După ispitirea cuvioșilor închiși din Pecersca, Isac și Nichita,
s-a aflat nevoindu-se în aceeași sfîntă mînăstire, fericitul Lavrentie, care
asemenea a îndrăznit, ca un bun ostaș al lui Hristos, a se lupta cu vrăjmașul
cel de suflet pierzător, ce se ostășea; și dorea foarte mult ca în închisoare
să se roage lui Dumnezeu, gîndind de-a pururea că pentru acea viață grăiește
Dumnezeu: Iar tu, cînd te rogi, intră în cămara ta, și închizîndu-ți ușa
ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns și Tatăl tău Cel ce vede în ascuns, îți va
da ție la arătare.
Însă cuvioșii părinți îl opreau cu totul de a face aceasta în
Sfînta Mînăstire Pecersca, care mai mult decît altele suferea război de la înșelătorul
vrăjmaș; căci îi aduceau aminte, cum acolo a biruit vrăjmașul pe Isac și pe
Nichita, care s-au luptat cu dînsul în singurătate, și pe care abia prin multe
rugăciuni ajutătoare i-au ridicat.
Atunci Lavrentie, cerîndu-și iertăciune, s-a dus în mînăstirea
Sfîntului marelui Mucenic Dimitrie, care se zidise de Domnul Iziaslav, și acolo
se nevoia monahicește în închisoare. Deci, a început a viețui cu nevoință și
de mîntuirea sa avea multă sîrguință, tinzînd în toate zilele spre mai mari
osteneli, omorîndu-și toate patimile cu înfrînarea și tăindu-le cu sabia cea
duhovnicească, adică cu graiul rugăciunii. Apoi, toate săgețile viclene cele
aprinse stingîndu-le, cu apa lacrimilor, cu darul lui Dumnezeu, nu numai că
era străin de rănirea diavolească, ci a luat dar de la El a tămădui cu minuni
felurite răni și neputințe între oameni, cum și a izgoni diavolii.
Deci, la acest fericit între alții, a fost adus din Kiev spre
tămăduire, un om cuprins de un diavol foarte cumplit, fiind purtat de zece oameni.
Iar fericitul dorind ca să fie proslăvită patria sa cea duhovnicească, adică
sfînta Mînăstire Pecersca, a poruncit ca să ducă pe acel om acolo. Atunci îndrăcitul
a început a striga: "La cine mă trimiți? Căci eu nici nu îndrăznesc a mă apropia
de peșteră, pentru sfinții ce sînt într-însa; iar în mînăstire sînt 30 de monahi
locuitori, de care mă tem, și cu ceilalți am război".
Acestea mărturisindu-le cel îndrăcit pentru darul sfintei Mînăstiri
Pecersca, a poruncit iarăși fericitul, ca să-l ducă acolo cu sila, ca de cele
grăite dînșii mai mult să se încredințeze. Deci, cei ce-l duceau, știind că
niciodată îndrăcitul nu fusese într-o mînăstire și pe nimeni nu știa într-însa,
îl întrebară: "Care sînt aceia de care te temi tu?". Pentru că atunci erau 118
toți frații din Mînăstirea Pecersca; iar îndrăcitul a numărat pe nume 30 și
a zis: "Aceștia toți cu un cuvînt pot să mă izgonească". Și iarăși îi ziseră
cei ce-l aduceau: "Noi voim ca în peșteră să te închidem".
Iar el le-a răspuns: "Ce folos îmi este ca să mă lupt cu morții?
Pentru că aceia acum au mai multă îndrăzneală către Dumnezeu, a se ruga pentru
monahi și pentru cei ce merg la dînșii; dar de voiți să vedeți războiul meu,
duceți-mă în mînăstire; căci afară de acei 30, precum v-am spus, cu toți ceilalți
mă pot lupta". Și a început a arăta puterea sa, grăind evreiește și după aceea
latinește, apoi grecește și, cu un cuvînt, în toate limbile, pe care niciodată
nu le auzise omul acela, încît se temeau foarte mult cei ce-l duceau, mirîndu-se
de schimbarea limbii și de felul vorbirii lui.
Dar, mai înainte de a intra în mînăstire, a fugit din om necuratul
duh și a început cel tămăduit a înțelege bine; iar cei ce erau cu el, s-au bucurat
și intrară cu acela în sfînta biserică, cea făcătoare de minuni a Pecerscăi,
pentru ca să dea laudă lui Dumnezeu. De care lucru înștiințîndu-se egumenul,
a mers cu toți frații acolo în biserică, iar cel tămăduit nu știa pe egumen,
nici pe vreunul din cei 30, pe care îi numise. Atunci l-a întrebat: "Cine te-a
tămăduit?" Iar el căutînd spre icoana cea făcătoare de minuni a Preasfințitei
Născătoare de Dumnezeu, a zis: "Cu aceea m-au întîmpinat cei 30 sfinți părinți
și astfel m-am tămăduit". Deci, numele tuturor acelora le pomenea, deși în față
nu cunoștea pe nici unul. Atunci toți împreună au dat slavă lui Dumnezeu și
Preacuratei Maicii Lui, cum și fericiților plăcuților Lui.
Astfel s-a preamărit acest sfînt loc, prin iconomia lui Dumnezeu
cea vestită, prin Sfîntul Lavrentie cel închis; care despărțindu-se de frații
Pecerscăi, ca Barnaba de Pavel, mai mult rod și mai multe fapte bune a făcut,
asemenea cu îngerii, în multe chipuri, în Mînăstirea Iziaslavului.
Apoi s-a întors iarăși în sfînta Mînăstire Pecersca, unde, după
sfîrșitul său cel plăcut lui Dumnezeu, ca ceilalți închiși de mai înainte -
care au intrat prin poarta cea strîmtă în viața cea veșnică -, este pus cu cinste
în peștera în care pînă acum sînt nestricate moaștele lui cele făcătoare de
minuni, întru cinstea Celui ce vede în taină și răsplătește la arătare, adică
a lui Dumnezeu Celui lăudat în Treime, Căruia se cuvine slava, în veci. Amin.