CUVIOŞII PATERMUTIE, COPRIE ŞI CEI ÎMPREUNĂ CU DÂNŞII
(9 iulie)
Impăratul Iulian, care mai
întâi a fost creştin, apoi s-a abătut întru călcare de lege şi în
răutatea diavolului, făcându-se fiu al satanei, a adunat multa putere
de oaste şi a pornit cu război împotriva perşilor. Şi mergând el pe
drum, a vărsat mult sânge creştinesc, şi prinzând doi preoţi din
Antiohia, pe Evghenie şi Macarie (Pomenirea lor la 19 februarie), şi
muncin-du-i mult, i-a trimis în Mauritania la închisoare. In zilele
acelui chinuitor erau în pustiile Egiptului doi bărbaţi cuvioşi,
Patermutie şi Coprie, care vieţuiau cu un gând şi slujeau lui Dumnezeu
împreună. Patermutie era mai bătrân cu anii, mai iscusit în nevoinţele
călugăreşti şi mai întărit în fapte bune, iar Coprie era mai mic cu
anii şi încă nu foarte întărit, ci era povăţuit de Patermutie, ca un
ucenic de dascălul său şi ca un fiu duhovnicesc de către părintele său
duhovnicesc.
Şi mai înainte de a fi
prinşi ei pentru muncire, Coprie a spus lui Patermutie o vedenie care i
s-a arătat noaptea în vis. „Am văzut, zicea el, cerurile deschizându-se
şi un oarecare bărbat luminos venind la mine ţinând un toiag în mână,
apoi de altă parte un om negru, care mergea împotriva aceluia. Acela
aprinzând un foc, ieşea dintr-însul mult fum. Apoi, acel negru,
întinzându-şi mâna, m-a apucat şi m-a pus în mijlocul fumului, în
primejdie mare, deoarece mă cuprinseseră multe rele. Iar bărbatul acela
purtător de lumină se depărtase de la mine şi un glas din cer a venit,
zicând: «Rodul omului acesta se va rupe şi iar se va întoarce spre
bine». Aceasta văzând-o, m-am deşteptat tulburat". Atunci Patermutie
i-a zis: „Visul acesta nu este bun, căci mă tem să nu te depărtezi de
Dumnezeul cel viu. Iată, călcătorul de lege, împăratul Iulian,
lepădându-se de Hristos, face mare prigoană asupra Bisericii lui
Dumnezeu şi mi se pare că şi noi vom fi prinşi la muncire. De aceea,
fiule, vezi să nu te lepezi de Hristos, temându-te de îngrozirea
muncilor sau fiind înşelat de îmbunări. Ci teme-te de Dumnezeu, adu-ţi
aminte de poruncile Lui şi îmbărbătează-te".
După vedenia aceea,
trecând puţine zile, împăratul Iulian a venit cu putere de oaste în
hotarele Egiptului. Şi auzind el că în acele pustii petrec mulţi
pustnici, a trimis ostaşi să străbată pustiile, şi pe câţi îi vor afla,
să-i prindă şi să-i aducă la muncire. Atunci au prins şi pe aceşti doi
părinţi, pe Patermutie şi Coprie, şi i-au dus la chinuitor spre
cercetare. Deci Iulian a întrebat pe Cuviosul Patermutie: „Câţi ani ai
de la naşterea ta, bătrânule?" El a zis: „75 de ani am de viaţă
vremelnică pe pământ". După aceasta, împăratul uitându-se spre Coprie,
a zis: „Spune şi tu, cel mai tânăr, câţi ani ai?" Coprie a răspuns: „Am
45 de ani de la naşterea mea".
Deci a poruncit
împăratul ca pe bătrânul Patermutie să-l ducă în temniţă, iar pe
Coprie, lăsându-l, a început a grăi către el astfel: „Să aduci jertfe
zeilor, omule, ca să scapi de muncile ce te aşteaptă. Lasă înşelăciunea
creştinească, căci la nimic nu-ţi foloseşte; că şi eu am crezut mai
înainte în Hristos, dar nici un folos nu am aflat; însă acum, crezând
în zeii cei fără de moarte, de multe şi de mari faceri de bine m-am
învrednicit de la dânşii. De aceea şi pe tine te învăţ cu învăţătură
folositoare, ca şi tu, lepădându-te de Hristos, să jertfeşti zeilor şi
vei sta înainte de-a dreapta mea, având multe daruri de la mine".
Iar Coprie, luând
aminte cu gura căscată la cuvintele împăratului, a uitat de sine şi s-a
schimbat de la bine la rău. Deci, alunecând spre pierzare, a zis lui
Iulian: „Bine mă înveţi, împărate. Bine că te-am găsit pe tine
învăţător şi povăţuitor prea bun!" Apoi a strigat cu glas mare, zicând:
„De acum înainte sunt ucenic al lui Iulian, iar nu creştin. Deci, pe
cât am rătăcit mai întâi în înşelăciunea creştinească, de acum pe toate
le voi îndrepta. Mă voi închina zeilor şi le voi aduce jertfe".
Auzind împăratul nişte
cuvinte ca acestea ale lui Coprie, s-a bucurat foarte mult şi a zis:
„Fericit este omul acesta, mai mult decât toţi oamenii, că a cunoscut
pe zeii cei vechi, părinteşti, care dau viaţă veşnică lumii". După
aceste cuvinte, ticălosul Coprie s-a închinat cu jertfe zeului Apolon
şi, depărtându-se de Dumnezeu, a primit pe diavolul. Astfel sfinţii
îngeri s-au depărtat de la dânsul, iar diavolii l-au cuprins,
bucurându-se pentru el.
Şi aflând Cuviosul
Patermutie că ucenicul său s-a lepădat de Hristos, s-a mâhnit foarte
mult şi a început să plângă şi să se tânguiască pentru dânsul. Şi,
plecându-şi genunchii, se ruga zicând: „Doamne, Dumnezeul puterilor, nu
pierde pe păcătosul care a călcat porunca Ta! Adu-ţi aminte de
lucrurile lui, cu care în tinereţe s-a ostenit pentru dragostea Ta. Nu
lepăda de la faţa Ta pe acela pe care l-au înşelat cuvintele
călcătorului de lege, ci miluieşte zidirea Ta şi caută lucrul mâinilor
Tale!"
Iar a doua zi,
împăratul a şezut pe scaun, Coprie stând înaintea lui, în partea
dreaptă, îmbrăcat cu haină roşie; şi a poruncit să-l aducă pe
Patermutie la cercetare. Şi fiind adus cuviosul, Coprie l-a văzut şi a
zis: „Iată, vine înşelătorul care împiedica mântuirea mea". Şi venind
stareţul aproape de judecată, Coprie a strigat către dânsul:
„Patermutie, oare mă vezi pe mine bucurându-mă? Iar tu plângi. Eu sunt
al lui Iulian, iar nu creştin". Patermutie a răspuns: „Te văd pe tine
râzând şi plâng pentru tine".
Atunci împăratul a zis
către stareţ: „Nu plânge, ci jertfeşte zeilor şi te bucură împreună cu
dânsul". Patermutie a răspuns: „Bucuria lui este vremelnică, fiindcă
acum se bucură, iar în veacul ce are să fie va plânge, de nu se va
pocăi. Iar eu plâng acum, iar în viaţa ce are să fie, mă voi bucura. El
aici se mândreşte cu haină roşie, iar acolo va fi dezbrăcat. Iar eu
sunt gol aici, însă acolo voi îmbrăca haina cea de nuntă. El acum se
satură, iar în veacul ce va să fie, va flămânzi. Iar eu flămânzesc
acum, iar în viaţa cea viitoare mă voi sătura, când mi se va arăta mie
slava Domnului meu. El acum stă în slavă, înaintea ta, a împăratului
pământesc, în rânduiala slugilor tale, iar acolo va fi lepădat de la
faţa împăratului ceresc cu necinste, şi va fi rânduit cu diavolii în
focul gheenei".
Aceasta zicând-o
stareţul, a privit în faţa lui Coprie şi i-a zis: „Amar ţie,
ticălosule! Tu, cel ce ai fost mai înainte vas al darului, acum eşti
gunoi în care diavolii dănţuiesc. Iată îngerii s-au depărtat de tine şi
demonii s-au oprit împrejurul tău. Te-ai golit de adevăratul Dumnezeu
şi te-ai îmbrăcat cu diavolul. Ai urât viaţa cea adevărată şi veşnică
şi ai iubit pe cea vremelnică. Adu-ţi aminte de faptele tinereţilor
tale şi vino-ţi în simţire! Lasă înşelăciunea în care ai căzut şi vino
la mine! O, fiule, iubeşte iarăşi pe Dumnezeu, Căruia ai greşit şi
pocăieşte-te! Şi acela, fiind milostiv, te va primi şi-ţi va ierta
greşelile tale".
Acestea grăindu-le
stareţul, Coprie s-a mâhnit cu inima, şi căin-du-se, a strigat cu glas
mare, zicând: „Amar mie! Amar mie! Amar mie!" Apoi a început a se
clătina într-o parte şi în alta. Şi, înviind cu duhul şi privind spre
cer, a zis: „De acum nu mai sunt al lui Iulian, ci sunt iarăşi al lui
Hristos. Eu am greşit, călcând porunca lui Dumnezeu. Am nelegiuit,
lepădându-mă de Domnul meu, dar într-aceasta se va cunoaşte bunătatea
Ta, Stăpâne, când mă vei milui pe mine, care am greşit Ţie.
Milostiveşte-Te spre mine, Iubitorule de oameni, căci sunt acum ca un
pom uscat, căruia i-a căzut rodul şi i s-a uscat frunza. Cuvintele
celor fără de lege m-au înşelat şi viforul diavolului m-a afundat.
Asupra mea a şuierat balaurul şi cetele diavolilor s-au bucurat de
mine. Stelele cerului s-au tulburat, iar soarele şi luna şi-au ascuns
lumina lor, pentru păcatul meu cel mare cu care am amărât pe Dumnezeu.
O, îngeri ai lui Dumnezeu şi cetele drepţilor, alergaţi împreună cu
oamenii din toată lumea; adunaţi-vă, plângeţi căderea mea şi
întunecarea minţii mele, căci m-am lipsit de Hristos, soarele
dreptăţii. Lumina credinţei s-a stins în mine şi s-a luat de la mine
podoaba cea sufletească".
Apoi, întorcându-se
către împărat, i-a zis: „O, diavole, pentru ce m-ai înşelat pe mine?
Pentru ce m-ai tras şi pe mine în pierzarea ta, călcătorule de lege?"
Deci, dezbrăcând de pe sine haina cea roşie, a aruncat-o înaintea lui,
zicându-i: „Primeşte-ţi slava ta, pe care mi-ai dat-o, iar eu iarăşi
voi primi pe aceea pe care am pierdut-o. Pentru că Dumnezeul meu este
bun şi mă va face pe mine ca pe unul din argaţii Săi".
Şi văzând împăratul pe
Coprie că s-a întors iarăşi la Hristos, s-a umplut de mânie şi a
poruncit, ca îndată să ardă o tigaie mare de fier. Iar Coprie, auzind
aceasta, a zis: „O, împărate, bine ai poruncit să mă ardă şi să mă taie
în bucăţi, ca prin muncile acelea amare să-mi îndreptez căderea mea.
Iar mai întâi să-mi pedepseşti limba mea, fiindcă aceea a greşit întâi,
lepădându-se de Hristos". Atunci împăratul a poruncit să ardă o
linguriţă mică de fier şi s-o pună pe limba lui Coprie. Şi văzând el
linguriţa înroşită ca un cărbune, a zis către Sfântul Patermutie:
„Părinte, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, căci mă înspăimânt de
munca aceasta". Stareţul i-a zis: „Rabdă, fiule, cu bucurie şi Domnul
îţi va ajuta!"
Şi când s-a atins
linguriţa de limba lui Coprie, îndată s-a răcit ca gheaţa, iar limba nu
s-a ars. Şi a zis împăratul: „Aceşti oameni sunt vrăjitori; duceţi-i la
tigaia pe care au fost arşi Evghenie şi Macarie". Şi fiind ei duşi,
Coprie a zis către stareţ: „Roagă-te pentru mine, învăţătorul meu, căci
foarte tare mă tem de muncire". Stareţul a zis: „Nu te teme, fiule, ci
fii viteaz. Adu-ţi aminte de nevoinţele şi ostenelile tale cele
pustniceşti, pe care din copilărie le-ai suferit cu îndrăzneală în
pustie, pentru Dumnezeu. Au nu-ţi aduci aminte când ai petrecut 30 de
zile nemâncând nimic? Şi iarăşi, au nu-ţi aduci aminte cum,
răstignindu-te lui Hristos cu mâinile întinse în chipul crucii, ai stat
astfel nemişcat 12 zile? Oare ai uitat cum te culcai pe pietre vartoase
şi pe hârburi ascuţite? Dacă toate acestea le-ai răbdat cu plăcere
pentru Hristos în viaţa ta, apoi pentru ce te temi de muncile acestea
care se fac într-un ceas?"
Iar Coprie întărindu-se
cu aceste cuvinte, faţa i s-a luminat şi mergea împreună cu stareţul
spre tigaie, fără frică. Deci, suindu-se în tigaie, Patermutie i-a zis:
„Frate, Coprie, ridică-ţi ochii în sus!" Iar Coprie, privind spre cer,
a zis: „Văd îngerii apropiindu-se de noi! Capetele lor sunt prea pline
de rouă, dar mă rog ţie, părinte, grăieşte către dânşii, să nu se mânie
pe mine, că mă lepădasem de Hristos!" Astfel s-au suit amândoi pe
tigaie şi umblau ca pe un loc verde, batjocorind pe muncitorul, căci
tigaia îndată s-a răcit desăvârşit. Iar chinuitorul, văzând aceasta,
mai mult s-a mâniat şi a poruncit ca să ardă un cuptor înfocat şi să
arunce într-însul pe mucenici, spre a-i arde.
Iar când cuptorul
ardea, unul din ostaşii împăratului, cu numele Alexandru, s-a apropiat
de Coprie, şi i-a zis: „O ticălosule Coprie, mai înainte ai jertfit
zeilor, iar acum nu voieşti? Intoarce-te iarăşi la ei, ca să te
izbăveşti de moartea cea de foc". Sfântul Coprie i-a răspuns: „O, de mi
s-ar ierta înaintea lui Dumnezeu păcatul meu cel dintâi cu care am
greşit Hristosului meu! Căci de s-ar aduna toate apele mării, toate
râurile, toate izvoarele şi toate picăturile cereşti, nu sunt
îndestulate ca să spele spurcăciunea păcatului meu. Insă nu mă
deznădăjduiesc de milostivirea Stăpânului cel iubitor de oameni!"
Iar Alexandru,
umilindu-se de cuvintele lui Coprie, a zis: „Aş voi şi eu să fiu
ostaşul acelui împărat, căruia voi sunteţi ostaşi". Şi începând Coprie
a-l învăţa sfânta credinţă, l-a făcut pe el sa creadă în Hristos. Şi
fiind cuptorul ars foarte tare şi cuvioşii mucenici mergând spre el,
Alexandru le-a urmat, zicând: „Fericiţilor părinţi, voi merge şi eu cu
voi; luaţi-mă cu voi în cuptor, pentru Hristos". Iar ei l-au luat pe el
pe sub mâini şi mergeau împreună, apoi Alexandru, ieşind de sub mâinile
lor, a mers înainte la cuptor. Şi când s-a apropiat de gura cuptorului,
o văpaie mare a ieşit din cuptor împotriva lui, însă nu-l ardea. Iar
Alexandru a zis către acea văpaie: „De ai ieşit cu porunca Domnului, ca
să mă arzi pe mine, arde dar pe un om păcătos". Acestea zicându-le el,
văpaia s-a despărţit în două şi a stat de o parte şi de alta, precum de
demult apele din Marea Roşie, şi-i făcu lui cale prin mijlocul său.
Astfel a intrat
Alexandru înlăuntrul cuptorului, neatingându-se văpaia de el. Şi văzând
acolo pe îngerii lui Dumnezeu, a zis către dânşii: „Mă rog vouă,
stăpânii mei, mântuiţi-mă pe mine, păcătosul". îngerii au răspuns:
„Pentru aceea suntem trimişi aici de Dumnezeu, ca să te luăm întru
mântuire". Deci i-au luat sufletul la Domnul, iar trupul lui a rămas
mort în foc, dar n-a ars. După dânsul au intrat în cuptor şi Cuvioşii
părinţi Patermutie şi Coprie, asemenea nearşi de foc, şi şezând lângă
trupul lui Alexandru, cântau şi lăudau pe Dumnezeu.
Iar după ce cuptorul
s-a răcit de tot, sfinţii au fost scoşi înaintea feţei împăratului vii
şi întregi, nevătămaţi de foc cât de puţin. Asemenea a fost scos şi
trupul Sfântului Alexandru nears, lăsând dintr-însul mare şi multă bună
mireasmă. Şi minunându-se împăratul, a zis: „Cu adevărat mare este
Hristos! " Apoi, schimbându-se iarăşi, a zis: „Mari sunt zeii, iar
Hristos nu este nimic". Deci a început a sili pe sfinţi spre închinarea
la idoli. Iar Cuviosul Patermutie a zis către dânsul: „De vreme ce nu
te duci la război pentru slava lui Dumnezeu, de aceea nu te vei
întoarce înapoi, ci vei fi rănit de moarte. Şi nu vei şti pe cel ce te
va ucide şi vei muri rău". Atunci împăratul, umplându-se de mânie, a
poruncit să-i ucidă cu sabia. Şi fiind scoşi sfinţii afară din cetate,
la locul unde aveau să fie omorâţi, se rugau lui Dumnezeu înainte de
sfârşitul lor. Atunci s-a auzit un glas din cer care lăuda pe
Patermutie şi ierta pe Coprie, şi îi chema pe amândoi la odihna cea
veşnică. Deci bucurându-se ei, şi-au plecat capetele sub sabie. Şi
astfel s-au sfârşit, dându-şi sufletele lor pentru Domnul. Iar
spurcatul Iulian, ducându-se la război, a fost biruit de ostaşii
perşilor şi, fiind rănit cu suliţa de o mână nevăzută, şi-a lepădat
sufletul cumplit. Deci, neîntorcându-se la pământul său, a pierit cu
sunet, după cuvântul Sfântului Patermutie.
Sfârşitul Sfinţilor
Cuvioşi Mucenici Patermutie şi Coprie, precum şi al Sfântului
Alexandru, a fost în nouă zile ale lunii iulie, stăpânind peste romani
Iulian, călcătorul de lege, iar întru noi împărăţind Domnul nostru
Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine
cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor
Amin.
|