Sfîntul Iulian, Episcopul Chenomaniei,
din Galia
(13 iulie)
Sfîntul Iulian - care a viețuit în timpul Sfinților Apostoli
și care se pare unora că este Simon stricatul, și despre care se pomenește
în Evanghelie, deoarece din Sfîntul Botez și-a schimbat numele din Simon în
Iulian - a fost numit episcop de Sfîntul și marele Apostol Petru. El a fost
trimis de dînsul în Galia, să propovăduiască cuvîntul lui Dumnezeu. Deci,
mergînd în cetatea Chenomaniei, a fost într-însa mai întîi apostol, după cum
a fost și Sfîntul Dionisie Areopagitul, episcop al parisianilor. Că în aceiași
ani, amîndoi puneau temeliile sfintei credințe în țările acelea și zideau
biserici lui Hristos, ostenindu-se apostolește întru bunavestire și îngrijindu-se
de mîntuirea sufletelor omenești.
Propovăduirea cea nouă, care se grăia necredincioșilor chenomanieni
prin gura Sfîntului Iulian, era unora sminteală, iar altora spre rîs și batjocură.
Dar cînd au văzut și minunile care se făceau în numele Mîntuitorului Hristos,
toți au început a se încredința de aceasta. Căci prin mîinile propovăduitorului
lui Dumnezeu se săvîrșeau multe minuni; diavolii se izgoneau, stricații se
curățeau, orbii se luminau și toate bolile se tămăduiau. Deci, cele ce le
spunea cu gura despre adevăratul Dumnezeu, pe acelea le întărea cu minunatele
lui tămăduiri, chemînd spre cei bolnavi numele lui Hristos. Căci, însemnîndu-i
pe dînșii cu semnul Sfintei Cruci, le tămăduia trupurile, și împreună le tămăduia
și sufletele, încredințîndu-i despre Iisus Hristos și luminîndu-i prin Sfîntul
Botez. Sfîntul avea de la început locuința sa într-o casă mică, care era înaintea
cetății; deci, au început a veni la dînsul mulți din cei nou luminați, pentru
învățătură, iar necredincioșii pentru tămăduiri, care, cîștigînd îndoită tămăduire,
se adăugau la numărul credincioșilor.
Dar, de vreme ce locul acela în care petrecea sfîntul era
fără de apă și toți cei ce veneau la dînsul și zăboveau pe lîngă el aveau
mare nevoie de apă - căci apa se aducea de departe -, omul lui Dumnezeu, cu
bărbații ce veniseră la dînsul, ieșind la o pădurice mică aproape de chilia
lui, a înfipt toiagul său în pămînt și s-a rugat lui Dumnezeu în auzul tuturor,
zicînd: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai izvorît în pustie apă din piatra
cea vîrtoasă poporului Tău celui însetat, caută și spre noi robii Tăi și ne
deschide vistieria milostivirii Tale și poruncește ca să curgă izvor de ape
vii din acest pămînt uscat, ca să cunoască cei ce stau de față, că Tu ești
adevăratul Dumnezeu, Care ai trimis în lume pe Fiul Tău, ca să ducă pe cei
ce cred în Tine la Pămîntul Făgăduinței".
Astfel rugîndu-se, credincioșii ziceau: "Amin". Atunci, îndată
a curs izvor de apă din locul acela în care era înfipt toiagul; și astfel
s-a arătat popoarelor atotputernicia lui Dumnezeu, credința și îndrăzneala
cea mare a Sfîntului către Dumnezeu. Atunci, credincioșii s-au întărit în
credință, iar necredincioșii, căzînd la picioarele omului lui Dumnezeu, cereau
Sfîntul Botez. Deci, sfîntul îi boteza pe dînșii în apa izvorului aceluia
și astfel, din zi în zi, creștea și se înmulțea Biserica lui Hristos.
Sfîntul Episcop Iulian preamărindu-se cu minunile, mai marele
cetății aceleia, cu numele Defensor, a voit să-l vadă pe omul lui Dumnezeu;
deci a trimis cu cinste să-l cheme pe el la sine. Mergînd sfîntul la acel
boier, cînd s-a apropiat de casa lui a văzut pe un orb șezînd lîngă poartă
și cerînd milostenie. El, milostivindu-se spre dînsul, a chemat numele lui
Iisus Hristos și, însemnîndu-l cu semnul Sfintei Cruci pe ochi, l-a făcut
pe orb să vadă. Cel tămăduit s-a bucurat foarte mult, iar cei ce se întîmplaseră
să fie acolo s-au mirat mult și îndată au înștiințat pe mai marele cetății
de sosirea lui. Drept aceea, sîrguindu-se, a ieșit să întîmpine pe sfînt și
să vadă și pe orbul cel luminat.
Văzîndu-i pe amîndoi, mai întîi s-a închinat propovădui-torului
lui Dumnezeu și, ducîndu-l în casa sa, a căzut la picioarele sfîntului, rugîndu-l
cu smerenie să-l povățuiască pe el cum ar putea să cîștige viața cea veșnică.
Sfîntul Iulian, întinzînd apostolește propovăduirea, a învățat din destul
pe mai marele cetății și pe toți casnicii lui cunoștința adevăratului Dumnezeu
și a sfintei credințe. Apoi le-a poruncit să postească, învățîndu-i spre Botez.
După puține zile, el a botezat pe mai marele cetății împreună
cu tot neamul său; iar acela a dat casa sa sfîntului, ca să o prefacă în biserică
și i-a dăruit și averi îndestulate spre toate trebuințele bisericești. Asemenea
și o parte din cetățenii mai de seamă, urmînd pe mai marele cetății, au primit
sfînta credință în Hristos și s-au botezat. Ei au făcut multe dăruiri din
averile lor arhiereului lui Dumnezeu; iar el a făcut o biserică aleasă și
a înfrumusețat-o cu multe podoabe. Poporul se aduna în toate zilele în biserică
și se învăța de la dînsul, încredințîndu-se din minunile ce le făcea, și se
lumina prin Sfîntul Botez, pentru că sfîntul avea atîta putere de la Dumnezeu,
încît învia și morții.
În cetate era un bărbat vestit, anume Anastasie, care nu
primise încă sfînta credință, ci tot se mai ținea de închinarea idolilor.
El avea un fiu iubit care, îmbolnăvindu-se greu, a murit. Tatăl său, umplîndu-se
de mare jale și întristare din pricina morții fiului său, a alergat la Arhiereul
Iulian, văitîndu-se cu tînguire și zicînd: "Iuliane, slujitorul lui Dumnezeu,
care Îl propovăduiești pe Hristos că este adevăratul Dumnezeu, te jur pe tine
cu același Hristos Dumnezeu pe care Îl propovăduiești, de poți, înviază pe
fiul meu!" Sfîntul a zis către dînsul: "Anastasie, de vei crede în Cel propovăduit
de mine, vei avea pe fiul tău viu și tu însuți vei cîștiga viața cea veșnică".
Atunci Anastasie se făgăduia cu jurămînt, zicînd: "De voi vedea pe fiul meu
viu, voi mărturisi pe Hristos, adevăratul Dumnezeu; iar de idoli mă voi lepăda
cu totul!"
Deci, sculîndu-se Iulian, arhiereul lui Dumnezeu, cu clerul
său, a mers cu Anastasie la casa lui, în care zăcea trupul copilului celui
mort și, văzînd pe mulți plîngîndu-l și tînguindu-se cu strigare mare, a poruncit
să fie tăcere. Atunci toți și-au întors ochii spre dînsul, zicînd în sine:
"Ce voiește acesta să facă trupului celui mort?" Iulian, făcătorul de minuni,
apropiindu-se de pat, a luat de mînă pe cel mort și, ridicîndu-și ochii la
cer, s-a rugat zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Care ai înviat pe fiul văduvei
din cetatea Nain și pe Lazăr, cel de patru zile și împuțit, l-ai chemat cu
cuvîntul puterii tale din morți, poruncește și acestuia, ca să învieze din
morți, ca, prin acesta, să învieze mulți cu sufletele. Deci, crezînd în Tine,
să cunoască cei ce stau de față că Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului Celui
viu, Care a mîntuit lumea prin porunca Tatălui și Căruia Îi dăm prin Tine
vrednică mulțumire în vecii nesfîrșiți". La aceasta clericii au răspuns "Amin".
Atunci copilul, deșteptîndu-se ca din somn, s-a sculat viu
și sănătos. Văzînd toți aceasta, s-au înspăimîntat și s-au mirat foarte tare.
De atunci s-a făcut bucurie negrăită casei lui Anastasie și toți preamăreau
pe Unul, adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, și au crezut în El. Asemenea
au crezut toți cei ce au văzut și au auzit aceasta și s-au botezat.
După cîtăva vreme, Domnul Hristos a binevoit să facă și altă
minune prin plăcutul Său Iulian, și întru slava preasfîntului Său nume. Odată,
Iulian, ieșind cu clerul din cetate ca să treacă prin hotarele Chenomaniei
căutînd sufletele omenești cele pierdute, a văzut ducînd la cimitirul păgînilor,
spre îngropare, pe un tînăr mort. Acela era singurul fiu al unui oarecare
boier, cu numele Iovinian, și mult popor urma mortului acela. Sfîntul Iulian,
venind la dînșii, a poruncit celor ce-l duceau să stea și, făcînd semn cu
mîna spre popor ca să tacă, a zis cu glas mare către tatăl celui mort: "Ioviniane,
Hristos, pe care eu Îl propovăduiesc și Care S-a făcut om pentru oameni, a
înviat din morți, a izgonit pe diavoli cu cuvîntul și toate cîte a voit a
făcut viețuind cu oamenii, ca să-Și arate puterea dumnezeirii Sale. De vei
crede în acel Dumnezeu cu toată inima ta și de te vei boteza, vei avea bucurie
de mîntuire și de învierea fiului tău".
Atunci Iovinian și tot poporul cu dînsul, căzînd la picioarele
sfîntului, cerea milă să învieze pe cel mort. Iovinian zicea cu lacrimi: "Sfinte
Iuliane, mare slujitor al lui Dumnezeu, de-mi vei învia pe unul născut fiul
meu, care era lumina ochilor mei și bucuria vieții mele, nu numai eu voi mărturisi
pe Hristos că este adevăratul Dumnezeu, ci și tot poporul acesta, lepădîndu-și
zeii, va primi cu osîrdie credința cea propovăduită de tine".
Dumnezeiescul arhiereu, cel plin de darul facerii de minuni,
plecîndu-și genunchii la rugăciune, înălțîndu-și ochii și ridicîndu-și mîinile
spre cer, s-a rugat către Domnul în auzul tuturor, zicînd: "Stăpîne Atotputernice,
Doamne, Iisuse Hristoase, Care ești pretu-tindeni și Care ai binevoit a Te
face om pentru mîntuirea noastră, Cel ce ai petrecut cu oamenii pe pămînt
și prin semnul Sfintei Tale Cruci ai alungat moartea din neamul omenesc, poruncește
să învieze tînărul acesta, și cu puterea Ta, cea atît de mare, să se întărească
credința celor ce cred în Tine; iar inimile necredincioșilor să se supună
Ție, Unul născut Fiul lui Dumnezeu, pe Care, cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, Îl
mărturisim că împărățește în vecii vecilor". Cei ce stăteau de față au zis
"Amin".
Atunci, îndată s-a sculat mortul de pe patul pe care era
purtat și toți s-au mirat cu spaimă de acea minune. Tînărul care a înviat,
a început a striga cu glas mare: "Cu adevărat, mare este Dumnezeul creștinilor
pe Care Îl propovăduiește Iulian, robul Lui." Iar către tatăl său a zis: "Cu
adevărat, pînă acum rătăceam, neștiind pe adevăratul Dumnezeu; căci zeii care
se cinsteau de noi sînt adevărat idoli, pentru că i-am văzut în iad, și am
cunoscut că nu au odihnă în cumplitele și neîncetatele lor munci". Deci, toți
au început a striga cu glas mare și a slăvi pe Hristos, adevăratul Dumnezeu.
El, învățîndu-se de Sfîntul Iulian, a primit Sfîntul Botez împreună cu Iovinian,
tatăl său. Astfel, păstorul cel bun căutînd oile cele rătăcite, s-a dus în
cale și mulți din popor, urmînd după dînsul, doreau să se îndulcească din
cuvintele lui cele insuflate de Dumnezeu și să vadă minunile Lui.
Sfîntul Iulian, apropiindu-se de satul care se numea Procliac,
și înnoptîndu-se, a intrat în sat vrînd să se odihnească într-însul. Dar,
de vreme ce în acel ceas murise un copil mic al stăpînului acelui sat, se
auzea de departe tînguirea din casa lui. Deci sfîntul a intrat acolo, aducîndu-și
aminte de cuvintele ecclesiastului: Mai bine este a merge în casa tînguirii,
decît a merge în casa unde este veselie. Și i s-a dat lui o cămară deosebită
pentru odihna cea de noapte, iar el a poruncit să aducă la dînsul pe copilul
cel mort. Închizîndu-se în odaie, a petrecut în rugăciune pînă la ieșirea
luceafărului, și astfel, cu rugăciunile lui, a înviat copilul și l-a dat părinților
viu și sănătos, schimbînd plîngerea lor în bucurie. După ce s-a făcut ziuă,
a străbătut vestea prin tot satul de minunea aceea și toți s-au adunat în
casa stăpînului, ca să vadă pe cel înviat și pe cel ce l-a înviat.
Deci, văzînd pe Iulian, făcătorul de minuni, au dus la dînsul
pe neputincioșii lor; iar el, rugîndu-se pentru toți și binecuvîn-tîndu-i,
i-a făcut sănătoși. Atunci, întreg satul acela a primit sfînta credință în
Hristos și s-au luminat cu Sfîntul Botez. Pe copilul cel înviat, părinții
săi l-au făgăduit lui Dumnezeu, împreună cu satul acela, care era să fie moștenirea
copilului, ca, venind el în vîrstă, să se rînduiască spre slujba bisericească,
iar satul să fie de obște pentru venitul bisericii.
Sfîntul Iulian, plecînd de acolo și apropiindu-se de alt
sat numit Ruiliac, ce era lîngă rîul Lida, l-au întîmpinat pe el niște trimiși
ai stăpînului acelui sat, rugîndu-l să vie la dînșii. Căci fiica stăpînului,
fiind îndrăcită, se muncea foarte mult cu necuratul duh, astfel că și mîhnirea
părinților și prietenilor era mare din pricina aceea. Deci, arhiereul lui
Hristos a mers cu sîrguință acolo și, izgonind pe diavolul din fecioara aceea,
pe părinții ei i-a adus la credința lui Hristos, iar idolii lor i-a sfărîmat
și a zidit o biserică. El a zăbovit la dînșii pînă ce pe toți din satul acela
și pe cei dimprejur i-a luminat cu Sfîntul Botez.
De acolo, Sfîntul Iulian s-a dus la un alt sat, ce se numea
Artina. Acolo era o mare capiște idolească și un idol vestit al necuratului
Joe, în care locuia un diavol și înșela cu multe năluciri pe oamenii cei rătăciți.
Auzind cei ce trăiau în satul acela că episcopul creștinilor vine la dînșii,
s-au adunat întru puterea lor, nevrînd să-l lase pe el la dînșii. Ei se temeau
să nu facă zeului lor, ceea ce a făcut zeilor de prin celelalte sate, sfărîmîndu-i
pe aceia ca praful. Deci, cînd arhiereul lui Dumnezeu a venit la dînșii, strigau
împotriva lui cu mînie, zicînd: "Să se ucidă ca un răzvrătit al obiceiurilor
celor vechi, părintești". Iar alții strigau: "Să se ardă ca un vrăjitor, amăgitor
și vrăjmaș al zeilor noștri". Ei se mîniau asupra lui, dar nu puteau să-i
facă nici un rău, căci dreapta Celui Preaînalt îl apăra.
Deci, Sfîntul Iulian, înarmîndu-se cu zaua cea nevăzută a
puterii lui Dumnezeu și cu arma trecînd ca un viteaz ostaș fără de temere
prin mijlocul tulburării poporului, a intrat în capiștea idolească, unde,
chemînd numele Celui Atotputernic, a poruncit idolilor să cadă și diavolului
să iasă de acolo. Atunci idolul îndată a căzut la pămînt și s-a sfărîmat în
bucăți; iar din idolul cel sfărîmat a ieșit diavolul la vederea ochilor, în
asemănare de balaur mare și înfricoșat, care, scoțînd foc de pucioasă din
gură și repezindu-se spre slujitorii săi - pentru că intrase în capiștea aceea
mult popor necredincios -, a început a-i ucide pe dînșii și a-i omorî.
Poporul, neavînd unde să fugă de mînia și de otrava balaurului,
a început a striga către Sfîntul Iulian, cerînd ajutor, ca să-i izbăvească
pe ei din primejdia aceea. Sfîntul Iulian, slujitorul lui Dumnezeu, întinzîndu-și
dreapta spre balaur și cu semnul Sfintei Cruci, ca și cu un toiag de fier,
bătîndu-l pe acela și gonindu-l, a poruncit diavolului celui văzut ca, încetînd
a vătăma pe oameni, să se ducă în adîncul pierzării sale. Deci, fugind balaurul
din capiște, s-a făcut nevăzut.
Atunci poporul necredincioșilor, cunoscîndu-și rătăcirea
lor, striga către Episcopul Iulian: "Robule al Dumnezeului Celui adevărat,
mîntuiește-ne pe noi!" Sfîntul Iulian, învățîndu-i pe dînșii din destul, pe
toți i-a adus la cunoștința lui Hristos; pentru că toți au primit cu osîrdie
sfînta credință și s-au botezat. Capiștea aceea îndată au risipit-o, iar în
locul ei au zidit o biserică, întru slava lui Hristos Dumnezeu și toți idolii
ce se mai aflau pe aiurea i-au sfărîmat. Deci, s-a făcut mare bucurie în țara
aceea, pentru izbăvirea din înșelăciunea idolească, astfel că păstorul cel
ales, înconjurînd hotarele păstoriei sale, a adus la pășunea cea duhovnicească
oile cele cuvîntătoare. El i-a scos din gura lupului cel din iad pe toți aceia,
fără numai puțini au rămas în partea celor pieriți, care nu s-au lăsat de
înșelăciunea cea mai dinainte.
Auzind Defensor, cel mai înainte pomenit, de toate cele făcute,
adică cum arhiereul lui Dumnezeu, Iulian, a luminat hota-rele Chenomaniei,
făcînd minuni multe cu darul lui Hristos, se bucura de aceasta foarte mult
și slăvea pe Hristos Dumnezeu. Sculîndu-se el odată, s-a dus la Sfîntul Iulian
și, cu dragoste sărutîndu-l, l-a rugat să vină în satul său, unde avea o casă
aleasă și avere multă. El l-a chemat acolo pentru a izgoni îndrăcirile idolești,
bucurîndu-se duhovnicește și făcînd cu veselie ospătare trupească întru slava
lui Dumnezeu, mulțumind bunătății Sale celei iubitoare de oameni. Iulian,
plăcutul lui Dumnezeu cel ce pretutindeni căuta mîntuirea sufletelor omenești,
nu s-a lepădat de rugămintea lui Defensor și a mers cu dînsul în satul lui.
Mergînd el, a aflat pe un prunc tăvălindu-se în cale, pe
lîngă care se încolăcise un balaur mare, cu coada legîndu-i picioarele ca
și cu o funie; astfel că tot trupul copilului era încins împrejur și toți
s-au temut văzînd aceea. Dar Iulian, omul lui Dumnezeu, mergînd aproape de
el, s-a rugat, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce ai izbăvit prin Crucea
Ta neamul omenesc cel căzut din rai prin amăgirea șarpelui, izbăvește și acum
această zidire a Ta, de balaurul care a legat-o pe dînsa, ca să cunoască cei
ce stau de față că Tu ești păzitorul tuturor celor ce nădăjduiesc spre Tine".
Atunci balaurul îndată a crăpat în două și a murit, iar copilul, scuturîndu-se
de el, s-a sculat sănătos și toți au slăvit pe Dumnezeu.
Apropiindu-se de satul unde voiau să meargă, le-a ieșit mult
popor întru întîmpinare; iar doi îndrăciți au strigat către sfîntul, cerînd
ajutor. El îndată a chemat numele lui Hristos și a izgonit dintr-înșii necuratele
duhuri. Apoi, acei oameni care au cîștigat izbăvire și toți necredincioșii,
cîți se aflau acolo, au crezut în Hristos. Sfîntul Iulian, arhiereul lui Dumnezeu,
a fost primit în satul acela cu cinste și cu dragoste și au făcut ospăț mare,
nu numai trupesc, ci și duhovnicesc; pentru că toate cuvintele lor erau pentru
slava și puterea lui Hristos și pentru pierderea diavolilor celor biruiți
și rușinați.
După ce a făcut acel ospăț întru slava lui Dumnezeu, Defensor
a arătat sfîntului episcop toate vistieriile sale și-l ruga să-și ia pentru
sine cît va voi. Dar Sfîntul Iulian n-a voit să ia nimic, nici aur, nici argint,
ci căuta mîntuirea sufletelor omenești, care este mai scumpă decît toate vistieriile.
Drept aceea, învățîndu-i din destul cu cuvintele cele de Dumnezeu insuflate,
atît pe dregător, cît și casa lui, și tot satul, cîți i-a aflat nebotezați,
i-a botezat și, întărindu-i în credință, s-a dus în cetate la casa sa. Intrînd
el în cetate, legații ce erau în temnița cea de lîngă porțile cetății, văzînd
pe sfîntul prin ferestruie, au strigat către dînsul cu glas mare, cerînd izbăvire
din legături. Iar el, fiind milostiv și părinte iubitor de oameni, s-a umilit
de dînșii și nu s-a dus mai întîi la casa sa, ci a mers la acei judecători,
cărora le era încredințată rînduiala cetății, și i-a rugat, ca, cu prilejul
venirii lui pe acolo, să lase în libertate pe cei legați. Dar aceia, fiind
tari la inimă, n-au ascultat rugămintea episcopului, iar el a plecat de la
ei mîhnit.
Mergînd el la biserică, a făcut lui Dumnezeu cîntare de mulțumire
și de rugăciune, pentru că i-a ajutat să cîștige atît de multe suflete. După
aceea a mers acasă la dregător, unde i-au dat să mănînce; dar sfîntul nu voia
să guste, fiind mîhnit pentru cei legați. Domnul, Care face voia celor ce
se tem de El, a trimis pe îngerul Său și a deschis ușile temniței, sfărîmînd
toate legăturile, iar pe cei legați i-a lăsat liberi. Aceia, ieșind din temniță,
mergeau prin mijlocul cetății către casa arhiereului, neobservîndu-i nimeni,
nici zicîndu-le cineva ceva împotrivă, pentru că toți vedeau, că nu erau dezlegați
din legături și liberați din temniță de mînă omenească, ci cu puterea lui
Dumnezeu. Văzîndu-i Iulian, arhiereul lui Dumnezeu, venind la dînsul, s-a
umplut de multă bucurie și i-a făcut pe ei părtași ai mesei sale; deci, ospătîndu-i
din destul cu bucate trupești și duhovnicești, i-a trimis pe fiecare la locul
său.
Sfîntul Iulian a petrecut pe scaunul său mulți ani ca episcop,
conducînd bine Biserica oilor celor cuvîntătoare, cea luminată din nou, hrănind-o
cu pășunea cea duhovnicească. Ostenindu-se el apostolește întru bunăvestirea
lui Hristos, s-a apropiat de cinstitul său sfîrșit, izgonind din hotarele
Chenomaniei închinarea de idoli și slujbele diavolești, ajungînd pînă la adînci
bătrîneți. Înainte cu cîteva zile de sfîrșitul său, a ieșit din cetate la
un sat, care era moșie bisericească, și acolo s-a îmbolnăvit. Deci, auzindu-se
în cetate de boala lui, clericii s-au adunat la dînsul și mulți din cetățenii
cei mai cucernici, cîți aveau dragoste duhovnicească către dînsul. Iar el,
învățîndu-i multe pe toți, le-a poruncit ca, după moartea lui, să-l aleagă
episcop al lor pe preotul Turevie, care s-a ostenit cu dînsul împreună pentru
mîntuirea sufletelor omenești. Apoi, dînd tuturor cea de pe urmă sărutare,
și-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu.
La sfîntul său sfîrșit s-a întîmplat să nu fie Defensor,
boierul, fiindcă în acea vreme nu se afla în cetate, ci era dus în satul său
cel depărtat. Însă i s-a descoperit lui despre aceasta, astfel: în ziua în
care a murit sfîntul, Defensor, prînzind cu prietenii în casa sa, i s-au deschis
ochii cei sufletești și a văzut pe Sfîntul Iulian îmbrăcat arhierește, împreună
cu trei diaconi care purtau lumini, intrînd la dînsul și dîndu-i binecuvîntare;
iar diaconii au pus pe masă cele trei lumini și s-au dus. Defensor a zis către
cei ce ședeau cu dînsul: "Vedeți voi slava pe care o văd eu?" Aceia i-au răspuns
că nu văd nimic. Atunci, el le-a zis: "Au n-ați văzut pe părintele nostru
Iulian, care ne-a arătat atîtea bunătăți și a făcut atîtea minuni? Iată acesta
a intrat acum aici la noi cu trei diaconi și cu trei lumini și, privind cu
fața luminată și zîmbind, ne-a binecuvîntat; apoi, lăsînd luminile înaintea
noastră, a ieșit. Eu socotesc din acestea, că el acum a murit, pentru că noi
am auzit de boala lui".
Defensor, zicînd acestea, îndată s-a sculat și s-a dus degrabă
la cetate și în satul acela în care a murit sfîntul; și, aflîndu-l pe el odihnit
întru Domnul, a plîns mult. Asemenea și tot poporul a vărsat multe lacrimi
după părintele și păstorul lor. El, punînd în caretă cinstitele lui moaște,
le-a dus în cetate. Cînd a ajuns aproape de cetate la rîul numit Sarta, ce
este foarte adînc și peste care se trecea pe pod, mai înainte de a se sui
ei pe pod, caii, care trăgeau careta cu trupul sfîntului, îndreptîndu-se cu
mînă nevăzută, s-au repezit spre rîu și mergeau pe apă ca pe uscat, neudîndu-și
picioarele. Astfel au trecut pe celălalt mal, încît toți s-au spăimîntat de
acea minune preaslăvită; pentru că Sfîntul Iulian, nu numai în viață a făcut
minuni, ci și după moarte.
Sfîntul lui trup fiind dus cu slavă în cetate, toți alergau
spre întîmpinarea sfintelor lui moaște. În acea vreme, o femeie, scăldînd
pruncul său într-un vas de aramă, a pus puțin foc sub vasul acela, ca să se
încălzească apa. Dar, văzînd că poporul ducea pe sfîntul și mulți erau cu
lumînări aprinse, cu tămîieri și cu cîntări de laude, a căutat cu mintea spre
acela și aprinzîndu-se de dragoste duhovnicească, a lăsat pruncul în scăldătoare
și a alergat la acea slăvită petrecere a cinstitului trup al plăcutului lui
Dumnezeu, ca să se uite mai bine. Deci, a zăbovit puțin pînă ce a trecut de
casa ei. Apoi și-a adus aminte de scăldătoarea pruncului și, întorcîndu-se
degrabă la el, a văzut focul de sub vasul acela foarte aprins, iar scăldătoarea
înfierbîntată. Deci ea a strigat de spaimă și, apucînd degrabă vasul de pe
foc și vărsînd apa cea fiebinte, a găsit pruncul viu și sănătos, nevătămat
deloc. Această minune au văzut-o mulți din cei ce se întîmplaseră acolo și
toți s-au încredințat că pruncul a fost păzit cu rugăciunile sfîntului. Ei
au îngropat pe Arhiereul lui Hristos, Iulian, în biserica cea zidită de dînsul,
pe locul unde mai înainte fusese casa boierului Defensor, acum dăruită sfîntului.
La mormîntul lui se săvîrșeau multe minuni, căci se dădeau tămăduiri la toate
bolile, cu rugăciunile lui cele sfinte și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos,
Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste și slavă în
vecii vecilor. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iulie
|