Sfinții patruzeci de mucenici, care
au pătimit în cetatea Nicopoli din Armenia
(10 iulie)
Păgînul împărat Liciniu, care a fost primit la împărăție
de marele Constantin, stăpînind părțile Răsăritului, a dat poruncă prin toată
stăpînirea sa, ca toți creștinii, care nu vor veni să se închine zeilor, să
fie munciți și omorîți în diferite chinuri, iar averile lor să fie luate spre
zidirea capiștelor idolești, a băilor și a înnoirii cetăților. Venind porunca
aceasta și în Nicopoli, cetatea Armeniei, se pregăteau tot felul de chinuri
și diferite unelte de muncire pentru creștini.
Prinzîndu-se mulți creștini și fiind duși la chinuri, niște
robi ai lui Hristos, în număr de peste patruzeci, s-au sfătuit să nu aștepte
pînă ce vor fi prinși de păgîni, ci singuri să meargă la judecată de voie
și, mărturisind numele lui Hristos, să se dea la munci. Între dînșii erau
mai de seamă: Leontie, Mavrichie, Antonie și Alexandru, toți bărbați însemnați
cu neamul și cu învățătura și îmbunătățiți cu viața. Deci, ducîndu-se împreună,
au stat înaintea lui Lisie, ighemonul țării Armeniei, și au mărturisit că
sînt creștini.
Ighemonul, minunîndu-se de puterea de credință, de învoirea
între ei și de îndrăznirea lor la munci, i-a întrebat zicînd: "De unde sînteți
voi și cine v-a învățat să nu vă închinați zeilor noștri?" Sfîntul Alexandru
a răspuns: "Unii sîntem de aici, unii din cetate, iar alții de prin sate,
însă pămîntul acesta este patria noastră, iar Tatăl nostru este Hristos Dumnezeu
din ceruri. Acela ne-a învățat să nu ne închinăm zeilor celor mincinoși, surzi
și muți, nici lucrului făcut de mîini omenești". Ighemonul a zis: "Dar unde
este Hris-tosul vostru? N-a fost El răstignit și a murit?" Sfîntul Leontie
a răspuns: "De unde știi tu că Hristos al nostru a murit?" Să știi de la mine
că El, deși a murit, apoi a înviat din morți și S-a înălțat la cer. El a murit
de voie pentru noi, dar S-a sculat iarăși ca un Fiu al lui Dumnezeu". Atunci
ighemonul a zis: "Dar Hristos acum este viu?" Leontie a răspuns: "O, ighemoane,
zeii voștri, murind nu mai înviază, dar Domnul nostru Iisus Hristos viază
în veci, măcar că a și murit. Iar prin moartea Sa, scoțîndu-ne pe noi din
veșnica moarte, ne-a făcut și ne-a învățat să murim pentru El, ca astfel să
fim vii cu El în viața cea fără de sfîrșit". Iar ighemonul a început a-și
lăuda zeii săi, pe Joe, Apolon, pe Asclipie și pe ceilalți.
Sfîntul Leontie a zis: "Joe este dumnezeul vostru?" Ighemonul
a răspuns: "Acela este țiitorul cerului, tatăl tuturor zeilor". Leontie a
răspuns: "Dumnezeu se cade să fie drept, curat și fără de păcat. Deci, ce
zici tu despre Joe, zeul vostru?" Ighemonul a zis: "Drept, curat și fără de
păcat îl socotesc pe el". Sfîntul Leontie, a zis: "Dacă Joe este drept, apoi
nu a izgonit el din împărăție pe tatăl său, Cron? Dacă este curat și fără
de păcat, apoi de ce a luat de soție pe Ira, sora sa cea de un pîntece cu
el și a necinstit multe femei străine? El a necinstit nu numai partea femeiască,
dar și partea bărbătească și cu ei a făcut multe spurcăciuni. Deci, cum putea
să fie Dumnezeu un așa păcătos? Dacă dumnezeul vostru era păcătos, apoi el
avea nevoie pentru îndreptarea sa de un alt Dumnezeu fără de păcat!"
Atunci ighemonul Lisie, umplîndu-se de mînie, a zis cu răutate:
"O, cap rău! Tu ești judecător al zeilor noștri? Eu mă jur pe ei că nu vă
voi cruța, ci rău vă voi pierde pe toți". Sfîntul Leontie a răspuns: "Ighemoane,
nu te mînia cînd auzi adevărul! Oare nu sînt legi puse oamenilor, ca nimeni
să nu aibă ceva cu femeia străină, nici să ia pe soră de soție, nici să facă
strîmbătate și nici să ucidă? De ar îndrăzni cineva să facă ceva împotriva
legilor, apoi unul ca acela se numește călcător de lege și este vinovat judecății
și pedepsei cu moartea. Deci, zeii voștri, fiind oameni, erau plini de toate
răutățile și fărădelegile, stricați și ucigași de oameni; cu un cuvînt, sînt
vinovați de o groaznică judecată și vrednici de multe pedepse de moarte. Se
cade ca zeii voștri cei fărădelege să se plece spre legile cele omenești și
să urmeze oamenilor, care păzesc bine legile, iar voi să fiți judecători zeilor
voștri pînă ce îi veți îndrepta".
Ighemonul a zis: "O, nebun ce ești! Dumnezeul vostru n-a
fost răstignit ca un făcător de rele? Din zeii noștri, spune-mi, care a fost
răstignit?" Sfîntul Leontie a răspuns: "Dumnezeul nostru S-a răstignit pentru
noi și ne lăudăm cu Crucea Lui, iar zeii voștri se cutremură, temîndu-se de
Dumnezeul nostru Cel răstignit și fug departe de puterea Crucii. Dumnezeul
nostru a pătimit răstignire de voie, iar zeii voștri au pierit cu moarte amară.
Dumnezeul nostru este Mîntuitor al neamului omenesc, iar zeii voștri sînt
pierzători ai oamenilor. Dumnezeul nostru este adevărat, iar zeii voștri sînt
mincinoși, căci ei nu sînt dumnezei, ci diavoli pierzători și amăgitori, pentru
că singuri au pierit și pe închinătorii lor îi surpă în pierderea cea veșnică".
Aceste cuvinte ale Sfîntului Leontie pornind pe ighemon spre
mînie, a poruncit ca pe toți mărturisitorii lui Hristos să-i bată cu pietre
peste gură, zicînd: "Să se zdrobească gurile din care iese hulă asupra zeilor
noștri!" Deci, sfinții, fiind bătuți, grăiau: "Slujitorule al diavolului,
așa să te bată și pe tine Dumnezeu, că, auzind adevărul, ne judeci cu nedreptate,
îmbătîndu-te de păgînătate". După aceasta, tiranul a poruncit să-i lege pe
toți cu lanțuri de fier și să-i arunce în temniță. Sfinții, fiind duși în
temniță ca într-o cămară, se veseleau de Dumnezeu, Mîntuitorul lor, și cîntau
psalmii lui David, pentru că unii dintr-înșii învățaseră carte din tinerețe.
Sfîntul Leontie întărea pe toți, zicîndu-le: "Cinstiți frați
și robi ai lui Hristos, să răbdăm toate cu bărbăție. Știți din Sfînta Scriptură
cîte a răbdat dreptul Iov, cum a pătimit Domnul nostru și cum s-au sfîrșit
și ceilalți sfinți și robi ai Lui: Sfîntului Ioan Înaintemergătorul i s-a
tăiat capul; Arhidiaconul Ștefan a fost ucis cu pietre; Sfîntul Apostol Petru
a fost răstignit cu capul în jos; Sfîntul Apostol Toma a fost împuns cu sulița;
iar alții cu alte morți mucenicești au murit pentru Domnul. Apoi cîți sfinți
n-au pătimit pe timpul împărăției lui Maximian și a lui Deciu, Adrian și a
altor împărați păgîni, care au ucis, nu numai bărbați, ci și femei, precum
auzim despre Sfintele Mucenițe Tecla, Eufimia, Capitolina, Iudita și alte
sfinte mucenițe, ale căror nume sînt scrise în ceruri. Deci, dacă femeile
au avut atîta bărbăție, ni se cade și nouă să fim tari și nebiruiți. Deci
sufletele noastre să le punem pentru Domnul nostru Hristos, Care și-a dat
sufletul Său pentru noi".
Cu niște cuvinte ca acestea întărea Sfîntul Leontie pe frați
și toți cu osîrdie doreau să pătimească toate muncile pentru Hristos. Fiind
zăduf și sfinții arzînd de mare sete, a venit la dînșii în temniță, ca să-i
cerceteze, o oarecare femeie creștină de bun neam, cu numele Vlasiana. Aceea,
aducîndu-le apă rece dintr-un izvor care era în apropiere, i-a adăpat pe sfinți.
Apoi, sosind noaptea, sfinții au petrecut în rugăciuni și în cîntări de psalmi.
Iar ighemonul n-a dormit în noaptea aceea, pentru că se gîndea cu ce fel de
munci va munci pe robii lui Hristos cei ținuți în legături. Numai despre ziuă
a adormit puțin și i s-a arătat diavolul în vedenia visului, zicîndu-i: "Îmbărbătează-te,
Lisie! Eu sînt zeul Asclipie. Muncește fără milă pe creștinii care ne hulesc
pe noi, pentru că multe necuviințe grăiesc în temniță de noi, de aceea cu
diferite chinuri să-i pierzi pe ei".
Ighemonul, sculîndu-se din somn, a venit la judecată și,
punînd înaintea sa pe sfinții cei legați, a zis către dînșii: "Închina-ți-vă
zeilor, ca să fiți prieteni stăpînitorilor și nouă. Pentru aceasta veți lua
fiecare din voi cîte două sute de galbeni și haine noi, apoi, aducînd junci,
vom face jertfă și ospăț și ne vom veseli împreună. Iar de nu mă veți asculta
pe mine, apoi veți fi cumplit munciți. Deci, vă rog să nu vă lipsiți de lumina
aceasta dulce, nici să vă despărțiți de femeile, copiii și prietenii voștri,
ci jertfiți măcar unuia oarecare din zeii noștri". Sfinții au răspuns cu o
gură, zicînd: "Blestemat să fii tu, chinuitorule, împreună cu zeii tăi, că
noi nu vom jertfi diavolilor celor necurați. Noi n-avem trebuință nici de
aurul, nici de îmbrăcămintea, nici de ospățul și prietenia voastră, pentru
că nouă singur Domnul nostru Iisus Hristos ne este bogăție, îmbrăcăminte,
hrană și băutură. Acela ne este nouă Tată și prieten preaiubit, și pentru
Dînsul sîntem gata a pătimi toate muncile și a muri".
Atunci tiranul a poruncit ca, dezbrăcîndu-i pe toți, să-i
spînzure la muncire și cu unghii de fier să strujească trupurile lor. Deci,
sfințiții mucenici fiind strujiți pînă la amiază, cînd soarele ardea mai cu
putere, ighemonul a plecat acasă de la priveliște, iar sfinții, fiind striviți
pînă la oase, din porunca ighemonului au fost aruncați în temniță. Dar dreptcredincioasa
femeie Vlasiana, cea mai sus numită, a venit iarăși la ei spre cercetare și
i-a adăpat cu apă, pentru că erau slăbiți de sete, de zăduf și de răni. Sfinții,
răcorindu-se, au binecuvîntat pe acea femeie, rugîndu-se pentru ea și pentru
fiii ei și mulțumind lui Dumnezeu că s-au învrednicit a pătimi pentru El.
Șezînd ei în temniță, Sfîntul Leontie a văzut pe unul din frați bolnav de
răni și se temea de el ca să nu slăbească în credință. Deci, se ruga lui Dumnezeu
ca să le dea sfîrșitul nevoinței.
În cetatea aceea era un cetățean vestit, cu numele Irod,
care, supunîndu-se elinilor, era cinstit de ighemon, ca unul din sfetnici.
Acela avea un scriitor, anume Filip, iubit de Sfîntul Leontie pentru bunele
lui obiceiuri. Trimițînd Sfîntul Leontie, l-a chemat la ferestruica temniței
și i-a zis: "Frate Filipe, spune lui Irod ca să-i aducă aminte de noi, dacă
se va duce cu vreo pricină la ighemon, și să-l sfătuiască să dea mîine răspuns
de moarte împotriva noastră". Ducîndu-se Filip la Irod, i-a spus despre aceasta.
În vremea aceea, Irod a fost chemat de ighemon la cină, dar
el nu s-a dus degrabă, pentru aceea ighemonul îl aștepta. Trimițînd iarăși,
l-a chemat. Ducîndu-se el tîrziu, a zis: "Nu pot să mănînc pentru că am văzut
cum se munceau osîndiții și cum curgea sîngele din ei; și din această pricină
m-am îngrețoșat și mi s-a tulburat stomacul și nu poate să primească hrană".
Zis-a ighemonul: "Atunci ce mă sfătuiești să le fac?" Grăit-a Irod: "Mîine
să moară, deoarece sînt porunci împărătești potrivnice și vrednice de moarte;
apoi pentru ce să nu moară mai iute?" Ighemonul s-a făgăduit cu jurămînt că-i
va omorî a doua zi.
Auzind Filip acestea, a alergat la temniță și i-a spus Sfîntului
Leontie. Toți frații, fiind înștiințați de acea hotărîre, s-au bucurat că
a doua zi de dimineață vor muri pentru Hristos. Deci, a binecuvîntat pe Filip
pentru ascultarea lui și se ruga și se gătea mai înainte spre moarte. În rugăciune
zicea: "Doamne, Dumnezeul părinților noștri, preamărește numele Tău cel sfînt
întru noi, cu suflet zdrobit și cu duh smerit ne rugăm Ție, ca să fim primiți,
noi cei ce ne aducem singuri Ție jertfă vie, ca o întreagă ardere de berbeci
și de junci și ca de zeci de mii de miei grași, așa să fie jertfa noastră
astăzi înaintea Ta și să-Ți fie plăcută, pentru că nu este rușine celor ce
nădăjduiesc spre Tine. Tu știi, Doamne, că pe Tine Te-am iubit și pentru Tine
ne-am dat la moarte; deci întărește-ne pe noi, ca nici unul să nu rămînă din
acești frați și astfel să nu rîdă, nici să se bucure de el vrăjmașul nostru!"
Astfel se rugau sfinții și se întăreau unul pe altul. La
miezul nopții au cîntat spre îngroparea lor psalmul cel mare, adică Fericiți
cei fără de prihană... și celelalte. După sfîrșitul psalmului, venind
îngerul Domnului, a umplut temnița de lumină și a zis către ei: "Bucurați-vă,
robii lui Hristos, că sfîrșitul vostru este aproape și numele vostru s-a scris
în cer. Nădăjduiți că Domnul este cu voi!" Zicînd îngerul aceasta, s-a dus.
Ei, închinîndu-se, au mulțumit lui Dumnezeu.
În vremea aceea, doi păzitori ai temniței, ale căror nume
sînt Menei și Virilad, de neam egipteni, petrecînd fără somn, au văzut strălucind
lumină în temniță și au auzit acel glas îngeresc, dar pe înger nu l-au văzut.
Deci, Menei a zis către Virilad: "Ai văzut, frate, ai cărui Împărat sînt acești
oșteni? Eu sînt din început prietenul creștinilor, căci aceștia nu călătoresc
pe calea cea fărădelege, ci pe calea drepților. Ei păzesc credința în Dumnezeul
lor și I se închină Lui ziua și noaptea, iar în petrecerea cu oamenii, ei
nu fac nici un fel de nedreptate. Ei nu năpăstuiesc pe nimeni, nu caută averile
cele străine, ci și pe ale lor le împart săracilor; pe toți îi iubesc și tuturor
le fac bine, precum singur știi. Dar cei ce sihăstresc în pustiile Egiptului,
în ce chip își duc viața? Nu este nici străin și nici de mirare, că ei fac
și minuni. Drept aceea mă gîndesc să intru la ei în temniță și să-i rog să
mă primească și pe mine cu ei, iar tu, frate, ce gîndești?"
Răspuns-a Virilad: "Tot aceea gîndesc și eu, ceea ce socotești
și tu; pentru că și noi, fiind nevrednici, ne-am învrednicit a vedea lumina,
pe care a răsărit-o la ei Dumnezeul lor, pentru care ei mor cu bucurie. Dacă
ar fi silit cineva pe ighemon ca să moară pentru Joe, Apolon, Asclipie sau
pentru oarecare din zei, ar fi voit el ca să moară? Cred că nu, pentru că
iubește viața aceasta. Aceștia nu se cruță pe sine, ci îndrăznesc la moarte,
fără frică, pentru Dumnezeul lor. Pentru aceea se învrednicesc creștinii de
la El de niște slave ca acelea, pe care zeii nici unuia din cei ce se închină
lor nu le-au arătat cîndva. Deci, pentru ce să nu ne apropiem de acești bărbați
drepți și de adevăratul Dumnezeu?"
Astfel, sfătuindu-se amîndoi acei păzitori, au intrat în
temniță și au căzut la sfinți, zicîndu-le: "Domnii noștri, robii lui Hristos,
adevăratul Dumnezeu, primiți-ne și pe noi în numărul vostru; pentru că credem
și noi în Domnul Iisus Hristos, Cel ce v-a iubit pe voi. Ne rugăm vouă ca
să vă rugați Lui pentru noi, ca astfel să ne învrednicească a fi părtași cu
voi!" Sfinții, auzind de această mărturisire, s-au bucurat de întoarcerea
lor către Dumnezeu și i-au sărutat, zicîndu-le: "Voi sînteți frații noștri,
că Domnul nostru v-a chemat la mărturisirea Preasfîntului Său nume. El vă
va da vouă plată asemenea cu noi, precum și celor ce au venit în via Lui în
ceasul al unsprezecelea".
A doua zi, ighemonul Lisie a ieșit cu ostașii, afară din
cetate, la locul unde voia să omoare pe sfinții mucenici. Locul acela era
aproape de rîul ce se numea Licos. Deci, făcînd divan, a poruncit să scoată
pe sfinții mucenici ca să-i pună înaintea lui. Văzînd și pe cei doi păzitori
ai temniței împreună cu sfinții cei legați, a zis către Apian, întîiul sfetnic:
"Iată și acești nebuni voiesc să moară. Nu este mai bună viața decît moartea?"
Apian a zis: "Poruncește ca să-i muncească cu munci cumplite". Zis-a ighemonul:
"Ba nu, că se vor teme de munci și, întorcîndu-se iarăși la zei, vor fi vii,
dar eu nu voiesc să mai fie vii, ci să moară; de aceea voi da un răspuns de
moarte asupra lor".
Sfinților mucenici, care erau puși de față la divanul lui,
nu le-a mai făcut nici o întrebare sau cercetare pentru credință, ci îndată
a săvîrșit acea judecată de moarte, dînd un astfel de răspuns: "Acești 45
de oameni care stau înaintea judecății mele, fiind de credință creștinească,
neascultînd poruncile împărătești și hulind pe zeii părintești, poruncesc
să ia vrednica pedeapsă pentru faptele lor. Întîi să li se taie mîinile și
picioarele cu securea, apoi să se dea focului spre ardere; iar oasele lor,
care vor rămîne, să se arunce în rîu".
Îndată slujitorii, trîntind pe mucenici la pămînt, le-au
tăiat mîinile și picioarele. Sfinților Mucenici li se făcuseră o sete mare,
pe de o parte de durerea rănilor, iar pe de alta de arșița soarelui. Unii
însă au murit într-acea pătimire, alții abia suflau, iar alții se îmbărbătau
încă cu răbdarea. Unul dintr-înșii, cu numele Ianichit, privind la mîinile
și picioarele sale tăiate, zîmbea și zicea: "Vedeți cum cu secera de secerat
mi-ați tăiat mădularele ca pe niște spice". Iar Sfîntul Sisinie, tăvălindu-se
în sîngele său, s-a prăvălit spre o piatră, care se întîmplase acolo aproape
și, deschizînd gura, s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne, dătătorul tuturor
bunătă-ților, Care de demult în pustie ai izvorît apă din piatră și ai adăpat
pe Israil cel însetat, deschide Tu acum piatra aceasta și scoate apă ca să
mă adăp puțin, pentru că vezi setea în care ne topim".
Rugîndu-se astfel, deodată s-a mișcat piatra aceea, a crăpat
și a izvorît izvor de apă vie. Atunci Sfîntul Sisinie a binecuvîntat pe Domnul,
grăind: "Dumnezeul meu, Ție îți cînt că m-ai adăpat pe mine cel însetat, întocmai
ca o maică care adapă cu lapte pe pruncul său. Te laud pe Tine, Împăratul
meu, că nu m-ai trecut cu vederea pe mine robul Tău. Deci, mă rog Ție, nu
trece cu vederea pe robii mei și frații mei cei iubiți, ci îi răcorește, că
se topesc de sete. Varsă peste dînșii roua darului Tău și ne întărește pe
noi toți, ca să ne săvîrșim împreună în nădejdea Ta. Izvorul acesta pe care
l-ai scos cu puterea Ta și prin care ai înnoit minunea cea de demult, poruncește
să curgă pînă la sfîrșitul lumii. Dă acestei ape darul și puterea de tămăduire
spre slava Ta, a Tatălui și a Fiului și a Sfîntului Duh, spre pomenirea noastră,
a robilor Tăi patruzeci și cinci de mucenici, care au pătimit pentru Tine".
În vremea aceea, slujitorii, aprinzînd o grămadă mare de
lemne, care era pregătită pentru aceea, au luat pe sfinții mucenici și i-au
aruncat în foc. Între sfinți, unii erau vii, alții morți de curînd, deci ei
i-au aruncat în foc și pe unii și pe alții. Numărînd pe cei pe care îi aruncau
în foc, unul nu se găsea și se mirau și-l căutau. Dar Sfîntul Sisinie, care
zăcea lîngă piatra din care izvorîse apă, a răspuns, zicînd: "Iată, sînt aici,
luați-mă și mă aruncați în foc". Ei, luîndu-l, l-au aruncat în foc. Sfinții
mucenici fiind mistuiți de foc, slujitorii au căutat oasele lor rămase în
cenușă și cîte au găsit le-au adunat într-un sac și le-au aruncat în rîul
Lices. Rîul, primind într-însul oasele sfinților ca pe o vistierie de mare
preț, le-a păzit într-un loc, aproape de mal, nu prea adînc, unde, prin repezeala
sa, le-a adunat pe toate.
Venind niște oameni dreptcredincioși și căutîndu-le, le-au
găsit fără multă osteneală. Luîndu-le pe toate, le-au pus la un loc cinstit
pînă ce a pierit păgînul împărat Liciniu, care stăpînise Răsăritul împreună
cu împăratul Constantin, care rămăsese singur la împărăție și dăduse libertate
Bisericii lui Hristos din toată lumea. Atunci au fost arătate la toți și oasele
acestor sfinți mucenici, cărora li s-a zidit o biserică în numele lor. Și
se dădeau tămăduiri din oasele lor cele sfinte și de la izvorul acela, pe
care îl scosese Sfîntul Sisinie cu rugăciunea.
Acești patruzeci și cinci de Sfinți Mucenici au pătimit în
ziua de 10 Iulie, în cetatea Nicopoli din Armenia, de la Lisie ighemonul,
stăpînind peste Imperiul de Răsărit, Liciniu, iar peste noi împărățind Domnul
nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine
cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iulie
|