Nu numai Neocezareea se laudă cu făcătorul de minuni Grigorie,
ci și Sfînta și făcătoarea de minuni lavră Pecersca se mărește cu cel care poartă
același nume. Dumnezeu cînd a preamărit întru sfinții Săi pe Antonie și Teodosie
ai Pecerscăi, care au strălucit prin tot felul de minuni, în aceeași vreme a
ales și pe Cuviosul Grigorie, făcătorul de minuni, și în aceeași lavră l-a chemat.
Deci acest fericit, după ce s-a așezat Cuviosul Antonie în peșteră,
a mers la Cuviosul Teodosie, povățuitorul mănăstirii, și luînd de la dînsul
cinul monahicesc, s-a învățat sărăcia, smerenia, ascultarea, curăția, cum și
celelalte bunătăți; iar la rugăciune mai mult se îndeletnicea. Și așa, după
nevoințele cele multe, mai mult decît cele vremelnice s-a învrednicit a avea
darul facerii de minuni. Mai înainte de toate a cîștigat biruința asupra diavolilor,
încît aceștia de departe văzînd pe sfîntul, strigau: "O! Grigorie, ne îngrozești
cu rugăciunea ta".
Pentru că Grigorie avea obicei ca, după orice cîntare, să facă
rugăciuni pentru certarea celui viclean. Apoi biruitul vrăjmaș nesuferind gonirea
ce i se făcea de sfîntul, se gîndea cu ce fel de răutate să-i facă supărare
întru îmbunătățita sa viață. Dar, neputînd singur a-i face nimic, a îndemnat
pe niște oameni răi ca să-l fure, dînsul neavînd altceva decît cărți de rugăciune
și de citire.
Într-o noapte s-au dus tîlharii la chilia lui Grigorie și ascunzîndu-se,
pîndeau pînă ce va ieși cuviosul la Utrenie în biserică, ca atunci să intre
și să-i ia tot avutul lui. Însă fericitul a simțit venirea lor, pentru că nu
dormea în toate nopțile, și stînd în chilie, se ruga lui Dumnezeu. Atunci s-a
rugat pentru dînșii zicînd: "Dumnezeule, dă somn robilor tăi, care s-au ostenit
în deșert". Și a fost auzit de Dumnezeu, căci au adormit tîlharii cinci zile
și cinci nopți, pînă ce fericitul în fața mai multor frați i-a deșteptat, zicîndu-le:
"Pînă cînd străjuiți în deșert, vrînd să mă furați? Duceți-vă acum la casele
voastre!".
Aceștia, sculîndu-se, nu puteau să se ducă, fiindcă nu mîncaseră
de atîta vreme. Iar fericitul le-a pus înainte bucate și, hrănindu-i, i-a liberat.
Înștiințîndu-se despre aceasta, stăpînitorul cetății a poruncit să-i muncească.
Grigorie, mîhnindu-se că pentru dînsul au fost dați la chinuire, a mers la stăpînitor,
i-a dăruit niște cărți ale sale și a liberat pe tîlhari, apoi a vîndut alte
cărți și prețul lor l-a dăruit la săraci, zicînd: "Nu cumva să mai cadă cineva
în primejdie, vrînd să mă fure; căci Domnul a zis: Vindeți averile voastre
și dați milostenie. Faceți-vă voua pungi care nu se învechesc și comoară nefurată
în ceruri, unde nici furul nu se aproprie, nici molia nu o strică". Acei
tîlhari, pentru minunea ce se făcuse asupra lor, nu se mai întoarseră la locurile
lor cele dintîi, și cu pocăință mergînd în aceeași mănăstire a Pecerscăi, s-au
dat în slujba fraților.
Însă vrăjmașul nu și-a părăsit viclenia lui cea rea, căci acest
cinstit Grigorie mai avea o grădiniță mică, în care semăna verdețuri și sădea
pomi roditori. Deci, într-altă vreme, îndemnîndu-i același vrăjmaș, s-au dus
alți tîlhari și intrînd în acea grădină, și-au umplut sacii cu poamă; iar cînd
și-au luat sarcina și au voit să plece, n-au putut și au rămas două zile și
două nopți nemîncați, doborîndu-se de sarcini. Apoi începură a striga: "Părinte
Sfinte, Grigorie, slobo-zește-ne, că ne pocăim de păcatul nostru și de acum
nu vom mai face lucruri de felul acesta".
Auzind monahii, au alergat și au pus mîna pe ei, dar n-au putut
să-i ducă din acel loc. Atunci i-au întrebat: "Cînd ați venit aici?". Tîlharii
au răspuns: "Sînt două zile și două nopți de cînd stăm aici". Iar monahii au
zis către dînșii: "Noi totdeauna umblăm pe aici și nu v-am văzut". Tîlharii
au răspuns: "Și noi, dacă vă vedeam, am fi cerut de la voi mijlocire către stareț;
dar acum, slăbiți am început a striga. Deci, vă poftim rugați pe Sfîntul făcătorul
de minuni Grigorie, să ne slobozească".
Venind Grigorie, le-a zis: "De vreme ce în deșert v-ați petrecut
viața voastră, furînd ostenelile străine, iar voi nevoind a vă osteni, de acum
să stați aici ceilalți ani pînă la sfîrșitul vieții voastre". Iar ei cu lacrimi
rugau pe stareț să-i libereze, făgăduind că de acum n-au să mai facă o greșeală
ca aceasta. Starețului făcîndu-i-se milă de dînșii, le-a zis: "De veți voi să
lucrați cu brațele voastre pe alții să-mi hrăniți, vă voi slobozi".
Tîlharii, cu jurămînt au zis: "Te vom asculta pentru totdeauna".
Atunci Grigorie le-a zis: "Bine este cuvîntat Dumnezeul Cel ce v-a întărit,
de acum veți lucra la sfinții frați și din osteneala voastră veți aduce cîte
ceva la trebuințele lor". Și astfel i-a slobozit. Tîlharii, în schimbul faptei
celei rele, au lucrat în grădinile mănăstirii, pînă la sfîrșitul vieții lor.
Apoi înșelătorul ispititor l-a ispitit și a treia oară, ca prin tîlhari, asemenea
să se aproprie de fericitul, cu acest chip de înșelăciune:
Au venit la Grigorie trei oameni necunoscuți, care nu păreau
a fi tîlhari, ci arătîndu-se ca și cum le-ar trebui ajutor, vrînd însă a-l ispiti.
Doi din ei rugau pe sfîntul pentru cel de-al treilea, zicînd: "Părinte, acest
prieten al nostru este osîndit la moarte; te rugăm, grăbește a-l izbăvi pe el,
dă-i ceva ca să se răscumpere de moarte". Fericitul văzînd îndată cu duhul că
minciuna lor se va descoperi cu adevărul, a lăcrimat cu jale și a zis: "Vai
omului acestuia, că i-a sosit ziua pieirii". Ei ziseră: "Părinte, dacă-i vei
da tu ceva, atunci nu va muri". Însă aceasta ziceau, vrînd să ia ceva de la
dînsul și să împartă între ei. Iar făcătorul de minuni fiind înainte-văzător,
a zis: "Orice i-aș da, tot va muri; însă vă întreb: cu ce fel de moarte este
osîndit?". Ei răspunseră: "Are să fie spînzurat pe lemn". Atunci înainte-văzătorul
le-a grăit: "Bine l-ați judecat, că dimineață se va împlini aceasta".
Acestea zicîndu-le, s-a coborît în peșteră, unde ferindu-se
de vederea și auzirea deșertăciunilor pămîntești, avea obiceiul a-și face rugăciunile;
de acolo scoțînd carțile care îi rămăseseră, le-a dat lor, zicînd : "Luați acestea
și de nu vă vor plăcea mi le veți înapoia". Ei au luat cărțile și au început
a rîde, zicînd: "Le vom vinde și ceea ce vom lua, vom împărți"; apoi, văzînd
la sfîrșit și pomii cei rodiți, ziseră între dînșii: "Vom veni în noaptea aceasta
și vom aduna roadele".
Sosind noaptea, veniră cei trei tîlhari, iar Grigorie se ruga
în peșteră. Atunci ei astupară pe dinafară ușa peșterii, unde era cuviosul și
unul dintre dînșii, despre care s-a zis că va fi spînzurat, suindu-se într-un
măr, a început a culege mere, dar iată că o creangă de care se ținea, s-a frînt
și el a căzut; iar cei ce străjuiau, speriindu-se, au fugit amîndoi.
Atunci, cel ce căzuse cînd era în văzduh, agățîndu-se de altă
creangă, și neavînd ajutor, s-a spînzurat, iar Grigorie fiind închis, n-a putut
să fie cu frații la Utrenie, în biserică. Frații ieșind din biserică, s-au dus
să vadă pricina nevenirii neobișnuite a celui sfînt bărbat; și iată văzură în
pom un om spînzurat, și se înspăimîntară; apoi căutînd pe Grigorie, îl aflară
încuiat în peșteră. El ieșind, a poruncit să coboare pe cel spînzurat, apoi
a văzut și pe prietenii lui, cu alții care veniseră, și se uitau la cel mort.
După aceea, a zis: "Vedeți cum ticăloasa voastră minciună s-a
răsplătit? Pentru că Dumnezeu nu se batjocorește; și dacă nu m-ați fi încuiat,
eu i-aș fi ajutat să nu moară, dar de vreme ce vrăjmașul v-a învățat să urmați
cele deșarte și minciuna, drept aceea ați pierdut și mila voastră". Batjocoritorii,
văzînd împlinirea cuvintelor fericitului, căzură la picioarele lui, cerînd iertare.
Grigorie i-a supus la slujba mănăstirii Pecersca, ca acolo ostenindu-se, prin
sudoarea fețelor să-și mănînce pîinea, apoi să fie mulțumiți a hrăni și pe alții
din osteneala lor. Astfel și aceia și-au sfîrșit viața, ca și ceilalți, slujind
în mănăstirea Pecersca, robilor Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ucenicilor
părinților noștri Antonie și Teodosie.
Acum se cuvine a spune și patima morții pe care a suferit-o
sfîntul: s-a întîmplat odată de se spurcase un vas mănăstiresc, prin căderea
unei vietăți necurate; deci, fericitul s-a coborît în Nipru, ca să scoată apa
și să se spele. Voievodul Rostislav Vsevolodic a sosit acolo în aceeași vreme,
voind să intre în Mănăstirea Pecersca pentru rugăciune și binecuvîntare, pentru
că se ducea la război cu fratele său, Vladimir Monomahul (1113-1125), împotriva
polovților; și văzînd slugile lui Rostislav pe cuviosul acesta, au început a-l
batjocori și a-l defăima cu cuvinte de rușine, fiind povățuiți de înrăutățitul
vrăjmaș.
Cuviosul îndată cunoscîndu-i, cu duhul său proorocesc, că sînt
aproape de moarte, a zis către dînșii: " O! fiilor, cînd este trebuință să aveți
umilință multă și să faceți rugăciuni, atunci săvîrșiți mai multe răutăți care
nu sînt plăcute lui Dumnezeu; deci plîngeți a voastră pierzare și vă căiți de
greșalele voastre, ca măcar o ușurare să luați în ziua cea înfricoșată, căci
acum v-a ajuns judecata și vă veți îneca toți în apă, împreună cu domnul vostru".
Voievodul Rostislav auzind aceasta, n-a pus la inima sa cuvintele
cuviosului, și părîndu-i că îi grăiește minciună, iar nu proorocie, s-a mîniat
foarte și i-a zis: "Mie îmi spui că voi muri în apă, cel care știu a înota prin
mijlocul ei? Poate tu singur vei gusta acea moarte". Deci, îndată, fără frică
de Dumnezeu, a poruncit să lege mîinile și picioarele cuviosului, să-i atîrne
de grumaz o piatră, și să-l arunce în apă; și astfel l-a înecat.
Frații l-au căutat două zile și nu l-au găsit; apoi a treia
zi s-au dus în chilia lui, vrînd să ia de la el ceea ce a rămas; dar iată că
au găsit în chilie pe cuviosul mort, avînd mîinile și picioarele legate, piatra
spînzurată de grumaz, iar hainele îi erau încă ude și fața ca a unui om viu;
atunci se mirară de cine și cum a fost adus, de vreme ce și chilia era încuiată.
Însă dînd laudă lui Dumnezeu, Celui ce face minuni întru sfinții
Săi, au scos cu cinste moaștele făcătoare de minuni și le-au pus în peșteră,
unde stau și pînă acum nestricate. Rostislav, nesoco-tind aceasta a fi păcat
și cu groază suflînd, n-a intrat în mănăstire, precum se făgăduise, și n-a voit
nici binecuvîntarea, care s-a și depărtat de la dînsul; numai Vladimir Monomahul,
fratele lui, a fost în mănăstire, cerînd binecuvîntare. Cînd erau la Tripoli
și au trecut rîul Stugna, făcură cetele lor război cu polovții și nu i-au biruit,
dar domnii ruși au fugit din fața potrivnicilor; atunci Vladimir, fugind, a
trecut rîul Stugna, prin rugăciunile și binecuvîntarea sfinților din Pecersca,
iar Rostislav s-a înecat cu toată oastea.
Astfel, s-a împlinit proorocia sfîntului, deoarece cu ce măsură
a măsurat răul ucigaș, i s-a măsurat și lui. Iar cel fără de răutate și făcător
de minuni, Grigorie, a aflat izvorul vieții și cu rîul dulceții celei veșnice
desfătîndu-se, la apele cele mai presus de ceruri, laudă numele Domnului, Căruia
se cuvine slavă și laudă, acum și pururea și în nesfîrșiții veci. Amin.