Viața Cuviosului Erasm din Pecersca
(24 februarie)
(Din patericul Pecerscăi)
Cununa înțelepților este uneori bogăția lor, se spune în Pilde.
Iar aceasta mai ales pentru cei care împodobesc Biserica lui Hristos și care
se fac părtași împărăției cerului. Din unii ca aceștia era și părintele nostru
Erasm monahul din Pecersca. Pentru aceea a cîștigat cununa împărăției cerului,
din mîna Celui ce încununează cu mila și îndurările Sale. El, avînd multă bogăție,
a socotit bine că nu-i este de folos monahului să țină acestea. Deci, iubind
frumoasa podoabă a casei Domnului, pe toate cele ce le avea le-a cheltuit pentru
înfrumusețarea bisericilor și a făcut multe icoane de argint și de aur în biserica
Pecerscăi. La aceasta privind, își împodobea al său suflet prin credința Dumnezeului
celui viu, iar chipul său îl împodobea nu cu argint și cu aur materialnic, ci
cu curățenia, cu dragostea și cu faptele cele bune ale legii monahicești, zicînd
ca proorocul: "Bună este mie legea gurii Tale, mai mult decît mii de comori
de aur și argint". Acestui cuvios i s-a întîmplat o ispită ca aceasta: cînd
sărăcise, era trecut cu vederea de toți; însă înșelătorul diavol, cu meșteșugul
lui cel rău, a început a-i pune pe inimă că nu va avea nici o răsplată pentru
bogăția sa, cheltuită la împodobirea bisericii; și îi zicea că mai bine era
să o cheltuie dînd milostenie săracilor. Iar acesta, necunoscînd ispitirea,
se aruncă în deznădejde și începu a viețui în nebăgare de seamă, petrecîndu-și
zilele fără rînduială.
Însă Dumnezeu cel îndurat și drept, aducîndu-și aminte de faptele
cele mai dinainte ale fericitului, l-a mîntuit din pierzare, într-un chip ca
acesta: a dat asupra lui o boală cumplită, în care bolnavul, sosind la sfîrșitul
vieții, zăcea mut, nevorbind șapte zile. Iar a opta zi s-au dus la dînsul toți
frații și, văzîndu-i suflarea cea grea, se mirau și ziceau: "Amar, amar de sufletul
acestui frate, că a viețuit în lenevire și în păcate; iar acum vede ceva și
se tulbură, neputînd să iasă din trup".
Dar iată că fericitul Erasm se scoală îndată, ca și cum niciodată
nu bolise, și stînd drept, a zis către dînșii: "Părinți și frați, cu adevărat
așa este, precum grăiți, sînt păcătos și nu m-am pocăit; dar acum mi s-au arătat
cuvioșii noștri părinți, Antonie și Teodosie, și mi-au zis: "Ne-am rugat Domnului
pentru tine și ți-a dăruit vreme de pocăință". După aceasta am văzut și pe Preacurata
Doamnă, de Dumnezeu Născătoarea, ca pe o icoană, avînd în mîini pe Fiul său
Hristos Dumnezeul nostru, și mulțime de sfinți cu dînsa. Și ea mi-a zis: "Erasme,
de vreme ce tu ai împodobit biserica mea și ai gătit-o cu icoane, și eu te voi
împodobi și te voi mări cu slavă în împărăția Fiului meu; pentru că pe săraci
îi aveți cu voi în tot locul, iar Biserica mea nu o aveți. Deci, sculîndu-te,
pocăiește-te și primește marele chip îngeresc; iar a treia zi te voi lua la
mine curat, pe tine cel ce ai iubit buna podoabă a casei mele". Spunînd acestea
toate fraților, fericitul Erasm a început a-și mărturisi păcatele înaintea tuturor,
nerușinîndu-se.
Apoi, sculîndu-se, s-a dus în biserică și-l tunseră în schimă;
iar a treia zi s-a dus către Domnul, bucurîndu-se și către ceea ce l-a născut,
după proorocirea ei. Și așa s-a arătat aevea la toți acei potrivnici lui Dumnezeu;
căci împodobirea bisericii cu icoane este bine plăcută lui Dumnezeu și în ceata
sfinților rînduită. De al cărui dar, cu rugăciunile acestui cuvios Erasm, facă-se
nouă, tuturor drept-credincioșilor, a ne învrednici prin Iisus Hristos, Domnul
nostru, a Cărui slavă este cu Dumnezeu Tatăl și cu Duhul Sfînt, acum și pururea
și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna februarie
|