SFINŢII MUCENICI COSMA ŞI DAMIAN, DOCTORII FĂRĂ DE PLATĂ
(1 iulie)
După trupeasca răsărire pe
pământ a Stăpânului nostru, Hristos Dumnezeu, se poate auzi
pretutindeni, ca un lucru oarecare de mirare, viaţa tuturor Sfinţilor
Mucenici ai lui Hristos. Pentru că minunată s-a făcut întru dânşii
puterea Mântuitorului, şi de mirare este tuturor starea lor cea cu
mărime de suflet împotriva muncitorilor şi nebiruita lor răbdare.
Dintre unii ca aceia au fost aceştia, de care ne stă nouă înainte
cuvântul, Sfinţii răbdători de chinuri Cosma şi Damian, fraţi după
trup, care dintr-un tată şi dintr-o maică s-au născut în Roma cea veche
şi au fost crescuţi în buna credinţă creştinească.
Aceştia deprinzându-se
la meşteşugul doctoriei, toate bolile le tămăduiau cu lucrarea. Căci
aveau împreună ajutător lor întru toate pe darul Unuia Dumnezeu, şi
peste câţi din oamenii cei ce pătimeau şi din dobitoace îşi puneau
mâinile lor, îndată aceia se făceau sănătoşi desăvârşit. Iar bunii
tămăduitori de la nimeni nu luau plată pentru tămăduiri, de aceea au
fost numiţi şi doctori fără de plată, căci numai de o plată ca aceasta
prea scumpă aveau trebuinţă de la cei ce se tămăduiau, ca să creadă
întru Hristos. Şi nu numai în singură Roma, ci şi prin cetăţile
dimprejur şi prin sate mergând, şi pe cei bolnavi tămăduindu-i, pe
mulţi îi întorceau la Hristos.
Şi încă pe lângă darul
cel tămăduitor, făceau bine noroadelor şi prin îndurata dăruire, căci
având de la strămoşi multe averi adunate, şi după părinţi rămase lor,
le vindeau pe acelea şi le împărţeau la săraci şi la cei ce aveau
trebuinţă, şi hrăneau pe cei flămânzi, şi îmbrăcau pe cei goi, şi tot
felul de milă şi de îndurare arătau spre cei săraci şi lipsiţi. Iar
când tămăduiau pe cei bolnavi, grăiau către dânşii aşa: „Noi numai
mâinile le punem pe voi, iar cu puterea noastră nimic nu putem să
facem, ci pe toate le lucrează tăria cea atotputernică a lui Hristos,
Unuia adevăratului Dumnezeu, întru Care de veţi crede cu neîndoire,
îndată sănătoşi veţi fi". Şi aceia crezând, câştigau sănătate. Şi aşa
în toate zilele întorcându-se mulţi de la păgânătatea închinării de
idoli, se apropiau de Hristos.
Şi aveau sfinţii
aceştia doctori petrecere osebită într-un sat oarecare din hotarele
Romei, unde erau averile părinţilor lor; acolo avându-şi adăpostirea
lor, i-au luminat pe toţi cei dimprejur cu sfânta credinţă. Deci
diavolul neputând răbda ca să vadă o viaţă ca aceasta a lor, care
strălucea cu faptele bune, a îndemnat pe oarecare slujitori ai lor ca
să meargă la împăratul şi să clevetească pe aceşti nevinovaţi. Şi
împărăţea atunci în Roma Carin; acesta ascultând pe clevetitori, îndată
a trimis ostaşi la satul acela, ca să prindă pe doctorii cei fără de
plată Cosma şi Damian, şi să-i aducă înaintea lui la judecată. Şi
mergând ostaşii la satul acela şi întrebând pentru Cosma şi Damian,
s-au adunat credincioşii la sfinţi şi-i rugau pe dânşii ca să se
ascundă puţin, până ce va trece mânia cea împărătească. Iar sfinţii
n-au voit să-i asculte pe ei, ci se sârguiau ca singuri de voie să iasă
la ostaşii cei ce-i căutau pe dânşii, dorind ca să pătimească pentru
Hristos cu bucurie.
Insă după ce mai mulţi
credincioşi s-au adunat la ei, şi cu rugăminte cu lacrimi îi îndemnau
pe dânşii, ca să-şi ferească viaţa lor, nu pentru sine, ci pentru
mântuirea multora, s-au supus şi nevrând. Iar credincioşii luându-i pe
ei, i-au ascuns într-o peşteră. Deci ostaşii căutându-i pretutindeni cu
dinadinsul şi neaflându-i, s-au umplut de iuţime şi de mânie, şi
prinzând pe unii bărbaţi cinstiţi din satul acela, i-au legat pe dânşii
cu lanţuri, şi-i duceau la Roma. De care lucru înştiinţându-se Sfinţii
Cosma şi Damian, îndată au ieşit din peşteră şi au alergat degrab în
urma ostaşilor, şi ajungându-i pe cale, au zis către dânşii: „Sloboziţi
pe aceşti nevinovaţi şi luaţi-ne pe noi. Pentru că noi suntem cei pe
care aveţi voi poruncă să-i prindeţi". Deci ostaşii slobozind pe acei
bărbaţi, au pus lanţurile pe Sfinţii Cosma şi Damian, şi i-au dus la
Roma, unde sfinţii au fost păziţi în legături până a doua zi.
Iar a doua zi a şezut
împăratul la obişnuita judecată înaintea norodului, care era la loc de
privelişte, şi punând înainte pe Sfinţii legaţi Cosma şi Damian, cu
mare glas a început a vorbi către dânşii, zicându-le: „Voi sunteţi cei
ce vă împotriviţi zeilor părinţilor noştri şi cu oarecare meşteşug de
vrajă tămăduiţi fără de plată bolile între oameni şi între dobitoace,
amăgind pe norodul cel prost ca să se depărteze de la zei şi de la
legile părinteşti? Ci măcar acum întoarceţi-vă de la a voastră
rătăcire, ascultaţi sfatul meu cel bun, şi apropiindu-vă, aduceţi
jertfă zeilor, care îndelung v-au răbdat pe voi până acum. Căci
făcându-li-se strâmbătate de la voi, nu v-au răsplătit vouă rău pentru
rău, deşi puteau să vă răsplătească, ci au răbdat aşteptând întoarcerea
voastră cea către dânşii". Iar sfinţii plăcuţi lui Hristos, într-un
glas răspunzând către împăratul, au grăit: „Noi n-am înşelat pe nici un
om, nici nu ştim meşteşug de vrajă, nici n-am făcut vreun rău cuiva, ci
tămăduim bolile cu puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum
Acela ne-a poruncit, zicând: Pe cei bolnavi tămăduiţi, pe cei stricaţi
curăţiţi. Şi o facem aceasta fără de plată, de vreme ce Mântuitorul a
poruncit-o, zicând: In dar aţi luat, în dar daţi. Pentru că nu avem
trebuinţă de averi, ci mântuirea sufletelor omeneşti o căutăm, şi
slujim neputincioşilor şi săracilor ca Insuşi lui Hristos. Căci Acela
socoteşte ca şi pentru Sine îngrijirile cele făcute pentru dânşii,
zicând către bunii dătători: Flămând am fost şi Mi-aţi dat de am
mâncat; am însetat şi M-aţi adăpat pe Mine. Gol am fost şi M-aţi
îmbrăcat. Pe aceste porunci ale Lui noi ne sârguim a le împlini,
aşteptând ca să luăm de la Dânsul plată în viaţa cea fără de sfârşit a
Impărăţiei cerului. Iar celor păruţi de tine zei nicidecum nu voim să
le slujim. Tu şi cei cu tine slujiţi-le lor! Iar noi ştim cu adevărat,
că aceia nu sunt dumnezei. Iar de voieşti, o, împărate, noi îţi punem
ţie înainte sfatul cel bun, ca să cunoşti pe unul Adevăratul Dumnezeu,
Făcătorul tuturor, Care răsare soarele Său peste cei răi şi peste cei
buni, şi plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi spre trebuinţa
noastră, şi spre slava numelui Său celui preamare. Aceluia Să-i
slujeşti, depărtându-te de la idolii cei fără de suflet şi
nesimţitori".
Iar Carin împăratul a
zis către dânşii: „Nu v-am chemat pe voi ca să grăiţi filosofii, ci să
aduceţi jertfă zeilor". Răspuns-au sfinţii: „Noi unuia Dumnezeului
nostru îi aducem sufletele noastre jertfă fără de sânge, Celui ce ne-a
izbăvit pe noi din cursele diavolului şi a dat pe Unul născut Fiul Său
pentru mântuirea a toată lumea. Acela -Dumnezeul nostru - nu este
zidit, ci este Ziditor al tuturor. Iar ai tăi zei sunt nişte scorniri
omeneşti şi lucru al mâinilor meşterilor. Şi de n-ar fi fost între
oameni meşteşugul cel ce face pe zeii voştri, voi n-aţi fi avut la cine
să vă închinaţi". Carin a zis: „Nu ocărâţi pe zeii cei veşnici, ci
apropiindu-vă, închinaţi-vă lor cu jertfe, mai înainte de a primi
muncile cele ce vă aşteaptă pe voi".
Iar robii lui Hristos
umplându-se de Duhul Sfânt, au zis: „Fii ruşinat împreună cu zeii tăi,
o, Carine, şi de vreme ce se întoarce mintea ta de la Dumnezeul cel ce
de-a pururea este şi vieţuieşte în veci, şi se lipeşte spre idolii cei
nesimţitori şi niciodată vii, deci şi faţa trupului tău să se întoarcă
de la locul său spre a ta înfruntare, ca să te deprinzi prin singură
cercarea, ce poate Dumnezeul nostru". Aceasta zicând-o sfinţii, îndată
s-a schimbat faţa lui Carin şi grumajii i s-au sucit, şi s-a întors
faţa lui la spatele lui. Şi nu putea să-şi întoarcă grumajii săi, nici
nu putea cineva să-i ajute lui, ci şedea pe scaun, avându-şi grumajii
şi faţa strâmbă. Iar norodul ce privea spre aceea, striga cu mare glas:
„Mare este Dumnezeul creştinilor, şi nu este alt Dumnezeu afară de
dânsul".
Intru acea vreme mulţi
au crezut întru Hristos şi au rugat pe Sfinţii Doctori ca să
tămăduiască pe împăratul. Incă şi singur împăratul se ruga, zicând
către dânşii: „Acum ştiu cu adevărat că sunteţi robi ai Adevăratului
Dumnezeu. Deci mă rog vouă, precum aţi vindecat pe cei mulţi,
tămăduiţi-mă şi pe mine, ca şi eu să cred că nu este alt Dumnezeu,
afară de Dumnezeul cel propovăduit de voi, care a făcut cerul şi
pământul".
Iar sfinţii au zis
către dânsul: „De vei cunoaşte pe Dumnezeul cel ce ţi-a dat ţie viaţa
şi împărăţia, şi de vei crede întru Dânsul cu toată inima ta, Acela
poate să te tămăduiască pe tine". Iar împăratul cu mare glas a zis:
„Cred întru tine, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule cel Adevărat,
miluieşte-mă pe mine şi nu pomeni neştiinţa mea dintâi". Aceasta
zicând-o împăratul, i s-au îndreptat grumajii lui şi faţa lui a stat la
locul său, precum era mai întâi. Şi sculându-se împăratul de la locul
său, şi-a ridicat ochii săi spre cer şi înălţându-şi mâinile, a dat
mulţumită lui Dumnezeu împreună cu tot norodul, zicând: „Bine eşti
cuvântat, Hristoase, Dumnezeule cel Adevărat, Care m-ai adus pe mine
dintru întuneric la lumină, prin aceşti sfinţi robi ai Tăi".
Şi aşa tămăduindu-se
împăratul, a cinstit pe Sfinţii Doctori Cosma şi Damian, şi i-a
slobozit pe ei cu pace. Iar ei ieşind din Roma, s-au dus la satul lor.
Şi auzind locuitorii satului aceluia, şi cei dimprejur, toate cele ce
se făcuseră de sfinţi în Roma, au ieşit întru întâmpinarea plăcuţilor
lui Dumnezeu şi i-au primit pe dânşii cu bucurie, veselindu-se şi
slăvind pe Stăpânul Hristos. Iar sfinţii umblau iarăşi împrejur prin
cetăţi şi prin sate după obiceiul lor, tămăduind neputinţele şi
luminând norodul cu sfânta credinţă, apoi se întorceau la satul lor.
Iar zavistuitorul diavol neputând prin meşteşu-girea sa cea dintâi să-i
piardă pe sfinţi de pe pământul celor vii, a scornit alta.
Era în părţile acelea
oarecare doctor slăvit, de la care şi aceşti sfinţi învăţaseră la
început meşteşugul doctoricesc; pe acela l-a îndemnat vrăjmaşul ca să
urască pe sfinţi, nesuferind slava lor cea bună. Deci, chemând acela la
sine pe sfinţi cu înşelăciune, i-a luat pe dânşii la un munte, ca şi
cum ar fi voit să adune buruieni de doctorii, iar în inimă având gândul
lui Cain. Şi ducându-i pe ei departe, a rânduit ca fiecare deosebi să
adune buruieni. Deci mai întâi năvălind asupra unuia, l-a ucis pe el cu
pietre, apoi şi pe celălalt l-a ucis aşijderea. Şi luând trupurile lor,
le-a ascuns lângă o scursură de apă ce era acolo.
Aşa sfinţii răbdători
de chinuri ai lui Hristos, doctorii cei fără de plată, Cosma şi Damian,
şi-au luat sfârşitul vieţii şi s-au învrednicit de cununile muceniceşti
de la Hristos Domnul, Mântuitorul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi
cu Sfântul Duh, se cuvine cinste şi slavă, acum şi de-a pururea, şi în
vecii vecilor. Amin.
|