ADUCEREA CINSTITULUI VEŞMÂNT AL PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU ÎN BISERICA DIN VLAHERNA
(2 iulie)
Pe vremea binecredinciosului
împărat grec Leon şi a soţiei sale, Verina, erau în Constantinopol doi
bărbaţi cinstiţi din rânduiala senatorilor, anume Galvie şi Candid,
fraţi buni după trup. Aceştia sfatuindu-se, au rugat pe împărat să-i
lase să plece la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri. Şi fiind
sloboziţi, au plecat la drum şi, ajungând în Palestina, au mers în
Galileea, vrând să ajungă în Nazaret, ca să vadă sfânta casă a
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în care - prin buna vestire a
Arhanghelului Gavriil şi prin venirea Sfântului Duh -, a zămislit
negrăit pe Dumnezeu Cuvântul.
Deci mergând acolo şi
închinându-se, s-au odihnit într-un sat mic, ce se întâmplase acolo
aproape, căci se însera. Iar după dumnezeiasca purtare de grijă, au
găzduit în casa unei femei văduve, evreică, care era bătrână cu anii şi
cinstită prin viaţă curată. Şi pregătindu-se cina pentru dânşii, au
văzut înăuntru o cămară osebită, în care erau multe lumânări aprinse,
ardea tămâie şi ieşea bună mireasmă de aromate, căci acolo era ascuns
cinstitul veşmânt al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. încă zăceau lângă
cămara aceea şi mulţi bolnavi, iar Galvie şi Candid, văzând aceasta, se
minunau de acel lucru străin şi socoteau că acolo se păzeşte ceva din
Legea veche.
Deci rugând pe acea
femeie cinstită să cineze cu dânşii, au întrebat-o: „Ce este în cămara
aceea luminată de atâtea lumânări şi plină de miresme de tămâie, şi
pentru ce zac neputincioşii lângă ea?" Iar ea tăinuia la început lucrul
cel ascuns de dânsa, dar minunile care se făceau, nu putea să le
tăinuiască. Deci a zis către dânşii: „O, cinstiţi bărbaţi, iată, precum
vedeţi, aceşti bolnavi care zac aici, toţi aşteaptă tămăduiri de
neputinţele lor. Pentru că în acest loc, orbii se luminează, ologii se
îndreptează, diavolii se izgonesc din oameni, surzii aud, limbile celor
muţi se dezleagă spre grăire şi toate bolile cele nevindecate, aici se
tămăduiesc lesne".
Iar Galvie şi Candid,
auzind aceasta, au început mai cu dinadinsul a o întreba pricina pentru
care s-a dăruit acelui loc un dar şi o putere de nişte faceri de minuni
ca acestea. Iar ea tăinuind încă adevărul, a zis: „Se povesteşte în
neamul nostru evreiesc că unuia din părinţii noştri cei de demult, i
s-a arătat Dumnezeu în acest loc. Din acel timp, locul acesta s-a
umplut de darul lui Dumnezeu şi într-însul se fac multe minuni". Iar
ei, luând aminte la cuvintele femeii, mai mult se aprindeau cu dorinţa
inimii spre aflarea adevărului, precum altădată Luca şi Cleopa, cei ce
au zis: Oare nu erau inimile noastre arzând întru noi? Deci au zis cu
strigare: „O, preafericită femeie, te jurăm cu Dumnezeul cel viu, să ne
spui adevărul. Pentru că noi nu pentru altă pricină am suferit atâta
cale de la Constantinopol şi până aici, decât numai să vedem toate
locurile sfinte care sunt în Palestina, şi aici să dăm rugăciunile
noastre lui Dumnezeu. Iar de vreme ce auzim că în casa ta este un loc
sfânt şi făcător de minuni, voim să aflăm cu dinadinsul despre dânsul
cum s-a sfinţit şi pentru care pricină se lucrează puteri întru
dânsul".
Iar femeia, fiind
jurată cu numele lui Dumnezeu, a suspinat din adâncul inimii şi,
vărsând lacrimi din ochi, a grăit către dânşii: „O, bărbaţi aleşi,
această taină dumnezeiască, care acum mă siliţi să v-o spun, nu s-a
ştiut de nimeni până astăzi; dar, de vreme ce vă văd oameni
binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu, am să vă spun această taină
ascunsă, nădăjduind ca ceea ce veţi auzi de la mine, veţi păzi şi nu
veţi spune la nimeni. Aici la mine este ascuns veşmântul Preacuratei
Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu. In timpul când ea s-a mutat
de la cele pământeşti la cele cereşti, era acolo, la vremea îngropării
ei, una din strămoaşele mele, văduvă, căreia i s-a dat veşmântul
acesta, după hotărârea însăşi Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.
Aceea, luând veşmântul, l-a păzit cu cinste în tot timpul vieţii sale.
Apoi, înainte de a muri, l-a încredinţat în paza unei fecioare din
neamul său, poruncindu-i cu jurământ, ca nu numai veşmântul Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu să-l păzească, ci şi fecioria ei s-o păzească
pentru cinstea Preacuratei Fecioare Maria.
Iar fecioara aceea, în
tot timpul vieţii sale, păzind de asemenea cu multă cinste veşmântul
acesta, când s-a apropiat de sfârşitul vieţii, l-a încredinţat şi ea la
altă fecioară curată şi cinstită din neamul său. Astfel că, din
fecioară în fecioară, trecând mulţi ani, acest sfânt veşmânt a ajuns
până la mine, smerita, care am îmbătrânit în viaţă curată fără bărbat.
Iar de vreme ce în neamul meu nu se află nici o fecioară căreia aş fi
putut să-i încredinţez această taină, vă spun vouă despre dânsa, ca să
ştiţi că, pentru acest cinstit veşmânt, care se găseşte în camera mea
dinăuntru, se săvârşesc acele minuni aici. Insă vă rog să nu spuneţi
taina aceasta nimănui, nici în Ierusalim, nici oriunde vă veţi duce".
Iar Galvie şi Candid,
auzind de veşmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-au umplut de
spaimă şi de negrăită bucurie, şi au făgăduit cu lacrimi că vor păzi
taina. Şi au rugat-o pe femeie să nu-i oprească să petreacă toată
noaptea, în cămara aceea, în rugăciuni, lângă sfântul veşmânt. Deci
intrând înăuntru, au văzut sicriul în care era păzit cu cinste sfântul
veşmânt al Maicii Domnului, în jurul căruia ardeau multe lumânări şi
era bună mireasmă de aromate. Atunci au început mai cu dinadinsul a
face rugăciuni cu lacrimi şi cu multe închinăciuni către Dumnezeu şi
către Preasfânta Lui Maică. Şi aveau un singur gând amândoi, cum ar
putea dărui acea vistierie de mare preţ cetăţii împărăteşti.
Apoi, sfătuindu-se ei,
au măsurat sicriul în lăţime, lungime şi înălţime, şi au însemnat
asemănarea lui din ce fel de lemn era. Deci, luminându-se de ziuă,
şi-au isprăvit rugăciunile lor şi au ieşit din camera aceea, mulţumind
femeii că i-a lăsat să stea toată noaptea înaintea cinstitului veşmânt.
Apoi, dând îndestulată milostenie săracilor ce se aflau acolo, au
plecat spre Ierusalim, fiind petrecuţi de femeia aceea, căreia i-au
făgăduit că, până se vor întoarce în patria lor, iarăşi au să mai vină
să se închine înaintea sfântului veşmânt al Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu.
Deci ajungând ei la
Ierusalim, s-au închinat Făcătoarei de viaţă Cruci şi Mormântului
Domnului. Şi cercetând toate sfintele locuri dimprejurul Ierusalimului,
au chemat la dânşii un lucrător de lemn şi i-au poruncit să le facă un
sicriu de lemn vechi, după măsura şi asemănarea arătată lui de dânşii.
Iar după ce sicriul a fost făcut, au cumpărat pentru el un acoperământ
ţesut cu aur şi s-au întors la femeia aceea. Şi ajungând la casa ei,
i-au arătat acoperământul cel ţesut cu aur, rugând-o să-i lase să
acopere cu el sicriul cinstitului Veşmânt al Preacuratei Maicii lui
Dumnezeu şi să le dea voie ca să stea toată noaptea la rugăciune lângă
sicriu. Şi câştigând ei aceea, au căzut cu feţele la pământ înaintea
sicriului şi au udat pământul cu lacrimi, rugându-se Preacuratei
Fecioare Născătoare de Dumnezeu ca să nu-i oprească a se atinge de
sicriul său cel cu veşmântul, ca să-l ia cu dânşii.
Iar când era la miezul
nopţii şi când toţi dormeau, au luat sicriul cu frică şi, scoţându-l
din cameră, l-au ascuns în careta lor, iar în locul aceluia au pus
celălalt sicriu, care a fost făcut din lemn vechi în Ierusalim şi,
învelindu-l cu acoperământul ţesut cu aur, au stat până la ziuă,
rugându-se. Iar după ce s-a luminat de ziuă, au mulţumit acelei
cinstite femei şi, închinându-i-se ei, au dat multă milostenie
săracilor, apoi au plecat cu negrăită bucurie.
Şi ajungând la
Constantinopol, la început n-au spus nimănui despre aducerea sfântului
veşmânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, vrând ca să ascundă la
dânşii acea nepreţuită vistierie. Deci, zidind în casa lor o bisericuţă
mică, în numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Marcu, au pus într-însa
sicriul acela cu sfântul veşmânt, nu la arătare, ci întru ascuns. Iar
după ce au văzut că nu pot să tăinuiască sfinţenia cea atât de mare a
veşmântului Maicii Domnului, pentru minunile care se făceau cu dânsul,
s-au dus şi au înştiinţat pe marele împărat Leon şi pe soţia lui,
împărăteasa Verina, asemenea şi pe Preasfinţitul Patriarh Ghenadie al
Constantinopolului.
Iar aceştia,
umplându-se de negrăită bucurie, s-au dus la casa şi biserica lui
Galvie şi Candid şi, descoperind acel cinstit sicriu, au văzut
nestricat, după atâţia ani, sfântul veşmânt al Maicii Domnului. Şi s-au
atins de dânsul cu frică şi cu bună cucernicie, sărutându-l cu toată
dragostea. Apoi l-au luat de acolo şi l-au dus cu slavă şi cu prăznuire
în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Vlaherna. Deci
l-au pus acolo într-un sicriu împodobit cu aur, cu argint şi cu pietre
scumpe, şi au hotărât ca în toţi anii să se prăznuiască punerea
veşmântului Preasfîntei Născătoare de Dumnezeu, în ziua de doi iulie,
întru cinstea şi slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a Celui
născut dintr-însa, Hristos Mântuitorul nostru, Cel slăvit împreună cu
Tatăl şi cu Sfântul Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Notă - Vlaherna a fost
un loc din Constantinopol, care se afla la malul portului corăbiilor şi
a fost numit astfel după un oarecare slăvit voievod al sciţilor, care
se numea Vlahern şi fusese ucis în acel loc, unde, după aceea, s-a
zidit biserică prea aleasă în numele Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu.
|