Viaţa Cuviosului Erasm din Pecersca
(24 februarie)
(Din patericul Pecerscăi)
Cununa înţelepţilor este uneori bogăţia lor, se spune în Pilde.
Iar aceasta mai ales pentru cei care împodobesc Biserica lui Hristos şi care
se fac părtaşi împărăţiei cerului. Din unii ca aceştia era şi părintele nostru
Erasm monahul din Pecersca. Pentru aceea a cîştigat cununa împărăţiei cerului,
din mîna Celui ce încununează cu mila şi îndurările Sale. El, avînd multă bogăţie,
a socotit bine că nu-i este de folos monahului să ţină acestea. Deci, iubind
frumoasa podoabă a casei Domnului, pe toate cele ce le avea le-a cheltuit pentru
înfrumuseţarea bisericilor şi a făcut multe icoane de argint şi de aur în biserica
Pecerscăi. La aceasta privind, îşi împodobea al său suflet prin credinţa Dumnezeului
celui viu, iar chipul său îl împodobea nu cu argint şi cu aur materialnic, ci
cu curăţenia, cu dragostea şi cu faptele cele bune ale legii monahiceşti, zicînd
ca proorocul: "Bună este mie legea gurii Tale, mai mult decît mii de comori
de aur şi argint". Acestui cuvios i s-a întîmplat o ispită ca aceasta: cînd
sărăcise, era trecut cu vederea de toţi; însă înşelătorul diavol, cu meşteşugul
lui cel rău, a început a-i pune pe inimă că nu va avea nici o răsplată pentru
bogăţia sa, cheltuită la împodobirea bisericii; şi îi zicea că mai bine era
să o cheltuie dînd milostenie săracilor. Iar acesta, necunoscînd ispitirea,
se aruncă în deznădejde şi începu a vieţui în nebăgare de seamă, petrecîndu-şi
zilele fără rînduială.
Însă Dumnezeu cel îndurat şi drept, aducîndu-şi aminte de faptele
cele mai dinainte ale fericitului, l-a mîntuit din pierzare, într-un chip ca
acesta: a dat asupra lui o boală cumplită, în care bolnavul, sosind la sfîrşitul
vieţii, zăcea mut, nevorbind şapte zile. Iar a opta zi s-au dus la dînsul toţi
fraţii şi, văzîndu-i suflarea cea grea, se mirau şi ziceau: "Amar, amar de sufletul
acestui frate, că a vieţuit în lenevire şi în păcate; iar acum vede ceva şi
se tulbură, neputînd să iasă din trup".
Dar iată că fericitul Erasm se scoală îndată, ca şi cum niciodată
nu bolise, şi stînd drept, a zis către dînşii: "Părinţi şi fraţi, cu adevărat
aşa este, precum grăiţi, sînt păcătos şi nu m-am pocăit; dar acum mi s-au arătat
cuvioşii noştri părinţi, Antonie şi Teodosie, şi mi-au zis: "Ne-am rugat Domnului
pentru tine şi ţi-a dăruit vreme de pocăinţă". După aceasta am văzut şi pe Preacurata
Doamnă, de Dumnezeu Născătoarea, ca pe o icoană, avînd în mîini pe Fiul său
Hristos Dumnezeul nostru, şi mulţime de sfinţi cu dînsa. Şi ea mi-a zis: "Erasme,
de vreme ce tu ai împodobit biserica mea şi ai gătit-o cu icoane, şi eu te voi
împodobi şi te voi mări cu slavă în împărăţia Fiului meu; pentru că pe săraci
îi aveţi cu voi în tot locul, iar Biserica mea nu o aveţi. Deci, sculîndu-te,
pocăieşte-te şi primeşte marele chip îngeresc; iar a treia zi te voi lua la
mine curat, pe tine cel ce ai iubit buna podoabă a casei mele". Spunînd acestea
toate fraţilor, fericitul Erasm a început a-şi mărturisi păcatele înaintea tuturor,
neruşinîndu-se.
Apoi, sculîndu-se, s-a dus în biserică şi-l tunseră în schimă;
iar a treia zi s-a dus către Domnul, bucurîndu-se şi către ceea ce l-a născut,
după proorocirea ei. Şi aşa s-a arătat aevea la toţi acei potrivnici lui Dumnezeu;
căci împodobirea bisericii cu icoane este bine plăcută lui Dumnezeu şi în ceata
sfinţilor rînduită. De al cărui dar, cu rugăciunile acestui cuvios Erasm, facă-se
nouă, tuturor drept-credincioşilor, a ne învrednici prin Iisus Hristos, Domnul
nostru, a Cărui slavă este cu Dumnezeu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, acum şi pururea
şi în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna februarie
|