Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt,
viețuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-și înaintea
oamenilor puterea și înțelepciunea dumnezeirii Sale, pînă la vîrsta de treizeci
de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani,
să aibă rînduiala de dascăl sau de preot. Pentru aceasta nici Domnul Hristos
pînă la acești ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este
Fiul lui Dumnezeu și Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile pînă ce s-a
împlinit numărul anilor Lui.
El viețuia în Nazaret, cu Preacurata Sa Maică și cu Iosif, părutul
Său tată, care era lucrător de lemn și cu care lucra împreună. După moartea
lui Iosif, singur Domnul făcea acel lucru de mînă, cîștigînd prin osteneală,
hrana pentru El și pentru prea iubita Sa maică, ca să ne învețe pe noi a nu
ne lenevi și nici a mînca pîinea în zadar.
Apoi, împlinindu-se cei 30 de ani și venind vremea dumnezeieștii
Lui arătări - precum zice Evanghelia -, ca să se arate lui Israel: A fost
cuvîntul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimițîndu-l
pe el ca să-L boteze cu apă. Deci, i-a pus un semn încredințat după care
putea să cunoască pe Mesia, Cel care a venit în lume, precum singur Botezătorul
întru a sa bună vestire spune, zicînd: Cel ce m-a trimis să botez cu apă,
Acela mi-a zis: "Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorîndu-se și rămînînd peste
El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfînt".
Deci, ascultînd Ioan cuvîntul lui Dumnezeu, a venit în părțile
Iordanului, propovăduind botezul pocăinței, întru iertarea păcatelor. Pentru
că el era acela de care mai înainte a zis Isaia: Glasul celui ce strigă în
pustie, gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui. Deci, venea la
dînsul toată latura Iudeei și a Ierusalimului, și se botezau toți de la dînsul,
în rîul Iordanului, mărturisîndu-și păcatele. Atunci a venit și Iisus din Galileea
la Iordan, ca să fie botezat de Ioan. El a venit într-acea vreme, după ce Ioan
spusese mai înainte poporului despre El, zicînd:Vine în urma mea Cel mai
tare decît mine, Căruia nu sînt vrednic să-I dezleg curelele încălțămintelor
Lui. Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfînt.
După aceste cuvinte, a venit Iisus ca să Se boteze, cu toate
că nu-I trebuia aceasta, ca unul Care era preacurat, fiind născut din Preacurata
și Preasfînta Fecioară, El Însuși fiind izvorul a toată curăția și sfințenia.
Însă Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea a venit
la rîu ca să sfințească apele cu Botezul. A venit la ape ca să curățească firea
lor; a venit să Se boteze ca să ne pregătească baia sfîntului Botez. A venit
la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru dînsul martor nemincinos, văzînd pe
Duhul Sfînt pogorîndu-Se peste Cel pe Care-L boteza și auzind glasul Tatălui
de sus.
Ioan se sfia de El, zicînd: Eu am trebuință să mă botez de
Tine și Tu vii la mine. Căci Ioan cu duhul L-a cunoscut pe El; pentru că
mai înainte cu 30 de ani a săltat de bucurie în pîntecele maicii sale; deci,
avea trebuință de botezul Lui, ca cel ce era în păcatul neascultării, cel adus
de Adam asupra a tot neamul omenesc.
Iar Domnul a zis: Lasă acum, că așa se cade a împlini toată
dreptatea. Prin dreptate înțelege aici Sfîntul Ioan Gură de Aur poruncile
lui Dumnezeu; ca și cum ar fi zis: "De vreme ce toate cîte le poruncește legea
le-am săvîrșit și singură aceasta a rămas, adică să Mă botez; deci, Mi Se cade
să o săvîrșesc și pe aceasta". Iar botezul lui Ioan era porunca lui Dumnezeu,
precum el zice: Cel ce m-a trimis ca să botez cu apă, Acela mi-a zis.
Deci, cine l-a trimis? Arătat este că a fost Însuși Dumnezeu,
cum zice însăși Scriptura: "A fost cuvîntul lui Dumnezeu către Ioan". Deci,
Iisus, fiind în vîrstă de 30 de ani, S-a botezat pentru că omul de la această
vîrstă se pleacă cu înlesnire către tot păcatul.
Așa grăiau Ioan Gură de Aur și Teofilact, cum că cea dintîi
vîrstă a copilăriei are multă neștiință și zburdălnicie, a doua vîrstă, a tinereților,
se aprinde de poftă trupească, iar vîrsta de 30 de ani, a bărbatului desăvîrșit,
este a iubirii de aur, a măririi deșarte, a iuțimii, a mîniei și a tuturor păcatelor.
Pentru aceasta Hristos Domnul a așteptat botezul pînă la această
vîrstă, ca să împlinească legea cu toate vîrstele, să sfințească firea noastră
și să ne dea putere, ca să biruim patimile și să ne ferim de păcatele cele de
moarte. După Botezul Său, Domnul a ieșit îndată din apă, adică n-a zăbovit;
căci se povestește că Sfîntul Ioan Botezătorul, pe fiecare om care se boteza
de dînsul, îl afunda pînă la cap și-l ținea astfel pînă ce-și mărturisea toate
păcatele sale și numai după aceea îi afunda și capul și îl lăsa să iasă din
apă; pentru aceasta, zice Evanghelia, că a ieșit îndată din apă. Ieșind Domnul
din rîu, I s-au deschis cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger,
iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorît spre Domnul, Cel ce S-a botezat, arătîndu-Se
în chip de porumbel.
Întocmai cum în zilele lui Noe, porumbița a vestit micșorarea
apelor, tot asemenea și încetarea înecării păcatului a însemnat-o porumbelul.
Duhul Sfînt s-a arătat în chip de porumbel, pentru că acea pasăre
este curată, blîndă, iubitoare de oameni, fără de răutate și nu stă în locuri
necurate. Tot asemenea și Duhul Sfînt este izvorul curăției, noianul iubirii
de oameni, învățătorul blîndeții, rînduitorul binelui și fuge de la cel care
se tăvălește în tina cea necurată a păcatului, fără de pocăință.
Pogorîndu-Se Duhul Sfînt ca un porumbel spre Domnul nostru Iisus
Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicînd: Acesta este Fiul Meu cel iubit,
întru Care am binevoit. Aceluia deci, se cuvine mărirea și stăpînirea, în
vecii vecilor. Amin.