SFINŢII MUCENICI PROCLU ŞI ILARIE
(12 iulie)
Aceşti sfinţi mucenici,
Proclu şi Ilarie, au fost din hotarele cetăţii Caliptiei, care este
aproape de Ancira. Ei au fost munciţi de Maxim ighemonul pe vremea
împărăţiei lui Traian. Mai întâi a fost prins Sfântul Proclu şi l-au
dus la însuşi împăratul, care era atunci în acele ţări. El a fost pus
în fiare şi aruncat în temniţă, iar împăratul, cercetându-l şi
aflându-l nesupus la porunca sa păgânească, l-a dat lui Maxim ighemonul
ca să-l muncească.
Iar Maxim, şezând la
judecată, a pus de faţă la întrebare pe legatul lui Hristos şi l-a
întrebat, zicând: „De ce neam eşti?" El a răspuns: „Neamul meu este al
lui Hristos şi nădejdea mea este Dumnezeul meu!" Ighemonul a zis: „Mă
jur pe zei, că nu te voi cruţa". Şi iarăşi l-a întrebat: „Ştii
poruncile împărăteşti cele puse de faţă pretutindeni, ca toţi creştinii
să aducă jertfe zeilor?" Sfântul a răspuns: „Am auzit de poruncile
celor fără de lege, pe care le-au pus multora spre sminteală, iar lor
spre pierzare!" Ighemonul a zis: „Ocărăşti pe împărat şi îndrăzneşti a
huli legile lui? Au nu vezi muncile care sunt înaintea ta, ticălosule?"
Mucenicul a răspuns:
„Fă ceea ce voieşti, pentru că eu nu voi jertfi zeilor tăi, nici nu mă
tem de muncile care ucid trupul, dar nu şi sufletul. Mai bine este a ne
teme de Dumnezeu, decât de oameni!" Ighemonul a zis: „O, omule,
alege-ţi una din două, ori viaţa, ori moartea! Iată, vezi că stă
pregătit pentru tine lemnul cel de muncire şi uneltele cele puse
dinainte; deci aşteptăm răspunsul tău, ce vei voi!" Sfântul Proclu a
răspuns: „Dacă voi vă temeţi a călca porunca împăratului, ca să nu
cădeţi în muncile cele de puţină vreme, cu atât mai vârtos noi,
creştinii, ne temem a călca porunca lui Dumnezeu, ca să nu cădem în
muncile cele veşnice, pe care Dumnezeul nostru le-a pregătit celor ce
se leapădă de El şi se închină zeilor voştri, celor mincinoşi, care, la
judecata ce va să fie, se vor da la pierzarea cea nesfârşită împreună
cu cei ce le jertfesc lor". Ighemonul a zis: „Dar acum îndrăzneşti a
ocărî şi pe zeii noştri? Apoi să ştii că şi nevrând te voi face să
mărturiseşti mărimea lor!"
Mucenicul a răspuns:
„Nădăjduiesc spre Dumnezeul meu că, mai înainte de a mă sili tu pe mine
să mărturisesc pe zeii tăi, eu mai degrabă te voi face pe tine, ca,
înaintea tuturor ostaşilor şi a slugilor tale, şi nevrând, să
mărturiseşti pe Stăpânul meu şi să scrii cu mâna ta, că El este
adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul păcătosului Proclu şi nu este altul
afară de El". Atunci ighemonul, mâniindu-se, a poruncit să spânzure pe
mucenic la muncire, să-i lege de picioare o piatră grea şi să-i rupă
trupul cu unghii de fier. Deci, Sfântul Proclu, fiind muncit astfel,
răbda cu vitejie, negrăind nimic, decât numai privea spre cer. Apoi,
luându-l de la muncire, îl păzeau în legături.
După aceasta, ighemonul
s-a dus în cetatea Calipta, poruncind ca şi pe mucenic să-l ducă după
dânsul. Deci sfântul a fost dus cu sila pe lângă caii care mergeau
iute. Iar când au ajuns la jumătatea drumului, mucenicul s-a rugat cu
mare glas lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul
meu pentru Care pătimesc, fiind dus cu batjocură de ostaşii aceştia,
ascultă-mă astăzi pe mine, robul Tău, ca să se proslăvească numele Tău
în veci! Tinde mâna Ta cea atotputernică, ţine pe acest ighemon fără de
lege şi nu-l lăsa să călătorească, până ce nu va mărturisi înaintea
poporului acesta că nu este alt Dumnezeu afară de Tine!"
Astfel rugându-se el,
deodată ighemonul a stat în drum ca un legat, pentru că nici caii lui
nu puteau să păşească, nici el singur nu putea să se mişte din loc,
fiind ţinut cu puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu. Incă stăteau cu el
şi toţi ostaşii, care se mirau de un lucru minunat ca acela şi se
osteneau mult bătând caii şi schimbându-i cu alţii, apoi înhămând mai
mulţi. Şi silindu-se ei a trage careta, nimic n-au sporit, nici n-au
putut să-l scoată pe ighemon din careta ce stătea nemişcată ca un
munte. Atunci ighemonul a zis către cei ce erau cu dânsul: „Oare vedeţi
voi minunata putere vrăjitorească a creştinului acesta? Iată, nu putem
păşi din loc, ci mergem înapoi!"
Deci ighemonul a trimis
pe una din slugile sale, anume Ermie, la mucenic, care era înapoi
departe, zicându-i: „De ce ai făcut aceasta şi ne-ai oprit pe noi în
mijlocul drumului cu vrăjile tale? Arătat este că, temându-te de
muncile care te aşteaptă în cetate, ai făcut acest meşteşug ca să nu
fii dus acolo!" Iar Sfântul Proclu a zis către sluga ighemonului: „Viu
este Domnul Dumnezeul meu, că nu veţi putea să vă mişcaţi din locul
acela, până ce ighemonul nu va mărturisi numele Domnului meu Iisus
Hristos, precum i-am zis lui mai înainte!" Ermie a zis: „Chiar de ar şi
mărturisi ighemonul numele Dumnezeului tău, stând în mijlocul drumului,
apoi tu cum vei putea să auzi sau să ştii, fiind atât de departe de
dânsul?" Mucenicul a grăit: „Să scrie ighemonul mărturisirea aceasta pe
o hârtie şi să o trimită la mine. Şi apoi în acel ceas veţi pleca în
drumul vostru la cetatea Calipta". Atunci Ermie, întorcându-se, a spus
ighemonului cuvintele mucenicului. Iar acela, şi nevrând, a fost silit
de primejdia de faţă şi, luând o hârtie, a scris: „Mărturisesc că Unul
este Dumnezeul cel adevărat, Acela pe care Proclu Il cinsteşte, şi nu
este alt Dumnezeu afară de El!" Astfel scriind ighemonul, a trimis
hârtia aceea mucenicului şi îndată au pornit caii şi ostaşii,
ducându-se cu ighemonul în calea ce le stătea înaintea lor.
Şi ajungând în cetatea
Calipta, ighemonul a stat la judecată şi punând în faţă pe Sfântul
Proclu, i-a zis: „Toată puterea farmecelor tale ai arătat-o spre noi pe
drum, iar eu aici îmi voi arăta spre tine puterea stăpânirii mele şi,
precum tu m-ai silit ca să mărturisesc pe Dumnezeul tău, tot aşa şi eu
te voi sili pe tine să mărturiseşti pe zeii noştri şi să le aduci
jertfe". Zicând acestea, a poruncit ca să aducă lumânări aprinse şi
să-i ardă pântecele şi coastele lui. Deci atât de tare a fost ars
mucenicul, încât toată carnea lui s-a topit, iar el nearătând nici un
lucru de nerăbdare, tăcea răbdând ca în trup străin. Iar ighemonul a
zis către dânsul: „Oare nu bagi în seamă muncile?" Sfântul a răspuns:
„Nu bag în seamă acestea, ci mă tem de cele veşnice!" Ighemonul a zis
iarăşi: „Te vei supune zeilor noştri?" Sfântul a răspuns: „Mă voi
supune lui Hristos, Cel ce petrece în veci, pentru că El este nădejdea
mea!" Ighemonul a zis: „Dar voieşti ca să mori rău?" Sfântul a răspuns:
„Chiar de voi muri, însă iarăşi voi fi viu!" Atunci ighemonul a
poruncit ostaşilor să-l scoată pe el afară din cetate şi, răstignindu-l
pe lemn, să-l săgeteze cu săgeţi.
Şi luând ostaşii pe
mucenic, i-au zis: „Ascultă-ne pe noi şi jertfeşte zeilor şi îndată te
vor tămădui de răni doctorii cei iscusiţi, apoi vei fi cinstit cu mare
dregătorie". Răbdătorul de chinuri a răspuns: „Eu dregătorie am la
ceruri, cu care mă va cinsti pe mine Hristos Dumnezeul meu; iar voi să
încetaţi de a mă înşela şi faceţi ceea ce vi s-a poruncit!" Astfel
vorbind ei şi mergând, i-a întâmpinat pe dânşii pe drum un bărbat
tânăr, anume Ilarie, nepot de frate al Sfântului Proclu. Acela,
alergând, s-a închinat unchiului său. Apoi, sărutându-se amândoi,
Ilarie striga: „Şi eu sunt creştin!" Atunci ostaşii, prinzând pe
Ilarie, l-au dus în temniţă, iar pe Sfântul Proclu l-au dus la locul
cel de moarte, unde l-au răstignit pe lemn şi, încordându-şi arcurile
lor, l-au săgetat pe dânsul. Iar răbdătorul de chinuri, primind multe
săgeţi prin tot trupul său, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „In mâinile
Tale îmi dau sufletul meu; izbăveş-te-mă, Doamne, Dumnezeul
adevărului!" Astfel, plecându-şi capul, Sfântul Mucenic Proclu şi-a dat
duhul în 12 zile ale lunii iulie, iar credincioşii, luând în taină
cinstitele lui moaşte, le-au îngropat.
Iar Sfântul Ilarie,
şezând în temniţă, cânta: Iubite-voi, Doamne, vartutea mea, Domnul este
întărirea mea şi scăparea mea... şi celelalte ale psalmului aceluia. Şi
adormind el, i s-a arătat îngerul Domnului în vedenie, zicându-i:
„Imbărbătează-te şi te întăreşte, că eu sunt cu tine, fiind trimis de
Dumnezeu să te întăresc!" Iar a treia zi după sfârşitul Sfântului
Proclu, au scos pe Sfântul Ilarie la cercetare, iar ighemonul l-a
întrebat, zicând: „Eşti creştin?" Mucenicul a răspuns: „Da, cu adevărat
sunt creştin, precum şi tot neamul meu a fost întru creştinătate, şi
toţi, pe Hristos cinstindu-L, s-au sfârşit". Atunci ighemonul,
umplându-se de mânie, a poruncit să-l spânzure pe mucenic la muncire şi
să-l bată aspru multă vreme. Apoi l-a osândit la moarte, poruncind să-l
târască ca la trei stadii afară de cetate şi acolo să-i taie capul.
Iar ostaşii, legând
mâinile mucenicului, l-au aruncat la pământ şi, legându-l de picioare
cu o frânghie, l-au târât. Şi fiind târât, mucenicul cânta: Temeliile
Lui pe munţii cei sfinţi, Domnul iubeşte porţile Sionului mai mult
decât toate sălaşurile lui Iacov... Deci, trupul mucenicului,
târându-se, se zdrobea, iar pământul se înroşea cu sângele lui. Iar
când era ca la trei stadii de cetate, călăul şi-a scos sabia şi sfântul
s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte
sufletul meu!" Şi i-au tăiat capul.
Sfântul Mucenic Ilarie
s-a sfârşit în 15 zile ale lunii iulie, a treia zi după sfârşitul
Sfântului Proclu, iar trupul lui a fost aruncat în acelaşi loc unde i
s-a tăiat capul. Deci, credincioşii mergând noaptea, l-au luat şi l-au
îngropat cu cinste împreună cu trupul Sfântului Proclu, slăvind pe
Domnul nostru Iisus Hristos, Cel slăvit în veci, împreună cu Tatăl şi
cu Sfântul Duh. Amin. |