Împlinindu-se opt zile de la Naștere, Domnul nostru Iisus Hristos
a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea,
cum spune în Evanghelie: N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc,
pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovați și robiți de dînsa să-i facă
liberi, precum zice apostolul: A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut
sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; iar pe de alta ca să se
arate că a luat trup adevărat și să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos
n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.
Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii;
pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putință
să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăiește Sfîntul Efrem
Sirul: "Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu
trup adevărat S-a și tăiat împrejur ca un om, și cu sîngele Său S-a roșit Pruncul,
ca un fiu omenesc și, durîndu-L, plîngea, precum se cădea firii omenești".
Pentru aceea S-a tăiat împrejur la trup, ca să ne aducă nouă
duhovnicească tăiere împrejur; pentru că, sfîrșindu-se legea cea veche, care
era după trup, a început cea nouă, duhovnicească. Precum omul cel vechi, trupesc,
tăia împrejur pe omul cel simțit, așa și cel duhovnicesc este dator a-și tăia
împrejur patimile cele sufletești: iuțimea, mînia, zavistia, mîndria, necurăția
și alte păcate. Iar a opta zi S-a tăiat împrejur, scriidu-ne nouă cu sîngele
Său viața cea viitoare, care de învățători se socotește a fi a opta zi. Astfel,
Ștefan, făcătorul canonului din această zi, în cîntarea a patra, zice: "Închipuiește
viața cea neîncetată a veacului al optulea ce va să fie, în care Stăpînul S-a
tăiat împrejur". Sfîntul Grigorie de Nissa grăiește așa: "Cea de a opta zi s-a
așezat prin lege, ca veacul al optulea, ce va să fie prin optime, să mi-l însemneze
mie".
Se cuvine a ști și aceasta: că tăierea împrejur în Așezămîntul
cel vechi era rînduită în chipul Botezului și al curățirii păcatului strămoșesc,
măcar că acela nu se curăța cu totul prin tăierea împrejur, pînă la sîngele
lui Hristos cel de voie vărsat pentru noi, pentru că tăierea împrejur era numai
închipuire a înainte curățirii celei adevărate, iar nu adevărată curățire, pe
care a săvîrșit-o Domnul nostru, scoțînd păcatul din mijlocul lumii și pironindu-l
pe Cruce. Iar în loc de tăierea împrejur din legea cea veche, a legiuit Botezul
darului celui nou, care este din apă și duh. Tăierea împrejur a fost atunci
ca o pedeapsă pentru păcatul cel întîi făcut și spre semnul acesta, cum că pruncul
ce se taie împrejur este zămislit întru fărădelegi, după cuvîntul lui David:
...în păcate m-a născut maica mea; pentru care rana rămîne pe trupul
pruncului.
Dar Domnul nostru era fără de păcat, deși în toate S-a asemănat
nouă, în afară de păcat; precum șarpele de aramă făcut de Moise în pustie era
șarpe numai cu asemănarea, dar fără veninul șarpelui, așa și Hristos era om
adevărat, dar nepărtaș păcatului omenesc și S-a născut din Maică fără de prihană
și fără de bărbat, mai presus de fire.
Nu se cădea Lui să rabde acea rană a păcatului, adică a tăierii
împrejur, după lege, ca unul Care era fără de păcat și dătător de lege, dar
de vreme ce a venit să ia asupra Sa păcatele a toată lumea, după cum grăiește
Apostolul: Neștiind de păcat, pentru noi s-a făcut păcat; deci ca și
cum ar fi fost păcătos, a suferit tăierea împrejur, fiind fără de păcat. Apoi
mai mare smerenie a arătat Stăpînul nostru în tăierea împrejur decît în nașterea
Sa.
Pentru că prin naștere a luat asupra Sa numai chipul omenesc,
după cum grăiește Apostolul: Întru asemănarea omenească făcîndu-Se și cu
chipul S-a aflat ca omul, iar prin tăierea împrejur a luat asupra Sa chipul
păcătosului, suferind ca și un păcătos rana cea rînduită pentru păcat. Pentru
ceea ce nu era vinovat a pătimit ca un vinovat, cum grăiește David: Cele
ce n-am jefuit, atunci am plătit; de care păcat nu sînt părtaș, pentru acela
am suferit durerea tăierii împrejur.
Deci, a voit ca să primească tăiere împrejur, începînd înainte
de a pătimi pentru noi, și gustînd acel pahar, pe care voia să-l bea pînă în
sfîrșit, grăind pe Cruce: Săvîrșitu-s-a. Vărsa picături de sînge dintr-o
parte a trupului, pînă ce din tot trupul va curge sîngele pîraie; în pruncie
începe a răbda și la pătimire se deprindea; ca, atunci cînd va fi bărbat desăvîrșit
cu vîrsta, să rabde cu înlesnire patimile cele mai cumplite: pentru că din tinerețe
se cuvine omului a se deprinde la nevoințele cele bărbătești. Viața omenească
este plină de osteneli, fiind ca o zi, avînd nașterea dimineața, iar seara sfîrșitul;
că de dimineață, adică din scutece, Omul - Dumnezeu Hristos iese la lucrul Său
prin osteneli, fiind în osteneli din tinerețe și spre lucrarea Sa pînă în seara
aceea cînd soarele s-a întunecat și s-a făcut întuneric pe tot pămîntul pînă
la al nouălea ceas; căci grăiește către iudei: Tatăl Meu pînă acum lucrează
și Eu lucrez.
Dar ce lucrează Domnul nostru? Mîntuirea noastră; căci mîntuire
a lucrat în mijlocul pămîntului. Iar ca s-o lucreze desăvîrșit, se apucă de
dimineață, adică din tinerețe de lucru, începînd a răbda durere trupească și
cu inima suferind pentru noi ca pentru fiii Săi, pînă ce se va închipui întru
noi Hristos. De dimineață, cu sîngele Său începe a semăna, ca spre seară să
adune rodul cel frumos al răscumpărării noastre.
Apoi s-a pus numele fericitului prunc "Iisus", nume care s-a
dat din cer de Arhanghelul Gavriil în vremea cînd a binevestit Preacuratei Fecioare
zămislirea Lui și mai înainte pînă a nu se zămisli în pîntece, adică mai înainte
pînă a nu se învoi Preasfînta Fecioară cu cuvintele binevestitorului, sau mai
înainte pînă a nu zice: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvîntul tău.
Pentru că la acele cuvinte ale ei, îndată Cuvîntul lui Dumnezeu trup s-a făcut,
sălășluindu-Se în preacuratul și preasfîntul Ei pîntece.
Deci, acest preasfînt nume, Iisus, care s-a spus de înger mai
înainte de zămislire, I s-a dat la tăierea împrejur Domnului Hristos, ca o încredințare
despre mîntuirea noastră; pentru că "Iisus" înseamnă "Mîntuitor", precum mai
înainte a tălmăcit același înger lui Iosif, în vis, arătîndu-se și zicîndu-i:
Vei da numele Lui "Iisus", pentru că Acela va mîntui pe poporul Său din păcate.
Încă și Sfîntul Apostol Petru, mărturisînd despre numele lui Iisus, zicea: Nu
este întru nimeni altul mîntuire, pentru că nu este nici un alt nume sub cer,
dat între oameni, întru care se cade a ne mîntui.
Acest mîntuitor nume, Iisus, mai înainte de toți vecii era pregătit
în sfatul Sfintei Treimi, și pînă acum păzit spre a noastră mîntuire; iar acum
ca un mărgăritar de mult preț s-a adus spre răscumpărarea neamului omenesc din
vistieriile cele cerești și s-a dat prin Iosif, întru adeverirea tuturor; apoi
cele neștiute și cele tăinuite ale înțelepciunii lui Dumnezeu, întru numele
acesta s-au arătat. Acest nume ca un soare a strălucit lumii, după cum grăiește
proorocul: Va răsări vouă, celor ce vă temeți de numele Meu, soarele dreptății.
Ca un mir bine mirositor a umplut lumea de bună mireasmă. Ca
un mir este vărsat numele Său, nu ținut în vas, ci vărsat; căci pînă cînd mirul
este în vas, pînă atunci mireasma lui este înăuntru; iar cînd se varsă, îndată
buna lui mireasmă umple văzduhul. Puterea numelui lui Iisus era tăinuită în
sfatul cel mai înainte de veci, acoperindu-se ca într-un vas; iar după ce din
cer s-a vărsat pe pămînt acest nume, îndată ca niște mir plin de aromate, prin
buna mirosire a darului, de la vărsarea pruncescului sînge la tăierea împrejur,
a umplut lumea. Și toată lumea acum mărturisește că Domnul Iisus Hristos este
întru slava lui Dumnezeu Tatăl.
Arătată s-a făcut puterea numelui lui Iisus, căci acest minunat
nume a mirat pe îngeri, a bucurat pe oameni și a înfricoșat pe diavoli, pentru
că și diavolii cred în El și se cutremură. Apoi de numele acesta tremură iadul,
tremură cele dedesubt, se scutură puterea întunericului, cad cei ciopliți, se
gonește întunericul idoleștii îndrăciri; iar lumina dreptei credințe răsare
și luminează pe tot omul ce vine în lume.
La acest nume preamare al lui Iisus tot genunchiul se pleacă,
al celor cerești, al celor pămîntești și al celor de dedesubt. Acest nume
al lui Iisus este armă tare asupra potrivnicilor, precum zice Sfîntul Ioan Scărarul:
"Totdeauna cu numele lui Iisus să bați pe cei potrivnici, pentru că armă mai
tare decît aceasta nu vei afla nici în cer, nici pe pămînt". Acest nume preascump,
Iisus, o! cît de dulce este inimilor celor ce iubesc pe Iisus Hristos! O! cît
este de dorit celui ce-L are pe El! Căci Iisus este iubire și dulceață. Acest
preasfînt nume Iisus, o! cît este de iubit robului și legatului pentru Iisus,
celui robit pentru dragostea Lui!
În minte să fie Iisus, pe limbă Iisus; Iisus se crede cu inima
întru dreptate, Iisus se mărturisește cu gura spre mîntuire. Ori umblînd, ori
șezînd, ori ceva lucrînd, Iisus să fie pururea înaintea ochilor. N-am crezut
- zice Apostolul -, a ști ceva între voi, fără numai pe Iisus; căci
Iisus, celui ce se plînge către Dînsul, îi este luminare a minții, frumusețe
a sufletului, sănătate a trupului, veselie a inimii, ajutor întru necazuri,
bucurie întru mîhnire, iar iubitorului Său, plată și răsplătire.
S-a scris cîndva numele cel nespus al lui Dumnezeu - după cum
povestește Ieronim - pe o tăbliță de aur, ce se purta pe capul arhiereului celui
mare. Se scrie acum dumnezeiescul nume al lui Iisus cu sîngele cel vărsat la
a Lui tăiere împrejur, și se scrie nu în aur, materialnic, ci duhovnicesc, adică
în inimile și în gurile robilor lui Iisus, precum s-a scris întru a Apostolului
Pavel, despre care s-a zis: Vas ales Îmi este acesta, ca să poarte numele
Meu. Apoi ca o preadulce băutură, preadulcele Iisus dorește să fie purtat
numele Său în vas; căci cu adevărat dulce este celor ce-l gustă cu dragoste,
despre care se grăiește în psalmi: Gustați și vedeți că bun este Domnul.
Pe acela gustîndu-l proorocul, strigă: Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea.
Pe Acesta gustîndu-l Apostolul Petru, zice: Iată, noi am
lăsat toate și în urma Ta am mers, căci către cine altul să mergem? Tu ai cuvintele
vieții veșnice. Prin această dulceață li s-au îndulcit sfinților pătimitori
chinurile cele amare, încît și de cea mai amară moarte nu s-au temut, ci strigau,
zicînd: Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Necazul, primejdia
sau sabia? Nici moartea, nici viața, fiindcă dragostea este mai tare ca moartea.
Deci în care vas dorește să se poarte cu adevărat acea dulceață
a numelui lui Iisus? În cel de aur, ca aurul lămurit în ulceaua primejdiilor
și a necazurilor, care ca și cu niște pietre scumpe se împodobește cu rănile
cele suferite pentru Iisus, strigînd: Eu rănile Domnului Iisus pe corpul
meu le port. Un vas ca acesta trebuie acelei dulceți.
În unul ca acesta numele lui Iisus dorește să fie purtat. Nu
în zadar Iisus, la luarea numelui Său, varsă sînge în tăierea împrejur, voind
aceasta, ca vasul, ce va purta numele Său, să se roșească cu sînge. Că după
ce Domnul a cîștigat vas ales numelui Său pe Apostolul Pavel, îndată a adăugat,
zicînd: Eu îi voi spune, cîte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu.
Caută la vasul Meu, cel sîngerat și rănit. Așa se scrie numele lui Iisus, cu
roșeala sîngelui, cu durerile și chinurile celor ce pînă la sînge suferă, nevoindu-se
împotriva păcatului.
Deci, te sărutăm, cu dragoste, o, preadulce nume al lui Iisus,
ne închinăm cu osîrdie preasfîntului Tău nume, o! preadulce și întru tot îndurate
Iisuse, lăudăm numele Tău cel preamare, Mîntuitorule Iisuse, umilindu-ne față
de sîngele cel vărsat în tăierea împrejur! Pruncule cel fără de răutate și Doamne
cel desăvîrșit! Și ne rugăm bunătății Tale celei mari, pentru preasfînt numele
Tău, pentru preascump sîngele Tău ce s-a vărsat, și pentru Maica Ta cea fără
de prihană, care fără stricăciune Te-a născut, să reverși asupra noastră mila
Ta cea bogată, să îndulcești inimile noastre prin Tine însuți Iisuse, să aperi
și să ne îngrădești de pretutindeni cu numele Tău!
Însemnează-ne și ne pecetluiește pe noi robii Tăi cu acest nume,
Iisuse, ca și în veacul ce are să fie, ai Tăi să fim și cu îngerii să slăvim
preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, Iisuse, și să-l cîntăm în veci.
Amin.