Pe Cuviosul Antipa, mare trăitor duhovnicesc și călugăr sfînt,
l-a odrăslit pămîntul Moldovei în veacul al XIX-lea. Acest ostaș al lui Hristos,
numit din botez Alexandru Luchian, s-a născut în anul 1816 într-o familie de
țărani credincioși din satul Calapodești - Bacău. La vîrsta de 20 de ani a fost
călăuzit de Duhul Sfînt să intre în nevoința călugărească.
Mai întîi s-a ostenit doi ani de zile (1836-1837) în obștea
Mînăstirii Căldărușani. Apoi s-a dus la Muntele Athos și s-a stabilit în schitul
românesc Lacu, unde se nevoiau peste 80 de sihaștri români. Aici a deprins meșteșugul
nevoinței duhovniceșți de la cei mai aleși călugări atoniți, ajungînd vestit
în schit pentru postul și osteneala lui. Tot aici a primit tunderea în monahism
și s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni.
După aproape cinsprezece ani de sihăstrie în schitul Lacu, bunul
nevoitor a trăit încă patru ani de zile în Mînăstirea Esfigmenu. Aici primește
marele și îngerescul chip al schimniciei sub numele de Antipa și este hirotonit
diacon. Astfel, înmulțind ostenelile și privegherile de toată noaptea, Cuviosul
Antipa era cinstit în tot muntele ca mare sihastru și lucrător al rugăciunii
lui Iisus. Se învrednicise încă și de darurile vindecării bolilor și al înainte-vederii.
Iubind mai mult singurătatea și smerenia decît cinstea și lauda,
în anul 1860 Cuviosul Antipa a părăsit Muntele Athos și s-a reîntors în Moldova,
la mînăstirile din preajma Iașilor. Dar văzîndu-se împresurat de mulți credincioși,
căci numele lui se vestise în toată țara, după trei ani a plecat să se închine
la moaștele cuvioșilor părinți de la Pecersca. Apoi a ajuns la mînăstirile din
nord, uimind pe toți cu sfințenia vieții lui. De aici, auzind de vestita Mînăstire
ortodoxă Valaam, aflată pe o insulă din lacul Ladoga, aproape de hotarele Careliei
(Finlanda), Cuviosul Antipa, iubind fericita liniște și înstăinare, în anul
1865 s-a așezat în această mînăstire. Aici trăiau călugări foarte sporiți, lucrători
neîntrecuți și dascăli iscusiți ai rugăciunii lui Iisus.
În Mînăstirea Valaam s-a nevoit Cuviosul Antipa încă 17 ani
de zile, învrednicindu-se de darul preoției și "arătînd fapte minunate de trăire
duhovnicească, în post, în rugăciune și în desăvîrșită sărăcie". Cea mai mare
nevoință a lui era rugăciunea cea de foc a inimii, prin care neîncetat slăvea
pe Dumnezeu, izgonea gîndurile cele necurate și gusta din bucuriile cele negrăite
ale Duhului Sfînt. La aceasta adăuga post îndelungat, privegheri de toată noaptea,
lacrimi, metanii și alte neștiute osteneli duhovnicești. Săvîrșea încă adesea
dumnezeiasca Liturghie și se ruga mult pentru lume și pentru țara în care s-a
născut.
Pentru o petrecere aleasă ca aceasta, Cuviosul ieroschimonah
Antipa Luchian dobîndise de la Dumnezeu darul facerii de minuni și al înaintevederii.
Căci cunoștea gîndurile cele ascunse ale oamenilor și pe mulți îi povățuia pe
calea mîntuirii. Era de ase-menea și un mare părinte duhovnicesc și dascăl iscusit
al rugăciunii inimii. Pentru aceea numele lui ajunsese cunoscut atît în Carelia
cît și în Rusia de nord, încît mulți monahi și credincioși iubitori de Dumnezeu
îl căutau și îi urmau învățăturile. Avea și în Mînăstirea Valaam cîțiva ucenici
aleși, dintre care cel mai sporit era ieroschimonahul Pimen, bărbat cuvios și
foarte învățat.
După o nevoință binecuvîntată ca aceasta, Cuviosul Antipa Atonitul
și-a dat sufletul cu pace în brațele Mîntuitorului Hristos, la 10 ianuarie 1882,
și a fost înmormîntat în gropnița Mînăstirii Valaam. Este singurul călugăr român
care s-a nevoit în această vestită mînăstire isihastă din nordul Europei.
În anul 1883, văzînd părinții Mînăstirii Valaam că ieroschi-monahul
Antipa Luchian este venerat de ucenici și de credincioși ca sfînt, au rînduit
să i se scrie viața pe scurt spre lauda lui Dumnezeu și folosul sufletesc. Astfel,
ieroschimonahul Pimen, ucenicul său de chilie, scrie în același an nevoința
părintelui său duhovnicesc, intitulată "Vrednicia de pomenire viață a ieroschimonahului
Antipa".
Viața Cuviosului Antipa a fost tipărită la Petersburg de două
ori, în anii 1883 și 1893, răspîndindu-se atît în Rusia și Finlanda, cît și
în Muntele Athos. Iar canonizarea și trecerea în rîndul sfinților a fost făcută
în Muntele Athos, în anul 1906, după 24 de ani de la mutarea sa din viață. În
Mineiul pe ianuarie, în zece zile, tipărit în limba rusă la Mînăstirea Pantelimon
din Athos, la pagina 46 figurează și "Cuviosul ieroschimonah Antipa Atonitul
", cu viața sa pe scurt. Numele său este cinstit mai ales în mînăstirile din
Sfîntul Munte, fiind singurul călugăr atonit român trecut în rîndul sfinților
și numărat printre cei din urmă cuvioși părinți ai Atonului (Pr. Prof. Liviu
Stan, op. cit., p. 73-75).
Așa s-a nevoit și s-a săvîrșit în chip plăcut lui Dumnezeu,
departe de țară, un mare cuvios român, dascăl al liniștii și al neîncetatei
rugăciuni, cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.