SFÂNTA MUCENIŢĂ CHIRIACHI
(7 iulie)
In zilele împăratului
Diocleţian, la anul 282, era un creştin, anume Dorotei, împreună cu
soţia sa, care se chema Evsevia. Aceştia, fiindcă erau fără de fii,
s-au rugat lui Dumnezeu ca să le dea rod, făgăduind să-I dăruiască Lui
pe copilul ce se va naşte. Deci a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor şi
au născut un prunc de parte femeiască în ziua de duminică, lucru pentru
care au şi numit-o pe pruncă Chiriachi, ce înseamnă duminică. Deci
botezând-o, au crescut-o cu învăţătura şi cuvântul Domnului, după
Apostolul Pavel, păzind-o pe fecioară curată, fiindcă făgăduiseră a o
afierosi lui Dumnezeu.
Iar într-o zi, un păgân
bogat, care vieţuia în cetate, auzind lăudându-se frumuseţea şi
bunătatea obiceiurilor tinerei fecioare, a hotărât s-o însoţească cu
fiul său. Şi spunând el lui Chiriachi de aceasta, ea a mărturisit că
este mireasa lui Hristos şi că doreşte să moară în feciorie. In vremea
aceea, Diocleţian a ridicat prigoană asupra creştinilor, iar păgânul
mâniindu-se, s-a dus şi a pârât la împărat pe Chiriachi şi pe părinţii
ei, cum că sunt creştini. Deci tiranul i-a chemat şi i-a întrebat de ce
defaima zeii. Dorotei a răspuns cu îndrăzneală că a învăţat de la
părinţii săi să nu cinstească decât pe Unul Dumnezeu, Cel ce a făcut
cerul şi pământul şi Care s-a întrupat pentru a noastră mântuire.
Atunci împăratul a poruncit să fie biciuit, dar pentru că Dorotei nici
sub lovituri nu înceta să batjocorească pe idoli, l-a trimis împreună
cu Evsevia la ighemonul Iust, ce se afla în părţile Militinei, în
Armenia cea mică. Deci acela i-a pus la chinuri, apoi a poruncit să le
taie capetele.
Iar pe Chiriachi,
Diocleţian a trimis-o la ginerele său, cezarul Maximian, care se afla
în Nicomidia. Acela uimindu-se de frumuseţea fecioarei, i-a făgăduit că
o va însoţi cu o rudenie a împăratului, dacă se va închina idolilor.
Dar Chiriachi nu s-a plecat deloc, zicând că nimic nu poate să o
despartă de Hristos. Atunci Maximian a poruncit să o întindă la pământ
şi să o bată cu vine de bou, până va muri. Deci ostaşii au bătut-o până
au ostenit şi s-au schimbat între ei de trei ori, dar muceniţa a rămas
nesimţitoare la lovituri şi încă mai mult strălucea de har. Pentru
aceasta tiranul se mânia asupra ostaşilor ce o chinuiau pe muceniţa,
crezând că aceştia nu o lovesc cu toată puterea, din milă faţă de ea.
Atunci sfânta a zis către Maximian: „Nu te înşela, Maximiane! Niciodată
nu mă vei birui, căci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor!"
Atunci Maximian a
trimis pe sfânta la Ilarion, stăpânitorul Bitiniei, care era vestit
pentru cruzimea sa faţă de creştini. Acela citind scrisoarea lui
Maximian, a ameninţat-o pe muceniţa cu chinuri groaznice, dar Chiriachi
i-a răspuns că i-ar fi mai uşor să înmoaie fierul, decât să o supună pe
ea. Deci chinuitorul a poruncit să o spânzure de păr şi să o ardă cu
torţe, dar ea a rămas nepăsătoare, ca şi cum ar fi fost fără de trup.
Iar noaptea următoare, Hristos i s-a arătat în temniţă şi i-a vindecat
rănile, făgăduindu-i să o treacă toate încercările cu harul Său.
Deci chinuitorul s-a
spăimântat văzând-o vindecată dimineaţa, dar a crezut că zeii au
tămăduit-o şi a dus-o în capiştea idolilor. Acolo rugându-se sfânta lui
Hristos, s-a făcut cutremur mare, încât s-au zdrobit idolii şi s-au
făcut praf. După aceasta, a urmat şi o furtună de vânt, care a
împrăştiat praful idolilor, făcându-i pe păgâni să fugă. Doar Ilarion a
rămas în capişte blestemând, dar un fulger venit din cer a ars faţa
lui, încât a căzut din scaun şi a murit. Atunci a venit un alt
stăpânitor, cu numele Apolonie, şi fiind înştiinţat de cele întâmplate,
a poruncit să se aprindă un foc mare, ca să fie aruncată sfânta în
flăcări. Deci ostaşii încingând un cuptor mare, au aruncat-o pe
Chiriachi înăuntru. Dar ea a stat acolo mai multe ceasuri în rugăciune,
cu mâinile întinse spre cer, fără să fie arsă deloc. Şi deşi era vară
şi senin, a apărut un nor şi s-a făcut o ploaie mare, care a stins
focul. A fost aruncată apoi la doi lei sălbatici, dar fiarele, simţind
sfinţenia ei, se gudurau ca miei. Şi mulţi păgâni, minunându-se de un
lucru ca acesta, au mărturisit pe Hristos şi au fost ucişi. Iar a doua
zi, stăpânitorul văzând că nu poate să o înduplece în nici un chip, a
stătut la judecată şi a dat asupra sfintei hotărârea să fie ucisă afară
din cetate, prin tăierea capului.
Auzind Chiriachi
această hotărâre, a cerut vreme să se roage. Deci s-a rugat îndelung,
mulţumind lui Hristos care a învrednicit-o să mărturisească numele Său
înaintea împăraţilor şi a ighemonilor, şi Care i-a păzit fecioria
neîntinată. Atunci s-au arătat nişte îngeri luminoşi veniţi ca să-i
primească sufletul pentru a-l duce la Mirele său cel ceresc, iar ea s-a
culcat încet la pământ, încredinţându-se în mâinile lui Dumnezeu. Deci
când ostaşii au mers aproape de dânsa, vrând să-i taie capul, au
văzut-o moartă şi s-au spăimântat. Şi s-a făcut glas dumnezeiesc către
dânşii: „Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi la toţi măririle lui
Dumnezeu!" Şi în vreme ce ostaşii s-au întors să spună ighemonului cele
văzute, creştinii care se ascundeau de frica păgânilor au luat trupul
sfintei şi l-au îngropat într-un loc potrivit, lăudând pe Dumnezeu, cel
slăvit întru sfinţii săi.
|