Pricina praznicului acestuia a fost în acest chip: în zilele
împărăției lui Alexios I Comnenul (1081-1118), care a luat împărăția după Nichifor
Botaniates (1078-1081), s-a făcut împărțire și prigonire între bărbații cei
pricopsiți în învățături și îmbunătățiți. Căci unii cinsteau mai mult pe marele
Vasile, zicînd despre dînsul că este înalt la cuvinte, ca unul ce a cercetat
și a ispitit firea lucrurilor prin sine, și cum că era atît de mult îmbunătățit,
încît puțin îi lipsea de a-l asemăna pe el cu îngerii.
Căci nu făcea pogorămînt legii, nici ierta cu lesnire, ci era
greu la obicei și aspru, neavînd la sine nici un lucru pămîntesc. Iar pe dumnezeiescul
Ioan Gură de Aur îl micșorau, ca și cum ar fi fost în oarecare chip potrivnic
marelui Vasile, fiindcă era lesnicios și atrăgător către pocăință. Erau însă
alții care înălțau pe dumnezeiescul Hrisostom, ca și cum ar fi fost în învățături
mai cu pogorămînt omenesc și cum că mai cu înlesnire povățuia pe toți, și îi
chema către pocăință. Deci, îl cinsteau mai mult decît pe marele Vasile și decît
pe Grigorie atît pentru mulțimea cuvintelor celor de miere curgătoare, cît și
pentru iscusința cugetărilor.
Alții iarăși cinsteau mai mult pe dumnezeiescul Grigorie, ca
cel ce a întrecut în înțelepciune și în învățătură elinească pe toți dascălii
cei vestiți și pe elini, cum și pentru frumusețea cuvintelor și înflorirea lor.
Deci, ziceau, cum că înțeleptul Grigorie biruia pe toți și cum că acestuia i
se cădea întîietatea. Atunci, prin o pricină ca aceasta a celor învățați s-a
întîmplat de s-a despărțit mulțimea poporului. Și unii se ziceau Ioaniteni,
alții Vasiliteni, iar alții Grigoriteni. Deci, astfel sfădindu-se cei înțelepți
și zicînd între dînșii multe feluri de cuvinte, de trei ori fericiții aceștia
dascăli au voit să-i împace, ca să nu se mai sfădească în deșert.
Pentru aceea, după cîțiva ani, s-au arătat sfinții ierarhi,
mai întîi cîte unul deosebit, apoi și cîte trei împreună, nu în vis, ci aievea
la arătare, lui Ioan, mitropolitul cetății Evhaitenilor, care era om îmbunătățit
și preaînțelept, după cum și scrierile lui îl arată. Și toți trei au zis către
dînsul cu un glas:
"Noi, precum vezi, una sîntem la Dumnezeu și nu este între noi
nici o sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de dumnezeiescul
Duh, am scris învățăturile spre mîntuirea cea de obște și folosul oamenilor;
și acelea pe care le-am învățat noi înșine, le-am dat și altora spre înmulțirea
talantului nostru și nu este între noi vreunul întîi sau al doilea, ci dacă
veți vorbi de unul, cei doi urmează.
Deci, sculîndu-te, poruncește acelora care se separă, sfădindu-se,
să nu se despartă, luptîndu-se pentru noi, căci pentru aceasta și noi ne-am
sîrguit cît am fost vii, și după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea și să
o aducem într-o unire. Deci, împreunîndu-ne într-o zi, cînd ți se va părea ție
că este de cuviință, fă nouă praznic cuviincios. Apoi, spune și celorlalți care
vor fi mai pe urmă, cum că noi sîntem una la Dumnezeu și noi negreșit vom mijloci
înaintea lui Dumnezeu cele pentru mîntuire, pentru cei ce ne vor săvîrși praznicul
pomenirii noastre". Acestea zicînd, i se părea că sfinții se înălțau la cer,
strălucind cu lumină nemărginită și chemîndu-se unul pe altul pe nume.
Deci, sculîndu-se acel minunat om, adică arhiereul evhai-tenilor,
a făcut precum i-au poruncit lui sfinții, potolind mulțimea și pe toți aceia
care se sfădeau mai înainte. Aceștia au crezut cele spuse de el, că era om vestit,
și pentru învățătura lui cea mare, și pentru fapta cea bună, căci a lăsat predanie
Bisericii spre a se face praznicul acesta.
Astfel, Sfîntul episcop Ioan, găsind în luna ianuarie prăznuindu-se
toți cei trei sfinți ierarhi, adică la întîia zi pe Vasile, la 25 pe dumnezeiescul
Grigorie și la 27 pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a unit la 30 pe toți,
împodobindu-se pomenirea lor cu canoane, cu tropare și laude, precum li se cădea
lor, și fiind aceasta cu voia sfinților, nu au nici o lipsire în laude. Căci
nici mai înainte, nici mai pe urmă n-a alcătuit renumitul acesta Ioan mai multe
tropare, decît acestea.
Sfinții aceștia cu chipul trupului lor erau astfel: dumnezeiescul
Ioan "Gură de Aur" (Hrisostom) era de statură scund, cu capul mare, cu trupul
drept și subțire, cu nasul plecat, alb la față și cam palid, avînd pleoapele
ochilor adîncite și luminile lor mari. Apoi, i se arăta multă veselie în față,
cu fruntea lată și mare, cu urechile cam plecate, cu barba mică și rară, cu
părul galben, amestecat cu cărunt, iar fălcile lui erau adîncite înăuntru, de
multă postire și nevoință.
Apoi, este de nevoie a zice despre dînsul, că a întrecut pe
toți înțelepții elinilor cu cuvintele și mai ales cu iscusința, înlesnirea și
frumusețea vorbirii; și atît de bine a tîlcuit dumnezeiasca Scriptură și a săvîrșit
evangheliceasca propovăduire, încît dacă n-ar fi fost sfîntul acesta, îndrăznesc
a zice că ar fi fost de trebuință să mai vină încă o dată pe pămînt Stăpînul
Hristos. Iar spre fapte bune atît de mult s-a suit, încît pe toți i-a întrecut,
fiind izvor al milosteniei și al dragostei, rîvnitor de obște cu iubirea de
frați și cu învățătura lui; și a trăit 63 de ani, păscînd Biserica lui Hristos
șase ani. Apoi s-a săvîrșit în Comane, surghiunit de Eudoxia, împărăteasa, și
de episcopii cei pizmăreți.
Sfîntul Vasile cel Mare era la statura corpului foarte înalt,
uscățiv și slăbănog la față, negricios și palid, cu sprîncenele lungi, încovoiate
și ridicate în sus, asemănîndu-se omului îngrijit, avînd nasul plecat, cu fața
cam zbîrcită, adîncit la pleoapele ochilor, păros la trup, barba căruntă pe
jumătate și destul de lungă. Acesta a întrecut mult în cuvinte, nu numai pe
cei din vremea lui, ci și pe cei vechi; pentru că s-a ostenit la învățătură
foarte mult, și deprinzînd toate învățăturile științei, din fiecare a cîștigat
biruință. Asemenea încă s-a iscusit și în filosofia cea practică și prin aceasta
a sporit spre privirea celor înalte. S-a suit la scaunul arhiepiscopal al mitropoliei
Cezareei Capadociei, cînd era de 37 de ani, ocîr-muind Biserica opt ani; apoi,
s-a dus către Domnul, fiind în scaunul arhiepiscopatului său.
Sfîntul Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu sau Teologul, era
la statura corpului său potrivit, puțin cam palid, nasul lătăreț, sprîncenele
potrivite, căutătura veselă și blîndă, la ochiul cel drept avea un semn de la
o lovitură, barba nu-i era lungă, dar deasă și potrivită și pe margini se arăta
cam afumată. Pleșuv de ajuns, cu părul alb. Marele Grigorie întrecînd cu strălucirea
vieții pe cei ce au sporit în fapte, la atîta înălțime a cuvîntării de Dumnezeu
s-a suit, încît toți se biruiau de înțelepciunea lui, atît în cuvinte cît și
în dogme; pentru aceasta a cîștigat numirea de "Cuvîntătorul de Dumnezeu". El
a ocîrmuit Biserica Constantinopolului 12 ani și a trăit 80. Cînd s-a făcut
patriarh, a aflat în cetate numai o biserică a dreptcredincioșilor și cînd a
lăsat scaunul, a lăsat numai una eretică. Și mergînd la Arianz, moșia sa, unde,
cugetînd pururea la Dumnezeu și făcîndu-se cu totul strălucită oglindă a Lui,
s-a sfîrșit cu pace.
Dar de vreme ce de trei ori fericiții aceștia, atît de mult
s-au ostenit pentru mîntuirea noastră, se cuvine și noi să prăznuim pomenirea
lor și să le mulțumim pe cît putem. Căci ei de nimic altceva n-au purtat grijă,
nici altceva au cugetat, decît numai un scop au avut, ca să întărească buna
credință; apoi o nevoință au avut spre a lucra fapta bună, îngrijind și sîrguindu-se
fără pregetare, cu lucrul și cu gîndul, pentru mîntuirea sufletelor. Pentru
care atît de rău au pătimit propovăduind credința cea adevărată în toată lumea,
iar nouă tuturor de obște ne-au făcut bine. De aceea și noi sîntem datori să
cinstim pe făcătorii noștri de bine, și să le mulțumim după putere, fiindcă
după datorie nu putem.
Deci, să cinstim cu cuvinte pe cei trei cuvîntători, deși mă
tem și mă sfiesc, neaflînd cuvinte cuviincioase și potrivite sfinților; pentru
că pricina este mare și nu pot, nu numai pe cîte trei, dar nici măcar pe unul
să-l laud după cum se cuvine și de care toată lumea nu era vrednică. Deci, cum
va ajunge buna grăire cea lumească să laude pe cei mai presus de lume, care
au împodobit toată lumea și au izbăvit-o ca și cei 12 văzători ai Cuvîntului
și de Dumnezeu propovăduitori? Care dacă nu s-ar fi ostenit atît de mult cu
sfintele lor scrieri, nu s-ar fi scăpat întreaga lume de slujirea la idoli,
cea de mai înainte înrădăcinată, nici de eresurile cele în multe chipuri; căci
sfînta și preaînțeleapta Treime, nedespărțita și cea mai presus de ființă, a
iconomisit ca ei să viețuiască într-acele vremuri ale eresurilor.
Acești cerești oameni și pămîntești îngeri, trîmbițele adevărului,
preaînțelepții retori, tunetele Dumnezeirii celei nezidite, s-au sîrguit să
smulgă și să risipească pe ocărîtorii dreptei credințe și cu praștia cuvintelor
lor au gonit departe pe lupi de la Biserica dreptcredincioșilor. Aceștia cu
înțelepciunea lor au surpat zidurile cele rele ale vrăjmașilor și au smerit
toată înțelepciunea care se ridica împotriva cunoștinței de Dumnezeu, schimbînd
și prefăcînd totul spre bine, netezind și îndreptînd pe cele strîmbe, cum și
toată asprimea și nedreptatea.
Treimea aceasta pămîntească ne-a învățat a ne închina Treimii
cerești, precum se cade, și neamestecată a o mărturisi în acest chip, precum
li s-a descoperit lor adeverirea credinței, zicînd: Dumnezeu nenăscut este Tatăl,
Dumnezeu născut este Fiul, și Dumnezeu purces este Duhul Sfînt. Sînt trei Persoane,
dar un singur Dumnezeu, cu preaslăvire. Nu sînd trei dumnezei, doar un Dumnezeu,
căci una și aceeași este Dumnezeirea. Precum din soare ies raze, care n-au nici
o deosebire, așa sînt cele trei persoane, care fac aceeași ființă.
Astfel, ne-au învățat să credem și să mărturisim despre Sfînta
Treime, cei trei preasfințiți arhiepiscopi; și au întărit dogmele cele drepte
cu învățături preaînțelepte, în prigoane, primejdii și războaie, pînă la moarte
fiind prigoniți, ba încă și după moarte. Deci, adunați-vă toți cîți v-ați folosit
de la dînșii, veniți toată vîrsta și firea, bărbați și femei, preoți și monahi,
tineri și bătrîni, să mulțumim făcătorilor noștri de bine, să lăudăm pe dascălii
și propovăduitorii bunei credințe, să binecuvîntăm cei săraci pe cei îmbogățitori,
cei din primejdii pe cei izbăvitori, cei cuvîntători pe cuvîntătorii de Dumnezeu,
cei necăjiți pe mîngîietori, sărmanii pe părinți, bolnavii pe doctori, străinii
și lipsiții pe iubitorii de străini.
Pe scurt, să zic, toți deodată adunați-vă să mulțumim celor
ce s-au făcut tuturor toate, ca pe cei mai mulți să-i dobîndească. Dar să lăsăm
altora să le povestească înțelepciunea lor, științele, posturile, privegherile
și celelalte fapte bune și numai aceasta să o zic, care mă face și mai mult
să mă minunez, adică sîrguința cea covîrșitoare și grija care o aveau ca să
mîntuiască sufletele oamenilor, robii lui Dumnezeu Celui iubitor de oameni și
următorii Lui cu toată virtutea. Căci de aceasta se îngrijeau mai mult, cunoscînd
că prin fapta aceasta păzește omul asemănarea cu Dumnezeu.
Căci nu este mai mare și mai minunată ispravă decît a se păzi
cineva într-această amăgitoare lume pe sine fără de prihană; dar mai vrednic
de laude, este acela care se sîrguiește a mîntui și pe aproapele. Căci cu acest
milostiv chip se face următor Stăpînului care S-a dat pe Sine la moarte, ca
să libereze pe om din robia vrăjmașului. Iar în ce fel au mîntuit pe mulți oameni
acești dascăli preaînțelepți, ascultați:
Dumnezeu a făcut lumea aceasta pentru oameni, și aceștia au
tîlcuit firea celor ce sînt, adică a tuturor făpturilor pe care le-a făcut Atotputernicul
Dumnezeu și prin cunoștința lor s-au făcut înțelepți, încît au cunoscut oamenii
pe Ziditorul. Cerurile povestesc slava lui Dumnezeu prin frumusețea și mărimea
lor, iar dascălii tîlcuiesc luminat cerurile și pămîntul, adică lumea cea văzută
și cea nevăzută, cum este așezarea și rînduiala ei și care este pricina de le-au
făcut pe ele Dumnezeu și altele asemenea.
Astfel, se potrivește să zicem graiul psalmistului: În tot
pămîntul a ieșit vestirea lor și la toate marginile lumii au ajuns cuvintele
lor. Ne-a dat preabunul Dumnezeu Testamentul cel Vechi și cel Nou spre mîntuirea
noastră și aceștia au primit cu mulțumire poruncile Lui, pe care cu iubire de
osteneală le-au păzit ziua și noaptea, cugetînd întru dînsele, și pe sineși
făcîndu-se case curate ale Duhului Sfînt; apoi ne povățuiesc și pe noi să petrecem
întru dînsele, precum Dumnezeu ne-a poruncit și ne îndreptează, împodobindu-ne
obiceiurile cu bună rînduială, și aducîndu-ne de mînă spre cele mai înalte.
Dumnezeu S-a întrupat pentru noi, și sfinții aceștia ne tîlcuiesc și ne fac
cunoscută taina iconomiei Lui, și ne fac să înțelegem prin oarecare chin preaînțeleapta
taină a unirii acesteia.
A trimis pe Sfinții Apostoli să propovăduiască în lume cunoștința
lui Dumnezeu, să gonească întunericul închinăciunii de idoli, să lumineze pe
neamuri și către Dumnezeu să le întoarcă; s-au trimis și sfinții aceștia să
propovăduiască lumii adevărata credință, să izgonească dintr-însa întunericul
relei credințe, să se lupte cu ereticii și să-i biruiască, să izbăvească pe
oameni de învățăturile cele de suflet pierzătoare, să le vestească dogmele cele
drepte și Sfintele Scripturi să ni le tîlcuiască, apoi, către mîntuire și pocăință
să ne povățuiască; care lucru îndoit s-a făcut, precum cel ce a luat cei cinci
talanți și a cîștigat cu dînșii alți cinci talanți.
A preamărit pe apostoli cu minuni, de care și acești sfinți
n-au fost neîmpărtășiți, precum poate fiecare să se înștiințeze în istoria vieții
lor. Domnul a învățat toate neamurile prin apostolii Săi; dar cine a rămas neîmpărtășit
de cuvintele acestor sfinți? Pe cine n-au învățat și nu învață pînă acum preaînțelepții
aceștia? Nu atîta cu filozofești și geometricești științe, pe cît cu firești
și bune sfătuiri povățuiesc minunații aceștia. Căci de vreme ce lumea nu a cunoscut
pe Dumnezeu cu înțelepciunea, ei totuși au voit să mîntuiască cu propovăduirea
pe cei ce credeau întru El.
Dar pe urmă, fiindcă lumea n-a cunoscut pe Dumnezeu prin propovăduire,
precum se cădea, bine a voit să mîntuiască, prin înțelepciunea acestora, pe
cei ce vor crede învățăturilor lor. Astfel cu adevărat și mulți s-au mîntuit
prin dogmele lor și prin cugetările lor cele preaînțelepte, iar cu frumusețea
cea firească a bunei făpturi și cu dulceața cuvintelor lor au adus la pocăință
pe mulți.
Pe aceștia îi avem noi oamenii, după Dumnezeu, făcători de bine
și păzitori. Aceștia sînt stîlpii cei neclintiți ai credinței noastre, peste
care înțelepciunea lui Dumnezeu și-a întărit casa ei, pe care porțile iadului,
adică ereticii cei rău credincioși și fără de minte, n-au putut nicidecum s-o
clintească. Aceștia sînt, după Sfinții Apostoli, dascăli ai lumii. Pe aceștia
îi serbăm și noi astăzi, săvîrșind pomenirea lor cu bucurie și cu credință.
Nu precum o prăznuiesc robii pîntecelui, cu băuturi și beții, nu cu multe feluri
de bucate și cu benchetuiri; ci precum poftesc aceia, și precum scripturile
lor poruncesc, adică, să ne îngrijim de mîntuirea sufletelor noastre, păzind
cîte ne-au poruncit de-a pururea pomeniții în scris, urmînd vieții lor, faptele
bune și nevoințele lor. Și făcînd cele după puterea noastră, să păzim mîntuitoarele
porunci ale Domnului, precum le-au păzit ei; căci atunci cînd îi prăznuim cum
se cuvine pe sfinți, atunci și pe Dumnezeu Îl slăvim și pe sfinți îi cinstim,
atunci și ei se bucură de noi, slăvindu-se și cinstindu-se.
O! luminători preastrăluciți în toată lumea și decît tăria aceasta
mai cinstiți! O! fericită treime, închipuirea, asemănarea și strălucirea Preasfintei
Treimi, care v-ați preamărit de Ea, ca cei ce pe Aceasta ați propovăduit-o.
Căci pentru dragostea lui Hristos, toate dumnezeieștile Lui porunci le-ați păzit,
trupurile voastre cu înfrînare le-ați omorît, pe voi înșivă de toate patimile
v-ați curățit, vase cinstite ale Sfîntului Duh v-ați făcut, oglinzi prea strălucite
ale lui Dumnezeu v-ați lucrat, cu Dumnezeu prin gîndire v-ați unit, la săvîrșirea
faptei bune v-ați suit și ca bărbați desăvîrșiți, la măsura vîrstei lui Hristos
ați ajuns.
Oile cele cuvîntătoare ale lui Hristos bine le-ați păscut, sufletele
voastre pentru ele le-ați pus și de vreascurile eretice le-ați curățit, pe eretici
departe de la ele i-ați alungat, primejdii și izgoniri pentru adevăr ați suferit,
pe diavolul și pe slugile lui i-ați biruit, și la fugă i-ați luat. Ne aducem
aminte de primejdiile voastre, pe care, pentru buna credință le-ați pătimit,
cinstim izgonirile voastre cele nedrepte, care pentru dreptate le-ați suferit,
slăvim mucenicia cea grea a pătimirii voastre celei fără de sînge; binecuvîntăm
celelalte osteneli și dureri, care ați luat asupră-vă, cu Răsăritul și cu Apusul
luptîndu-vă, ca să învățați pe toți.
Încă avem și scripturile voastre cele sfinte, tablele cele de
Dumnezeu scrise, ca un al treilea testament, pe care Dumnezeu, prin inimile
voastre l-a glăsuit; avem luminarea minții, hrana sufletelor, desfătarea ochilor,
dulceața cea de obște și îndulcirea tuturor sfinților, moștenirea cea bine norocită
și bogăția cea fericită, care am luat-o de la voi și o păzim ca pe o vistierie
de mare preț, ca să treacă cu diadohisire (urmare) și să rămînă din neam în
neam pomenirea voastră veșnică și slava voastră să se păzească în lumea nemuritoare.
Ne rugăm și cerem de la voi, sfinților, să vă aduceți aminte
de noi, netrebnicii robii voștri, ca bine primite să fie rugăciunile noastre,
să păziți Biserica în pace, precum ați lăsat-o, să ne învredniciți a dobîndi
și noi acea negrăită veselie și prea dorita bucurie a întru tot lăudatei și
mai presus de ființă Treimi; ca împreună cu voi să slăvim pe Tatăl, pe Fiul
și pe Duhul cel Sfînt, pe unul Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava, cinstea
și închinăciunea, totdeauna, acum și pururea și în vecii cei nesfîrșiți. Amin.