SFÂNTA ŞI DREAPTA MARTA, MAICA SFÂNTULUI SIMEON DIN MUNTELE MINUNAT
(4 iulie)
Sfânta şi dreapta Marta s-a
născut în Antiohia, din părinţi binecredincioşi, de care fiind silită
spre nuntă şi neînvoindu-se, ci dorind să vieţuiască în feciorie, i-a
poruncit ei o dumnezeiască vedenie în biserica Mergătorului Inainte, ca
să se supună părinţilor săi şi să se însoţească cu bărbat. Şi a
zămislit fiu pe Sfântul Simeon (Pomenirea lui la 24 mai), după
dumnezeiasca dăruire, care i s-a vestit ei prin arătarea Sfântului Ioan
Mergătorul înainte precum se scrie pe larg despre aceasta, în viaţa
Sfântului Simeon. Insă, nepetrecând mulţi ani cu bărbatul său, a rămas
văduvă şi îşi creştea pruncul cu toată luarea aminte, păzindu-l după
porunca Sfântului Mergătorului înainte, de vreme ce acela avea să fie
vas al Sfântului Duh. Şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu pentru fiul
său, ca să-l primească de la dânsa spre slujba sa, ca altădată pe
Samuil de la proorocita Ana.
Iar odată întrebându-se
fericita Marta despre prunc ce ar putea să fie când va veni în vârstă,
a văzut în vis o vedenie ca aceasta: I se părea că se vede pe sine
înaripată, zburând spre înălţime, şi ţinând pruncul pe mâini, îl înălţa
ca dar Domnului, zicând: „O, fiule, astfel de înălţare a ta am dorit să
văd. Deci să mă slobozească pe mine Ziditorul meu cu pace, pentru că am
aflat dar la El, că m-am învrednicit a-I da Lui rodul pântecelui meu".
Această vedenie precum şi descoperirile cele ce i s-au făcut ei mai
înainte, fericita Marta le ascundea în inima sa şi mulţumea lui
Dumnezeu.
Ea mergea totdeauna la
biserica lui Dumnezeu, nelăsând niciodată pravila bisericească; de
aceea îşi câştigase şi petrecerea sa aproape de biserică, unde se afla
mai înainte de toţi la cântare şi ieşea în urma tuturor. Şi avea
osârdie a merge la praznice pe la sfintele biserici unde se făceau şi
stătea cu mare luare aminte la rugăciunile cele de noapte şi la
dumnezeieştile slujbe şi cu sfărâmarea inimii vărsa lacrimi din ochi,
împărtăşindu-se adeseori cu dumnezeieştile Taine ale Trupului şi
Sângelui lui Hristos. Iar cu câtă vrednicie se împărtăşea, aceasta era
mărturia: după primirea dumnezeieştii împărtăşiri, faţa ei era
strălucită cu o lumină minunată, ca altădată faţa lui Moise.
Şi în toate nopţile, în
casa sa, se scula la rugăciune înainte de miezul nopţii şi o săvârşea
în căldura duhului, udându-şi faţa cu lacrimi. Şi toată mintea ei era
adâncită întru Dumnezeu, pe care Il iubea cu toată inima, cu tot
sufletul şi cu toată virtutea. Ea era şi nespus de milostivă spre cei
săraci, hrănind pe cei flămânzi şi îmbrăcând pe cei goi. Incă intrând
adeseori în bolniţă, slujea cu mâinile sale bolnavilor, iar celor morţi
le pregătea din ostenelile sale cele de îngropare. Asemenea şi celor ce
se botezau, le dădea haine albe, lucrate cu mâinile sale. Era atât de
blândă la obicei, smerită şi fără de răutate, încât nimeni nu a văzut-o
mâniindu-se cândva sau grăind împotrivă sau mâhnindu-se.
Fericita Marta îşi
păzea gura de multă grăire şi nu vorbea decât numai cele de nevoie,
căci iubea tăcerea foarte mult, de vreme ce aceea învaţă mintea şi
gândirea de Dumnezeu. Nu se auzea din gura ei cuvânt deşert sau
mincinos, ori altceva neplăcut lui Dumnezeu, ci din comoara inimii sale
scotea cele bune. Era şi făcătoare de pace între prietenii care se
mâniau, sfătuitoare celor ce nu trăiau bine, arătându-se pildă de viaţă
curată şi cucernică tuturor, nu numai femeilor, ci şi bărbaţilor. Şi
era plăcută lui Dumnezeu, fiind plină de toate bunătăţile, pe care este
cu neputinţă a le spune cu de-amănuntul. Insă ajunge ca mărturie pentru
viaţa ei sfântă, sfinţenia cea mare a Cuviosului Simeon, care s-a
născut dintr-însa, căci un fiu ca acesta se cădea să aibă o astfel de
maică.
Când Cuviosul Simeon
stătea deja pe stâlpul cel de la Muntele Minunat, i s-a făcut ei după
rugăciunea cea din miezul nopţii, într-o uşoară adormire, o vedenie ca
aceasta: Sfântul Ioan Botezătorul, către care ea, după Dumnezeu şi după
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, avea mare osârdie cu credinţă, şi în
toate zilele se ruga către dânsul, acela i s-a arătat ei cu Sfântul
Apostol Timotei şi a zis către dânsa: „Eu în toată vremea mijlocesc
către Dumnezeu pentru tine şi niciodată nu te voi lăsa!" Iar ea,
umplându-se de spaimă şi de bucurie dintr-acea vedenie, s-a deşteptat
şi a proslăvit cu frică pe Dumnezeu, şi a spus aceasta fiului său,
Cuviosului Simeon, la care se ducea uneori spre cercetare.
Şi mergând la fiul său
şi văzând mulţime din cei cuprinşi de tot felul de boli, care se adunau
lângă stâlpul cuviosului pentru tămăduiri, căci multe minuni se făceau
cu rugăciunile lui; ea nu se înălţa cu mintea, ci privea spre acelea cu
frică, ca nu cumva vrăjmaşul să întindă cursă picioarelor fiului său.
Şi se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să-l izbăvească pe Cuviosul
Simeon de meşteşugirile potrivnicului, iar către el zicea: „Fiul meu,
ţi se cade pentru toate acestea să proslăveşti pe Dumnezeu, Cel ce
lucrează întru tine, iar tu să-ţi aduci aminte de neputinţa ta şi să-ţi
păzeşti inima cu toată luarea aminte". Iar cuviosul primea cu bucurie
sfaturile maicii sale şi se bucura cu duhul de viaţa ei cea plăcută lui
Dumnezeu, înălţând mulţumire lui Dumnezeu.
Şi petrecând fericita
Marta mulţi ani în fapte bune şi plăcând lui Dumnezeu, înainte de
sfârşitul său cu un an, pe la miezul nopţii, în timpul când îşi făcea
fierbinţile ei rugăciuni către Dumnezeu, s-a făcut în uimire şi a văzut
o mulţime de îngeri cereşti cu lumânări, dănţuind şi zicând către
dânsa: „După ce va trece acest an, fiind dezlegată din trup, te vom lua
la odihna făgăduită ţie de Domnul". Tot asemenea i s-a descoperit şi
Cuviosului Simeon. Incă şi unuia dintre fraţi i s-a arătat o vedenie de
acest fel: A văzut pe Maica Domnului, pe Preacurata Fecioară Maria,
şezând pe un scaun în slavă, iar fericita Marta stătea înaintea ei,
ridicându-şi spre dânsa mâinile sale în chipul crucii şi prefăcându-se
într-o cruce de aur, strălucind cu lumină asemenea razelor soarelui; şi
se vedea că toată crucea aceea era luminoasă, încât nu se cunoştea
decât faţa ei mai sus decât crucea.
Auzind despre această
vedenie, Cuviosul Simeon a zis că acesta era semnul că s-a apropiat
fericitul sfârşit al maicii lui. Şi sfârşindu-se anul cel de pe urmă al
vieţii ei celei plăcute lui Dumnezeu, Sfânta Marta a mers spre
cercetare la Cuviosul Simeon, fiul său, iar el a zis către dânsa:
„Binecuvinteză-mă, maica mea, precum Avraam a binecuvântat pe Isaac".
Iar sfânta a zis: „De aceea am şi venit aici, ca să mă învrednicesc
binecuvântării şi rugăciunilor tale, pentru că de acum au mai rămas
numai trei luni din viaţa mea. Şi mă voi duce la Domnul Dumnezeul meu,
care te-a zidit pe tine din pântecele meu. Acela să-ţi dăruiască ţie
darul şi binecuvântarea Sa, ca să-ţi săvârşeşti cu bine a-lergarea ta
cea bine începută şi să te învrednicească împărăţiei Sale".
Acestea grăindu-le,
vărsa lacrimi din ochi, iar fraţii care erau acolo plângeau, deoarece
cu greu li se părea lor a auzi că după trei luni nu vor mai vedea faţa
ei. Deci ziceau: „Maică, viu va fi sufletul tău şi va lăuda pe Domnul".
Iar ea întărea cuvântul, grăind: „De nu va fi aşa precum v-am spus,
apoi pe mine, roaba voastră, să mă socotiţi ca pe o mincinoasă". Atunci
Cuviosul Simeon a zis către dânsa: „Binecuvântarea ta o cerem noi acum,
iar cuvintele tale sunt dureroase pentru inima noastră". Sfânta a zis:
„Binecuvântaţi sunteţi voi Domnului şi binecuvântaţi sunt cei ce vă
binecuvintează pe voi".
După aceasta, toţi i
s-au închinat fericitei Marta, asemenea şi ea, închinându-se lor, s-a
întors în Antiohia la casa sa. Iar după plecarea ei, Cuviosul Simeon,
chemând a doua zi pe cei mai iscusiţi dintre fraţi, a zis către dânşii:
„Cu adevărat se apropie vremea ducerii maicii mele din cele pământeşti,
pentru că în noaptea trecută am văzut în vedenie un scaun pus înaintea
mea şi maica mea şezând pe el, iar noi toţi stăteam împrejurul ei.
Atunci ea, ca o învăţătoare, a zis către noi cuvântul cel dintâi al
psalmului: Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul
necredincioşilor... şi celelalte ale psalmului acela. Şi încă alte
cuvinte sfătuitoare ne-a zis nouă, ca o maică. Apoi s-a sculat şi
mergea înaintea noastră la biserică, ţinând în mâini o cruce luminoasă,
iar noi urmam după dânsa, cântând psalmi de umilinţă".
După aceasta, cu câteva
zile înaintea sfârşitului său, fericita Marta s-a dus iarăşi la
Cuviosul Simeon pentru sărutarea cea mai de pe urmă şi i-a spus lui
toate dumnezeieştile descoperiri ce i s-au făcut în viaţa sa. Asemenea
şi lucrurile cele bune, ostenelile şi nevoinţele pe care le făcuse în
taină, i le-a spus lui pentru slava numelui lui Dumnezeu; şi a rămas
acolo în acea noapte. Iar în vedenia visului, se vedea că era răpită
spre înălţimea cerului, unde a văzut nişte palate preaminunate şi
luminoase, a căror frumuseţe nici un cuvânt nu o poate spune. Şi
umblând ea prin acele palate şi minunându-se de zidirea cea nefăcută de
mână, a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu doi îngeri
prealuminoşi, grăind către dânsa: „Ce te minunezi?" Iar ea cu frică şi
cu bucurie, închinându-se Preasfintei Născătoare, a zis: „Mă minunez,
Stăpână, că în tot timpul vieţii mele pe pământ, n-am văzut nişte
palate mai minunate ca acestea". Iar Preacurata a zis: „Şi pentru cine
socoteşti tu că sunt pregătite ele?" Dânsa a zis: „Nu ştiu, Stăpână!"
Atunci Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu a grăit către dânsa: „Oare nu ştii că pentru
tine s-a pregătit această odihnă, zidită de fiul tău şi în care de acum
vei petrece în veci?" Acestea zicând, a poruncit îngerilor să pună în
mijloc un scaun minunat, apoi a zis către dânsa: „Această slavă ţi se
dăruieşte ţie, deoarece ai vieţuit cu dumnezeiască plăcere în frica
Domnului". Apoi iarăşi i-a zis: „Dar voieşti să vezi pe cele mai
slăvite?" Şi i-a poruncit ei să vină după dânsa. Deci, suindu-se la
cele mai înalte locuri cereşti, i-a arătat ei alte palate cu
neasemănare mai minunate şi mai luminate decât cele dintâi, şi care
erau pline de slavă cerească, şi a căror frumuseţi nici mintea
omenească nu o poate ajunge, nici gura nu o poate spune. Atunci
Preacurata a zis: „Şi pe aceste palate le-a zidit fiul tău şi a început
şi temelia la cel de-al treilea rând de palate".
Aceasta spunând a dus-o
pe dânsa iarăşi spre răsăritul soarelui şi i-a arătat ei din înălţime
locuinţele Raiului şi într-însele mulţime de cete de parte bărbătească
şi femeiască, veselindu-se. Şi i-a zis Stăpâna: „Aceste locuri le-a
dăruit Fiul meu celor ce au trăit în curăţie şi cu dreptate, întru
păzirea poruncilor Domnului, au făcut milostenii multe cu osârdie, şi
de aceea ei înşişi s-au învrednicit de milă de la Domnul, pentru ca
fericiţi sunt cei milostivi, că aceia se vor milui". Astfel a fost
vedenia Sfintei Marta, care a spus-o fiului său.
Şi fiind într-o zi de
Duminică, s-a împărtăşit cu Preacuratele şi dumnezeieştile Taine ale
Trupului şi Sângelui lui Hristos. Şi strălucea cu faţa din darul lui
Dumnezeu şi din negrăita bucurie duhovnicească, prin care se veselea,
deoarece era încredinţată de sfârşitul şi de mântuirea sa. Apoi a
petrecut toată ziua aceea şi noaptea următoare, o parte întru multe şi
iubite vorbiri insuflate de Dumnezeu cu fiul cel cuvios, iar alta,
întru rugăciunile cele fierbinţi şi cu lacrimi către Dumnezeu.
Iar luni, dând pace şi
binecuvântare, precum şi sărutarea cea mai de pe urmă fiului său şi
tuturor ucenicilor lui, s-a despărţit de dânşii, toţi plângând mult. Şi
s-a dus la un sat care se numea Tivirint, care era la depărtare de trei
stadii de la Muntele cel Minunat, unde era biserica Sfântului Ioan
Botezătorul. în acea biserică a vărsat multe lacrimi şi a început a
slăbi cu trupul. Iar locuitorii acelui sat cinstind-o foarte, au
rugat-o să se odihnească la dânşii de oboseală. Deci s-a odihnit în
ziua aceea, iar noaptea următoare şi mai mult a slăbit cu trupul. Apoi
marţi au dus-o cu căruţa în Antiohia, la casa ei, care era în cetăţuia
ce se numea Dafne. Iar miercuri rugându-se lui Dumnezeu cu căldură,
vărsând multe lacrimi şi având nădejde neîndoită de mântuirea sa, şi-a
dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, în cinci zile ale lunii lui
iulie. Şi murind, a rânduit ca să-i îngroape trupul la locul unde se
îngroapă cei străini şi săraci. Dar Cuviosul Simeon, fiul ei, având
descoperire de la Dumnezeu despre mutarea maicii sale, a trimis pe unii
dintre ucenicii săi şi au adus trupul ei în Muntele Minunat, ca să-l
îngroape lângă stâlpul său.
Despre dânsa se scrie
şi aceasta: Pe când sufletul ei cel sfânt se ducea către Domnul, cei
care şedeau aproape de cinstitul ei trup au văzut faţa ei zâmbind cu
bucurie şi au auzit din gura ei aceste cuvinte: „Am luat mare dar de la
Dumnezeu şi sunt în lumină şi bucurie negrăită". Iar aceia,
spăimântându-se, gândeau că a câştigat milă de la Domnul pentru fiul
său. Iar ea a grăit aceasta: „Nu m-am preamărit atât pentru fiu, cât
pentru viaţa cea îmbunătăţită, de vreme ce pentru Domnul am arătat
multă răbdare şi înfrânare în nevoinţele pustniceşti. Şi am umblat bine
pe calea poruncilor Lui, şi pe aceea care L-a născut pe El am iubit-o
din toată inima".
Deci, într-o zi de
vineri, cinstitul trup al Sfintei Marta a fost dus cu mare cinste de la
cetăţuia Antiohiei, care se numea Dafne, la Muntele Minunat. Şi mult
popor al Antiohiei, şi cei din rânduiala cea sfinţită au petrecut-o, ca
pe o mare plăcută a lui Dumnezeu, cu lumânări, cu cădiri şi cu cântări
de psalmi. Iar cei ce duceau racla cu cinstitul ei trup, spuneau că nu
simţeau greutate la ducere, pentru că nu era ca trupurile celorlalţi
morţi, care au greutate obişnuită, ci era uşor mai presus de fire, ca
şi cum mergea singur prin văzduh.
Atunci un om tânăr din
popor, anume Serghie, fiul unui cetăţean cinstit cu numele Antonie,
văzând acea slăvită petrecere şi poporul îmbulzindu-se spre raclă, unii
plecându-şi umerii sub raclă, ca s-o ducă cu osârdie, iar alţii voind
să se atingă de cinstitul ei trup, a râs şi a socotit în sine: „Ce
trebuinţă este să te atingi de un trup mort?" Deci s-a întors înapoi şi
îndată a căzut într-o boală grea, încât a şi amuţit dintr-însa şi s-a
prelungit boala aceea până la treizeci de zile, când s-a tămăduit la
mormântul sfintei, de care lucru se va spune mai pe urmă. Şi
aducându-se cinstitul trup în locaşul Cuviosului Simeon, au săvârşit
lângă trup cântare de toată noaptea, într-acea noapte s-a arătat vie la
doi din fraţi, ucenici ai lui Simeon, întru îmbrăcăminte luminoasă,
având şi faţa luminată. Iar ei s-au spăimântat de aceasta, ştiind-o că
a murit; dar ea a zis către dânşii: „Nu vă temeţi, că Domnul nu m-a
rânduit între cei morţi, ci între cei vii. Eu am venit la voi să vă
ajut asupra diavolului, ca, biruindu-l pe acela, să câştigaţi viaţa
veşnică". Zicând aceasta, s-a făcut nevăzută.
Iar când a sosit ziua
sâmbetei, s-a adunat la îngroparea Sfintei Marta mult popor de prin
cetăţi şi de prin satele dimprejur, cu preoţi şi cu clerici. Şi toţi au
văzut sfânta ei faţă în mormânt, neschimbată de moarte, înflorindu-i
frumuseţea ca la o tânără şi strălucind cu darul. Şi nu ieşea din
trupul ei nici mirosul cel obişnuit la cei morţi, deşi era a patra zi
după moarte, ci se vedea dormind ca o femeie vie. Apoi, cântând cele
cuviincioase, au îngropat-o cu cinste înaintea stâlpului Sfântului
Simeon. Aceasta au făcut-o din porunca lui, pentru ca să poată el vedea
totdeauna mormântul maicii sale.
Şi după ziua sâmbetei,
făcându-se cântarea învierii, unul din popor, anume Ioan, cu rânduiala
de citeţ bisericesc, dormitând, a văzut pe Sfânta Marta strălucind ca o
lumină şi suindu-se pe trepte la stâlpul Cuviosului Simeon. Iar
deasupra mormântului ei a văzut o căruţă de heruvimi trasă de nişte
îngeri cu câte şase aripi. Această vedenie a spus-o el după aceea
cuviosului cu jurământ. Iar cuviosul i-a zis: „Fiule, dă slavă lui
Dumnezeu că te-a învrednicit a vedea căruţa de heruvimi; iar maicii
mele şi mie, fiind zămisliţi şi născuţi în păcate, ne trebuie mila lui
Dumnezeu".
După aceasta au venit
la Cuviosul Simeon tatăl şi maica lui Serghie, cel pomenit mai înainte,
care hulise petrecerea trupului Sfintei Marta şi căzuse în boală grea
din această pricină. Ei plângeau şi se rugau, ca, precum vindecă de
boli pe mulţi cu rugăciunile sale, să tămăduiască şi pe fiul lor. Iar
sfântul le-a zis: „Duceţi-vă şi-l întrebaţi să vă spună singur pricina
bolii sale, că acum poate să grăiască, fiindu-i mai bine". Deci
părinţii lui, întorcându-se acasă, au început a-l întreba, iar el le-a
răspuns: „Această boală a venit asupra mea, fiindcă am hulit cinstita
petrecere a trupului Sfintei Marta şi mi-am întors faţa de la dânsa,
nevoind să duc racla pe umeri". Iar ei l-au pus într-o căruţă şi l-au
dus la cuviosul din Muntele cel Minunat. Iar cuviosul le-a spus să-şi
caute tămăduire de la mormântul maicii sale. Şi când s-au rugat cu
lacrimi la cinstitul ei mormânt, îndată bolnavul s-a făcut sănătos
desăvârşit, ca şi cum nu bolise niciodată.
După îngroparea
cuvioasei, fraţii se obişnuiseră a aprinde o candelă la mormântul ei,
ca să ardă ziua şi noaptea, pentru cinstea sfintei. Iar după mai multă
vreme, au uitat a mai aprinde candela. Văzând acest lucru, Cuviosul
Simeon tăcea, nezicând nimic de candelă, ca să nu creadă ucenicii lui
că cinsteşte fără de măsură pe maica sa după moarte.
Intr-acele zile,
iconomul locaşului aceluia s-a îmbolnăvit greu şi se părea că este
aproape de moarte. Deci i s-a arătat lui Sfânta Marta în miezul nopţii,
zicându-i: „Pentru ce nu mai aprindeţi candela mea? Să ştiţi că deşi nu
am trebuinţă de lumina de la candela voastră, fiind învrednicită de
lumina cea cerească şi veşnică de la Dumnezeu, însă atunci când
aprindeţi candela la mormântul meu, pentru mântuirea voastră o faceţi,
deoarece mă îndemnaţi pe mine să mijlocesc pentru voi înaintea
Domnului". Acestea grăindu-le sfânta, ţinea în dreapta sa, ca un
mărgăritar prealuminos, o parte din făcătorul de viaţă Trup al lui
Hristos, cu care, atingându-se de cel bolnav, a zis: „Intr-aceasta să
fii viu şi sănătos". Aceasta spunând, s-a făcut nevăzută. Iar bolnavul
s-a sculat îndată sănătos şi a alergat la gropniţa sfintei unde, căzând
înaintea mormântului ei, a udat pământul cu lacrimi, pe de o parte
cerând iertare de neîngrijirea sa, iar pe de alta mulţumind pentru
tămăduire. După aceasta, a rânduit ca să ardă candela ei nestinsă.
Şi se săvârşeau şi alte
multe minuni la mormânt: orbii se luminau, diavolii din oameni se
izgoneau şi se dădeau tămăduiri grabnice de toate neputinţele, cu
rugăciunile Sfintei Cuvioasei Marta şi cu darul Domnului nostru Iisus
Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
|