AFLAREA CINSTITELOR MOAŞTE ALE SFINTEI FECIOARE IULIANA
(5 iulie)
In zilele fericitului întru
pomenire Elisei Pleteneanul, arhimandritul Lavrei Pecersca, s-a
pristăvit în cetatea Kievului, cea păzită de Dumnezeu, o fecioară
vestită, care avea să fie îngropată în sfântul locaş al Pecerscăi. Şi a
fost săpat mormântul ei aproape de biserica cea mare de piatră a
Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Pecersca, înaintea
paraclisului Sfântului Ioan Inaintemergătorul, unde acum este uşa către
despărţitura aceea; căci mai înainte nu era acolo, ci dinăuntrul
bisericii celei mari era intrarea în acea despărţitura.
Deci săpând unii
atunci, au aflat o vistierie păzită de Dumnezeu de mulţi ani -
cinstitele moaşte ale Sfintei plăcutei lui Dumnezeu, doamna Iuliana -,
odihnindu-se foarte frumoase întru nestricăciune, căci era fecioara
albă la trup şi frumoasă la chip, şi se părea că doarme ca vie,
împodobită cu îmbrăcăminte de mare preţ, din învelitori de mătase cu
ţesături de aur. La gât avea grivne de aur cu multe mărgăritare; la
mâini, brăţări de aur şi inele de mare preţ, iar pe cap, o cunună
feciorească de aur cu mărgăritare şi cu pietre scumpe. Şi zăcea lângă
peretele bisericii, cu capul spre miazăzi, iar cu picioarele spre
miazănoapte. Peste racla ei era pusă o piatră, pe care era însemnată
pecetea binecredincioşilor domni Olşanschi, iar pe raclă era bătută o
tăbliţă de argint aurită, pe care era închipuită aceeaşi însemnare a
fecioarei, cu o scriere deasupra în felul acesta: „Iuliana, doamna
Olşansca, fiica voievodului Grigorie Olşanul, care a murit fecioară în
vârstă de şaisprezece ani".
Iar toată îmbrăcămintea
ei se vedea ca şi cum ar fi fost nouă, până ce nu s-a atins nimeni de
ea, iar când s-a atins, îndată s-a stricat. Apoi, îmbrăcând acele
sfinte moaşte într-altă îmbrăcăminte nouă de mătase, le-au pus în
biserica cea mare a Pecerscăi, în colţul dinspre apus spre miazăzi, nu
cu dinadinsul, fără de împodobirea de vrednică cinste, care se cuvine
sfinţilor. Deci oamenii se atingeau de acele sfinte moaşte precum
voiau, nedându-le cuviincioasa cinste, încât se acoperiseră de praf şi
se înnegriseră.
Iar după câtăva vreme,
pe scaunul Mitropoliei Kievului fiind fericitul întru pomenire,
Preasfinţitul Părinte chir Petru Movilă, care avea împreună şi
ocârmuirea Mănăstirii Pecersca, i s-a arătat în vedenie minunată doamna
Iuliana, această fecioară sfântă şi plăcută lui Dumnezeu, mustrându-l
că sfintele ei moaşte sunt lăsate în nebăgare de seamă şi părăsire, din
pricina împuţinării credinţei. Drept aceea, acel înţelept păstor îndată
a poruncit la nişte fecioare din rânduiala monahicească, iscusite şi
temătoare de Dumnezeu, să gătească îmbrăcăminte şi podoabe de bună
cuviinţă, cu care să împodobească acele sfinte moaşte. Incă a poruncit
să se facă şi o raclă frumoasă, în care s-a sârguit să pună cu evlavie
şi frumoasă rânduiala acele sfinte moaşte, îmbrăcându-se în veşminte
arhiereşti şi chemând tot sfinţitul sobor. Şi fiind de faţă tot
norodul, le-a mutat cu prăznuire într-alt loc, făcând rugăciuni şi
cântări de prăznuire şi dând mulţumire lui Dumnezeu şi Preasfintei
Născătoare şi cuvioşilor părinţi ai Pecerscăi, că, la sfinţenia şi
lauda acelui loc, s-a adăugat şi arătarea nestricatelor, cinstitelor şi
minunatelor moaşte ale Sfintei fecioare Iuliana, la care cei ce aleargă
cu cucernicie şi cu credinţă câştigă, cu rugăciunile plăcutei lui
Dumnezeu, ajutor folositor de suflet la trebuinţele lor.
Iar de ar voi cineva să
ştie şi vreo minune de la acele sfinte moaşte ale Sfintei Iuliana,
plăcuta lui Dumnezeu, această mai aleasă minune o vom adăuga aici, spre
mai vrednică încredinţare.
In anul 1617 de la
Naşterea Mântuitorului Hristos, a venit în Mănăstirea Pecersca, sub
stăreţia lui Elisei Pleteneanul, cel mai sus pomenit, un om oarecare
necunoscut de nimeni, anume Vasilie, care - după cum s-a aflat mai
târziu - era eretic, deoarece ţinea de blestemata credinţă rea a lui
Arie. Acela, prefăcându-se cu înşelăciune şi făţarnică credinţă şi
cucernicie, se arăta că venise să cerceteze sfintele locuri şi să se
închine moaştelor făcătoare de minuni ale plăcuţilor lui Dumnezeu
sfinţi ai Pecerscăi; dar înăuntru îşi ascundea vicleşugul acelui eres
pierzător de suflet al lui Arie. Deci a îndrăznit necuratul a intra în
sfânta, marea şi de minuni făcătoarea biserică a Pecerscăi. Şi a rugat
cu vicleşug pe ierodiaconul Liverie, care era într-acea vreme
eclesiarh, să-i deschidă racla fericitei fecioare Iuliana, ca şi cum
dorea să se închine cu osârdie cinstitelor ei moaşte. Şi câştigându-şi
ticălosul cererea, a început a se închina cu făţărnicie la cinstitele
ei moaşte, gândind cu vicleşug şi căutând vreme îndemânatică, ca să-şi
săvârşească răutatea cea ascunsă.
Iar când a văzut pe
eclesiarh că se depărtează pentru o trebuinţă, îndată urâtul de
Dumnezeu, ereticul, înşelătorul şi hoţul, s-a grăbit a se apropia de
cinstitele moaşte ale Sfintei Iuliana; şi, ca şi cum voia să le sărute
cu toată osârdia, a îndrăznit a apuca inelul din degetul mâinii drepte
al sfintei. Şi depărtându-se blestematul închinător cu prada cea
pierzătoare de suflet, se ducea cu îndrăzneală din biserică cu acel
câştig închipuit. Dar când a voit să iasă pe uşile bisericii, deodată
s-a îndrăcit şi a căzut pe pietre, răcnind ca un bou sălbatic,
tăvălindu-se şi scuturându-se încoace şi încolo. Apoi, fiind pedepsit
cu dreapta răsplătire a lui Dumnezeu, acel eretic şi fur de cele sfinte
şi-a lepădat îndată necuratul său suflet.
Deci înspăimântându-se
eclesiarhul de lucrul acela, a alergat şi i-a spus arhimandritului. Iar
acela îndată a luat pe fraţi şi a mers acolo, şi toţi se mirau de
sfârşitul cel grabnic şi înfricoşat al acelui om cumplit. Şi vrând să
ştie pricina acelui grabnic sfârşit rău, a poruncit să caute la acel
eretic pretutindeni, dacă nu este la el ceva răpit sau furat din
lucrurile bisericeşti. Deci, căutându-l, au găsit în buzunar inelul.
Atunci arhimandritul a întrebat pe eclesiarh: „De la ce icoană o fi
luat acest inel?" Şi cercetând eclesiarhul, a numărat la toate
icoanele, nu a găsit lipsă nimic. După aceea, i-a venit în minte să
deschidă şi racla Sfintei fecioare Iuliana; pentru că acel înşelător se
vedea că se ruga cu dinadinsul la cinstitele ei moaşte.
Şi deschizând racla şi
căutând, a cunoscut că acel inel de mare preţ a fost luat din degetul
mâinii drepte a Sfintei fecioare Iuliana, şi a spus mai-marelui.
Făcându-se aceasta, a venit din întâmplare la biserică un bărbat
binecredincios, cu numele Vartolomeu. Acela a cunoscut pe acel eretic,
care zăcea mort, şi a spus numele şi neamul lui. După aceea,
arhimandritul a poruncit, ca, spre mai mare laudă a acelei minuni, să
lipească acel inel răpit de la moaştele Sfintei Iuliana la icoana
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, între celelalte podoabe de mare
preţ. Iar pe acel eretic şi fur de lucruri sfinte, să-l îngroape afară
din mănăstire. Şi zicea către fraţi: „Socotiţi, părinţilor şi fraţilor,
cum Dumnezeu, Care cearcă inimile şi rărunchii, asemenea şi fapta rea
care se ascundea în inima acestui viclean om a vădit-o şi nu l-a lăsat
fără pedeapsă, ca şi ceilalţi să aibă frică; pentru că nu este taină
care să nu se arate". Cu o minune ca aceasta s-au încredinţat toţi
credincioşii de sfinţenia şi dumnezeiasca plăcere a Sfintei fecioare
Iuliana.
Pentru cinstea Sfintei
fecioare Iuliana Olşansca, nu se cuvine a tăcea mărturia cea vrednică
de credinţă, care după multă vreme s-a făcut astfel: In anul 1677 de la
Naşterea lui Hristos, în şase zile ale lunii iulie, a venit într-adins
la Mănăstirea Pecersca preacinstitul părinte Teodosie Sofronovici,
egumenul mănăstirii Sfântul Arhanghel Mihail, din Kiev. El dorea să i
se deschidă racla Sfintei fecioare Iuliana, de cinstitul ieromonah
Paisie, care era în vremea aceea eclesiarh, vrând a se închina
sfintelor ei moaşte, pentru că spunea el: „Niciodată nu mi s-a
întâmplat să mă închin la acele sfinte moaşte, dar am avut o vedenie ca
aceasta în mănăstirea mea: Ieşind eu din biserică după cântarea
Utreniei şi adormind puţin, mi s-a arătat într-o lumină mare o ceată de
multe sfinte fecioare, dintre care una mi-a zis cu mustrare: «Iată, eu
sunt Iuliana, ale cărei moaşte zac în sfânta biserică a Pecerscăi, iar
tu pentru ce mă nesocoteşti pe mine şi moaştele mele? Deci, iată, de
aceea ţi-a arătat Domnul vedenia aceasta, ca să ştii, că şi eu sunt
numărată de El cu sfintele fecioare, care I-au bineplăcut Lui»".
De atunci, acel
preacinstit egumen, de câte ori venea în sfântul locaş al Pecerscăi,
niciodată nu trecea cu vederea a se închina cu evlavie şi cu toată
osârdia, şi a săruta cu smerită şi umilită sărutare aceste sfinte
moaşte nestricate ale Sfintei Iuliana, plăcuta lui Dumnezeu. Cu ale
cărei sfinte rugăciuni să ne învrednicim şi noi a fi număraţi în ceata
plăcuţilor Domnului Celui lăudat întru sfinţii Săi. Amin.
|