SFÂNTA ŞI DREAPTA OLGA, DOAMNA RUSIEI
(11 iulie)
La sfârşitul întunecatei
nopţi a închinării idoleşti, care acoperea pământul Rusiei, fericita
Olga a răsărit ca un luceafăr, mai înainte de a sosi ziua prealuminată
a sfintei credinţe în Hristos - Soarele dreptăţii. Ea era de neam
vestit, strănepoata lui Gostomislu, bărbatul cel slăvit, care a
stăpânit în marele Novgorod mai înainte de cnejii Rusiei şi cu al cărui
sfat a fost chemat Ruric cu fraţii săi de la nemţi, ca să ia marea
domnie a Rusiei.
Olga s-a născut în
satul Vibuţca, care şi acum este aproape de cetatea Pscov, cetate care
în acel timp încă nu era. Deci Olga, deşi că a fost crescută în
păgânătatea închinării la idoli, însă a fost deprinsă întru bună
învăţătură de părinţii cinstiţi, pentru că era foarte înţeleaptă şi
întreagă la minte, precum se va arăta din cuvântul ce ne stă înainte.
Ruric, marele domn al
Rusiei, murind, a lăsat după dânsul pe fiul său, Igor, pe care, fiind
încă mic cu anii, l-a încredinţat cu domnia lui Oleg, ruda sa, până
când va veni în vârstă. Iar Oleg, adunând oaste multă, s-a dus în Kiev,
având cu dânsul şi pe micul Igor, moştenitorul domniei. Acolo, omorând
pe Oscold şi pe Dira, a luat Kievul în stăpânirea sa şi s-a făcut
singur stăpânitor al tuturor părţilor Rusiei, păzind acea mare domnie
pentru nepotul său, Igor Ruricovici. Şi, de la început, Oleg stătea
uneori în Kiev, alteori în marele Novgorod, ocârmuindu-şi stăpânirea
sa.
Iar tânărul Igor,
ajungând la vârsta tinerească, se îndeletnicea cu vânatul. Deci i s-a
întâmplat lui odată că, umblând prin cetăţile şi satele de prin jur ale
stăpânirii sale şi alergând după vânat, a ajuns până în acea parte,
unde acum sunt hotarele cetăţii Pscovului, aproape de satul Vibuţca, ce
s-a zis mai sus. Şi vânând, a văzut de cealaltă parte a râului un vânat
dorit de el, dar nu putea să treacă râul, deoarece nu avea luntre. Iar
după puţin timp a văzut pe un tânăr venind pe râu într-o luntre şi,
chemându-l pe acela la mal, i-a poruncit să-l treacă râul.
Deci, pornind ei, Igor
s-a uitat la faţa acelui vâslaş şi a cunoscut eă nu este tânăr, ci
fecioară foarte frumoasă la faţă, căci era fericita Olga, despre care
ne este nouă vorba. Iar Igor, la vederea ei, îndată s-a rănit cu inima
şi aprinzându-se cu poftă spre dânsa, a început a-i grăi cuvinte de
desfrânare şi înşelătoare. Iar ea, înţelegând tulburarea gândului său
şi aprinderea spre poftă, a început a grăi către dânsul, nu cu judecată
tinerească, ci bătrânească, tăindu-i vorba, şi zicând astfel: „Pentru
ce te tulburi, domnule, şi gândeşti la deşertăciuni? Pentru că din
cuvintele tale se arată necuviincioasa ta poftă, căci voieşti să mă
batjocoreşti, dar să nu fie aşa, căci eu nu voiesc nici să aud de
aceasta. De aceea, te rog, stăpâne, ascultă-mă şi leapădă-te de aceste
gânduri necuviincioase şi ruşinoase, de care ar trebui să te ruşinezi.
Adu-ţi aminte şi gândeşte-te în tine, că eşti domn, iar domnului i se
cade să fie luminător tuturor spre lucruri bune, ca un ocârmuitor şi
judecător al legilor omeneşti. Iar tu în ce fel de fărădelege voieşti
să cazi acum? De vei face tu însuţi răutăţi, biruindu-te de pofta cea
necurată, apoi cum vei putea să opreşti pe alţii de la fapte rele şi să
judeci cu dreptate stăpânirea ta? Deci lasă-ţi pofta ta de ruşine, de
care oamenii cei cinstiţi se îngreţoşează şi pentru care pot să te
urască pe tine, chiar dacă eşti domn, şi să râdă de fapta ta cea de
ruşine. Şi să ştii şi aceasta că, deşi mă vezi singură aici şi
neputincioasă împotriva puterii tale, însă nu mă vei putea înfrânge;
iar de voi fi şi biruită de silirea ta, atunci îndată adâncul râului
acesta îmi va fi scăpare. Căci mai bine este să mor în curăţie şi apa
aceasta să-mi fie mormânt, decât să-mi fie batjocorită fecioria".
Unele cuvinte ca
acestea şi altele multe despre curăţie le-a grăit fericita Olga către
Igor, iar el şi-a venit în fire şi s-a ruşinat de a sa nebunie, şi,
neputând să răspundă nimic împotrivă, tăcea. Şi aşa trecând râul, s-au
despărţit. Şi se mira domnul Igor de buna înţelegere şi de curăţia
acelei tinere fecioare. Iată un început bun şi vrednic de mirare al
fericitei Olga. Căci ea încă neştiind pe Dumnezeu şi nici auzind de
poruncile Lui, a arătat o nevoinţă ca aceea pentru întreaga
înţelepciune, păzindu-şi curăţia sa feciorească cu dinadinsul, şi a
îmblânzit pofta cea sălbatecă a tânărului domn, aducându-l pe el în
simţire cu cuvinte înţelepte, grăite din priceperea cea cu minte
bărbătească.
Apoi, nu după multă
vreme, domnul Igor s-a dus iarăşi la Kiev cu rudenia sa, Oleg, voind să
aşeze acolo scaunul domniei a toată Rusia. Şi a făcut astfel pentru că
şedea cu domnia în Kiev, iar în marele Novgorod, precum şi în celelalte
cetăţi mari ale Rusiei, punea înlocuitori de ai săi. Deci, venind
vremea marelui cneaz Igor să se însoţească cu nunta şi alegându-se
dintre multe fecioare frumoase, care ar fi fost vrednică de cămara
împărătească, voievodul n-a iubit pe nimeni, ci, aducându-şi aminte de
înţeleapta şi frumoasa Olga, a trimis îndată pe Oleg, rudenia sa, şi,
aducând-o cu mare cinste în Kiev, s-a însoţit cu ea prin nuntă
legiuită.
După aceea a murit
Oleg, ruda şi învăţătorul voievodului, iar Igor a început a fi singur
stăpânitor în tot pământul Rusiei şi a avut de la început războaie mari
cu popoarele dimprejur. Incă a mers şi până la Constantinopol, unde,
robind multe părţi greceşti şi punând dajdie, s-a întors cu dobândă şi
cu slavă şi după aceea a vieţuit în linişte, având pace cu toate
ţările, cu care se învecina. Şi a avut de la Olga un fiu, numit
Sviatoslav, care mai în urmă a fost tatăl marelui domn Vladimir. Deci
Igor stăpânea singur în domnia cea mare cu bună sporire, având scaunul
în Kiev; iar bogăţia îi curgea de pretutindeni cu îndestulare, că şi
ţările cele îndepărtate îi dădeau lui dajdii şi multe daruri.
Apoi l-a ajuns pe el
sfârşitul în acest chip: deoarece acum se uşurase de multe războaie şi
avea petrecere paşnică, a voit să-şi vadă stăpânirea sa şi a început a
umbla prin cetăţi şi prin ţările pământului Rusiei, luând de la dânşii
obişnuitele dajdii. Şi venind la drevleni, şi-a adus aminte de răutatea
lor cea de mai înainte, că la începutul domniei sale ei se depărtaseră
de el şi abia prin război i s-au supus. Pentru aceea, a îndoit dajdia
asupra lor şi i-a împovărat. Iar ei, mâhnindu-se, s-au sfătuit cu
voievodul lor Maldit, care se numea şi Nizchin, şi au zis: „Dacă lupul
se obişnuieşte la oi, atunci scoţând una câte una, va mânca toată
turma, dacă nu se va ucide. Tot astfel şi noi, dacă nu-l vom ucide pe
Igor, apoi el ne va pierde pe toţi". Astfel sfâtuindu-se ei, căutau
vreme prielnică să-l omoare pe Igor. Deci când domnul Igor a trimis la
Kiev dajdia luată de la drevleni, iar el rămăsese încă la dânşii cu
puţini tovarăşi, atunci ei găsind vreme potrivită, au năvălit fără de
veste asupra lui şi i-au tăiat pe toţi tovarăşii săi, iar pe el l-au
ucis sub cetatea lor, Corestina, îngropându-l acolo.
Astfel a fost sfârşitul
marelui domn Igor Ruricovici, bunul stăpânitor al pământului Rusiei şi
înfricoşătorul popoarelor dimprejur. El a petrecut singur la domnie
treizeci şi doi de ani, după moartea povăţuitorului său, Oleg. Şi
auzind marea doamnă Olga în Kiev despre uciderea bărbatului său, a
plâns după dânsul foarte mult împreună cu fiul său Sviatoslav. Asemenea
au plâns şi toţi locuitorii Kievului. Iar drevlenii, după uciderea
marelui domn, au luat mare îndrăzneală şi s-au sfătuit să ia pe doamna
Olga de soţie voievodului lor Maldit Nizchin, iar pe Sviatoslav,
moştenitorul lui Igor, fiind copil mic, să-l omoare în taină, ca astfel
voievodul lor să fie stăpânitor în toată Rusia. Deci îndată au trimis
în Kiev la Olga douăzeci de bărbaţi vestiţi cu luntrile, pe de o parte
ca s-o roage să se însoţească cu voievodul lor, iar pe de alta ca s-o
ameninţe, dacă nu ar voi, ca şi de nevoie să fie femeia stăpânului lor.
Şi mergând pe calea apei bărbaţii trimişi, au ajuns la Kiev şi au stat
la mal.
Iar doamna Olga, auzind
de venirea lor, i-a chemat la dânsa şi a zis către ei: „Bine aţi venit,
cinstiţi oaspeţi?" Ei au răspuns: „Bine am venit". Doamna a zis:
„Spuneţi, pentru ce aţi venit la noi?" Bărbaţii au răspuns: „Locuitorii
drevleni, ne-au trimis la tine, zicând astfel: «Să nu te mânii că am
ucis pe bărbatul tău, căci era ca un lup care răpea şi jefuia, iar
domnii noştri sunt buni. Ei au lărgit pământul drevlenilor, iar domnul
nostru de acum este mai bun decât Igor. El este blând, iubitor şi
milostiv spre toţi, tânăr de ani şi frumos la faţă. Deci să mergi după
voievodul nostru, ca să ne fii nouă stăpână, şi nu numai peste pământul
Rusiei, dar şi peste cel al drevlenilor să fii stăpânitoare»".
Iar Olga, ascunzându-şi
jalea sa şi durerea inimii după bărbat, s-a prefăcut veselă şi a zis
către ei: „Cuvintele voastre îmi sunt plăcute, căci eu acum nu-l voi
mai învia pe bărbatul meu, iar a petrece în văduvie nu este fără
primejdie, nici nu pot - fiind femeie -a ocârmui precum se cade o
domnie atât de mare, iar fiul meu este încă copil mic. Deci voi merge
de bună voie după voievodul vostru, fiind tânăr, căci nici eu nu sunt
încă bătrână. Iar acum să vă duceţi să vă odihniţi în luntrile voastre,
şi mâine dimineaţă vă voi chema la ospăţ cinstit, pe care îl voi face
vouă, ca toţi să ştie pricina venirii voastre şi învoirea mea. După
aceea voi merge la voievodul vostru. Insă voi, când trimişii noştri vor
veni să vă cheme dimineaţă la ospăţ, să ştiţi cum să păziţi cinstea
voievodului care v-a trimis şi pe a voastră, ca în ce chip aţi venit la
Kiev, aşa să mergeţi şi la palatele ospăţului. Kievenii să vă aducă în
luntrii purtate pe capete, ca toţi să vadă cinstea voastră şi să
cunoască dragostea mea către voievodul vostru, pentru care vă cinstesc
cu mare cinste înaintea oamenilor mei". Iar ei s-au bucurat şi s-au dus
la luntrile lor.
Insă Doamna Olga se
gândea cu ce fel de moarte să-i piardă, ca să se răzbune pentru
uciderea bărbatului său. Deci a poruncit ca întru acea noapte să se
sape o groapă adâncă în curtea domnească, care era afară de cetate,
unde erau şi palate foarte frumoase, pregătite pentru ospăţul făgăduit.
Şi făcându-se dimineaţă, doamna a trimis bărbaţi ca să cheme pe
peţitori la ospăţ. Iar ei, şezând în luntrii ca nebunii, ziceau: „Noi
nu vom merge pe jos, nici călări, nici în carete, ci precum suntem
trimişi în luntrii de marele nostru voievod, tot aşa să ne duceţi pe
capetele voastre la doamna voastră". Iar kievenii, râzând de nebunia
lor, le-au zis: „Voievodul nostru este ucis, iar doamna noastră merge
după voievodul vostru şi acum suntem ca neputincioşi; deci facem ceea
ce ni se porunceşte". Şi punându-i pe ei câte unul în luntrişoare mici,
îi duceau astfel, umflându-se ei şi mândrindu-se. Şi dacă i-au dus în
curtea domnească, despre care s-a zis mai înainte, doamna Olga, privind
din palate spre ei, a poruncit să-i arunce în groapa cea adâncă, care
era gătită pentru dânşii. Apoi ducându-se singură la groapă şi
uitându-se într-însa, a strigat, zicând: „Vă este plăcută cinstea
aceasta?" Ei au răspuns: „O, amar nouă, că am ucis pe Igor şi bine n-am
aflat, ci încă am câştigat rele". Şi a poruncit Olga să-i astupe pe ei
de vii cu pământ, în groapa aceea.
Aceasta făcând marea
doamnă Olga, a trimis degrabă sol la drevleni, zicând: „Dacă voiţi cu
adevărat să mă luaţi pentru voievodul vostru, apoi să trimiteţi la mine
oameni mai mulţi şi mai vestiţi decât cei dintâi, ca să mă ducă cu
cinste la voievodul vostru. Insă să-i trimiteţi fără de întârziere, mai
înainte de a mă opri poporul din Kiev". Iar drevlenii au trimis la
dânsa, cu mare bucurie şi cu sârguinţă, cincizeci de bărbaţi aleşi,
care după voievod erau bătrâni mai de frunte în pământul drevlenilor.
Şi când au sosit ei în Kiev, doamna Olga a poruncit să gătească pentru
dânşii o baie mare. După aceea a trimis la ei să-i poftească, ca mai
întâi după osteneala dramului, să se spele în baie şi să se odihnească,
apoi să vină la dânsa. Iar ei, bucurându-se, au intrat în baie. Şi când
au început a se spăla, îndată slujitorii au întărit uşile,
închizându-le bine, şi împresurând baia cu paie şi cu vreascuri, i-au
dat foc după porunca doamnei. Astfel au ars toţi boierii drevlenilor cu
slugile lor, în acea baie.
După aceea, Olga a
trimis iar veste la drevleni, înştiinţându-i de grabnica sa venire spre
însoţire cu voievodul lor şi le-a poruncit să pregătească din toate
băuturile şi mâncărurile la acel loc, unde ei au ucis pe bărbatul său,
pentru ca, venind la ei, mai înainte de nunta a doua, să facă pomenire
şi ospăţ bărbatului său cel dintâi, după obiceiul păgânesc, şi după
aceea să facă nunta. Iar drevlenii s-au bucurat mult de aceasta şi
îndată au pregătit toate cu îndestulare. Iar marea doamnă Olga, după
făgăduinţa sa, a mers la drevleni cu mulţi oameni pregătiţi nu atât
pentru nuntă, cât pentru război. Şi când se apropiau de cetatea de
scaun a drevlenilor, Corestina, aceia au ieşit în întâmpinarea ei,
împodobiţi în haine luminoase, unii călări, alţii pe jos; şi au
primit-o cu bucurie şi veselie mare. Iar ea a mers mai întâi la
mormântul bărbatului său şi l-a plâns. Apoi, săvârşind pomenirea lui, a
poruncit ca deasupra mormântului să se grămădească o movilă mare, după
vechiul obicei păgânesc. Şi au zis drevlenii către ea: „Stăpână doamnă,
am ucis pe bărbatul tău că era nemilostiv spre noi, ca un lup răpitor,
iar tu eşti milostivă, ca şi domnul nostru, şi de acum vom petrece
întru tot binele". Răspuns-a Olga: „Nu sunt mâhnită acum pentru
bărbatul cel dintâi, pentru că am săvârşit deasupra lui cele ce se
cădea a le săvârşi. Iar acum este timpul ca să merg la a doua nuntă,
veselindu-mă cu voievodul vostru". Atunci au întrebat-o drevlenii de
solii lor cei dinainte. Răspuns-a doamna: „Vin după noi pe altă cale cu
toată bogăţia mea".
După aceea Olga,
lepădând hainele cele de plângere, s-a îmbrăcat cu haine luminoase de
nuntă, precum se cuvine cinstei domneşti, arătându-se că este bucuroasă
şi veselă. Deci a poruncit drevlenilor să mănânce, să bea şi să se
veselească. Iar oamenilor săi le-a poruncit să slujească drevlenilor şi
să mănânce cu ei, dar să nu se îmbete. Iar după ce s-au îmbătat toţi
drevlenii, doamna a poruncit fără de veste oamenilor săi, ca cu armele
pregătite pentru aceasta, adică cu săbiile, cu cuţitele şi cu suliţele
să ucidă pe drevleni, încât mai mult de 5000 au căzut ucişi. Astfel
marea doamnă Olga a amestecat veselia drevlenilor cu sânge şi,
răzbunând uciderea bărbatului ei, s-a întors la Kiev.
Iar în al doilea an,
adunând Olga putere de oaste, s-a dus la drevleni cu fiul său
Sviatoslav Igorovici, povăţuindu-l spre răzbunarea morţii tatălui său.
Deci au ieşit şi drevlenii împotriva lor cu putere mare. Şi luptându-se
cu putere amândouă părţile şi kievenii biruind pe drevleni şi tăindu-i,
i-au gonit până la Corestina, cetatea lor cea de scaun, şi drevlenii
s-au închis în ea. Iar Olga a bătut asupra lor un an întreg, stând
nedepărtată de cetate. Şi văzând că nu este cu înlesnire a lua cetatea
cu bătălie, înţeleapta doamnă s-a dat la purtarea de grijă cea cu
meşteşug şi a trimis la cei din cetate, zicându-le: „Nebunilor, pentru
ce voiţi să muriţi de foame, nevrând să vă plecaţi mie? Iată, toate
celelalte cetăţi mi s-au supus şi îmi dau dajdii, petrecând acum fără
frică prin cetăţi şi prin sate, lucrându-şi ţarinile lor". Iar ei au
zis: „Am voi şi noi să ne supunem ţie, dar ne temem ca să nu te răzbuni
asupra noastră pentru bărbatul tău".
Deci Olga a trimis
iarăşi la ei, zicând: „M-am răzbunat de mai multe ori pe mai marii
voştri şi pe ceilalţi, iar acum nu-mi trebuie răzbunare, ci supunere şi
dajdie din partea voastră". Şi au voit drevlenii să-i dea dajdie,
precum va voi ea singură, iar Olga a zis către ei: „Ştiu că acum aţi
sărăcit de războaie şi nu puteţi să-mi daţi dajdie de miere, de ceară,
de pielicele sau de alte lucruri oarecare alese. Deci nici eu nu voiesc
să vă îngreunez cu dajdii mai mari, ci să-mi daţi o dajdie mică, ca
semn de supunere. Să-mi daţi câte trei porumbei şi câte trei vrăbii de
la casa fiecăruia şi îmi este destul, văzând supunerea voastră". Iar
drevlenii socotind această dajdie întru nimic şi batjocorind încă şi
înţelegerea ei cea femeiască, îndată au adunat cu sârguinţă mare
fiecare câte trei porumbei şi vrăbii, trimiţându-i la ea cu plecăciune.
Şi a zis Olga bărbaţilor care veniseră din cetate la ea: „Iată, acum
v-aţi supus mie şi fiului meu, deci să locuiţi cu pace. Iar eu de
dimineaţă mă voi depărta de cetatea voastră şi mă voi duce la locul
meu". Aşa a slobozit pe acei bărbaţi şi auzind cei din cetate de aceste
cuvinte ale doamnei, s-au bucurat.
Iar Olga a împărţit
păsările pe la ostaşii ei, poruncindu-le ca seara târziu, să lege la
fiecare porumbel şi vrabie peticuţe mici, întocmite cu pucioasă
aprinsă, şi la toate împreună să le dea drumul în văzduh. Făcându-se
aceasta, păsările au zburat în cetate de unde erau luate şi fiecare
porumb a intrat în cuibul lui şi fiecare vrabie în locul ei şi îndată
s-a aprins cetatea în mai multe locuri. In vremea aceea, Olga a
poruncit puterilor sale ostăşeşti să se apropie de cetate din toate
părţile şi să atace, iar oamenii cetăţii, neputând suferi focul, au
fugit din cetate şi au căzut în mâinile potrivnicilor lor. Astfel a
fost luată cetatea şi a fost ucisă o mulţime nenumărată din poporul
drevlenilor; unii au pierit de sabie, alţii au ars în foc împreună cu
femeile şi copiii lor, iar alţii s-au înecat în râul de sub cetate. In
vremea aceea a pierit şi voievodul drevlenilor, iar din cei ce au rămas
vii, mulţi au fost duşi în robie; doar cei mai de pe urmă au fost
lăsaţi să petreacă la locurile lor, punându-se dajdie grea asupra lor.
Astfel a răsplătit Olga drevlenilor moartea bărbatului său, iar
pământul lor l-a supus ei.
Intorcându-se ea la
Kiev cu biruinţă, cârmuia toate părţile stăpânirii ruseşti, nu ca o
femeie, ci ca un bărbat puternic şi înţelept, stăpânind şi ostăşindu-se
cu tărie împotriva vrăjmaşilor. Şi era înfricoşată duşmanilor, iar
popoarelor ei iubită, fiind milostivă şi bună la obicei, nefăcând
nimănui strâmbătate, făcând judecăţi drepte, pedepsind cu milostivire,
celor buni răsplătindu-le cu daruri, celor răi cu frică, fiecăruia
măsurându-le după lucruri şi după vrednicie. Ea era înţeleaptă şi
cumpătată în toate lucrurile, miluind pe cei săraci, scăpătaţi şi
lipsiţi, fiind plecată spre cei ce cer milă, auzind iute rugăminţile şi
împlinind cererile cele drepte.
Şi toate lucrurile ei,
deşi se făceau în necredinţa păgânească, erau plăcute lui Dumnezeu şi
vrednice darului creştinesc, căci pe lângă acestea ea avea viaţă
înfrânată şi curată, fiindcă n-a voit să se mărite după alt bărbat, ci
petrecea în văduvie curată, păzind sceptrul monarhiei ruseşti fiului
său, până la vârsta lui. Iar după ce fiul ei a crescut şi s-a
îmbărbătat, i-a încredinţat lui toată ocârmuirea domniei celei mari.
Iar ea, uşurându-se de toate grijile şi gâlcevile, petrecea fără de
grijă, neîncetând cu facerile de bine.
Iar când s-a apropiat
vremea cea bine primită, în care Preabunul Dumnezeu a voit să lumineze
cu lumina sfintei credinţe pe ruşii cei orbiţi cu necredinţa, să-i
aducă la cunoştinţa adevărului şi să-i povăţuiască la calea mântuirii,
a binevoit ca începătura acestei luminări s-o facă prin neputinciosul
vas femeiesc, prin fericita Olga, spre ruşinarea bărbaţilor celor
împietriţi la inimă. Căci precum mai înainte a propovăduit învierea Sa
prin mironosiţe şi prin împărăteasa Elena a arătat la toată lumea
cinstita Cruce pe care S-a răstignit, scoasă din sânul pământului, tot
astfel şi după aceea a voit a sădi sfânta credinţă pe pământul Rusiei,
prin minunata femeie, Elena cea nouă, doamna Olga, căci pe ea a aflat-o
vas ales al Preasfântului Său nume, ca să-l poarte în ţările Rusiei.
Deci a răsărit în inima
ei raza darului Său cel nevăzut, deschizând ochii minţii ei spre
cunoştinţa adevăratului Dumnezeu pe care nu-L ştia. Căci ea acum
înţelesese înşelăciunea şi rătăcirea necurăţiei păganeşti şi ştia
arătat că idolii pe care oamenii cei fără de minte îi cinsteau, nu sunt
zei, ci lucru neînsufleţit, făcut de mâini omeneşti. De aceea, nu numai
că nu-i cinstea, ci se şi îngreţoşa de ei, iar pe dreapta şi buna
credinţă o căuta cu tot sufletul, ca un bun negustor pe mărgăritarul
cel de mult preţ, pe care l-a şi aflat, căci povăţuită fiind prin
dumnezeiasca purtare de grijă, a auzit de la cineva că Unul este
adevăratul Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului şi a toată
făptura, în care cred grecii şi că afară de Acela nu este alt Dumnezeu.
Deci fiind îndemnată de dorinţa adevăratei cunoştinţe a lui Dumnezeu şi
fiind din fire nelenevoasă, a voit ca ea însăşi să meargă la greci şi
să vadă cu ochii ei rânduiala slujbei creştineşti, ca să ştie
desăvârşit cele despre adevăratul Dumnezeu.
Deci luând cu sine pe
unii din boierii şi curtenii vestiţi ai Rusiei, au mers la
Constantinopol în corăbii, având cu ea avere multă. Acolo a fost
primită cu mare cinste de împărat şi de patriarh, cărora le-a adus şi
daruri multe, vrednice de unele feţe ca acelea. Şi a învăţat acolo
credinţa creştinească, ascultând cu osârdie în toate zilele
dumnezeieştile cuvinte, luând aminte la podoabele bisericeşti, la
cântare şi la toată rânduiala dreptei credinţe creştineşti. Şi se
aprindea cu inima de dragostea lui Dumnezeu, crezând în El cu
neîndoire, şi dorea să primească Sfântul Botez.
Iar împăratul grecesc,
fiind văduv într-acea vreme, voia să se însoţească cu dânsa, căci pe de
o parte se biruia de frumuseţea feţei ei, iar pe de alta, era îndemnat
de buna ei înţelegere, de slava, de vitejia şi de mărimea ţărilor
Rusiei. Deci a zis către dânsa: „O, doamnă Olga, tu eşti vrednică să
fii împărăteasă creştină şi să locuieşti împreună cu noi în această
cetate a împărăţiei noastre". Astfel îi vorbea el despre însoţire. Iar
ea se arăta ca şi cum nu se lepăda de însoţirea împăratului, însă mai
întâi cerea Botezul, zicând: „Pentru Sfântul Botez am venit aici, iar
nu pentru nuntă. Iar dacă mă veţi boteza, atunci veţi vorbi şi despre
însoţire. Căci nu se cade ca femeia cea nebotezată şi necreştină să
meargă după bărbat creştin". Atunci împăratul s-a sârguit ca s-o boteze
degrabă, iar patriarhul, după ce a învăţat-o din destul despre dreapta
credinţă, a pregătit-o de Botez.
Şi când s-a pregătit
scăldătoarea Sfântului Botez, Olga s-a rugat ca însuşi împăratul să fie
primitorul ei din sfânta scăldătoare, căci zicea: „Intr-alt fel nu
voiesc să mă botez, dacă nu-mi va fi însuşi împăratul tată din botez.
Şi mă voi duce fără a mă boteza şi voi veţi da lui Dumnezeu răspuns
pentru sufletul meu!" Deci împăratul s-a învoit la dorinţa ei şi
fericita Olga a fost botezată de preasfinţitul patriarh. Şi însuşi
împăratul s-a făcut ei tată de botez, primind-o din sfânta scăldătoare
şi i-a pus numele ei Elena, ca şi cea dintâi împărăteasă între
creştini, Elena, maica marelui Constantin.
Iar după botez, slujind
preasfinţitul patriarh, a împărtăşit-o cu Preacuratele Taine ale lui
Hristos şi a binecuvântat-o, zicându-i: „Binecuvântată eşti tu între
femeile Rusiei, că ai lăsat întunericul şi ai căutat lumina cea
adevărată. Tu ai urât pe zeii idoleşti cei mulţi şi ai iubit pe Unul
adevăratul Dumnezeu. De moartea cea veşnică ai fugit şi te-ai logodit
cu viaţa cea fără de moarte. De acum vor începe a te ferici pe tine
toţi fiii Rusiei". Astfel a binecuvântat-o patriarhul. Tot atunci s-au
botezat şi mulţi din cei ce veniseră cu dânsa, bărbaţi şi femei, şi s-a
făcut bucurie în Constantinopol pentru botezul marii doamne a Rusiei,
iar împăratul a făcut ospăţ mare într-acea zi şi s-a veselit, slăvind
pe Hristos Dumnezeu.
După aceasta, împăratul
iarăşi a vorbit despre nuntă fericitei Olga, care s-a numit la botez
Elena, însă dânsa i-a răspuns: „Cum ai putea să iei de soţie pe fiica
ta cea din Botez? Acesta este lucru spurcat şi lepădat nu numai în
legea creştinească, dar şi în cea păgânească, ca tatăl să aibă de soţie
pe fiica sa". Şi a zis către dânsa împăratul: „O, Olga, m-ai întrecut
cu meşteşugul". Fericita Olga a zis către împărat: „Ţi-am spus de mai
înainte că nu pentru aceea am venit aici, ca să împărătesc cu tine -
căci mi-e destulă mie şi monarhia Rusiei cu fiul meu - ci ca să mă fac
mireasa Impăratului Ceresc celui fără de moarte, Hristos Dumnezeu, pe
Care L-am iubit cu tot sufletul meu, şi ca să mă învrednicesc
împărăţiei Lui celei veşnice". Atunci împăratul, părăsind dorinţa sa
deşartă şi dragostea trupească, a iubit-o cu dragoste duhovnicească, ca
pe fiica sa, şi dându-i daruri mari, a trimis-o cu pace.
Iar ea, ducându-se din
Constantinopol, a mers la preasfinţitul patriarh, ca să ia
binecuvântare de cale, şi a zis către dânsul: „Părinte preasfinte,
roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, care mă întorc în ţara mea, unde
fiul meu petrece în rătăcirea păgânească şi toţi oamenii cei întăriţi
în necurăţia cea veche sunt împietriţi, ca Domnul să mă izbăvească
acolo de toate răutăţile, cu sfintele tale rugăciuni". Iar Patriarhul a
zis către dânsa: „Fiica mea cea în Sfântul Duh credincioasă şi
binecuvântată, Hristos, întru Care te-ai îmbrăcat prin Sfântul Botez,
Insuşi Acela să te păzească de tot răul, precum a păzit pe Noe de
potop, pe Lot din Sodoma, pe Moise cu poporul Israel de Faraon, pe
David de Saul, pe Daniil din gurile leilor şi pe cei trei tineri în
cuptor. Tot aşa şi pe tine să te izbăvească de toată ispita, că
binecuvântată eşti în neamul tău, iar nepoţii şi strănepoţii tăi te vor
ferici în anii cei de pe urmă". O binecuvântare ca aceasta, luată de la
preasfinţitul patriarh, fericita Elena a primit-o ca mai de preţ decât
toate darurile. Ea a mai luat şi învăţătură pentru curăţie şi
rugăciune, pentru post şi înfrânare şi pentru toate lucrurile cele
bune, care se cuvin vieţii creştine celei plăcute lui Dumnezeu. A mai
luat de la dânsul şi cinstita cruce, sfinte icoane, preoţi, cărţi şi
celelalte lucruri sfinţite şi s-a dus întru ale sale.
Se mai povesteşte încă
şi aceasta, că cinstita cruce pe care ea a luat-o din mâinile
preasfinţitului patriarh, avea deasupra această scriere: „Pământul
Rusiei s-a înnoit pentru viaţa întru Dumnezeu prin Sfântul Botez, pe
care l-a primit fericita Olga". Această cruce, după fericitul sfârşit
al Sfintei Olga, a fost păzită de credincioşii ce rămăseseră după
dânsa, până în timpul marelui domn al Kievului, Iaroslav Vladimirovici,
care, zidind biserica cea mare şi prea frumoasă a Sfintei Sofia, a pus
într-însa crucea aceea în partea dreaptă a altarului. Dar acum ea nu se
mai află, căci prin risipirile cele multe, Kievul cu sfintele biserici
dintr-însul s-a pustiit. Dar să ne întoarcem iarăşi la povestirea
despre Sfânta Olga.
Venind în Kiev Elena
cea nouă, marea doamnă Olga, a început ca un soare a izgoni, prin
lumina credinţei, întunericul păgânătăţii idoleşti, şi a lumina pe cei
întunecaţi. Şi a zidit prima biserică pentru sine, în numele Sfântului
Nicolae, la movila Oscoldova şi pe mulţi din kieveni i-a întors la
Hristos. Insă pe fiul său Sviatoslav n-a putut nicidecum să-l aducă la
înţelegerea cea adevărată şi la cunoştinţa lui Dumnezeu, pentru că nu
lua aminte la cuvintele ei, de vreme ce îndeletnicirea lui era în
lucrurile oştilor, fiind bărbat viteaz şi iubitor de războaie, şi toată
viaţa sa şi-a petrecut-o mai mult la oaste şi în războaie decât în
casă. Iar către maica sa, care îl învăţa credinţa creştinească, zicea:
„De voi primi botezul şi credinţa creştină, apoi boierii mei, voievozii
şi toate popoarele se vor depărta de mine şi nu voi mai avea cu cine să
mă lupt împotriva vrăjmaşilor, ca să apăr moştenirea noastră". Astfel a
răspuns voievodul Sviatoslav, iar pe cei ce voiau să se boteze nu-i
oprea, dar nu mulţi din boieri primeau Sfântul Botez, iar pe cei ce se
botezau îi batjocoreau, pentru că la cei necredincioşi, credinţa
creştină este o nebunie; însă, din poporul cel simplu, mulţi se adăugau
la Sfânta Biserică.
Iar Sfânta Olga se
ducea în marele Novgorod şi în celelalte cetăţi ale stăpânirii sale şi,
pe cât putea, pretutindeni aducea pe oameni la credinţa lui Hristos,
iar idolii îi sfărâma şi în locurile lor punea cinstitele cruci, de la
care, după aceea, multe semne şi minuni se săvârşeau spre încredinţarea
necredincioşilor.
După aceea s-a dus în
patria sa, în satul Vibuţca, în care s-a născut, şi acolo a învăţat pe
oameni şi pe rudeniile sale cunoştinţa de Dumnezeu. Iar când s-a dus la
malul râului care se chema Mare, care curgea de la miazăzi spre
miazănoapte, şi a ajuns în dreptul locului acela în care un alt râu
numit Pscova, care curgea de la răsărit, se vărsa în râul cel mare,
unde era atunci o pădure mare şi dumbrăvi multe, a văzut de cealaltă
parte a râului trei raze prealuminoase, coborându-se din cer spre acele
locuri şi luminându-le. Şi nu numai sfânta singură a văzut acea lumină
minunată, ci şi toţi cei care erau cu dânsa. Şi s-a bucurat fericita
foarte şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru acea preaslăvită vedenie, care
înainte îi însemna ei luminarea părţilor acelora prin darul lui
Dumnezeu. Deci, întorcându-se la însoţitorii săi, a proorocit, zicând:
„Să vă fie în ştiinţă că, prin voia lui Dumnezeu, în acest loc luminat
de trei raze strălucitoare, are să fie biserica Preasfintei şi de viaţă
făcătoarei Treimi şi se va zidi cetate mare, slăvită şi întru toate
îndestulată". Aceasta zicând, s-a rugat mult lui Dumnezeu şi a pus o
cruce într-acel loc, unde este încă şi astăzi un loc de rugăciune.
Deci înconjurând multe
cetăţi ale Rusiei, propovăduitoarea lui Hristos s-a întors în Kiev,
unde făcea multe fapte bune. Căci dacă întru necredinţă fiind, era
plină de lucruri bune, cu cât mai ales luminându-se prin sfânta
credinţă, se împodobea cu toate faptele bune, sârguindu-se să placă lui
Dumnezeu, Ziditorul şi Luminătorul său. Apoi, aducându-şi aminte de
vedenia care a văzut-o la râul Pscova, a trimis acolo mult aur şi
argint spre zidirea bisericii Sfintei Treimi, poruncind ca oamenii să
se sălăşluiască lângă dânsa. Deci, în scurt timp s-a făcut cetatea cea
mare Pscovul, care se numea aşa de la râul Pscov şi se preamărea
într-însa numele Preasfintei Treimi.
Intr-acel timp, marele
domn Sviatoslav, lăsând pe maica sa, Sfânta Olga, în Kiev şi cu dânsa
şi pe fiii săi, Iaropolc, Oleg şi Vladimir, a plecat împotriva
bulgarilor. Şi luptându-se el în pământul lor, le-a luat optzeci de
cetăţi şi i-a plăcut a petrece în cetatea lor cea de scaun,
Pereiaslaveţ. Iar fericita Olga, rămânând în Kiev, învăţa pe nepoţii
săi - fiii lui Sviatoslav - credinţa creştinească, pe cât puteau copiii
să înţeleagă. Insă n-a îndrăznit a-i boteza, ca să nu facă vreun rău
fiul ei cel nesupus, ci i-a lăsat pe ei la voia Domnului. Şi zăbovind
Sviatoslav la bulgari, pecenegii au venit fără de veste asupra
hotarelor Kievului şi, înconjurând cetatea, se luptau asupra ei. Iar
Sfânta Olga cu nepoţii săi s-au închis în cetate şi pecenegii n-au
putut să ia cetatea pentru că Domnul, păzind pe Olga, credincioasa
roaba sa, a apărat cetatea de vrăjmaşi cu rugăciunile ei.
Şi înştiinţându-se şi
Sviatoslav despre năvălirea pecenegilor asupra Kievului, s-a sârguit
degrabă a veni cu puterea sa şi fără de veste a năvălit în ostile
pecenegilor, pe care, bătându-i, i-a izgonit departe. Deci, intrând în
Kiev, s-a închinat maicii sale, care era bolnavă; dar iarăşi voia să o
lase şi să se ducă la bulgari. Iar fericita Olga, plângând, a zis către
dânsul: „Pentru ce mă laşi, fiul meu, şi unde te duci? Căutând cele
străine, pe ale tale cui le încredinţezi? Căci fiii tăi sunt încă mici,
iar eu bătrână şi bolnavă şi de acum aştept sfârşitul meu şi ducerea
mea la doritul meu Hristos, întru Care cred. Şi acum nu mă îngrijesc de
nimic, decât numai de tine, că mult te-am rugat şi te-am învăţat ca să
laşi păgânătatea idolească şi să cunoşti pe dreptul Dumnezeu pe Care eu
L-am cunoscut. Iar tu n-ai băgat de seamă rugămintea mea şi ştiu că,
pentru neascultarea ta către mine, pe pământ te aşteaptă sfârşit rău,
iar după moarte muncile veşnice, care sunt pregătite necredincioşilor.
Insă acum, măcar această rugăminte de pe urmă a mea să o împlineşti: Nu
te duce nicăieri, până ce nu mă voi duce din viaţa aceasta. Iar după ce
mă vei îngropa, atunci te vei duce unde vei voi. După moartea mea însă,
să nu-mi faceţi nimic deasupra mormântului, după obiceiul vostru
păgânesc, ci preoţii mei să-mi îngroape păcătosul meu trup, precum este
obiceiul creştinilor. Să nu îndrăzniţi a grămădi movilă deasupra mea,
nici să faceţi privelişte. Ci să trimiteţi aur preasfinţitului patriarh
din Constantinopol, ca acela să săvârşească rugăciuni şi prinos către
Dumnezeu pentru sufletul meu şi să ospăteze cu milostenie pe săraci".
Acestea auzindu-le
Sviatoslav, a plâns şi a făgăduit că va face toate cele poruncite de
dânsa, afară numai că nu primeşte sfânta credinţă. Iar după trei zile,
fericita Olga, venind la slăbiciunea cea de pe urmă, s-a împărtăşit cu
dumnezeieştile Taine ale Preacuratului Trup şi de viaţă făcătorului
Sânge al lui Hristos, Dumnezeul nostru, şi s-a făcut cu totul întru
rugăciunea cea cu dinadinsul către Dumnezeu şi către Preacurata
Născătoare de Dumnezeu, pe care ea o avea totdeauna ajutătoare, după
Dumnezeu. De asemenea, chema într-ajutor pe toţi sfinţii şi mai ales
făcea rugăciune pentru luminarea pământului Rusiei, pentru că vedea
înainte cele ce aveau să fie şi, de multe ori, în zilele vieţii sale,
spunea înainte, prooroceşte, că Dumnezeu va lumina poporul Rusiei şi
mulţi dintr-înşii vor fi sfinţi mari, pe care lucru ea îl cerea de la
Dumnezeu ca să se împlinească degrabă, când era aproape de sfârşitul
său. Şi fiind încă rugăciunea în gura ei, cinstitul ei suflet s-a
dezlegat din legăturile trupeşti şi a intrat în mâinile lui Dumnezeu ca
un drept. Astfel s-a mutat ea de la cele pământeşti la cele cereşti şi
s-a învrednicit a intra în cămara nemuritorului Impărat, Iisus Hristos
Dumnezeu, şi s-a numărat întâia sfântă din ceata sfinţilor din pământul
Rusiei.
Fericita Olga, numită
Elena din Sfântul Botez, s-a săvârşit la 11 Iulie. Ea a petrecut în
însoţire 42 de ani de la fecioria sa; iar mai înainte de însoţire era
în putere desăvârşită, având 20 de ani. După moartea bărbatului său, în
anul al zecelea, s-a învrednicit de Sfântul Botez, iar după Botez a
vieţuit cu dumnezeiască plăcere 15 ani; astfel că toţi anii vieţii ei
erau aproape nouăzeci. Şi au plâns după dânsa fiul ei Sviatoslav,
marele domn, şi nepoţii, boierii, dregătorii şi tot poporul, şi au
îngropat-o cu cinste după obiceiul creştinesc.
Iar după săvârşirea
Sfintei Olga, s-au împlinit proorociile ei despre răul sfârşit al
fiului său şi despre buna luminare a pământului Rusiei, căci fiul ei
Sviatoslav, după câţiva ani, precum scrie Cuviosul Nestor al Pecerscăi,
a fost ucis în război de voievodul pecenegilor, care se chema Curia.
Acela, tăindu-i capul, a făcut pahar de băut din ţeasta lui Sviatoslav,
ferecând-o în aur şi scriind pe dânsa cuvintele acestea: „Cel ce caută
cele străine, pierde pe ale sale!" Şi bea cu paharul acela când
benchetuia cu boierii săi. Astfel, pe marele domn al Kievului,
Sviatoslav Igorovici, care era viteaz şi nebiruit în războaie, l-a
ajuns sfârşit rău, după proorocia maicii sale, căci n-a ascultat-o. Şi
s-a împlinit şi proorocia ei despre pământul Rusiei, pentru că, trecând
douăzeci de ani după pristăvirea Sfintei Olga, Vladimir, nepotul ei, a
primit Sfântul Botez şi a luminat toate părţile Rusiei cu sfânta
credinţă. Şi zidind o biserică de piatră în numele Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu, a numit-o "Deseatniţe", căci dădea pentru dânsa
a zecea parte din averea sa.
Apoi, sfătuindu-se cu
Preasfinţitul Leontie, Mitropolitul Kievului, care venise după Mihail,
a scos din pământ cinstitele moaşte, întregi şi nevătămate, ale bunicii
sale, Sfânta Olga, care erau pline de plăcută mirosire, şi le-a mutat
cu mare cinste în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi nu
le-a ţinut ascunse, ci le-a pus la vedere, pentru cei ce alergau la
dânsele cu credinţă şi îşi câştigau împlinirea rugăciunilor lor. Căci
de la acele cinstite moaşte se dădeau multe tămăduiri la toate
neputinţele.
Nu se cuvine a trece cu
vederea nici aceasta: în peretele bisericii, deasupra mormântului ei,
era o ferestruie. Şi atunci când cineva se apropia de sfintele ei
moaşte cu credinţă neîndoită, ferestruia aceea se deschidea singură şi
era arătat celui ce stătea afară, ca să vadă înăuntru cinstitele ei
moaşte făcătoare de minuni, de la care cei vrednici de o vedere ca
aceea, vedeau ieşind o minunată strălucire şi, de orice boală era
cuprins cineva din cei ce aveau credinţă, îndată câştigau sănătate.
Insă celui ce se apropia cu puţină credinţă, nu i se deschidea
ferestruia, nici nu putea să vadă cinstitele moaşte, chiar de-ar fi
intrat şi în biserică, ci vedea numai mormântul. Unul ca acela nu putea
să câştige nici tămăduire. Iar cei ce credeau, câştigau toate cele spre
folosul sufletelor şi trupurilor, cu rugăciunile Sfintei şi dreptei
Olga, care din botez s-a numit Elena, şi cu ajutorul darului Domnului
nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu
Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
|