Sfînta Muceniță Golinduhia
(13 iulie)
Pe pămîntul Persiei, în împărăția lui Hosroe cel bătrîn,
era o femeie tînără și frumoasă, care se chema cu nume persan Golinduhia.
Ea se trăgea din neam slăvit și din boieri mari, fiind însoțită după un bărbat
vestit, mai mare al vrăjitorilor. Această femeie, după trei ani ai însoțirii
sale, înțelepțindu-se din dumnezeiasca luminare, a început a cunoaște rătăcirea
păgînătății persane și cerceta care este credința cea dreaptă. Auzind de credința
creștinească cea neîntinată, gîndea în sine despre dînsa: "Oare aceasta este
credința cea dreaptă sau alta?" Deci, dorea să se povățuiască spre aceea și
să vină la cunoștința adevărului.
Petrecînd ea multe zile într-o astfel de gîndire, într-o
noapte a avut în vis o vedenie: a văzut stînd înaintea ei pe un înger lumi-nos
al lui Dumnezeu, care, luînd-o, a dus-o într-un loc întunecos și aprins, plin
de mare frică și de spaimă, unde se munceau mulțime de oameni. Ea a întrebat
pe îngerul care o ducea: "Ce este locul acesta înfricoșat și cine sînt cei
ce sînt munciți într-însul?" Iar îngerul a zis către dînsa: "Locul acesta
este pedeapsa păcătoșilor și a necredincioșilor și într-însul sînt strămoșii
tăi, care s-au închinat idolilor persani". Golinduhia se mîhnea de pierderea
strămoșilor săi și suspina. Apoi îngerul a dus-o în alt loc, unde era Raiul,
locul de sălășluire al drepților și, printr-o ușă mică, i-a arătat o lumină
mare ce era înăuntru. În acel loc dănțuiau mulți bărbați și femei cu bucurie
nespusă.
Deci îngerul, arătîndu-i aceasta, a intrat prin ușa aceea.
Golinduhia voia și ea să intre în urma îngerului, dar n-a lăsat-o, zicîndu-i:
"Nu poți să intri aici pentru că nu ești creștină. Nimeni nu intră aici din
cei ce nu au Sfîntul Botez al Domnului nostru Iisus Hristos". Ea, deșteptîndu-se
din somn, se mira cu spaimă de acea vedenie și dorea foarte mult să se facă
creștină, lepădînd păgînătatea persană și vrăjile bărbatului său. Ea se îngrijea
cu gîndul, cum s-ar putea învrednici de Sfîntul Botez și de aceea se ruga
cu lacrimi către Dumnezeul creștinilor. Apoi, degrabă și-a cîștigat cererea
sa, pentru că, povățuindu-se de îngerul Domnului, a ieșit din casă, neștiind
nimeni, și s-a dus la un sfințit slujitor al Domnului, care petrecea într-un
loc ascuns, ca un înger în trup. Tot de acela s-a învățat sfînta credință
și s-a botezat, punîndu-i numele la Sfîntul Botez, Maria.
După primirea Sfîntului Botez, ea s-a dus iarăși la casa
sa, dar, fiind logodită cu Hristos, nu s-a mai însoțit după lege cu bărbatul
său cel necurat, nevrînd să se întineze. Deci, petrecea în post și rugăciune,
precum o învățase duhovnicescul părinte care a botezat-o. Ea petrecea nopți
întregi fără de somn, stînd și rugîndu-se Domnului, iar ziua tăcea, luînd
aminte la sine, nevoind să vorbească cu cei necredincioși. Pe bărbatul său
nu l-a lăsat nici să se apropie de ea, iar el se mira de o schimbare ca aceasta,
neprice-pînd pricina. Deci, era în mare mîhnire pentru ea. El se mîhnea mai
ales de împreunarea firii, pentru că nicidecum nu voia să se apropie de el.
Deci, silindu-se spre obișnuita împreunare, cu amă-gire și rugăminte, cu îngrozire,
cu bătaie și cu sila, nimic nu sporea, pentru că era întărită de puterea nevăzută
a lui Dumnezeu.
Cunoscînd el că soția lui este creștină, a plîns de ea, ca
pentru o femeie pierdută, și o îndemna cu lacrimi în tot chipul să se lepede
de Hristos și să fie cu dînsul pentru împreunarea însoțirii, precum a fost
și mai înainte. Dar n-a putut, căci ea era întărită în credință și în dragostea
lui Iisus Hristos. El mai făcea încă și vrăji pentru ea, chemînd în ajutor
puterea diavolească, dar nici așa nu a făcut nimic, pentru că diavolii nu
îndrăzneau să se apropie de ea, văzînd-o luminată de darul lui Hristos. Deci,
s-a dus la împăratul Hosroe, spunîndu-i cu jale că femeia sa este creștină.
Atunci, împăratul a trimis la dînsa pe unul din sfetnicii
săi ca s-o povățuiască; dar și acela s-a întors fără de ispravă. Împăratul
n-a făcut numai o dată aceasta, ci de mai multe ori, deoarece trimitea la
ea bărbați cinstiți și femei de neam bun, ca s-o îmbuneze și s-o înduplece
a se întoarce la credința ei de mai înainte și astfel să petreacă cu bărbatul
său; însă toate ostenelile erau zadarnice.
Odată împăratul a trimis la dînsa, zicîndu-i: "Dacă te vei
lepăda de credința creștinească și te vei întoarce la cea păgînească, împăratul
te va lua de femeie și vei fi împărăteasa lui". Sfînta a zis către cei ce
veniseră la ea: "Vă întreb să-mi spuneți un lucru. Dacă împăratul mă va lua
ca să-i fiu femeia lui, el nu va muri? Va fi viu în veci? Dacă va fi fără
de moarte în veci, atunci îl voi asculta". Cel ce venise i-a răspuns: "Nu
este cu putință omului să fie fără de moarte, căci și împăratul este om, deci
va muri și el!" Atunci sfînta a răspuns: "Eu nu voiesc să mă însoțesc cu împăratul
cel muritor și de puțină vreme, căci m-am însoțit cu Împăratul cel fără de
moarte, cu Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce petrece în veci, pentru Care sînt
gata a pătimi și a muri". Întorcîndu-se, trimișii au spus împăratului cuvintele
ei. Iar el, foarte mîniat, a poruncit să o lege cu lanțuri de fier peste tot
trupul și să o arunce într-o temniță uitată și părăsită. Acolo, de toți să
fie uitată ca o moartă.
Sfînta a petrecut în temnița aceea 18 ani. În acei ani a
murit împăratul Persiei, Hosroe cel bătrîn, și după el a urmat fiul său, Armisdas.
Pe atunci grecii au avut ca împărați pe Iustin cel tînăr, pe Tiberie, al doilea
cu acest nume, iar după ei au avut pe Mavrichie. În această vreme a venit
în Persia un sol, bărbat cinstit, cu numele Aristobul, iubitor și plăcut lui
Dumnezeu, care, auzind de Sfînta Muceniță Golinduhia (Maria) că șade în temniță,
a dorit s-o vadă și să se învrednicească de binecuvîntarea ei. Deci, a rugat
pe împăratul Persiei să poruncească, ca să-l lase să meargă la dînsa în temniță.
Deci, cîștigînd învoială, a mers la sfînta, căreia i-a sărutat lanțurile cu
care era legată pentru Hristos și a luat o parte din acelea spre binecuvîntarea
sa. Întîrziind bărbatul acela cîtăva vreme în Persia, se ducea adeseori la
sfînta, învățînd-o psalmii lui David. Mireasa lui Hristos, șezînd în temniță
ca într-o cămară, cînta și mulțumea lui Dumnezeu.
După plecarea lui Aristobul, împăratul Armisdas a dat pe
sfînta vrăjitorilor, ca s-o muncească. Aceia o scoteau în toate zilele din
temniță și o băteau, rănind-o fără milă. Însă a doua zi o găseau sănătoasă.
Într-o vreme, de multe bătăi, i s-a crăpat pieptul în jumătate, pentru că
o bătea pe pîntece și pe piept; iar a doua zi, fiind scoasă iarăși la bătaie,
s-a arătat cu trupul sănătos. Acest lucru văzîndu-l perșii care o priveau,
s-au mirat și au preamărit puterea lui Hristos. Deci, mulți dintre ei s-au
plecat la credința creștinească. Vrăjitorii care o munceau, se mîniau spre
mielușeaua lui Hristos ca fiarele. Deci, au aflat asupra ei alte munci, astfel:
i-au ars capul cu jăratec, au pus-o într-un sac legat și pecetluit și după
aceea au aruncat-o într-o groapă adîncă, ca să moară acolo. Dar, cu dreapta
cea puternică a lui Dumnezeu, Care îi păzea viața, a petrecut vie multe zile
fără hrană și fără băutură. Astfel fiind muncită mucenița mai presus de fire
multe zile, împăratul a poruncit la niște oameni ca s-o batjocorească, ducînd-o
într-o casă deosebită. Cînd acei oameni intrau în casă, nu găseau pe muceniță
pentru că era acoperită de Dumnezeu prin nevedere și ochii lor întunecați
nu puteau să vadă pe curata mireasă a lui Hristos. Plecînd cei fără de rușine,
mucenița se vedea iarăși de către slujitorii ighemonului.
Deci, ducînd-o iar la muncire, a răbdat fel de fel de pătimiri.
După aceea au aruncat-o spre mîncare unui balaur mare și înfricoșat, pe care
îl țineau și-l hrăneau într-o peșteră adîncă. Dar Cel ce a închis gurile leilor,
ca să nu mănînce pe Daniil cel aruncat în groapă, tot Acela a trimis pe îngerul
Său și a închis gura balaurului, ca să nu vatăme nici să se atingă de trupul
cel mult chinuit al muceniței. Ea a înfrînat mînia lui și balaurul era înaintea
ei ca un mielușel blînd, zăcînd și odihnindu-se lîngă picioarele ei. Sfînta
a petrecut cu balaurul în acea prăpastie patru luni. Balaurului i se arunca
în toate zilele hrana cea rînduită, iar mucenița petrecea vie fără de hrană
și fără băutură, tot ca mai înainte, ținîndu-i viața, cu minuni, puterea lui
Dumnezeu.
După mai multe zile, a flămînzit și i s-a arătat ei îngerul
Domnului, care s-a atins de gura ei, făcînd semnul Sfintei Cruci și zicîndu-i:
"De acum nu vei mai flămînzi, nici vei mai înseta, afară numai cînd de voia
ta vei pofti, ca să mănînci ceva puțin, arătîndu-te prin aceasta că încă ești
cu trup; dar aceea va fi întru a ta stăpînire". Acestea zicîndu-i, a scos-o
din prăpastia aceea. Deci, păgînii păzind-o pe dînsa, iarăși au prins-o și
mult s-au mirat că nu a mîncat-o balaurul. Ei se mai mirau cum ea a ieșit
din groapă și ziceau că a fermecat pe balaur cu vrăji creștinești, ca să nu
o mănînce și a ieșit din groapă tot cu vrăji. Dar iarăși ziceau: "Cît de puternică
este vraja creștinească, încît a biruit vrăjile persane".
Împăratul, aflînd că sfînta este vie, a poruncit s-o taie
cu sabia. Dar, pe cînd o ducea la tăiere, îngerul Domnului a răpit-o pe ea
din mîinile ostașilor fărădelege și a păzit-o nevătămată. Deci, ducîndu-se
mucenița, petrecea între creștini, neștiută de chinuitori. Creștinii, pe atunci,
nu erau mulți în Persia și nu viețuiau prin locuri vestite, ci mai mult prin
locuri retrase, deși știau de dînșii necredincioșii. Deci sfînta era, după
cuvîntul îngerului, neflămînzind, nici însetînd, fără numai cînd voia să se
arate pe sine că este trup, iar nu nălucire. Ea lua o fărîmitură mică de pîine
și, muind-o pe aceea în apă caldă, o mînca. Dar aceasta o făcea rar, uneori
după zece zile, iar alteori după mai multe zile. Deci, trecînd puțină vreme,
după izbăvirea de moarte a sfintei mucenițe, a pierit cu sunet necredinciosul
împărat al Persiei, Armisdas, fiind ucis de ai săi.
După el a venit Hosroe, fiul său și nepotul lui Hosroe cel
bătrîn; dar și asupra aceluia s-au răsculat boierii, încît Hosroe a fugit
din Persia. Deci, gîndea unde să se întoarcă: în Arabia, unde stăpîneau turci,
sau în părțile grecești, la creștini. El nu se pricepea nici pe ce cale să
apuce. Drept aceea, a lăsat liber frîul calului său, ca, pe calea pe care
o va lua, într-acolo să meargă. Deci, cînd a sosit la o răscruce, de unde
pornea o cale către Arabia, iar alta spre greci, calul a apucat pe cea care
ducea către greci și Hosroe a mers cu casnicii săi la stăpînirea grecească,
unde a fost primit cu cinste și cu dragoste de Mavrichie, împăratul grec.
Deci, Mavrichie a dat lui Hosroe multă putere din oastea sa și, ducîndu-se
în Persia, a biruit pe vrăjmașii săi și iarăși și-a luat scaunul său, dînd
liniște și libertate creștinilor ce erau în Persia. Căci Hosroe avea pe Mavrichie
ca pe un tată al său și pentru dînsul n-a făcut rău creștinilor, pînă la sfîrșitul
lui Mavrichie.
Cînd Hosroe a venit în Persia, împreună cu dînsul a venit
și Sfîntul Dometian, episcopul Melitinei, care era trimis de Mavrichie. El
a văzut cu ochii săi, precum a văzut și Aristobul mai înainte, pe Sfînta Muceniță
Maria, care se numea în persană Golinduhia. Dar acum nu mai era în legături,
ci în libertate, propovăduind pe Hristos perșilor. El a vorbit cu dînsa, iar
de pătimirea ei a aflat din gura alteia, iar aceea a auzit din spusele altora.
Deci, întorcîndu-se în țara grecească, a spus de dînsa multora. Rudeniile
ei au primit în Persia sfînta credință, încă și alți însemnați și vestiți
oameni și mulți din popor s-au făcut creștini, pentru că vedeau minunile cele
multe făcute de dînsa și proorociile celor viitoare; pentru că avea dar de
proorocie și de înainte-vedere și cele ascunse le vedea. Astfel se înmulțea
prin ea slava lui Hristos în părțile acelea.
După aceasta, Sfînta Muceniță Maria s-a dus în hotarele stă-pînirii
grecești, la Chirchesia și la Daria, apoi s-a dus la Ierusalim, unde s-a închinat
făcătorului de viață lemn al cinstitei Cruci a Domnului și la Mormîntul Lui
și la celelalte locuri sfinte. Apoi, ea a mers într-o mînăstire oarecare,
unde pătrunsese eresul răucredinciosului Sever, care mărturisea că dumnezeirea
a fost pătimitoare, adăugînd la rugăciunea "Sfinte Dumnezeule" aceste cuvinte:
"Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, "Cel ce Te-ai răstignit
pentru noi", miluiește-ne pe noi"; ca și cum Tatăl, Fiul și Sfîntul Duh ar
fi pătimit pe Cruce. Deci, sfînta s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i descopere
ei despre severiani. Oare se cade ei a se apropia de împărtășirea lor sau
nu? Deci, ea a văzut pe un înger ținînd două pahare, unul plin de întuneric
și altul plin de lumină. Prin aceasta i se arăta ei că paharul cel cu întuneric
este ereticeasca credință, iar cel cu lumină este al sfintei Biserici sobornicești.
Drept aceea, sfînta s-a mîhnit de ereticeasca învățătură și degrabă s-a dus
de acolo. Ea a fost trecută de îngerul lui Dumnezeu și dusă prin alte cetăți
și țări. În Ierapolea Siriei a cercetat pe Episcopul Ștefan, care mai pe urmă
a scris viața ei.
Cînd i s-a apropiat fericitul ei sfîrșit, s-a îmbolnăvit
puțin pe cînd era în biserica Sfîntului Mucenic Serghie, care este între Nisibe
și cetatea care se numește Dara. Deci, ea s-a rugat mult pentru mîntuirea
a toată lumea, a dat mulțumire lui Dumnezeu pentru mila Lui cea mare pe care
a făcut-o cu dînsa și cu bucurie și-a dat sfîntul său suflet în mîinile Domnului
său, pe Care L-a iubit și pentru Care a pătimit multe chinuri. Astfel s-a
numărat cu sfintele mucenițe întru împărăția Lui cea cerească. Sfînta Muceniță
Maria, care mai înainte s-a numit Golinduhia, și-a săvîrșit viața sa pe pămînt,
pentru Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
La începutul paginii | Vietile Sfintilor pe luna iulie
|