe acest sfînt Meletie, pe care nu-l văzuse niciodată
la arătare, ci numai auzise de dînsul. Teodosie l-a văzut stînd aproape de el,
punînd pe dînsul hlamidă și coroană împărătească. Deșteptîndu-se, a spus această
vedenie unuia dintre casnicii săi și se mira ce va să fie aceasta. Dar nu după
multe zile s-a împlinit acea vedenie, căci, Grațian împăratul, văzînd că îi
este cu neputință să cîrmuiască Răsăritul și Apusul, pentru depărtare și pentru
multele năvăliri barbare de pretutindeni, l-a ales părtaș la împărăție pe voievodul
Teodosie, ca pe un bărbat bun, viteaz și dreptcredincios. Și, încredințîndu-i
lui tot Răsăritul, pe care mai înainte îl stăpînea Valens, împăratul, el s-a
dus la Apus. Teodosie, luînd împărăția Răsăritului și biruindu-i pe goții ce
năvăleau asupra Traciei, a venit la Constantinopol și dorea să vadă pe Sfîntul
Meletie, pe care îl văzuse în vedenie încoronîndu-l la împărăție.
În acea vreme prin conglăsuirea sfinților părinți cei mari și
după învoirea dreptcredincioșilor împărați Grațian și Teodosie, a început a
se aduna al doilea sobor a toată lumea, în Constantinopol; și erau chemți la
sinodul acela episcopii din toată lumea, prin scrisori împărătești. Deci a venit
și Preasfințitul Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, și a poruncit împăratul boierului
și casnicilor săi ca nimeni să nu-i arate pe Sfîntul Meletie, pentru că voia
ca singur să-l cunoască, din vedenia în care îi văzuse fața, și să știe mai
cu încredințare cine este Meletie, bunul și blîndul arhiereu, care în vis l-a
încoronat la împărăție. Intrînd episcopi mulți în palatul împărătesc, iar împăratul
privind către dînșii, îndată a văzut și a recunoscut pe Sfîntul Meletie, apoi
lăsînd pe toți la o parte, a alergat la dînsul, ca un fiu preaiubit, să-l vadă
și, sărutîndu-i mîinile, pieptul, capul, spunea înaintea tuturor că l-a văzut
în vedenie, punînd pe dînsul împărăteasca coroană și porfiră, apoi făcea sfîntului
cinste mare, mai mult decît celorlalți arhierei.
În acel sinod, Sfîntul Meletie a mulțumit pe toți prin semne
ca acestea: neînțelegînd arienii Sfînta Treime și dreapta credință, răzvrătiseră
lumea prin păgîneasca lor învățătură. Atunci, sculîndu-se Meletie, dumnezeiescul
bărbat, le-a arătat oamenilor care cereau învățătură de la dînsul trei degete,
în chipul celor trei fețe ale Sfintei Treimi. Apoi, două degete împreunîndu-le
și pe unul îndoindu-l, a binecuvîntat pe popor și a ieșit de la dînsul foc ca
fulgerul, apoi vrednicul de laudă a strigat: "Că trei ipostasuri înțelegem,
însă numai despre o ființă vorbim". Astfel, pe toți minunîndu-i, a rușinat pe
eretici, iar pe cei dreptcredincioși i-a întărit în credința cea dreaptă. Apoi
a întărit chiar în sobor pe Sfîntul Grigorie, cuvîn-tătorul de Dumnezeu, în
scaunul patriarhiei Constantinopolului.
După puține zile, neisprăvindu-se încă soborul, Meletie, îmbolnăvindu-se,
a adormit întru Domnul, pricinuind multă plîngere împăratului, arhiereilor și
la tot poporul dreptcredincios, care îl îngropară cu cinste. Mai pe urmă l-au
dus în Antiohia, așezîndu-l aproape de Sfințitul mucenic Vavila, pentru apărarea
cetății și spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Care împreună cu Tatăl și
cu Sfîntul Duh este slăvit în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna februarie
|