Viața și pătimirea Sfîntului Sfințit Mucenic Proterie, Patriarhul Alexandriei
(28 februarie)
În Alexandria, cetatea Egiptului, luînd scaunul patriarhiei
Dioscor ereticul, după moartea Sfîntului Chiril, și umplîndu-se tot Egiptul
de eresul său, era acolo un preot drept-credincios și nebiruit în creștineștile
dogme, anume Proterie, sfînt cu viața și plin de înțelepciunea cea insuflată
de Dumnezeu. Acesta, văzînd pe mulți abătîndu-se la eresul patriarhului, care
bîrfea că este o fire în Hristos, li se împotrivea tare cu cuvinte nebiruite.
Iar patriarhul Dioscor se mîhnea asupra lui; însă vrînd să-l aducă la unirea
sa cea rău-credincioasă, îl momea cu înșelăciune, cinstindu-l cu protopopia.
Dar nimic n-a sporit, deoarece Sfîntul Proterie era tare în credință, ca cel
ce învățase bine dreapta credință de la prea sfințitul Chiril, care fusese mai
înainte patriarh al Alexandriei.
După aceasta, pe vremea împărăției lui Marcian, adunîndu-se
în Calcedon, al patrulea Sinod al Sfinților Părinți din toată lumea, Dioscor
a fost mustrat pentru eresul său și a fost osîndit la depărtarea din treapta
patriarhiei și la despărțirea de Biserică. Fiind izgonit în țara Paflagoniei,
în cetatea ce se numea Gangra, a murit acolo după cîtăva vreme. Iar în Alexandria,
după lepădatul Dioscor, a fost ales de credincioșii arhierei, de clerici și
de drept-credincioșii din patriarhicescul scaun Sfîntul Proterie, bărbat cu
adevărat vrednic de o treaptă ca aceea. Dar poporul de obște al Alexandriei,
cel adăpat cu erezia lui Dioscor și unii clerici care se vătămaseră cu erezia,
nu primeau alegerea lui Proterie.
Deci, alegîndu-se patriarh Sfîntul Proterie de cei credincioși,
a ocupat scaunul și a început a prea mări credința cea dreaptă, întărită de
Sinodul Sfinților Părinți din Calcedon. Apoi s-a făcut gîlceavă și tulburare,
pentru că unii din clerici, între care erau mai de frunte preotul Timotei, care
se poreclea Eliur și diaconul Petre Mongos, amîndoi sfințiți de Dioscor și plini
de eresul acestuia, și alții, s-au despărțit de soborul bisericesc, nevoind
să aibă împărtășire cu Sfîntul Proterie și făceau dezbinare în popor, pornindu-l
spre gîlceavă. Deci era mare dezbinare în Biserica Alexandriei. Unii se țineau
de acest nou patriarh, socotind bine Ortodoxia, iar alții, poftind iarăși pe
Dioscor și blestemînd dogmele Sinodului din Calcedon. Apoi gîlcevindu-se și
făcînd război unii cu alții, îndrăzneau și asupra patriarhului; căci strigau
nepricepuții tulburători asupra Sfîntului Proterie, numindu-l desfrînat, deoarece,
fiind în surghiunie arhiereul Dioscor, i-a luat mireasa lui, adică Sfînta Biserică;
apoi mai ziceau că Proterie este și eretic, și nevrednic de treapta patriarhiei.
Deci, Sfîntul Proterie răbdînd multe primejdii, prin tulburarea
poporului eretic, și temîndu-se de ucigașele mîini, a avut neapărată nevoie
de oaste pentru apărarea sănătății sale; căci totdeauna îi era frică, așteptînd
năvălirea poporului, fiindcă și asupra începătorilor curții sale se răsculase
și se pornise și asupra împărăteștii oști, care se afla în cetate. Căci în acea
vreme antipatul din Tebaida, venind în cetate ca să împace tulburarea, popoarele
aruncau cu pietre asupra ostașilor care intrau cu dînsul. Ostașii, văzînd răscularea
poporului, au alergat în locașul ce se numea Serapidis și s-au închis într-însul;
iar poporul, alergînd, a împresurat locașul și, luîndu-l, au ars cu foc de vii
pe ostașii de acolo.
Auzind de aceasta, drept-credinciosul împărat Marcian s-a mîniat
foarte, și a trimis oaste mai mare, care a smerit pe cetățeni și popor, luînd
grîul și hrana cetății care se aducea în Alexandria cu corăbiile din cetățile
și hotarele Egiptului, poruncind să nu le mai ducă în Alexandria, ci în Pilusia,
iar de acolo în Constantinopol. A mai luat de la alexandrini și băile poporului
și alte lucruri mai plăcute; apoi le-a oprit toată libertatea și obișnuitele
priveliști. De acest lucru supărîndu-se cetățenii, și mai ales pentru lipsa
pîinii, fiind cuprinși de foame, s-au smerit și au rugat pe prea sfințitul patriarh
Proterie să se ducă să roage pe împărat pentru dînșii. Deci, ducîndu-se prea
sfințitul patriarh a înduplecat pe împărat pentru cetatea sa și a cîștigat toate
cele cerute, căci s-a dăruit cetății libertatea cea dintîi și pîinea li s-a
întors. Apoi a viețuit arhiereul lui Dumnezeu în pace cîtăva vreme pe scaunul
său. Iar pe Timotei Eliur, cel ce n-a voit să se pocăiască și pe gîlcevitorii
cei răi, i-a despărțit de Biserică.
După aceasta, a murit drept-credinciosul împărat Marcian și
tulburătorii eretici și-au înălțat iarăși cornul lor, începînd a îndemna poporul
cel nepriceput la gîlceavă și tulburare și n-au încetat pînă ce nelegiuiții
nu și-au săvîrșit răutatea lor. Căci Timotei Eliur, fiind viclean, înșelător
și vrăjitor, cu meșteșug i-a amăgit pe monahii din Egipt care viețuiau în mănăstiri
și în sihăstrii. Astfel, căutînd o noapte fără lună și acoperindu-se cu îmbrăcăminte
întunecoasă, a înconjurat chiliile călugărești, chemînd pe nume pe fiecare și
cînd răspundea fiecare din ei și întreba cine este și ce îi trebuie, el le zicea:
"Eu sînt unul din slujitoarele duhuri, trimis de la Dumnezeu ca să nu aveți
împărtășire cu Proterie și soborul din Calcedon să nu-l primiți; iar pe Timotei
Eliur să-l puneți episcopul Alexandriei". Astfel vicleanul înșelător, ajutîndu-i
diavolul, i-a amăgit cu farmece. Iar aceia, neînțelegînd meșteșugul vrăjmașului,
au crezut minciuna ca pe un adevăr și, spunînd unul altuia arătarea cea îngerească,
s-au sfătuit și s-au adunat în număr mare și ducîndu-se în Alexandria cu mînie
asupra celui nevinovat drept-credincios arhiereu al lui Dumnezeu Proterie, au
vrut să-l izgonească din biserică.
În acea vreme Timotei, îndemnînd în Alexandria pe unii cu amăgire,
iar pe alții în taină, și-a adunat o ceată mare de tulburători și socotind vreme
lesnicioasă, cînd Dionisie antipatul nu era în cetate, ci zăbovea în părțile
de sus ale Egiptului, a mers în biserică cu mult popor și cu ostași înarmați
și cu monahii care veniseră la dînsul, avînd cu sine doi episcopi lepădați pentru
credința lor cea rea; asemenea și cu clericii care erau goniți pentru alte pricini.
Deci s-a sfințit Timotei de episcopii cei lepădați și s-a numit patriarh al
Alexandriei, netemîndu-se de canoanele bisericești, căci de la legile împărătești
nu aștepta vreo judecată, pentru că toată nădejdea sa își pusese în poporul
cel tulburat și în mulțimea monahilor ceilor amăgiți. Iar prea sfințitul patriarh
Proterie, văzînd acea tulburare și neavînd ajutor și apărare de la nimeni, nefiind
în cetate antipatul, a gîndit să fugă și tăinuindu-se de toți, noaptea, a ieșit
din cetate. Și odihnindu-se el la un loc ascuns, i s-a arătat în vedenie Sfîntul
prooroc Isaia, zicîndu-i: "Întoarce-te în cetate, căci eu aștept să te iau pe
tine".
Această vedenie luînd-o în seamă prea sfințitul Proterie și
cunoscînd mucenicescul sfîrșit ce va fi, s-a întors și a intrat în botezătoarea
bisericii. Iar tulburătorii, căutînd pretutindeni pe Proterie, s-au înștiințat
că este în botezătoare și mai întîi l-au încuiat acolo, apoi intrînd la dînsul
cei înșelați de Timotei, l-au ucis cu nemilostivire cu ciomegele de trestie
pe care le purtau în mîini și care aveau în capete fier ascuțit. Apoi au ucis
și pe alți șase oameni care erau cu dînsul. Deci au vărsat sînge nevinovat într-acea
vreme, cînd Paștile nostru, Hristos, pentru noi S-a jertfit; căci era ziua Sîmbetei
celei mari cînd s-a săvîrșit acea cumplită ucidere. Dar nu le era destul ucigașilor,
ci cei ce nu se săturaseră de sîngele cel nevinovat, mai mult și-au întins răutatea
lor. Căci, legînd trupul cel mort al Sfîntului Proterie de picioare, l-au tras
în mijlocul cetății, bătîndu-i și zdrobindu-i în bucăți mădularele lui. Iar
unii, mai fără de omenie, rupeau trupul lui cu dinții, ca fiarele și cîinii;
apoi, aprinzînd un foc mare, l-au ars și l-au făcut cenușă și praful în vînt
l-au aruncat. După aceea cu porunca celui fără de lege patriarh al lor, Timotei,
au ars și scaunul patriarhiei, pe care șezuse Sfîntul Proterie ca și cum era
întinat de el, singuri necurați fiind ei.
După o ucidere cumplită ca aceea a Sfîntului Proterie, mincinosul
patriarh Timotei Eliur a trimis pe ostașii săi în toate cetățile Egiptului ca
să gonească pe drept-credincioșii arhierei iar în locul acelora să așeze pe
alții, pe care singur i-a pus. Atunci episcopii și clericii cei necăjiți și
toți cei ce erau drept-credincioși, au scris cu lacrimi împăratului Leon, cel
ce după Marcian se alesese, cum și la prea sfințitul Anatolie, patriarhul Constantinopolului,
înștiințîndu-l de toate cele ce se făcuseră, și rugîndu-l să izbăvească Biserica
Alexandriei de o tiranie ca aceea. Împăratului și patriarhului le-au fost jale
de uciderea nevinovatului arhiereu al lui Dumnezeu, Proterie. Și îndată, trimițînd
împăratul pe dregătorii săi cu oaste mare, au pedepsit pe cei ce au tulburat
liniștea; pe unii cu tăierea mîinilor, pe alții cu tăierea limbii, iar pe alții
în legături și în temnițe, pe alții cu bătăi și cu izgoniri; dar pe Timotei
Eliur, mincinosul patriarh, cu episcopii și cu clericii lui, l-au trimis la
judecata duhovnicească .
Deci, judecîndu-se Timotei de drept-credincioșii arhierei, a
luat plată după lucrurile sale, că nu numai de arhierie, ci și de creștinătate
înstrăinîndu-se, l-au trimis în surghiun, în cetatea Gangra, unde s-a săvîrșit
și Dioscor învățătorul său. Iar în locul lui s-a ales la patriarhia Alexandriei
alt Timotei, care se chema Salofachiul, bărbat dreptcredincios și înțelept,
care pentru bunul său obicei era iubit. Astfel a primit pace și liniște Biserica
lui Hristos cea din Alexandria care, cu dreaptă credință, slăvește pe Tatăl
și pe Fiul și Sfîntul Duh, pe Unul în Treime Dumnezeu, Căruia se cuvine slava
în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna februarie
|