SFÂNTUL IERARH LEONTIE, EPISCOPUL RĂDĂUŢILOR
(1 iulie)
Acest purtător de Dumnezeu,
Leontie, s-a născut din părinţi creştini dreptmăritori, în oraşul
Rădăuţi, la începutul secolului al XlV-lea. Incă din pruncie, mergând
cu părinţii săi la biserică, a fost cuprins de o mare dragoste faţă de
casa lui Dumnezeu, unde mai apoi mergea zilnic şi asculta cu toată
luarea aminte sfânta slujbă, după care zăbovea, căutând să se apropie
cât mai mult sufleteşte de cuvi-oşii părinţi călugări, ostenitori şi
slujitori sfinţiţi la această catedrală voievodală.
Părinţii din obştea
catedralei, văzându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, şi
pentru sfintele slujbe, l-au primit în obştea lor, unde fericitul
Leontie, în toate cele rânduite arăta multă râvnă, smerenie şi
ascultare.
Pentru viaţa lui
duhovnicească a fost călugărit, primind numele de Lavrentie. Râvna lui
pentru nevoinţele cele duhovniceşti sporea tot mai mult. Luând
binecuvântarea de la stareţul obştei, s-a îndreptat către un loc
sihăstresc, nu departe de Putna, unde erau câţiva sihastri.
Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Muşat, aflând de această vatră
sihăstrească cu rânduială preafrumoasă, a mers şi a sfinţit biserica
acestui schit şi, odată cu aceasta, a hirotonit în preot pe Cuviosul
Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit dorinţei acestei
obşti.
Aici, în această
binecuvântată sihăstrie, vine să se nevoiască şi Cuviosul Daniil
Sihastrul, sub povaţa părintelui său duhovnicesc, Lavrentie.
Infiinţându-se scaun episcopal la Rădăuţi, în timpul lui Alexandru cel
Bun, nu după multă vreme de la întemeierea acestei episcopii, Cuviosul
Lavrentie este chemat la înalta vrednicie şi răspundere înfricoşătoare
de ierarh.
Primind jugul
arhieriei, Cuviosul Ierarh Lavrentie adaugă la nevoinţele sale
sihăstreşti şi crucea slujirii arhiereşti. Arhiereu fiind, nu a încetat
nici o clipă a priveghea, a posti şi a se ruga neîncetat. Apoi a
sfinţit biserici şi a hirotonit preoţi şi diaconi pentru toate
bisericile unde era trebuinţă, veghind la păstrarea rânduielilor
canonice, păzind scumpătatea şi pogorământul în toate câte le rânduia
spre zidirea Bisericii lui Hristos şi folosul cel mântuitor al
păstoriţilor săi sufleteşti.
După ani mulţi de
arhierească păstorie, simţindu-se slăbit cu trupul, s-a retras din
scaunul său şi s-a reîntors la mănăstirea de metanie, Laura. Aici a
cerut să i se dea schima cea mare, primind numele de Leontie,
nevoindu-se zi de zi şi ducând cu adevărat viaţă de înger în trup.
Cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii sale pământeşti, a chemat
întreg soborul pentru a le da ultimele poveţe părinteşti. Rân-duind ca
egumen al acestei sfinte mănăstiri pe cel mai apropiat ucenic al său,
Cuviosul Daniil Sihastrul, şi binecuvântând pe toţi, a adormit în
Domnul, întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. Credincioşii şi
fiii lui duhovniceşti veneau la mormântul său ca şi cum ar fi fost în
viaţă, primind binecuvântarea sa şi tămăduiri de tot felul de boli.
Mai târziu moaştele
sale au fost duse la Rădăuţi, potrivit dorinţei credincioşilor, unde
venea multă lume din împrejurimi şi chiar de la mari depărtări,
cunoscând darul lui de la Dumnezeu, care se revărsa cu prisosinţă
asupra tuturor celor ce se rugau şi sărutau cu credinţă racla sfintelor
sale moaşte.
In anul 1639,
prădându-se biserica, au dispărut şi moaştele Sfântului Leontie din
Rădăuţi. Unii cred că au fost luate de năvălitori. Alţii spun că au
fost îngropate de călugări în biserică, în anul 1783, odată cu
desfiinţarea mănăstirii. Insă, locul unde se află astăzi, singur
Dumnezeu îl ştie. Intre anii 1621-1622, un vestit teolog ucrainean,
ieromonahul Zaharia Kopystenski din Kiev, scria despre el: „In Rădăuţi,
în episcopie, Sfântul Leontie, făcătorul de minuni, zace cu trupul
întreg...".
La 20 Iunie 1992,
Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi a fost canonizat şi trecut în
rândul sfinţilor ierarhi, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române, cu zi de prăznuire la 1 Iulie.
Cu rugăciunile
Sfântului Ierarh Leontie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,
miluieşte-ne pe noi. Amin.
|