A doua zi după Sfînta și dumnezeiasca Arătare, adică Botezul
Domnului, Biserica a rînduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului
și slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, căci
se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc,
punînd mîna sa pe creștetul Stăpînului.
Deci, îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinstește
de toți și cu cîntări se slăvește, pentru că prin sobor se înțelege adunarea
poporului în biserică, la cîntarea și slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea și
lauda marelui Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Celui ce se prăznuiește.
Un sobor ca acesta, măcar că se săvîrșea la toate bisericile
ce sînt în toată lumea, ba încă se săvîrșește și astăzi; însă se face mai ales
mare prăznuire în bisericile zidite în numele Botezătorului, precum oarecînd
în biserica lui de lîngă Iordan, unde a botezat pe Hristos; în Sevastia, unde
s-a tăiat de către Irod; în Antiohia, unde mîna lui cea dreaptă a fost dusă
de Sfîntul Evanghelist Luca, și în Constantinopol, unde acea sfîntă mînă se
adusese din Antiohia și unde mai ales se făcuse soborul acela, de vreme ce se
adusese mîna chiar în seara dumnezeieștii Arătări, cînd se face sfințirea apelor.
Se părea atunci că însuși Botezătorul sosește nevăzut la sfințirea
apelor, făcîndu-se bucurie împăraților și la tot poporul, care cu multă prăznuire
săvîrșea soborul lui, după ziua dumnezeieștii Arătări. Deci, să săvîrșim și
noi cu bucurie duhovnicească soborul Sfîntului marelui Ioan, Înaintemergătorul
și Botezătorul, rugîndu-l să mijlocească pentru noi către Stăpînul Hristos,
ca să fim și noi în Biserica celor ce prăznuiesc veșnic, în locașul cel nefăcut
de mînă și acolo, în ceruri, să auzim glasul celor ce dănțuiesc și prăznuiesc
dumnezeieștile arătări cele veșnice, săturîndu-ne cu ei de vederea feței lui
Dumnezeu, Care Se arată sfinților Săi; și să slăvim cu toate cereștile cete
pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.