Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Procopie Decapolitul, Mărturisitorul
(27 februarie)
Țara Decapoliei, care se numește astfel după numărul celor 10
cetăți, este lîngă marea Galileii. Despre ea se pomenește în Evanghelia Sfîntului
Marcu, că a venit Iisus la marea Galileii, care este între hotarele Decapoliei.
Din acele părți era de fel Cuviosul Procopie Mărturisitorul, care, petrecînd
mai întîi în viața monahicească și cercînd toată pustnicia cu dinadinsul și
împodobindu-se cu desăvîrșită curăție, era vestit între cuvioșii părinți. Iar
cînd s-a ivit eresul luptării contra sfintelor icoane, al cărui iscoditor a
fost Leon Isaurul, nelegiuitul împărat al grecilor, care pe sfintele icoane
și pe cei ce le cinsteau și se închinau lor îi numea închinători de idoli și
pe mulți din credincioșii împărați și arhierei și pe popoarele cele numite cu
numele lui Hristos, care au fost mai înainte de el și păzeau cu dreaptă credință
închinarea icoanelor le da anatemei, singur fiind blestemat de toți.
Atunci acest mare și nemișcat stîlp și tare apărător al dreptei
credințe a stat cu bărbăție împotriva taberelor eretice, care cu păgînătate
huleau întruparea Cuvîntului lui Dumnezeu și cu necinste nesocoteau asemănarea
lui Hristos, cea după omenire închipuită pe icoană. Dar Cuviosul Procopie îi
făcea pe toți de rușine, mustrîndu-le socoteala lor cea nebună și cu nebiruite
cuvinte însuflate de Dumnezeu îi biruia, rupîndu-le ca pe o pînză de păianjen
împletiturile lor cele meșteșugite. Pentru aceasta a pornit spre mînie pe împăratul
cel cu numele și cu năravul de fiară, care ca un leu ieșind din pustie răcnea,
căutînd să înghită pe cineva.
Deci prin porunca aceluia, Cuviosul a fost prins și bătut, apoi
strujit amar cu unelte de fier peste tot trupul, aruncat în temniță întunecoasă
și necurată; și toată chinuirea cea rea care i se făcea în legături, cu mărime
de suflet o răbda, avînd întru toate pătimirile sale prieten și împreună pătimitor
pe Cuviosul Vasile, pe care și în pustnicia sa, mai înainte, l-a avut părtaș
iubit și împreună viețuitor. Cu acela, după multe răni ce le-a luat pentru sfintele
icoane, a răbdat multă vreme legături în temniță pînă la pierzătorul sfîrșit
al tiranului. Iar după ce acel rău-credincios împărat s-a lipsit de viața cea
vremelnică și de cea veșnică, murind cu trupul și cu sufletul, atunci Sfîntul
Procopie și Vasile și cu alți sfinți cuvioși părinți, au fost eliberați din
legături și din temniță. Și au petrecut restul vieții lor în obișnuitele osteneli
pustnicești, povățuind pe toți la fapta cea bună și aducîndu-i la mîntuire.
Apoi, la adînci bătrînețe, s-a dus la Domnul nostru Iisus Hristos, ca să-L vadă,
acum nu în icoană ci în față și să primească plata cea dorită a ostenelilor
sale, ca un pustnic și ca un pătimitor al lui Hristos, care pentru sfînta lui
icoană s-a nevoit pînă la sînge.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna februarie
|