Sfînta Muceniță Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinți
de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios
creștin și temător de Dumnezeu, păzind în taină sfînta credință, în care și
pe fiica sa, adică pe Sfînta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviință și frică de
Dumnezeu, învățînd-o și dumnezeieștile cărți.
Venind aceasta în vîrstă și nevrînd să se însoțească cu bărbat,
își petrecea în feciorie și curăție viața, pentru că s-a făcut mireasă lui Hristos,
fiind rănită de dragostea Lui și Aceluia și slujea ziua și noaptea, omorîndu-și
trupul în post și rugăciuni și robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujba
bisericească pentru viața sa îmbunătățită și slujea lui Dumnezeu îngerește,
deși era în trup; după aceea, cu mucenicească cunună a încununat Hristos Dumnezeu
pe mireasa Sa, a cărei pătimire a fost astfel:
Fiind ucis de romani prea nelegiuitul împărat al Romei, Antonin
Eliogabal (218-222), al cărui trup a fost tîrît spre batjocură prin cetate,
aruncat în rîul Tibru; după dînsul a fost ridicat la împărăție tînărul copil
Alexandru Sever (222-235), care era numai de 16 ani.
Acela avea mamă creștină, numită Iulia Mamia, de la care învățase
a cinsti pe Hristos, însă nu cu dreaptă credință, că nici pe idoli nu-i lepăda,
ci se închina lor ca unor vechi zei ai Romei, avînd în palatele sale și chipul
lui Hristos și pe al necuratului Apolon, pe al lui Avraam, cel din legea veche,
și al lui Orfeu cel elinesc, precum și alți idoli.
Drept aceea, Alexandru nu prigonea pe creștini, ca cel născut
din maică creștină, însă antipații și eparhii lui făceau mare răutate credincioșilor;
căci din pricina tinereții lui, cîrmuirea împărăției era încredințată unora
din boieri, între care mai întîi era Ulpian, eparhul cetății, aspru din fire
și mare vrăjmaș al creștinilor.
Aceia, ocîrmuind toate în numele împărătesc, trimiteau porunci
pretutindeni, ca "galileenii" (așa numeau ei pe creștini) cu chinuri și cu moarte
să fie siliți la închinarea zeilor romanilor; și erau aleși spre pierderea creștinilor
cei mai cumpliți slujitori idolești: Vitalie, comitul, Vas Cubiculariu și Caius
Domesticus. Și se vărsa ca apa sîngele creștinilor, fără cruțare, atît în Roma,
cît și în toate părțile stăpînirii romane.
Într-acea vreme, Sfînta fecioară Tatiana, diaconița Bisericii
Romei, a fost prinsă de cei necredincioși și adusă în capiștea lui Apolon, să
se închine acestuia. Ea însă s-a rugat lui Hristos, Dumnezeul său, și îndată
s-a făcut cutremur, încît a căzut idolul, zdrobindu-se în bucăți; apoi a căzut
și o parte din templu și a ucis pe mulți dintre necredincioșii care erau acolo
înăuntru, precum și pe slujitori; iar diavolul care locuia în idol, răcnind
cu mare glas, a fugit cu tînguire din locul acela, auzind toți chiotul lui și
văzîndu-l fugind în întuneric, prin văzduh.
Atunci păgînii au dus-o la judecată și la chinuire; dar mai
întîi au bătut-o fără milă peste obraz slujitorii tiranilor și apoi i-au scos
ochii cu undițele. Multă vreme fiind chinuită, chinuitorii au slăbit, pentru
că sfînta era înaintea celor ce o băteau ca o nicovală tare, încît cei ce o
chinuiau aveau dureri mai mari decît mucenița; ba încă și de îngerii, care stăteau
nevăzuți lîngă dînsa, erau loviți peste obraz. Deci strigau către judecătorul
cel fără de lege, rugîndu-l să le poruncească să înceteze a chinui pe nevinovata
fecioară, fiindcă singuri spuneau că primesc mai multă muncă decît dînsa.
Iar ea se ruga lui Dumnezeu pentru chinuitorii ei, să le dea
cunoștința adevărului; și a fost auzită, pentru că li s-a arătat o lumină cerească,
și ochii lor cei sufletești deschizîndu-li-se, au văzut patru îngeri înconjurînd
pe sfînta, apoi au auzit un glas din cer care venea spre sfînta, și au căzut
la pămînt înaintea ei, zicînd: "Iartă-ne, slujitoarea adevăratului Dumnezeu,
iartă-ne de cele ce ți-am făcut fără de voie". Deci, au crezut în Hristos, fiind
opt la număr, și s-au botezat în sîngele lor; căci au fost chinuiți cumplit,
pentru mărturisirea lui Hristos și li s-au tăiat capetele cu sabia.
Într-altă zi, judecătorul cel nedrept șezînd în divan, a pus
iarăși de față la întrebare pe Sfînta fecioară Tatiana, care a stat înainte
întreagă și sănătoasă cu trupul, avînd fața luminată și ochii veseli, dar neputînd
cu cuvinte s-o înduplece la idoleasca jertfă, a poruncit s-o dezbrace și să-i
taie trupul cu brice. Feciorescul ei trup era alb ca zăpada și cînd o atingeau
cu bricele, curgea din răni lapte în loc de sînge și ieșea o mireasmă plăcută
ca dintr-un vas de aromate.
Sfînta, ridicîndu-și ochii spre Mirele său Hristos, se ruga
în chinuri. Apoi au întins-o la pămînt, în chipul crucii, și mai mult au bătut-o
cu toiagul, ostenind și schimbîndu-se mulți slujitori; pentru că îngerii lui
Dumnezeu, ca și mai înainte, stînd acolo nevăzuți, loveau pe cei ce băteau pe
sfînta și slujitorii adevereau aceasta că sînt bătuți de o mînă nevăzută cu
vergi de fier, pentru care au murit nouă dintr-înșii, fiind uciși de mîna îngerilor,
iar ceilalți au căzut zdrobiți abia cu viață; iar sfînta batjocorea pe judecător
și pe chinuitorii ei, defăimînd pe idolii lor.
După aceasta, trecînd ziua, au aruncat-o în temniță, unde toată
noaptea rugîndu-se și cîntînd, lumina cerească o acoperea și îngerii lui Dumnezeu
cîntau împreună cu dînsa; iar a doua zi, scoțînd-o iarăși la judecată, se arăta
cu corpul mai sănătoasă și cu fața mai frumoasă ca mai înainte, încît s-au mirat
toți, deși cu cuvinte amăgitoare o îndemnau să se plece la un gînd cu ei și
să aducă jertfă Artemizei, zeița lor cea mare.
Sfînta fecioară se arătă ca și cum s-ar fi învoit cu sfatul
lor și o duseră cu slavă în templul Artemizei; dar diavolul cel ce locuia în
idolul acesta, înțelegînd venirea Tatianei, cu glas mare a strigat: "Vai mie!
Vai mie! Unde voi fugi de la Duhul Tău, Dumnezeule al cerului, pentru că foc
din cele patru unghiuri ale templului mă izgonesc".
Cînd s-a apropiat sfînta de templu, a făcut semnul Sfintei Cruci
și, ridicîndu-și ochii în sus, s-a rugat lui Dumnezeu, și îndată s-au făcut
fulgere și un tunet înfricoșat, apoi căzînd foc din cer, a ars templul și idolul
împreună cu slujitorii; iar jertfele le-au prefăcut în cenușă și mulți din popor
au căzut morți, fiind loviți de trăsnet. Pentru aceasta, au dus-o în divan și
acolo au spînzurat-o, și cu unghii de fier au însîngerat-o; atunci și sînii
ei au fost rupți cu acele fiare. Apoi, aruncînd-o din nou în temniță, îngerii
lui Dumnezeu cu lumina cerească au venit iarăși la dînsa și, tămăduind-o de
rane, au făcut-o sănătoasă, fericindu-i pătimirea ei cea bărbătească.
A doua zi a fost dată spre mîncare unui leu înfricoșat, în priveliște,
care, văzînd-o, a început a se gudura și a-i mîngîia picioarele. Cînd l-au luat
pe leu din priveliște și-l duceau la locul său, s-a repezit pe neașteptate la
un boier cinstit, anume Eumenie, și l-a ucis pe loc. Apoi iarăși au spînzurat
pe Sfînta Tatiana și mai cumplit au zgîriat-o; iar chinuitorii ei erau loviți
și omorîți de îngeri nevăzuți. După aceea, aruncînd-o în foc, focul nu ardea,
pentru că își potolea puterea sa arzătoare, cinstind pe roaba lui Hristos. Toate
aceste preamărite minuni se socoteau de păgîni nu ca puteri ale lui Hristos,
ci ca vrăjitorie. Deci, i-au tuns părul capului ei, pentru că ziceau că în perii
săi are farmece, care o apără de orice vătămare.
După tăierea părului, au închis-o în templul lui Jupiter, pentru
că li se părea că de acum nu mai poate să facă nici un rău idolului lor, de
vreme ce, odată cu părul s-au luat de la dînsa și vrăjile. Sfînta a petrecut
în acea închisoare două zile, cu lumina cea obișnuită ce venea din cer strălucind,
mîngîindu-se de îngeri. A treia zi au venit slujitorii cu poporul, vrînd să
aducă jertfă zeului Jupiter. Cînd au deschis templul, au văzut pe idolul lor
căzut la pămînt și sfărîmat ca praful; iar sfînta se veselea în Hristos, Dumnezeul
său.
Atunci au dus-o iarăși la divan și, neștiind judecătorul ce
să-i mai facă, a pedepsit-o cu moartea și i-a tăiat sfîntul cap, împreună cu
al tatălui său, pentru că l-au dovedit că este creștin, după ce mai întîi l-au
scos din dregătoria sa și i-au luat averile; apoi, osîndindu-l la moarte prin
tăiere, a murit pentru Hristos, împreună cu sfînta sa fiică.
Și amîndoi au primit cununile mucenicești de la Hristos Dumnezeu,
Căruia I se cuvine mărire, în veci. Amin.