SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC CHIRIL, EPISCOPUL GORTINIEI (Nu acela, care se cinsteşte la 6 septembrie şi la 14 iunie, ci altul, mai vechi cu anii)
(9 iulie)
Sfântul Chirii, a cărui
credinţă s-a aflat înaintea lui Dumnezeu ca aurul scos din topitoare, a
fost silit spre jertfele idoleşti de către ighemonul Luchie, pe vremea
împărăţiei lui Deciu. Acest sfânt s-a arătat a fi bărbat desăvârşit cu
înţelegerea, încă de când era prunc, pentru că se deprindea la lucruri
bune şi se povăţuia spre plăcerea dumnezeiască. Şi oriunde auzea că
locuiesc plăcuţi ai lui Dumnezeu, îşi lăsa părinţii şi se lipea de
aceia, ca să poată auzi de la ei cuvântul lui Dumnezeu şi să se
întărească în credinţă şi în fapte bune.
Iar după ce a venit în
vârstă desăvârşită, a fost pus episcop al cetăţii Gortiniei, din insula
Creta. Şi întotdeauna se punea pe sine pildă de viaţă îmbunătăţită, cu
cuvântul şi cu lucrul, înaintea turmei sale, ocârmuind vreme de 50 de
ani scaunul episcopiei.
Şi întărind bine în
credinţa lui Hristos turma cea încredinţată lui şi pe mulţi aducându-i
de la închinarea de idoli la adevăratul Dumnezeu, când a ajuns la
adânci bătrâneţi, având 84 de ani de la naşterea sa, a fost prins de
ighemonul Luchie şi silit să aducă jertfă necuraţilor zei. Insă
bărbatul cel insuflat de Dumnezeu, punându-i lui înainte dumnezeieştile
porunci, îi zicea: „Cel ce nu aduce jertfă adevăratului Dumnezeu, ci
zeilor celor străini, acela se va pierde". Zis-a ighemonul: „Ai milă de
bătrâneţile tale şi te închină idolilor noştri". Răspuns-a Sfântul
Chirii: „Eu nu sunt bătrân, căci Domnul meu zice: Innoi-se-vor ca ale
vulturului tinereţile tale..., iar ceea ce mă sfătuieşti tu pe mine şi
la ceea ce mă sileşti, nu mi se cade să fac".
Atunci ighemonul i-a
zis: „Te-am văzut că eşti bărbat înţelept şi priceput, deci socoteşte
singur despre tine şi cinsteşte zeii noştri, de voieşti ca să te
izbăveşti de muncile ce ţi se vor întâmpla". Răspuns-a Sfântul Chirii:
„Cu adevărat priceput şi înţelept mă voi arăta atunci când, ceea ce
învăţ pe alţii cu cuvântul, o voi arăta cu lucrul, petrecând nemişcat
în credinţă şi nebiruit în munci". Ighemonul a zis: „Alege-ţi cele de
folos bătrâneţilor tale şi fii una cu noi". Răspuns-a Sfântul Chirii:
„Atunci voi afla cele folositoare mie, când mă voi face pildă de
bărbăţie şi de răbdare înaintea acestor fii ai mei, ce stau împrejurul
meu!"
Astfel vorbind ei mult,
Sfântul Chirii, prin dumnezeiasca Scriptură, a astupat gura
necredinciosului şi nedreptului judecător, încât nu mai putea să
răspundă nici un cuvânt împotrivă. Iar ighemonul, văzând că aproape tot
poporul se întoarce prin învăţătura sfântului de la spurcata închinare
a idolilor către adevăratul Dumnezeu al creştinilor, a hotărât acestea
asupra mucenicului Chirii: „Chirii, nepriceputul şi nebunul pierzător
al zeilor noştri, să fie ars de viu". Iar când Sfântul Chirii, plăcutul
lui Dumnezeu, era dus la ardere, el mergea ca la ospăţ, bucurându-se şi
cântând lui Dumnezeu cântări de mulţumire. Şi ajungând la locul unde
era focul pregătit, îndată ostaşii au aruncat pe Sfântul Mucenic Chirii
în mijlocul văpăii. Şi arzând focul şi lemnele prefăcându-se în cenuşă,
poporul cel credincios aştepta ca să adune cu cucernicie oasele rămase.
Dar iată, au văzut în mijlocul focului pe plăcutul lui Dumnezeu întreg
şi nevătămat, stând cu mâinile întinse la cer.
O minune ca aceasta
văzând-o închinătorii de idoli, au fost cuprinşi de frică şi de mirare,
că nu numai de plăcutul lui Dumnezeu nu s-a atins focul, dar nici de
hainele lui. Astfel l-a răcorit Duhul Sfânt în foc, deoarece şi el a
scos pe mulţi din focul gheenei, întorcându-i de la închinarea
idolească la Dumnezeul Cel adevărat. Şi înştiinţându-se ighemonul că
episcopul Chirii, fiind aruncat în foc, a rămas viu şi nevătămat, s-a
mirat mult de aceasta şi a poruncit să scoată pe plăcutul lui Dumnezeu
din foc şi să-l aducă înaintea sa. Şi văzându-l întreg şi sănătos, s-a
spăimântat şi a lăudat pe Dumnezeul creştinilor, Care a făcut această
minune, şi a lăsat pe mucenic slobod. Iar credinciosul rob al lui
Hristos nu înceta a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, adeverind că
aceia care cred în adevăratul Dumnezeu, vor lua mare plată în împărăţia
cerului. Şi astfel pe mulţi i-a povăţuit de la calea pierzării la calea
mântuirii. Iar el plângea şi se tânguia cu nemângâiere, căci nu s-a
învrednicit a-şi săvârşi pătimirea sa.
Iar poporul
ascultându-l cu mare sârguinţă şi dulceaţă, toţi alergau la el cu un
suflet şi cu un gând. Iar alţii doreau ca măcar de departe să-l vadă,
căci precum din cuvintele lui, aşa şi din vederea feţei lui, aşteptau
să-şi câştige rodurile mântuirii. Şi căzând la picioarele lui, ziceau:
„Credem în Dumnezeul tău, căci cu adevărat mare este că a putut să te
mântuiască pe tine din foc nevătămat". Iar el veselindu-se cu Duhul
întru Domnul, primea pe toţi cei ce alergau la el, ca un părinte
iubitor de fii şi îi prefăcea din fii ai întunericului, în fii ai
luminii celei neînserate, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi
al Sfântului Duh. Apoi le zicea: „îmbărbătaţi-vă, fiii mei, şi să se
întărească inima voastră; fiţi robi credincioşi ai Aceluia în Care aţi
crezut şi El în toate vă va fi de ajutor şi vă va da vouă mai mult
decât cele ce aşteptaţi să câştigaţi de la Dânsul, căci urechea n-a
auzit, ochiul n-a văzut şi la inima omului nu s-au suit, acelea pe care
le-a gătit Domnul, celor ce-L iubesc pe El".
Astfel întărind el pe
credincioşi, un oarecare din închinătorii de idoli a spus ighemonului
cele ce făcea plăcutul lui Dumnezeu. Iar ighemonul, umplându-se de
iuţime şi mânie, i-a zis: „Pentru aceasta m-am milostivit spre el?
Pentru ce l-am scos din foc? De ce nu l-am omorât atunci cu sabia mea?
Deci acum nu-l voi mai răbda cât de puţin". Şi a dat a doua oară
poruncă de moarte asupra plăcutului lui Dumnezeu: „Pe Chirii cel scos
din foc, dreapta judecată nesuferindu-l să fie între cei vii, poruncesc
să fie tăiat cu sabia".
Iar plăcutul lui
Dumnezeu auzind de o judecată ca aceasta, s-a umplut de bucurie şi a
proslăvit pe Hristos Dumnezeu că l-a învrednicit să fie părtaş
patimilor Lui. Deci şi-a plecat cu veselie capul sub sabie şi, fiind
lovit în grumaji, şi-a dat sufletul său Domnului, în nouă zile ale
lunii iulie, Deciu stăpânind peste păgâni şi Luchie fiind ighemon în
Gortinia, iar întru noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia
se cuvine slava în vecii vecilor. Amin. |