Împăratul Dioclețian (284-305), în anul întîi al prigonirii
ce s-a făcut de dînsul asupra creștinilor, mergînd de la Roma, a intrat în cetatea
Nicomidiei, unde a făcut mulți idoli și s-a închinat lor; după cîteva zile,
a fost prins înaintea cetății omul lui Dumnezeu, episcopul Teopempt, care a
pătimit la începutul prigonirii făcută de marele păgîn Dioclețian, și fiind
adus înaintea împăratului, a zis: "Nu sînt dumnezei acei idoli de argint, de
aur, de lemn sau de piatră, cărora tu te închini, pentru că nu pot nici să sufle,
nici să grăiască, nici să facă ceva bine sau rău. Dumnezeul cel ceresc, Atotputernicul,
a făcut cerul, pămîntul și marea, precum și toate cele ce sînt într-însele".
Acestea și multe altele grăindu-le sfîntul despre credința creștinească,
s-a supărat împăratul și i-a zis: "Nu te-am chemat să vorbești multe cuvinte,
ci ca îndată să încetezi vorba și să aduci jertfă zeului Apolon". Sfîntul Teopempt
a răspuns: "Unor zei ca aceștia eu niciodată nu voi aduce jertfă, nici mă voi
teme de chinurile tale, căci este scris: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul,
iar sufletul nu pot să-l ucidă. Iar tu, avînd putere asupra trupului meu,
fă ceea ce voiești".
Atunci împăratul a poruncit să fie ars în cuptor episcopul,
de viu. Deci, ostașii au aprins cuptorul de dimineața pînă la amiază, și sfîntul
episcop a zis către dînșii: "Să încetați puțin și eu voi arăta puterea Domnului
Dumnezeului meu, pentru al Cărui sfînt nume se încinge acel cuptor, spre a mă
pierde". Zicînd aceasta, s-a aruncat în cuptorul cel foarte aprins și a șezut
în mijlocul lui, iar aceia s-au dus, crezînd că el va arde și va pieri îndată.
Dar la miezul nopții, ieșind sfîntul bărbat din cuptor și intrînd în casă la
împăratul, deschizîndu-se toate ușile singure, l-a deșteptat și i-a zis: "Eu
sînt Teopempt, episcopul, omul lui Iisus Hristos, pentru că n-am murit, după
cum tu ai poruncit ca să mă omoare și iată că sînt viu". Zicînd acestea, s-a
dus iarăși în cuptor; iar împăratul, văzîndu-l pe sfîntul și auzind cuvintele
lui, s-a înspăimîntat și a rămas ca un mut, de frica cea mare. A doua zi, chemînd
pe ostașii săi, le-a zis: "Ați aruncat pe creștinul acela în cuptorul cel ars,
unde v-am poruncit?" Ostașii au răspuns: "Am făcut, stăpîne, precum ne-ai poruncit;
l-am aruncat și, arzînd, a murit ieri".
Atunci Dioclețian a pornit cu ostașii săi și s-a oprit înaintea
cuptorului, dar a auzit pe sfîntul episcop, cîntînd și binecuvîntînd pe Dumnezeu
în mijlocul cuptorului celui arzînd, și s-a mirat foarte mult.
Ieșind sfîntul din cuptor nevătămat, împăratul a zis către cei
de față: "Vedeți ce putere are vraja creștinească; căci am auzit că în numele
unui Iisus își săvîrșesc farmecele lor". Deci a poruncit ca în același ceas
să prindă un cîine și să-l arunce în cuptor, vrînd să vadă dacă nu va arde cîinele,
precum n-a ars episcopul cu minune; dar îndată a ars cîinele. Văzînd aceasta
împăratul, a zis către omul lui Dumnezeu: "Voi pune asupra ta mai multe chinuri,
ca asupra unui necurat, de vreme ce te-am cunoscut că ești înșelător și vrăjitor".
Și a poruncit ca într-o temniță să fie închis, fără a i se da nici pîine, nici
apă, pînă în ziua în care avea să-l judece înaintea poporului; și a petrecut
omul lui Dumnezeu douăzeci și două de zile în această temniță, fără hrană și
băutură, întărindu-se de Dumnezeu.
După trecerea acestor zile, împăratul a poruncit ostașilor săi
să meargă ca să cerceteze dacă se află încă în viață creștinul acela. Ostașii,
mergînd la închisoare, l-au găsit viu și cu fața veselă, ospătat ca la o masă
împărătească; apoi s-a supărat Dioclețian și a scos din temniță pe fericitul
episcop și, rupîndu-și hainele de pe dînsul, a bătut din palme, zicînd: "Veniți
și vedeți vraja creștinească". Iar fericitul episcop a zis: "Pînă cînd, ticălosule,
ai inima închisă, și nu cunoști pe Dumnezeul cel adevărat, în Care eu cred?
Acela mi-a dat mie putere și tărie. Cîtă vreme te voi birui, voi socoti nimic
toate chinurile".
Împăratul, auzind de toate acestea, a poruncit să-i scoată ochiul
cel drept și să-l puie în mîna lui cea dreaptă, și astfel să-l ducă iarăși în
temniță. Acolo, rugîndu-se sfîntul, o lumină mare a strălucit în întuneric și
îndată ochiul său s-a deschis, fiind întreg și sănătos ca și celălalt. De acest
lucru înștiințîndu-se împăratul și văzîndu-l, s-a mîniat mai mult și a zis:
"Mă jur pe împărăția Romei și pe marele Apolon, că nicidecum nu mă voi odihni
pînă ce nu voi chema mai întîi pe cel mai puternic vrăjitor, care va putea să-ți
risipească toate meșteșugurile și farmecele tale". Aceasta zicînd, iarăși a
poruncit să-l ducă în temniță. A trimis apoi scrisorile sale în toate părțile
stăpînirii, că, dacă se va afla vreun vrăjitor, care să poată risipi farmecele
creștinești, să vină la dînsul degrabă și să ia multe daruri și mare cinste.
Deci a venit un vrăjitor, anume Teona, care stînd înaintea lui Dioclețian, a
zis: "După porunca voastră împărătească, am venit ca mai degrabă să dezleg creștineștile
farmece, căci nu se va afla în mine nedreptate înaintea ta".
Aceasta auzind împăratul, s-a bucurat și a zis: "Este la mine
în temniță un boier creștin, ale cărui farmece de le vei dezlega, mare cinste
vei lua". Teona i-a zis: "Să facă creștinul acela vreo putere înaintea mea și
eu voi risipi toate lucrările lui".
Deci, veselindu-se împăratul de niște cuvinte ca acestea, a
zis către dînsul: "Eu aș voi ca de la tine mai întîi să văd vreun semn". Teona
i-a zis: "Să se aducă aici un bou mai sălbatic". Acela fiind adus, Teona a șoptit
niște cuvinte în urechile boului și îndată boul a crăpat în două și fiecare
parte era deosebită.
Atunci mirîndu-se împăratul, a zis: "Cu adevărat tu ești destoinic
pentru risipirea farmecelor creștinești". Teona vrăjitorul a zis către împărat:
"Așteaptă puțin și vei cunoaște prin minune lucrul ce s-a făcut, împărate".
Aceasta zicînd, a poruncit ca să-i aducă un cîntar și a pus în el acele părți
ale boului, umflîndu-se amîndouă deopotrivă.
Deci a poruncit Dioclețian ca să aducă înaintea sa pe Sfîntul
Teopempt, episcopul, și, punîndu-l împotriva vrăjitorului, a zis către dînsul:
"Știindu-te că ești înșelător și vrăjitor, am chemat acest fermecător din părțile
Egiptului, voind să cunosc cine din voi este mai puternic în fermecătorii".
Atunci Teona a zis către episcop: "Două meșteșuguri ale farmecelor
voi săvîrși acum asupra ta și de nu te vor vătăma, voi crede și eu în Dumnezeul
tău". Deci, făcînd două turte din făină fermecată, i-a dat episcopului să mănînce;
iar el, luînd, le-a mîncat și s-au îndulcit în gura lui ca mierea, cu nimic
vătămîndu-l.
Văzînd aceea Teona, s-a mirat și a zis: "Încă un meșteșug de
farmece minunat voi săvîrși asupra ta și de nu te va vătăma, voi crede în Dumnezeul
tău".
Luînd un pahar de apă, a pus într-însul o iarbă aducătoare de
moarte și a chemat numele celor mai puternici diavoli, ca mai puternică să-i
fie otrava, apoi a dat-o sfîntului să bea; el bînd-o, a rămas nevătămat.
Teona, căzînd la picioarele episcopului, a zis: "Sînt creștin
și mă închin Celui răstignit". Împăratul auzind aceasta, s-a tulburat foarte
și a strigat, zicînd: "Mari sînt facerile de minuni ale creștinilor, care se
fac cu vrăji". Deci, a poruncit să-i ducă în temniță, unde sfîntul episcop învățînd
credința pe Teona, l-a numit Sinesie, adică "plin de înțelegere", de
vreme ce a înțeles cu inimă curată și a cunoscut pe Hristos Dumnezeu; apoi l-a
botezat acolo.
A doua zi împăratul a poruncit ca pe sfîntul episcop să-l aducă
înaintea sa și, plecîndu-și grumajii, a zis către dînsul: "Bucură-te, învățătorule
al vrăjitorilor", și-l sfătuia cu cuvinte multe spre păgînătatea elinească.
Nevrînd sfîntul să jertfească zeilor, împăratul a poruncit să-l
întindă pe pămînt, cu fața în sus și de patru lemne să-l lege de mîini și de
picioare, apoi să aducă o bucată mare de piatră dintr-un stîlp sfărîmat, pe
care abia opt oameni puteau s-o ducă și s-o pună pe pîntecele sfîntului. Dar
rugîndu-se sfîntul episcop rugîndu-se, îndată acea piatră ce era pe pîntece,
singură ridicîndu-se, s-a aruncat de la dînsul departe, ca de 15 coți.
Atunci Dioclețian a poruncit să-l spînzure de picioare, cu capul
în jos și altă piatră grea să-i spînzure de grumaji; deci a lăsat pe sfîntul
spînzurat de dimineață pînă la al treilea ceas din zi. Apoi a poruncit să taie
funia cu care sfîntul era spînzurat de picioare, ca astfel, deodată căzînd și
capul sfărîmîndu-și de greutatea pietrei, iar grumajii rupîndu-și, să se sfîrșească.
Aceasta făcîndu-se, sfîntul episcop, cu puterea lui Dumnezeu, a stat drept pe
picioarele sale.
După aceasta tiranul a dat asupra lui hotărîre de moarte, pe
care sfîntul cu bucurie a primit-o și cu glas mare a grăit: "Bine este cuvîntat
Dumnezeu și Tatăl Domnului Iisus Hristos, Care m-a învrednicit să ajung această
zi, pe care în toată vremea o doream; deci mă rog, Ție, Doamne, pomenește-mă
și în acest ceas". Zicînd aceasta, și-a plecat genunchii și i-au tăiat capul,
săvîrșindu-se în pace și în mărturisirea Sfintei Treimi.
După aceea a poruncit împăratul ca să aducă înaintea sa pe Teona
vrăjitorul, care crezuse în Hristos și după ce n-a putut nici cu îmbunări, nici
cu îngroziri să-l înduplece la jertfele idolești, a poruncit să-l arunce într-o
groapă adîncă, să-l astupe cu țărînă, apoi a adus cai ca să calce pe sfînt în
groapă. Astfel, Sfîntul Teona astupîndu-se cu țărînă și de picioarele cailor
mult călcîndu-se, a trecut către Domnul.
Deci Sfinții Mucenici Teopempt episcopul și Teona, zis Sinesie,
și-au săvîrșit nevoințele lor cele mucenicești de la Dioclețian împăratul, în
Nicomidia; împărățind peste toți Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună
cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, I se cuvine slava, în veci. Amin.