DESPRE ALT CUVIOS COPRIE (Din cartea lui Rufin preotul, cap. 9 şi din Lavsaiconul lui Paladie, cap. 84.)
(9 iulie)
Sfântul Coprie, cel care l-a
văzut el însuşi pe Sfântul Patermutie şi s-a făcut povestitor al
minunilor lui, a fost cu rânduiala preot, având aşijderea darul facerii
de minuni de la Dumnezeu. El petrecea în aceleaşi părţi ale Egiptului,
tămăduind felurite boli între oameni şi gonind duhurile cele viclene.
Odată, adunându-se la dânsul mulţi fraţi, el le povestea din viaţa
Cuviosului Patermutie şi a celorlalţi sfinţi. Iar unul dintre fraţi,
necrezând cele ce se spuneau, nu lua aminte şi, adormind, a văzut în
vedenia visului, în mâinile Sfântului Coprie, o carte scrisă cu slove
de aur, din care el vorbea către fraţi, iar aproape de dânsul stătea un
oarecare bărbat luminos, cinstit la vedere şi împodobit cu cărunteţe.
Acela, căutând cu mânie spre cel ce dormita, i-a zis: „Pentru ce nu
crezi cele ce se grăiesc şi, neluând aminte, dormitezi?" Iar fratele
acela, deşteptându-se înspăimântat, a spus îndată celorlalţi ceea ce a
văzut şi, de atunci, asculta cu credinţă şi cu luare aminte toate
cuvintele Sfântului Coprie.
Şezând la Cuviosul
Coprie nişte fraţi străini, care veniseră la el spre cercetare, şi
ascultând cuvintele lui cele folositoare de suflet, a venit un om
mirean, purtând un vas cu nisip şi stătea la uşa chiliei, aşteptând
până ce va sfârşi stareţul vorba sa. Atunci fraţii, văzând pe om, au
întrebat pe stareţ, pentru ce a adus nisipul acela. Iar stareţul le-a
răspuns: „Nu mi se cădea mie, fraţilor, ca să vă spun lucrul acesta, ca
să nu mă arăt că mă slăvesc în deşert şi să nu piară plata ostenelilor
noastre, lăudându-mă cu dumnezeieştile lucruri. însă văzându-vă pe voi
că v-aţi ostenit pe un drum aşa de lung, nu ascund aceasta de voi, ci,
spre folosul vostru, voi spune lucrurile lui Dumnezeu, pe care El a
binevoit a le săvârşi prin noi, păcătoşii.
Pământul satului
aceluia, care este aproape de noi, era cu totul neroditor şi din grâul
cel semănat la ţarini abia se aduna sămânţa, pentru că un vierme
născându-se, le mânca rădăcina şi rodea spicele mai înainte de coacere,
iar oamenii satului aceluia erau cu toţii închinători de idoli. Iar
noi, ajutându-ne darul lui Dumnezeu, i-am adus pe toţi la sfânta
credinţă şi i-am botezat. Şi după ce toţi s-au făcut creştini, au venit
la noi şi ne-au cerut să ne rugăm lui Hristos Dumnezeu pentru dânşii,
ca pământul să le dea bună aducere de roade. Atunci am zis către
dânşii: «Noi putem să ne rugăm, însă credinţa voastră să fie neîndoită
spre Dumnezeu». Iar ei, spunând că au credinţă tare, au luat în
sanurile lor nisip din pământul acesta, pe care umblă picioarele
noastre cele păcătoase. Şi m-au rugat ca, în numele Domnului, să le
binecuvintez nisipul acela, ca pe nişte seminţe, şi am zis către
dânşii: «Să vă fie vouă după credinţa voastră!» Iar ei, ducându-se la
locul lor, au amestecat nisipul acela cu sămânţa grâului lor şi l-au
semănat în ţarini. Şi s-a făcut atât de mare îndestulare de rod, încât
nici un pământ din aceste părţi ale Egiptului nu poate să facă o
aducere de roade ca aceea. Deci, din acea vreme, lucrătorii de pământ
vin în toţi anii aici şi, luând nisip, îl aduc la noi, ca să îl
binecuvântăm, şi credinţa lor nu este în zadar, pentru că totdeauna
adună roduri îndestulate".
Intr-o vreme oarecare,
Cuviosul Coprie vorbind înaintea poporului cu un eretic maniheu despre
credinţă şi, neputând să dovedească pe cel mândru şi măreţ cu blândele
sale cuvinte, a voit ca prin faptă să-şi arate credinţa cea dreaptă.
Deci a poruncit să aprindă un foc mare şi a chemat pe eretic cu dânsul
în foc, zicând: „Acela care nu va arde în foc, credinţa aceluia va fi
dreaptă!" însă acel eretic a zis către dânsul: „Tu să intri mai întâi".
Deci sfântul intrând în foc, văpaia s-a despărţit în două, şi el stătea
pe cărbuni ca pe o iarbă verde, fără să-l vatăme. Astfel a stat în
mijlocul focului o jumătate de ceas, şi a ieşit întreg, neatingându-se
focul nici de hainele lui. Iar poporul, văzând acest lucru, s-a mirat
foarte şi a preamărit pe Hristos Dumnezeu. Iar ereticul n-a voit să
intre, însă poporul, împingându-l fără voie, îndată a început să ardă
şi, sărind din foc pârlit, a început să fugă. Deci poporul,
prinzându-l, striga: „Să se ardă ereticul!" Dar Cuviosul Coprie,
potolind gâlceava poporului, a eliberat pe eretic viu, însă pârlit ca
un tăciune.
Stareţul avea aproape
de chilia sa o grădină mică, în care semăna verdeţuri şi roduri de
mâncare, pentru străinii care veneau la dânsul. într-o noapte, intrând
în grădină un oarecare închinător de idoli, a furat din roduri cât a
putut să ducă şi, ducându-le acasă, a pus într-o căldare o parte din
ele, ca să le fiarbă. Şi fierbând trei ceasuri şi mai mult şi arzând
multe lemne, nimic n-a sporit, pentru că nici apa din căldare nu se
încălzise. Iar omul acela se mira de acest lucru neobişnuit. Apoi,
cunoscându-şi păcatul şi înţelegând puterea lui Hristos care lucrează
întru creştini, a luat tot ceea ce furase, asemenea şi pe cele care
erau în căldare, şi le-a dus la stareţ. Deci, aruncându-se înaintea
picioarelor lui, i-a spus hoţia sa şi minunea care se făcuse. Pentru
aceea cerea iertare şi se ruga să-l facă creştin. Şi s-a întâmplat că
erau atunci la stareţ mulţi străini şi toţi s-au bucurat de acea
minunată întoarcere spre Hristos a acelui om. Iar din roadele acelea
s-au ospătat din destul şi au mulţumit lui Dumnezeu. Acestea şi mai
multe minuni făcând Cuviosul Coprie, cu darul lui Hristos, s-a odihnit
în pace şi a luat parte cu Cuviosul Patermutie în împărăţia Domnului
nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se
cuvine cinste şi slavă în veci. Amin. |