SFÂNTUL IERARH IUVENALIE, PATRIARHUL IERUSALIMULUI
(2 iulie)
Sfântul Iuvenalie a luat
scaunul Patriarhiei Ierusalimului pe vremea împărăţiei
binecredinciosului împărat Teodosie cel Tânăr. In zilele patriarhiei
lui, erau în Palestina marii luminători Sfinţii Părinţi Eftimie,
Teodosie, Gherasim de la Iordan - căruia i-a slujit leul -, şi mulţi
alţii, însă erau şi tulburări care se făceau de eretici. Căci în acele
vremuri se ridicase eresul lui Nestorie, care hulea pe Preacurata
Fecioară Născătoarea de Dumnezeu, şi s-a adunat al treilea Sinod a
toată lumea al Sfinţilor Părinţi, în cetatea Efesului. La acest sinod,
Sfântul Iuvenalie cu Sfântul Chirii, Patriarhul Alexandriei, şi cu
ceilalţi Sfinţi Părinţi, au anatematizat pe Nestorie şi eresul lui. Iar
după sfârşitul împăratului Teodosie, împărăţind Marcian cu Pulheria, a
ieşit un alt eres, al lui Dioscor şi al lui Eutihie, care spuneau că în
Domnul nostru Iisus Hristos este numai o singură fire. Deci s-a făcut
al patrulea Sinod a toată lumea al Sfinţilor Părinţi, în cetatea
Calcedon. In acest Sinod, Sfântul Iuvenalie, în mijlocul Sfinţilor
Părinţi, ca un luceafăr în mijlocul stelelor, strălucea prin dreapta
credinţă, izgonind întunericul credinţei celei rele a ereticilor.
Iar după ce s-a întors
de la sinod la scaunul său, a mers în Palestina un oarecare eretic
Teodosie, cu chipul călugăr, iar cu obiceiul vrăjitor, care se ţinea de
credinţa cea rea a lui Eutihie. Acela hulea Sfântul Sinod cel din
Calcedon, spunând că acolo s-ar fi lepădat dogmele dreptei credinţe şi
s-ar fi înnoit învăţătura lui Nestorie, şi bârfea şi multe alte
necuviinţe asupra Bisericii.
Despre acest eretic
povesteşte Evagrie că, fiind izgonit din mănăstirea lui pentru faptele
sale cele rele şi pentru necredinţa sa, s-a dus în Alexandria la
răucredinciosul Dioscor şi s-a lipit de el. Dar fiind pedepsit şi de
acela cu multe bătăi, pentru meşteşugul şi răutatea sa, a fost pus pe o
cămilă, ca un tulburător, şi a fost purtat cu batjocură prin cetate.
Apoi, scăpând în Palestina, a început a tulbura Biserica, semănând
eresuri hulitoare de Dumnezeu. Pe atunci se afla în Palestina
împărăteasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr, care
petrecea la Sfintele Locuri, după moartea bărbatului ei. Deci acel
eretic Teodosie mai întâi a înşelat pe împărăteasa Evdochia spre
lepădarea Sinodului din Calcedon, apoi şi pe mulţi monahi neiscusiţi
i-a vătămat cu eresul său şi i-a făcut de un gând cu sine. Deci a
ridicat, cu mulţi călugări înşelaţi, tulburare împotriva Patriarhului
Iuvenalie, silindu-l să se lepede cu totul de Sinodul din Calcedon. Iar
el nevrând, l-au izgonit de pe scaun.
Şi s-a dus Iuvenalie la
Constantinopol, la împăratul Marcian, iar ereticul Teodosie, având
ajutătoare pe împărăteasa Evdochia şi puterea călugărilor orbiţi de
eres, s-a suit pe scaunul Patriarhiei şi făcea multe primejdii
episcopilor şi clericilor celor dreptcredincioşi, care nu voiau să aibă
împărtăşire cu el - pe unii îi lepăda, iar pe alţii, muncindu-i, îi
ucidea, jefuindu-le averile şi risipindu-le casele. Astfel a făcut lui
Severian, Episcopul Schitopolei, care n-a voit să se supună eresului
său, şi, izgonindu-l de pe scaunul său, l-a ucis. Din aceste pricini se
făcuse în toată Palestina mare tulburare şi sfânta cetate a
Ierusalimului era prinsă şi pustiită ca de nişte barbari. Iar Sfinţii
Părinţi din Palestina, nesuferind să vadă o prigonire ca aceea şi
risipire a Bisericii, încă temându-se şi de mâinile ighemonilor, s-au
ascuns în pustia cea mai adâncă, rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu,
pentru pierderea ereticilor şi pentru grabnica împăcare a Bisericii.
Pe vremea aceea, în
clerul Bisericii Ierusalimului era un diacon cu numele Atanasie, frumos
grăitor la cuvânt şi râvnitor în dreapta credinţă. Acesta văzând în
biserică, în locul patriarhului, pe ereticul Teodosie, stând ca o
urâciune a pustiirii la locul cel mai de cinste, a stat înaintea lui şi
a strigat cu glas mare, zicând: „O, Teodosie, încetează de a umple
Sfânta Cetate de atâtea ucideri! încetează de a ridica război împotriva
lui Hristos şi a izgoni tâlhăreşte turma Lui din ogrăzile cele
dumnezeieşti". Acestea zicând Atanasie către el, îndată a fost prins de
ostaşii lui Teodosie şi a fost tras afară din biserică, unde,
chinuindu-l cu multe feluri de munci şi bătându-l mult, l-au ucis cu un
fier ascuţit. Iar trupul lui legându-l cu o funie de picioare şi
târându-l prin toată cetatea, la urmă l-au aruncat spre mâncare
câinilor.
Iar voievodul Dorotei,
care era pus de împărat ca să ocârmuiască Palestina, nu se întâmplase
într-acea vreme să fie în Ierusalim, ci era cu oastea la război
împotriva moabitenilor. Acela, înştiinţându-se de cele ce se făcuseră
în Sfânta Cetate, îndată întorcându-se cu oastea de la război, a
alergat la Ierusalim. Dar purtătorii de arme ai lui Teodosie şi ai
împărătesei Evdochia, din porunca lor, au închis porţile cetăţii
înaintea voievodului, nelăsându-l să intre înăuntru. Şi nu l-au lăsat
să intre până ce nu le-a făgăduit că o să fie de un gând cu ei în
credinţa lor. Astfel, acel mincinos patriarh Teodosie, tulburând
Biserica, a fost pe scaunul Patriarhiei Ierusalimului 20 de luni, până
ce a venit poruncă voievodului de la împărat, ca să-l prindă şi să-l
aducă ca pe un tulburător şi ucigaş la judecată în Constantinopol.
Dar Teodosie, aflând
mai înainte de porunca împărătească care îi venea, s-a ascuns de toţi
şi a fugit în Muntele Sinai, făcându-se neştiut. Atunci Preasfinţitul
Patriarh Iuvenalie, care pentru bunătăţile lui avea în Constantinopol
mare cinste de la împăratul Marcian şi de la Pulheria, soţia lui, şi de
la patriarhul locului, s-a dus la Ierusalim cu porunca împărătească şi
şi-a luat iarăşi scaunul său, îndreptând toate cele răzvrătite. Iar
părinţii din pustie, auzind de întoarcerea lui, s-au umplut de mare
bucurie şi s-au întors la locaşurile lor.
Dar împărăteasa
Evdochia, care fusese înşelată de răucredin-ciosul Teodosie cu eresul
lui Eutihie, se clătina cu mintea, ne ştiind de care mărturisire să se
ţină. Deci a trimis în Antiohia la Cuviosul Simeon Stâlpnicul, cerând
de la dânsul sfat folositor şi povăţuire. Iar acela a scris către
dânsa, poruncindu-i să se împace cu Preasfinţitul Patriarh
dreptcredincios Iuvenalie şi să urmeze învăţăturii lui
binecre-dincioase. Iar împărăteasa a făcut aceasta fără de zăbavă şi,
lepădân-du-se pe faţă de eres, s-a făcut părtaşă Bisericii celei
soborniceşti. Aceasta văzând-o poporul cel mult al mirenilor, asemenea
şi monahii care fuseseră înşelaţi de ereticul Teodosie, s-au întors la
dreapta credinţă prin pilda împărătesei.
După aceasta, Sfântul
Iuvenalie a petrecut în pace cealaltă vreme a vieţii sale, împodobind
Sfânta Biserică cu cuvântul, cu viaţa şi cu veghea cea păstorească.
In prolog se scrie şi
aceasta: Pe când Marcian cu Pulheria zideau biserica din Vlaherna în
numele Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, au scris Sfântului
Iuvenalie, întrebându-l dacă ştie unde a fost pus trupul Maicii
Domnului. Iar el a scris răspuns că nu ştie; însă a spus un cuvânt
vechi, adevărat, că a fost îngropat şi Sfinţii Apostoli au auzit o
cântare îngerească până la a treia zi. Iar după trei zile, unul din
ucenici nefiind la îngroparea preacuratului ei trup, i-au deschis lui
mormântul, dar n-au aflat trupul ei, decât numai cele de îngropare
singure. Aceasta citind împăratul şi împărăteasa, au scris către
dânsul, rugându-l ca măcar racla cu cele de îngropare s-o pecetluiască
şi s-o trimită la dânşii - lucru care s-a şi făcut.
Şi vieţuind Sfântul
Iuvenalie toţi anii ierarhiei sale 38, a adormit cu pace şi a stat
înainte între cereştile ierarhii, la scaunul slavei Arhiereului cel
Mare, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu
Sfântul Duh, se cuvine slava în veci. Amin.
|