Aceștia au fost în vremea împărăției lui Claudiu (41-54), fiind
ighemon unul cu numele Vicarie și Ulpiu romanul, Chensorin era întîi sfetnic,
cu dregătoria magistru; și fiind tîrît și întrebat, a mărturisit pentru Hristos;
de aceea l-au aruncat în temniță. Apoi, multe minuni făcea dînsul cu puterea
lui Hristos, încît și un mort a înviat; care lucru văzînd toți ostașii, care
se întîmplaseră acolo, au crezut în Hristos; drept aceea, le-au tăiat și capetele
lor, fiind 20 la număr.
Apoi, au adus și pe fericita Hrisia fecioara la întrebare, ca
pe una ce era creștină; și pe care spînzurînd-o, cu vine de bou au bătut-o și
cu foc i-au ars coastele ei, și au aruncat-o în temniță; iar după cîteva zile
scoțînd-o, cu pietre i-au fărîmat fălcile ei și cu ciocan de plumb au bătut-o
pe spate. Apoi, legînd o piatră de grumajii ei, au aruncat-o în adîncul mării;
și astfel sfînta fecioară și-a sfîrșit patima sa cea pentru Hristos. Iar fericitul
Savin a fost bătut pe trup cu ciocan greu, spînzurat pe un lemn și ars cu făclii,
și răbdînd niște chinuri ca acestea, și mulțumind lui Dumnezeu, și-a dat duhul.
De acestea, înștiințindu-se marele Ipolit arhiereul, a mers
în Roma, la ighemon, și a mustrat sălbăticia și neomenia aceluia, numindu-l
băutor de sînge. Iar pe Hristos Dumnezeu L-a mărturisit cu îndrăzneală; deci,
a fost bătut de slujitorii ighemonului peste ochi, și alte chinuri i-au dat
păgînii, apoi mai pe urmă, legîndu-i mîinile și picioarele, l-au aruncat în
mare; și astfel împlinindu-și mucenicia, s-a făcut moștenitor Împărăției lui
Dumnezeu.