Pomenirea celui între Sfinți Părintele nostru Leon, Papa Romei
(18 februarie)
Acest mare arhiereu și păstor al Bisericii lui Dumnezeu, Leon,
era de neam din Italia. Tatăl său era Chintian. Din tinerețe a fost crescut
în învățătura cărții, întru înțelepciunea cea din afară și în faptele cele bune
creștinești. Alegînd duhovniceasca viață mai mult decît cea mirenească, mai
întîi a fost arhidiacon la papa Sixt al III-lea. Apoi, pentru multa lui înțelepciune
și curăție, după moartea lui Sixt, prin alegerea tuturor, a luat scaunul Romei
și păștea bine cuvîntătoarele oi ale lui Hristos, ca un bun păstor, punîndu-și
sufletul său pentru dînsele.
Cînd Atila, stăpînitorul hunilor și tiranul cel cumplit, care
se numea "biciul lui Dumnezeu", biruind multe țări, a mers și asupra Italiei,
vrînd să o pustiiască cu foc și sabie, papa Leon, văzînd că nimeni nu putea
să se împotrivească aceluia, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu cu postire
și cu lacrimi, cerînd de la El apărare și chemînd în ajutor pe Sfinții marii
Apostoli Petru și Pavel. Apoi a mers singur la acel tiran ca să-l roage să se
potolească, gata fiind să moară pentru oile sale. Și vorbind către dînsul cu
dulci cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a prefăcut din lup în oaie. Pentru că,
a ascultat tiranul cuvintele plăcutului lui Dumnezeu, cu blîndețe și cu smerenie,
minunîndu-se de arhiereasca sa îmbrăcăminte și înspăimîntîndu-se de cinstita
și sfînta lui față. Deci a făcut toate după dorirea lui și s-a dus din hotarele
Italiei la locul său.
Boierii și voievozii lui Atila, mirîndu-se de neobișnuita și
grabnica lui schimbare în blîndețe, îl întrebau pe dînsul: "Pentru ce s-a temut
de un roman, care fără de arme venise la dînsul și l-a ascultat și ca un biruit
a fugit, lăsînd atîta pradă în pămîntul Italiei?" Atila le-a răspuns: "N-ați
văzut voi ceea ce am văzut eu. Am văzut doi bărbați, în chip de îngeri, pe Sfinții
mari Apostoli Petru și Pavel, de amîndouă părțile papei, iar în mîini ținînd
săbii, cu moarte mă îngrozeau pe mine, de nu voi asculta pe arhiereul lui Dumnezeu".
Astfel, era înfricoșat marele și plăcutul lui Dumnezeu Leon, nu numai celor
nevăzuți, ci și celor văzuți vrăjmași. Apoi era preaiubit de oile sale, că pentru
dînsele nu s-a temut a merge la tiranul care năvălea și chiar de i-ar fi fost
lui a pătimi, nu se înspăimînta.
În timpul arhieriei lui, după eresul lui Nestorie, veni Evtihie,
arhimandritul monahilor din Constantinopol, și Dioscor, patriarhul Alexandriei,
hulitorii cei fără de rușine, care pe cele două firi ale lui Hristos, Domnul
nostru, adică cea dumnezeiască și omenească, le amestecau într-una și cu acel
eres tulburau Biserica lui Dumnezeu foarte mult. Adunînd al lor sobor în Efes,
pe Sfîntul Flavian, patriarhul Constantinopolului, apărătorul credinței, cu
nedreptate l-au judecat și l-au ucis și multă răutate făceau celor dreptcredincioși.
Atunci Sfîntul Leon, papa, a arătat mare sîrguință ca să îndrepteze
și să pocăiască Biserica cea tulburată de eretici, scriind către împărați, mai
întîi lui Teodosie, apoi lui Marchian, ca să rînduiască să fie sobor din toată
lumea. Deci, s-a adunat sfîntul și a toată lumea al IV-lea sinod în Calcedon,
al Sfinților Părinți în număr de 630, pe vremea împărăției lui Marchian și a
Pulheriei, contra lui Evtihie și Dioscor, care ziceau că în Hristos Domnul este
o fire și o lucrare și o voie. La acel sinod, deoarece era cu neputință ca prea
sfințitul Leon să fie, pe de o parte pentru lungimea drumului și pentru neputințele
bătrîneții, iar pe de alta, pentru nelesnicioasa trecere, din pricina deselor
năvăliri barbare ce se făceau atunci asupra Italiei; pentru aceea, a trimis
pe episcopul Pascasie și Luchentie și pe presbiterii Bonifacie și Vasilie.
Fiind la sinodul acela ceartă cu ereticii și îndoire multă,
atunci, după porunca Sfinților Părinți, pentru învingerea ereticilor, s-a citit
epistola acestui Sfînt Leon, papă al Romei, scrisă către cel ce a fost mai înainte
patriarh al Constantinopolului, adică Sfîntul Flavian, care adunase în Constantinopol
sinod local contra ereticilor. Despre epistola aceea se povestește că a îndreptat-o
chiar Sfîntul și marele Apostol Petru, de care lucru adeverește Sfîntul Sofronie
al Ierusalimului, scriind așa: "Ne-a spus ava Mina, părintele chinoviei, care
se numea Salamana, ce este aproape de Alexandria, că a auzit pe ava Evloghie,
patriarhul Alexandriei, spunînd: "Cînd am mers în Constantinopole, am găzduit
cu domnul Grigorie, arhidiaconul Bisericii Romei, bărbat cu adevărat ales și
îmbunătățit. Vorbind cu dînsul, mi-a spus de prea sfințitul și fericitul Leon,
papă al Romei, povestindu-mi ceea ce este scris în Biserica Romei.
Scriind Sfîntul Leon epistola către Sfîntul Flavian, episcopul
Constantinopolului, împotriva rău-credinciosului Evtihie și Nestorie, a pus-o
pe mormîntul mai marelui Apostol Petru și cu rugăciuni și cu privegheri și cu
postiri se ruga lui, zicîndu-i: "De am greșit întru ceva ca un om, tu, căruia
de la Domnul Dumnezeu și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ți s-a încredințat
apostolia, mîntuiește-mă". După 40 de zile i s-a arătat apostolul, pe cînd se
ruga, și i-a zis: "Am citit și am îndreptat". Apoi, luînd Leon epistola sa de
pe mormîntul fericitului Apostol Petru, a deschis-o și a aflat-o îndreptată
de apostoleasca mînă.
Acea epistolă a Sfîntului papă Leon, cînd s-a citit la cel de-al
patrulea sinod, toți Sfinții Părinți au strigat: "Petru, Apostolul, prin gura
lui Leon grăiește". Sfîntul sinod s-a întărit prin acea scrisoare a Sfîntului
Leon, rușinînd pe eretici. Dar nu numai atunci, ci și după aceea, epistola aceea
ce întărea credința și astupa gurile eretice, în mare cinste era la Sfinții
Părinți, precum și la fericitul Evloghie, patriarhul Alexandriei, cel sus pomenit,
care răspundea ereticilor, celor ce o huleau, împotrivindu-se cu tărie pentru
dînsa. De aceea, era și iubit Sfîntul Leon și după ce se dusese din cele de
aici, fiind cu sfinții înaintea lui Dumnezeu.
De acest lucru, același sfînt, Sofronie povestește: "Sfîntul
Teodor, episcopul cetății Darnia, din Likia, ne-a spus nouă: "Cînd eram postelnic
la Sfîntul Evloghie, patriarhul Alexandriei, am văzut în vis un bărbat cu sfințită
cuviință și luminat, care mi-a zis: "Să spui pentru mine lui Evloghie patriarhul".
Iar eu i-am zis: "Cine ești tu, stăpîne? Cum voi spune de tine?" El mi-a răspuns:
"Eu sînt Leon, papă al Romei". Și, intrînd eu am spus Sfîntului Evloghie, zicînd:
"Prea sfințitul și prea fericitul papă Leon, întîiul șezător al scaunului Romei,
voiește să intre la tine". Auzind de aceasta patriarhul Evloghie și sculîndu-se,
degrabă a ieșit în întîmpinarea lui, și, făcînd rugăciune, s-au sărutat și au
șezut.
Atunci dumnezeiescul Leon a zis Sfîntului Evloghie, patriarhul:
"Știi pentru ce am venit la voi?" El a răspuns: "Ba nu." Leon i-a zis: "Am venit
să vă mulțumesc că bine și cu vitejie sufletească ați răspuns la epistola mea,
astupînd cu dînsa gura ereticilor. Această epistolă am scris-o fratelui meu
Flavian, patriarhul Constantinopolului, pentru mustrarea păgînescului eres al
lui Nestorie și Evtihie. Să știi, frate, că nu numai mie mi se cuvine laudă
pentru dumnezeiasca osteneală și sîrguință, ci și marelui Apostol Petru, care
a citit și a îndreptat epistola mea. Iar mai întîi de toți se cuvine laudă Adevărului
celui propovăduit de noi, care este Hristos, Dumnezeul nostru. Acestea, zice
episcopul Teodor, le-am văzut nu numai o dată, ci și de două ori și de trei
ori că, adunîndu-se, au vorbit despre aceea între dînșii și am spus vedenia
aceasta Sfîntului Evloghie. El a lăcrimat și, ridicîndu-și mîinile spre cer,
a dat mulțumire lui Dumnezeu, zicînd: "Mulțumesc Ție, Stăpîne, Hristoase, Dumnezeul
nostru, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, ca să fiu propovăduitorul
adevărului Tău și cu rugăciunile robilor Tăi, Petru și Leon, acea puțină îndrăzneală
a noastră, ca pe cei doi bani ai văduvei, a voit s-o pomenească negrăita Ta
bunătate".
Vedenia aceasta a fost după mulți ani de la moartea lui Leon.
Sfîntul Evloghie a viețuit mai pe urmă, pe vremea împărăției lui Iraclie. Iar
Sfîntul Leon s-a sfîrșit mai înainte de el, pe vremea împărăției celui de un
nume cu sine, împăratul Leon cel Mare. Sosind prea sfințitul Leon la adînci
bătrînețe și apropiindu-se de sfîrșitul său, s-a încredințat pentru iertarea
neputințelor sale cele omenești. A petrecut 40 de zile lîngă mormîntul Sfîntului
Apostol Petru în rugăciune și în post, rugînd pe Sfîntul Apostol să se roage
lui Dumnezeu pentru el și să-i ierte greșelile lui. După sfîrșitul celor 40
de zile i s-a arătat Sfîntul Apostol Petru și i-a zis: "M-am rugat pentru tine
și iertate îți sînt păcatele, afară de hirotonii, pentru că de acelea vei fi
întrebat, de ai hirotonisit pe cineva bine și legiuit, sau nu".
După această înștiințare, Sfîntul Leon a îndesit rugăciunile
sale, postirile și milosteniile, strigînd în zdrobirea inimii pînă ce a luat
ușurarea cea desăvîrșită. Astfel, mai înainte pregătindu-se precum i se cădea
spre ieșire, și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Apoi s-a dus la sfinții
cei mai dinainte, mari ierarhi și învățători, stînd cu dînșii înaintea scaunului
lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit și închinat, împreună cu Tatăl și
cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna februarie
|