Pomenirea celui între Sfinți, Părintele nostru Leon, făcătorul de minuni, Episcopul Catanei
(20 februarie)
(Traducere din limba greacă)
Acest de Dumnezeu ales luminător al Bisericii și împlinitor
al dumnezeieștilor porunci, rîvnitorul apostolilor, purtătorul de grijă al săracilor
și minunatul lucrător de prea mari minuni, s-a născut în mitropolia Ravenei,
din părinți de neam bun; iar la suflet era mult mai de neam, pentru covîrșitoarea
lui faptă bună, pentru viețuirea cea vrednică de laudă; căci nu numai după ce
a luat arhieria, ci și mai înainte săvîrșea fapte bune de Dumnezeu insuflatul,
avînd grija lucrurilor bisericești și ocîrmuirea, ca un econom credincios și
înțelept slujind tuturor celor împreună robi și împărțind măsuri din grîul stăpînesc.
Deci, după ce a murit Savin, cel ce fusese mai înainte arhiereu,
pentru minunata lui petrecere, s-a adunat toată mulțimea mitropoliei Catanei,
din dumnezeiască voință și au ales toți pe Leon. Care, după numire, avea și
vitejie de suflet și dădea război cu bărbăție împotriva lupilor celor gîndiți,
apoi se nevoia cu privegheri, cu rugăciuni și cu alte fapte bune, ca să păzească
oile nevătămate de eretici și de diavoli, mustrînd în fiecare zi și răsturnînd
reaua slăvire a deșartei glăsuiri și vădind basmele păgînilor, ca un prea înțelept,
iar către credincioși era foarte milostiv și îndurat, dînd multe milostenii
cel ce-l urma pe Hristos.
Sfîntul Leon strălucea înaintea tuturor ca un luminător prea
luminos, purtînd de grija sufletelor și de sărmani îngrijindu-se, fiind hrănitor
al săracilor și al celor strîmtorați sprijinitor preasîrguitor. Și, pe scurt,
pe toți lipsiții și scăpătații îi primea și îi ajuta cu dare bogată. Apoi se
făcea tuturor toate, după cum zicea marele apostol, ca să-i mîntuiască pe cît
ar fi cu putință. Și avea rîvnă multă la dumnezeiasca credință ca un alt Ilie.
După aceea, se nevoia să șteargă păgînismul cu totul, căci erau încă unii ce
se închinau idolilor ca niște necunoscători. Drept aceea, nu numai cu cuvinte
îi învăța, ci și cu lucruri și cu minuni, ca să cunoască slăbiciunea și neputința
deșerților zei și puterea cea covîrșitoare a adevăratului Dumnezeu. Într-o zi
s-a dus cu mulți oameni la un loc, unde aveau elinii un idol din vremea lui
Deciu și nebunii îl socoteau Dumnezeu. Dar preaînțeleptul Leon a făcut acolo
rugăciune cu lacrimi, către Stăpînul Hristos, să-l surpe ca un Atotputernic;
și îndată, o! minune, a căzut la pămînt și s-a zdrobit necuratul idol. În acel
loc s-a aflat în ceasul acela o cruce preaminunată, iar cei de față, văzînd
o înfricoșată minune ca aceasta, s-au spăimîntat. Deci a zidit acolo o biserică
a sfinților 40 de mucenici și nu numai această biserică, ci și o alta prea frumoasă
și vestită a zidit cuviosul, în numele Sfintei fecioare Mucenițe Lucia, care
a mărturisit acolo, în Catana. În această biserică se află acum întru tot cinstitele
și sfintele moaște ale acestui minunat Leon; și iese dintr-însele ca un izvor
de-a pururea curgător, mirositor, de toate relele izbăvitor, de patimi curățitor
și al diavolilor izgonitor. Căci multe minuni a săvîrșit de trei ori fericitul
în viață, ba și mai multe a săvîrșit după moarte și săvîrșește în fiecare zi
pînă astăzi; și tămăduiește toată neputința celor ce-l cheamă cu credință. Pe
toate nu le scriem una cîte una, pentru scurtare, ci numai o lucrare de minuni
să o povestim, pe care a săvîrșit-o încă trăind, pentru care veți înțelege cîtă
îndrăznire avea către Hristos, de Dumnezeu insuflatul.
Se afla acolo un vrăjitor, în ostrovul Siciliei, care făcea
cu ajutorul diavolului semne și minuni și se numea Eleodor, care a întrecut
pe Iani, pe Iamvri și pe Simon, fiindcă avea într-însul toată lucrarea diavolească.
Acesta era fiu al unei creștine de neam, cu numele Varvara și se socotea a fi
creștin; însă era de copil semeț și mîndru și poftea să fie eparh al cetății,
ca să facă fără de rușine voile sale cele rele. Dar nu era voia lui Dumnezeu
să ia o vrednicie ca aceasta preaînaltă, el care era nevrednic.
Deci, a luat altă îndrăzneală întru tot necuratul, adică a aflat
un iudeu vestit în vrăji și în farmece, cu care s-a împrietenit și l-a rugat
să-i ajute să ia vrednicia cea dorită. Iar acela i-a dat o scrisoare, zicînd
astfel: "Du-te în miezul nopții la mormintele boierilor și te suie deasupra
unui stîlp și acolo va veni un om înfricoșat la vedere, dar să nu te temi. Și
dacă îți va zice să te cobori, să nu-l asculți pînă nu-ți va făgădui să-ți facă
toate voile tale". Atunci, urîtul Eleodor s-a dus în locul acela, bucurîndu-se
și aruncînd în văzduh hîrtia, a văzut pe diavol călare pe un cerc și i-a zis:
"Ce-ți trebuie de la mine?" Iar el a răspuns: "Voiesc să-mi faci tot ce doresc".
Iar el a răspuns: "Dacă primești să te lepezi de Hristos, orice-mi vei cere
îți voi face degrab!"
Atunci ticălosul s-a lepădat de Hristos și s-a rînduit împreună
cu satana, care i-a dat pe diavolul cel mai puternic în răutate și prea viclean,
ce se numea Gaspar, căruia i-a poruncit să stea lîngă dînsul și să i se supună
totdeauna ca să săvîrșească și să împlinească toate poruncile lui. Acestea poruncind,
boierul întunericului s-a făcut nevăzut ca un potrivnic al lui Dumnezeu. Iar
înșelătorul și lepădatul de Dumnezeu, Eleodor, a rămas bucurîndu-se, necunoscînd
ticălosul pierderea sufletului și a trupului său. Că n-a muncit numai sufletul
lui veșnic, ci prin dreapta judecată a lui Dumnezeu și de viața aceasta s-a
lipsit, făcîndu-se mistuire focului, ca un moștenitor al muncii celei veșnice,
după cum vom istorisi mai jos. Că acest om lepădat de Hristos, nepunînd în mintea
sa nebiruirea dumnezeieștii puteri, s-a apucat să facă rău celor dreptcredincioși,
el, păgînul și necuratul, măiestrind în fiecare zi împotriva lor, încît pe toți
i-a tulburat cu năluciri și cu farmece, blestematul. Și nu numai în mitropolia
Catanei, ci și prin alte părți, cetăți și orașe ale Siciliei umblînd, tulbura
cu vrăjile sale pe toți. Deci, ascultați puține din multele lui vrăji, ca să
înțelegeți facerile lui de rău.
Aflîndu-se într-o zi în tîrgul cetății, treceau niște femei
care mergeau la trebuința lor și el, prea îndrăznețul, a făcut cu vrăjile sale
să curgă rîu prin mijlocul tîrgului; iar femeile, ca să nu se ude, își ridicau
hainele în sus cît puteau, iar oamenii rîdeau. Și nu numai aceasta, ci și pietrele
și lemnele le prefăcea în aur. Iar dacă l-ar fi cumpărat cineva, se făceau iarăși
în piatră sau lemn, spre paguba cumpărătorului. Și nu numai aceasta săvîrșea
maestrul Eleodor; ci pe fiicele boierilor celor vestiți și slăviți le fermeca
și le îndemna spre satanicească îndrăgostire și se lăsau pe ferestre, ca să
se întîlnească cu cei îndrăgostiți de dînsele. De aceea, cetățenii s-au dus
și l-au pîrît la eparh, ca să-l pedepsească precum se cuvenea. Iar el a trimis
oameni să i-l aducă și, ducîndu-se în casa lui și în tot locul, dar căutîndu-l
nu-l găsiră. Pentru aceea, fiind silit, eparhul Luchie a scris către Constantin,
nepotul lui Ieraclie, care era pe atunci stăpînitor al grecilor, povestind în
scrisoare toate răutățile și măiestriile lui Eleodor, cum am spus mai sus și
cum au făcut mulți creștini de au crezut în idoli și înfricoșa toată cetatea
că o va arde cu focul Etnei, prin vrăjile sale.
Împăratul a trimis un bărbat vrednic din suita sa, cu numele
Iraclid, pe care-l avusese protoconsul, și i-a poruncit să meargă în Sicilia,
ca să-l aducă legat pe Eleodor cel vrednic de moarte. Deci, ducîndu-se Iraclid,
cînd a ajuns la ostrov, s-a aflat acolo la mal și Eleodor și i-a urat, zicînd:
"Eu sînt acela pe care-l căutați, iată vin de voie, după porunca împărătească.
Deci nu mă legați ca pe un osîndit; că dacă n-aș fi voit să viu, aș fi fugit
și nu m-ați fi aflat". Acestea auzindu-le, Iraclid s-a minunat și vrăjitorul
i-a spus: "Nu vă îngrijiți de lucruri care sînt de prisos, că eu vă duc pe voi
într-o zi la Bizanț". Iar ei, auzind acestea, s-au spăimîntat, știind că au
făcut 30 de zile pînă au ajuns în Sicilia. Și după ce au cumpărat ceea ce au
voit, i-au poruncit să intre în corabie și să plece. Iar vrăjitorul i-a dus
pe dînșii la o baie și le-a zis să intre într-însa ca să se scalde, dar să nu-și
facă cruce și nici să pomenească numele lui Hristos. Iar ei au intrat și, îndată
spălîndu-se, s-au aflat în baia cea împărătească a Constantinopolului și s-au
spăimîntat de o minune înfricoșată ca aceasta și, ieșind din baie, și-au găsit
afară hainele lor.
Deci, mergînd în palatele cele împărătești, au povestit stăpîni-torului
toate cele întîmplate, care s-a minunat de covîrșitoarea păgînătate a vrăjitorului.
Nevorbind împăratul cu dînsul nicidecum, a poruncit să-i taie capul numaidecît,
iar el a cerut să-i dea apă să bea și, aducîndu-i-se un pahar cu apă, s-a făcut
că-l bea și intrînd în pahar s-a făcut nevăzut, zicînd: "Rămîi sănătos o! împărate,
de data asta, că eu mă duc în cetatea Catanei și acolo să mă cauți". Spăimîntîndu-se
împăratul de aceasta, nu se dumirea și nu știa ce să facă. Însă a trimis iarăși
pe Iraclid la cetatea Catanei, ca să-l aducă legat ca pe un osîndit. Și mergînd,
l-a găsit iarăși la malul mării și i-a heretisit pe ei. Deci vrînd ei să-l lege,
le-a zis să nu se ispitească fără folos. Și le-a făgăduit că-i va duce iarăși
într-o zi la Bizanț. Și însemnînd marea cu un toiag de dafin, pe care îl ținea
în mîini, a făcut un caic și le-a zis să intre într-însul fără de frică și să-și
pună și merindea lor; iar ei au intrat cu Iraclid mai pe urmă și într-o zi au
ajuns în Bizanț, iar caicul acela, fiindcă era nălucire diavolească, s-a făcut
nevăzut, însă ei s-au aflat pe pămînt cu toată sinodia lor și se minunau.
Deci s-a auzit vestea în toată cetatea că iarăși a venit Eleodor
și toți alergau să-l vadă. Apoi, trecînd pe lîngă casa lui Iraclid, s-a plecat
pe fereastră femeia lui Iraclid, cu numele Ethalia, să-i vadă. Și, văzînd pe
Eleodor, a scuipat asupra lor, zicînd: "Ia vedeți, oameni buni, pentru ce fel
de lucru s-a dus de două ori în Sicilia bărbatul meu și s-a primejduit". Însă
Eleodor s-a mîniat și a zis către dînsa: "Eu te voi face în toată cetatea de
rîs". Deci cu cuvîntul semețul a făcut de a urmat și lucrul; căci a pierit focul
și nu se afla nicăieri fără numai în trupul Ethaliei. Pentru aceea, oamenii
neavînd foc cu care să se slujească, au scos-o cu sila în mijlocul cetății și
își lua foc fiecare de la trupul ei. Deci împărații au condamnat pe Eleodor
să moară de foame. Iar el, a făcut să fie foamete și lipsă mare pretutindeni,
încît nu se mai aflau bucate de mîncare. De aceea împăratul a poruncit să-i
taie capul în temniță, unde era închis. Dar cum și-a ridicat gealatul mîna ca
să-i taie capul, s-au arătat două cercuri pe umerii lui care au sărit sus, la
acoperiș și l-au desfăcut iar pe acolo a fugit blestematul, zicînd: "Fii sănătos,
împărate, și te mîntuiește; caută-mă pe mine iarăși în Catana, ca și mai înainte".
Deci s-a dus într-o clipă în Sicilia și acolo făcea iarăși semnele sale cele
diavolești.
Într-una din zile făcîndu-se alergare de cai, Eleodor a găsit
pe un nepot al fericitului Leon, care se numea Hrisis și a zis către dînsul:
"Pot să-ți fac un cal așa cum n-are nimeni mai bun". Deci, cu cuvîntul s-a făcut
și lucrul prin nălucirea diavolului și, încălecînd Hrisis pe cal, s-a făcut
minunat în toată priveliștea și toți s-au spăimîntat; apoi, poruncind eparhul
să-i aducă acel cal de mare preț, calul s-a făcut nevăzut. Cuviosul Leon a povestit
eparhului pricina; de aceea a închis în temniță pe Eleodor ca pe un vrăjitor
și l-a condamnat la moarte. Scoțîndu-l gealații să-i taie capul, el le-a făgăduit
trei litre de aur ca să-l elibereze și, primind gealații, el a făcut prin nălucire
o piatră ce se părea a fi de aur; și aceia, luînd-o, l-au eliberat, zicînd către
eparh că a fugit prin nălucire diavolească. Apoi, vrînd ei să împartă aurul,
l-au găsit piatră ca mai înainte. Acestea și altele făcea blestematul, pe care
le lăsăm spre a nu lungi povestirea și să nu întinăm auzurile voastre. Vom povesti
numai ce fel de sfîrșit rău a avut el, precum i se cădea.
De multe ori îl sfătuia pe el preamilostivul păstor Leon, pentru
bunătatea lui Hristos, și-l ruga să înceteze faptele lui cele rele, ca să nu
se muncească de trei ori ticălosul în focul cel veșnic, împreună cu diavolii,
dar el n-a primit, ci făcea și mai multe rele, socotind că sînt bîrfeli sfătuirile
și poruncile sfîntului. Adăugînd fărădelegi peste fărădelegi, a îndrăznit semețul
a intra și în sfînta biserică, ca să ia în rîs preacuratele și dumnezeieștile
Taine. Căci într-o zi, cînd era un praznic mare și sfîntul slujea Sfînta Liturghie,
a intrat și necuratul Eleodor, care juca cu picioarele fără de rînduială și
zicea bîrfeli și hule spre rîs, încît se fălea că va face pe sfînt și pe toți
ceilalți să joace; dar n-a putut, căci dumnezeiasca putere a oprit relele lucrări
ale diavolului.
Această obrăznicie a deșertului de minte îngrețoșînd pe slujitorul
lui Dumnezeu Leon, a îngenuncheat și s-a rugat lui Dumnezeu fierbinte să-i ajute
ca să rușineze măiestriile lui. După rugăciune a alergat afară din sfîntul altar,
după ce s-a împărtășit cu Sfințele Taine, mai înainte de a se dezbrăca de sfintele
veșminte și a legat tare de grumaji, cu omoforul său, pe Eleodor, zicînd: "Domnul
Dumnezeu, cel ce a gonit din cer pe tatăl tău, diavolul, să te certe ca să nu
mai poți lucra vrăjile tale, spre amăgirea și pierzania multora". Acestea zicînd,
l-a tras pînă la locul celor osîndiți, care se numea Ahilion, și a poruncit
mulțimii poporului să adune lemne multe și să facă foc mare și după ce mai înainte
l-a silit a mărturisi toate faptele lui rele, l-a tras și au intrat împreună
în foc; și a stat acolo pururea pomenitul, pînă cînd a ars Eleodor desăvîrșit
și s-a făcut cenușă pierzătoare. Deci, cu osîndă dreaptă, nedreptul s-a ars
în foc, ca un moștenitor al iadului, și s-a dus în focul cel veșnic.
Dar, marele arhiereu și făcătorul de minuni Leon nu numai că
a ieșit din văpaie nevătămat, spre spaima celor ce îl vedeau, dar nici de sfințitele
lui veșminte nu a îndrăznit să se atingă focul, nici să le ardă sau măcar un
fir de păr din sfințitul și preacinstitul său cap. Tot așa de demult s-a făcut
în Babilon o minune înfricoșată ca aceasta, pe vremea lui Nabucodonosor, cu
trei sfinți tineri, pe care, văzînd-o, cei de față s-au spăimîntat și slăveau
cu mare glas pe Domnul, Care făcea niște minuni ca acestea ca să preamărească
pe robul său. Vestea aceasta străbătînd în toate părțile, împăratul Constantinopolului
a trimis la sfînt scrisori, prin care îl ruga să vină la dînsul să-l vadă și
să-l binecuvînteze, iar el s-a dus, ca să nu se arate neascultător poruncii
împărătești. Acolo însuși împăratul l-a cinstit cu evlavie și cu cucernicie,
văzîndu-i fața cea încuviințată a petrecerii îngerești, darul Sfîntului Duh,
strălucirea și lucrarea semnelor celor negrăite; căci a săvîrșit acolo în împărăteasca
cetate multe minuni, iar mai ales a pus cărbuni aprinși și tămîie în haina sa
și i-a tămîiat spre slava și marea cuviință a lui Dumnezeu. Pentru aceea, văzînd
o minune ca aceasta, s-au spăimîntat toți și cînd el a voit să se întoarcă la
scaunul său, toți l-au petrecut cu mare cinste și evlavie, precum se cădea.
De viața acestui sfînt s-au minunat îngerii, iar diavolii s-au
înfricoșat de puterea și stăpînirea pe care i-a dat-o asupra lor Atotputernicul
Dumnezeu. Apoi oamenii s-au înspăimîntat de covîrșitoarea smerenie și sfințenie,
și pentru vrednicia facerii de minuni încuviințate Sfîntului Leon; iar ereticii
s-au spăimîntat de glasul dogmelor lui celor drepte. Elinii au amuțit de înțelepciunea
lui și desăvîrșit s-au rușinat. Ochii cei orbiți s-au luminat, mîinile și picioarele
cele slăbănogite s-au vindecat, toată vătămarea și boala trupului și toate mădularele
cele bolnave și pătimașe s-au tămăduit prin punerea mîinilor sale și prin rugăciunile
lui. Aceste și alte minuni și mai slăvite a săvîrșit Sfîntul Leon, nu numai
cît a trăit întocmai ca un înger, dar și după ducerea și sfînta lui mutare de
aici către Dumnezeu. Dar, mai ales, și mai minunate pînă în ziua de astăzi lucrează
minuni Atotputernicul Dumnezeu la mormîntul lui, ca să preamărească pe robul
său, pe care nu se cuvine a le scrie, fiindcă trăiesc încă aceia care printr-însul
s-au vindecat; numai una să povestim, pe care a săvîrșit-o în ziua mutării sale
către Dumnezeu.
O femeie de neam bun, din cetatea Siracuzei, curgîndu-i sînge,
a cheltuit toată averea ei la doctori, dar n-a dobîndit nici un folos. Mai pe
urmă, luminîndu-se printr-o dumnezeiască descoperire, s-a dus la doctorul acesta
fără de plată și ajungînd la poarta cetății, care se numește Ariani, a auzit
clopotele, care se trăgeau pentru mutarea Cuviosului. Grăbindu-se, a alergat
acolo și căzînd la sfintele lui moaște cu lacrimi și cu credință, a cerut vindecare.
Pentru aceea, după credința ei, îndată a urmat și împlinirea dorinței, că i-a
încetat curgerea sîngelui în chip minunat; și dobîndindu-și tămăduire, s-a întors
la casa ei bucurîndu-se, și a povestit minunile cele mari ale lui Dumnezeu,
mărind pe adevăratul robul său.
Sfîntul Leon a adormit în 20 de zile ale lunii februarie, dîndu-și
fericitul și fără de prihană sufletul său în mîinile lui Dumnezeu, iar cinstitul
și sfîntul lui trup l-au îngropat cu cinste în preafrumoasa biserică a sfintei
mucenițe și fecioare Lucia, pe care însuși a zidit-o. Iar Domnul, Care slăvește
pe cei ce Îl slăvesc, a preamărit și după moarte pe adevăratul Său rob; căci
iese de-a pururea mir binemirositor din mormîntul său, care tămăduiește toată
boala celor ce vin la dînsul cu evlavie și cu credință.
Dar, o! Leone, iubitorule și moștenitorule al celor cerești,
care te-ai arătat leu cu adevărat și ai nădăjduit ca un leu nebiruit! O! împărate,
preastăpînitor al patimilor și al vrăjmașilor tirani, lucrătorule, care ai spăimîntat
ceata ereticilor ca pe niște vulpi viclene și cu rîvnirea împărătească, de leu,
ai gonit-o departe, iar pe poporul dreptcredincioșilor l-ai adunat și l-ai întărit
cu dogme tari și învățături preaînțelepte. Cel ce ai fost puternic în lucru
și în cuvînt și ai strălucit în amîndouă, ca un soare, tuturor marginilor; cel
ce cu semnele și minunile cele mai mari ai covîrșit nu numai pe proorocii de
demult, dar te-ai întrecut și cu cei dintîi și mai mari apostoli. O! păstorule
ales de Dumnezeu, luminătorule aprins cu foc dumnezeiesc și robule al lui Dumnezeu,
următor de Hristos, pedepsitorule al celor fără de minte, pierzător al diavolilor
și rugător preafierbinte al celor ce nădăjduiesc la tine; primește cu dragoste
și milostivire ca un părinte iubitor de fii, aceste cereri care ți se aduc cu
multă dorință din minte și din limbă neiscusită; dăruiește credincioșilor pace,
liniște, sănătate și veșnică mîntuire a sufletelor și tuturor celor ce săvîrșesc
sfințită pomenirea ta. Să nu încetezi a cere de la Dumnezeu ca să le dea cele
ce sînt de folos, izgonire de patimi, izbăvire de ispite, însănătoșire de boli
și dobîndire a tuturor bunătăților; iar în veacul ce va să vie, să ne învrednicim
împărăției cerești și fericirii celei veșnice, în Iisus Hristos, Domnul nostru,
Căruia I se cuvine toată slava, stăpînirea, cinstea și închinăciunea, împreună
cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna februarie
|