Acest venerabil episcop tomitan era de origine capadocian. El
a ocupat scaunul Episcopiei Tomisului, Constanța de azi, prin anul 360, dovedindu-se
un devotat păstor al turmei lui Hristos și aprig apărător al credinței ortodoxe
niceene. Ducea o viață ascetică de sfințenie și se împotrivea cu dîrzenie să
nu pătrundă arianismul în hotarele eparhiei sale, care se întindea între Dunăre
și Marea Neagră.
Despre acest episcop sfînt au scris doi vestiți scriitori bisericești
- Sozomen și Teodorit al Cirului. Astfel Sozomen vorbește de vizita împăratului
arian Valens (364 - 378) la Tomis, în anul 369, pe cînd se întorcea dintr-o
expediție împotriva goților. Autorul spune în a sa "Istorie bisericească" că
împăratul a intrat în biserica episcopală și a cerut episcopului Betranion să
intre în comuniune cu arienii pe care îi simpatiza și să slujească împreună
cu ei. Marele episcop a apărat dreapta credință și "a vorbit împăratului cu
îndrăzneală despre hotărîrile celor 318 Sfinți Părinți de la Sinodul I de la
Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu le putea călca".
Apoi, bunul păstor al turmei lui Hristos s-a retras cu credincioșii
săi într-o altă biserică din Tomis, lăsînd pe împărat singur. Împăratul, mîniindu-se,
a încercat să-l exileze, dar îndată a revenit de teamă să nu se răscoale "sciții"
din Dacia Pontică. Aceiași înfruntare avea s-o pătimească Valens după cîțiva
ani în Cezareea Capadociei, din partea Sfîntului Vasile cel Mare ( 379), care
era bun prieten și probabil părinte duhovnicesc al Sfîntului Betranion.
Sozomen își încheie relatarea sa cu următoarele cuvinte: "Iată
în ce chip a înfruntat Betranion zelul împăratului, el fiind, de altfel, bărbat
destoinic și renumit prin viața sa virtuoasă, precum mărturisesc și sciții înșiși".
Teodoret, episcopul Cirului, spune și el: "Iar Betranion, fiind împodobit cu
tot felul de virtuți și încredințindu-i-se sarcina de arhiereu peste cetățile
din Sciția (Dacia Pontică), și-a înflăcărat cugetarea cu rîvnă și a înfruntat
stricarea învățăturilor dreptei credințe și fărădelegile comise de Valens împotriva
dreptcredincioșilor...".
Fericitul episcop Betranion a încurajat mult viața ascetică
și nevoința sihaștrilor de prin peșteri mici și bisericuțe rupestre, după obiceiul
sihaștrilor din Capadocia. El va fi călăuzit în copilărie, spre nevoința monahală,
pe tînărul Ioan Casian și pe prietenul său Gherman și tot el, probabil, a înălțat
o bazilică pe cripta cu moaștele celor patru martiri de la Niculițel, ale cărei
ruine împreună cu "martirionul" au fost descoperite în anul 1971. În timpul
păstoriei sale existau în Eparhia Tomisului cîteva așezări monahale renumite,
cu călugări cărturari și teologi.
Sfîntul Betranion este considerat de unii teologi autorul "Scrisorii
Bisericii Goției (Daciei Traiane) către Biserica din Capadocia...", care a însoțit
moaștele Sfîntului Sava Gotul, martirizat de goți la 12 aprilie 372, cerute
de Sfîntul Vasile cel Mare în patria de origine. El a contribuit cu guvernatorul
Daciei Pontice, Iunius Soranus, la transportarea moaștelor Sfîntului Mucenic
Sava Gotul din Dacia la Cezareea Capadociei.
Cu puțin înainte de anul 381, Sfîntul Episcop Betranion și-a
dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu și este cinstit de Biserica Ortodoxă ca
sfînt, la 25 ianuarie.